Urmărește-ne și pe:

Reportaje

Clubul de Qwan Ki Do "Bao" Roman, pe culmile succesului (și) peste hotare

Adăugat

pe

„A practica Qwan Ki Do înseamnă să pătrunzi într-o metodă în care prietenia este deasupra tuturor considerațiilor rasiale, politice și religioase”, este afirmația fondatorului metodei Qwan Ki Do, Thai Chuong Mon -Pham Xuan Tong. La nivel local, Clubul „Bao” Roman formează persoane echilibrate atât din punct de vedere fizic, cât și psihic, pe care societatea să se poată baza. Sportivii pregătiți de antrenorul Mihai Cristea au adunat, în palmares, cupe și medalii importante, obținute la competiții naționale și internaționale. Cel mai recent, Campionatul Mondial de Qwan Ki Do – intercluburi, destinat copiilor și juniorilor, a avut loc la Padova, în Italia, 26 de sportivi ai Clubului „Bao” reușind să se întoarcă acasă cu 36 de medalii.

Vezi articolul
RECLAMĂ

Reportaje

"Festivalul Luminii", organizat la Centrul de Zi "Murialdo"

Adăugat

pe

Roman TV

Sâmbătă, 11 iunie, cu începere de la ora 16, curtea Centrulul „Sfântul Leonard Murialdo” a găzduit ce-a de-a doua ediție, organizată la Roman, a Festivalului Luminii. Prima ediție a avut loc în 2019, organizatorii fiind nevoiți să o amâne pe perioada pandemiei. Intrarea la eveniment a fost liberă.

Vezi articolul

Reportaje

"Selfie în siguranță", o campanie prezentată elevilor din Roman

Adăugat

pe

Roman TV

La Liceul Tehnologic „Vasile Sav”din Roman a avut loc o campanie de informare a tinerilor asupra pericolelor la care se supun atunci când fac selfie-uri pe tren, pe clădiri, pe poduri sau în alte locuri periculoase.

Vezi articolul

Reportaje

Stoian Rodion – „Omul cu icoanele“

Adăugat

pe

Roman TV

„Omul cu icoanele“, așa este cunoscut Stoian Rodion, un meșter popular ce duce tradiția mai departe prin faptul că face icoane sculptate în lemn, măști, cușme dacice, căciuli hazlii, cojoace, opinci și linguri cu motive populare. Participă aproape weekend de weekend la diferite festivaluri și târguri meșteșugărești, fiind de ceva vreme o figură importantă la acest tip de manifestări.

Îi puteți găsi la Roman, până duminică, 12 iunie, în cadrul târgului Expofashion, situat in parcarea Roman Vodă.

Vezi articolul

Reportaje

Rezultate meritorii pentru elevii Școlii de Artă "Sergiu Celibidache"

Adăugat

pe

Roman TV

Elevii Școlii de Artă „Sergiu Celibidache” din Roman, pregătiți de profesori dedicați, merg pe calea performanței, obținând rezultate meritorii la concursuri de profil. Fie că vorbim de pian, flaut, nai, trompetă, clarinet, saxofon sau vioară, cu toții încearcă să ducă numele școlii dincolo de hotarele municipiului Roman. Și reușesc. Performanțele și talentul lor au fost etalate, recent, la Seara Celibidache, spectacol oferit cu ocazia Zilelor Municipiului Roman.

Vezi articolul

Reportaje

Prima ediție a "Festivalului iubitorilor de câini" cu momente inedite, la Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Din dragoste pentru acesta ființe care își iubesc stăpânii necondiționat, în perioada 21-22 mai, la Roman a avut loc prima ediție a „Festivalului iubitorilor de câini”, eveniment în cadrul căruia inițiatorul Ionuț Huci a adus în atenție importanța legii câinilor ghid pentru persoanele cu dizabilități. În cele două zile de festival au avut loc seminarii prezentate de medici veterinari, demonstrații de dresaj canin, parada câinilor fără stăpân, cu scopul de a-i oferi spre adopție, concursuri de frumusețe și concursuri distractive, demonstrații oferite de copiii de la Asociația Rareș-Marian.

Vezi articolul

Reportaje

Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu” 2022 – Ediția a V-a

Adăugat

pe

Roman TV

Uniunea Armenilor din România, filiala Roman, a organizat în perioada 20-22 mai 2022, Festivalul Național „Garabet Ibrăileanu”, ediția a V-a.

Vezi articolul

Reportaje

Rezumatul manifestărilor dedicate "Zilelor Municipiului Roman"

Adăugat

pe

Roman TV

Zilele Municipiului Roman 2022, ediția a XII-a, au debutat luni, 16 mai, cu Ziua Filantropiei, Fundația „EPISCOP MELCHISEDEC ȘTEFĂNESCU”, parastas la mormântul ierarhului Melchisedec Ștefănescu și depunere de coroane, eveniment organizat la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman (4 poze, ca nu am fost). În aceeași zi, cu începere de la ora 11, a fost dezvelit bustul marelui filantrop și cetățean de onoare al Municipiului Roman, Constantin N. Vasiliu Bolnavu, în prezența unor oameni de seamă ai urbei mușatine.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Panifcom

Știri

Știri2 zile în urmă

Cei care distrug gazonul de 34.000 euro montat în această perioadă, amendați între 50-100 lei

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn ultima perioadă, contractată de primăria Roman, firma Bogardens a montat...

Știri2 zile în urmă

"Au secat" semafoarele din județ: cel de la Girov, propus a fi relocat la Gâdinți

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEste binecunoscut faptul că este anunțată montarea unui semafor pe DJ...

Știri2 zile în urmă

Beneficiarii vor păși în acest an în locuințele sociale de pe Islazului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSProiectul de amenajare a locuințelor sociale pe strada Islazului din Roman...

Știri2 zile în urmă

Sânzienele sau Drăgaica, vin cu …tradiții

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAnual, pe 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele, una dintre cele mai...

Știri2 zile în urmă

Podul din pontoane peste Siret, la Luțca, ar fi generat CJ costuri de 1 milion euro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Neamț – ședință...

Știri3 zile în urmă

Au incendiat vegetație sub podul de la Ion Creangă

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSJoi, mai multe persoane incendiau vegetație sub podul de la I....

Știri3 zile în urmă

Ce părere au romașcanii despre "Educația pentru sănătate" în școli?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSMinistrul Educației Sorin Câmpeanu a anunțat că va fi introdusă o...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV2 zile în urmă

Radar TV S06E25 – Țintele administrației locale din Cordun pentru anul 2022

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 23 iunie, a emisiunii Radar TV invitat Adrian...

Panorama5 zile în urmă

Panorama S06E24 – Daniel Muraru & Alexandra Manea

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS⭕ Astăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii...

Radar TVo săptămână în urmă

Radar TV S06E24 – Serviciul Permise Neamț: angajați puțini, solicitari multe

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 16 iunie, a emisiunii Radar TV Invitat: Iulian...

Panorama2 săptămâni în urmă

Panorama S06E23 – Daniel Muraru & Alex Nistor

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS⭕ Astăzi, de la ora 19.00, o nouă ediție a emisiunii...

Cazuri și necazuri2 săptămâni în urmă

Cazuri și necazuri – S08E12

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSRealizator: Carmen Suciu 📞 Telefon contact Asociația “Născută Înger” Carmen Suciu...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV S06E23 – Fapte, nu vorbe! Podul de la Luțca s-a prăbușit

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 09 iunie, a emisiunii Radar TV Moderator: Daniel...

Panorama3 săptămâni în urmă

Panorama S06E22 – Daniel Muraru & Alexandra Manea

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS⭕ Astăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii...

RECLAMĂ

Populare