Urmărește-ne și pe:

Știri

Jucătoare a echipei "Vulpițele galbene", la Lotul Național U17

Adăugat

pe

Una din jucătoarele echipei de fotbal feminin „Vulpițele galbene” din Roman a fost convocată la Lotul Național Under 17. Este vorba despre portarul Diana Moșanu, în vârstă de 16 ani, pentru care participarea la Under 17 reprezintă o mândrie și , totodată, un model demn de urmat.

Știri

Accident rutier pe strada Griviței din Roman: O femeie transportată la spital

Adăugat

pe

Roman TV

Luni, 26 mai 2025, în jurul orei 14:28, un accident rutier s-a produs pe strada Griviței din municipiul Roman. În incident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț.

La locul accidentului au intervenit echipaje ale Detașamentului de pompieri Roman, Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). La sosirea pompierilor, toate persoanele implicate reușiseră să se autoevacueze din vehicule.

Conducătorul unuia dintre autoturisme, o femeie în vârstă de 43 de ani, a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SAJ. Ulterior, aceasta a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) Roman pentru investigații suplimentare.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, eliminând orice risc adițional la locul accidentului.

Poliția continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs incidentul.

Vezi articolul

Știri

„Sănătate prin mișcare”, la Complexul de Servicii pentru Comunitate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Vineri, 23 mai 2025, la Complexul de Servicii pentru Comunitate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Roman s-a desfășurat, de la ora 10, activitatea „Sănătate prin mișcare” inițiată de Laura Popovici, instructor de ergoterapie în cadrul centrului. Beneficiarii complexului au fost încântați de această activitate.

Ziua a fost structurată în jurul unor ateliere interactive și dinamice, respectiv atelierul de Limbo – pentru flexibilitate și echilibru, Survivor – un traseu al curajului, Ținta perfectă – concentrare și precizie, Zarul Zbang – joc și spontaneitate, Aruncă, țintește, zâmbește – pentru coordonare și bucurie.

Vezi articolul

Știri

Șah la Sala Sporturilor, Cupa „Roman Mușat” 2025, în cadrul Zilelor Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Duminică, 25 mai, la ora 10 a avut loc o competiție de șah – Cupa „Roman Mușat” 2025 – eveniment dedicat Zilelor Municipiului Roman. Activitatea s-a desfășurat la Sala Sporturilor, în prezența primarului Lurențiu Leoreanu, a viceprimarului Leonard Achiriloaei, a inspectorului general adjunct al ISJ Neamț, Dana Păiuș. Copiii s-au bucurat de partidele de șah, fiind răsplătiți la final cu diplome, cupe și alte premii pregătite de către organizatori.

Vezi articolul

Știri

Activi în comunitate, „Mușatinii” au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului

Adăugat

pe

Roman TV

Voluntarii Asociației „Mușatinii” Roman au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului, prin organizarea unor activități menite să își pună amprenta în mod pozitiv, în comunitate. Tinerii sunt încântați de posibilitatea pe care voluntariatul le-o oferă, aceea de a fi în mijlocul oamenilor care au nevoie de spriin, de a socializa și a crea conexiuni, pentru îndeplinirea misiunii de voluntar. Fiind un centru de voluntariat, Asociația „Mușatinii” Roman derulează atât proiecte curente – activitate educațională de tip after-school la Centrul „Francesco”, Centrul Comunitar de Resurse pentru Voluntariat la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” – cât și acțiuni punctuale în domenii precum cele sociale, culturale, artistice, sportive s.a. Un program aparte de dezvoltare personală pentru tineri este „The Duke of Edinburgh’s International Award”, program susținut de Casa Regală a României.

De-a lungul timpului, nu doar tinerii care au făcut parte și încă fac din echipa „Mușatinilor” au înmagazinat amintiri și experiențe unice, ci și coordonatorul lor. Activitățile sunt numeroase, fiecare având un rol definit, care dezvoltă tinerii în formare și conceptul de voluntariat.

Asociația Mușatinii Roman a luat ființa in anul 2012 si are în prezent 90 de voluntari, majoritatea elevi de liceu, cărora li se alătură un grup de adulți (profesori, economişti, juriști) cu experienţă şi cunoştinţe în domeniul pedagogic, scrierea şi implementarea de proiecte în domeniul educaţional, social şi cultural. Cei peste 1000 de voluntari care au activat în Asociația „Mușatinii” sunt răspândiți acum în întreaga lume și sunt cetățeni responsabili ai planetei, transmit coordonatorii acesteia.

Vezi articolul

Știri

Bursa generală a locurilor de muncă, cu peste 500 de joburi vacante

Adăugat

pe

Roman TV

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț va organiza vineri 23 mai 2025, Bursa generală a locurilor de muncă. Activitatea se va desfășura, începând cu ora 9, în Piatra Neamț la sala de sport a Colegiului Național „Petru Rares”, str. Stefan cel Mare, nr 4, în Roman la Grupul Scolar „Vasile Sav”, bdul. Republicii, nr. 46, iar în Tg. Neamț la Casa de Cultură „Ion Creangă”, str. Stefan cel Mare, nr.55.

În cadrul bursei vor avea loc întâlniri directe între angajatorii ofertanți ai locurilor de muncă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să schimbe locul de muncă pe care-l au la momentul respectiv, cadru în care se vor face cunoscute condițiile necesare pentru angajare și în functie de îdeplinirea acestora se va stabili angajarea sau programarea pentru proba de lucru.

Până la această dată au confirmat participarea un număr de 64 de agenți economici care vor oferi 526 locuri de muncă vacante în domenii specifice pentru industria textilă, industria prelucrării lemnului, servicii, hoteluri și restaurante, comerț și construcții.

Participanții vor avea posibilitatea de a se informa despre proiectele cu finanțare europeană implementate de AJOFM Neamț, respectiv COMPASS ce are ca obiectiv crearea și consolidarea unei rețele de pentru tineret, START – Investește în calificare pentru viitor și FORMACTIV – Formare și muncă activă, în cadrul cărora se vor desfășura programe de ucenicie la locul de muncă pentru șomeri, în domenii căutate pe piața muncii locale.

Vezi articolul

Știri

Horia Mihail, cu „Pianul călător”, din nou la Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Luni, 2 iunie 2025, la ora 19.00, Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman găzduiește un nou concert susținut de renumitul pianist Horia Mihail, în cadrul turneului național „Pianul Călător”, care împlinește 15 ani de peripluri muzicale prin România. Pianistul Horia Mihail revine în turneu cu un program special de miniaturi, celebrând 15 ani de pasiune pentru muzică și comunitate, marcând o ediție aniversară specială. Organizat pe parcursul lunii iunie 2025, turneul va cuprinde mai multe orașe din România, cu un concert final la București, pe scena prestigiosului Ateneu Român.

Pentru această ediție jubiliară, pianistul Horia Mihail a pregătit un program ce reunește cele mai frumoase piese oferite ca bisuri în turneele desfășurate din 2011 până în prezent. Publicul va avea ocazia să asculte capodopere care au încântat audiențele de-a lungul anilor, într-o selecție care reflectă întreaga pasiune și dedicare ale pianistului Horia Mihail pentru acest proiect .

Inițiat în 2011, ca un omagiu adus bicentenarului nașterii lui Franz Liszt, „Pianul Călător” a devenit un veritabil fenomen cultural național, ducând muzica de calitate în orașe unde adesea lipsesc pianele de concert. În spiritul lui Liszt, care în 1846-1847 a întreprins un turneu european alături de instrumentul său, Horia Mihail – solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio – a transformat această idee într-un proiect de succes care continuă să aducă bucurie comunităților din întreaga țară.

Horia Mihail, cu o carieră impresionantă ce include peste 1000 de concerte cu majoritatea orchestrelor simfonice din România și apariții internaționale apreciate, continuă să fie o forță în promovarea muzicii clasice în România, atât prin acest proiect, cât și prin colaborările sale cu multe alte instituții culturale.

Vezi articolul

Știri

„Divizia 7 Infanterie Roman. Onoare, Glorie și Jertfă. Tradiție și continuitate”, ediția a III-a

Adăugat

pe

Roman TV

Marți, 20 mai 2025, la ora 10:00, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a găzduit Conferința Națională cu tema „Divizia 7 Infanterie Roman. Onoare, Glorie și Jertfă. Tradiție și continuitate”, ediția a III-a, organizată de Primăria Municipiului Roman în colaborare cu Baza 3 Logistică „Zargidava” Roman și Muzeul Militar „Ștefan cel Mare” – Filiala Moldova, Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, precum și cu Filialele Neamț și Subfilialele Roman ale Asociației Naționale a Cultului Eroilor „Regina Maria” și Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Al. I. Cuza”.

Părintele doctor Florin Țuscanu și-a expus prezentarea cu tema „Preoți romașcani în slujba Bisericii și a Armatei Române”.

Evenimentul face parte din seria manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Roman, ediția a XV-a.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri20 de ore în urmă

Accident rutier pe strada Griviței din Roman: O femeie transportată la spital

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLuni, 26 mai 2025, în jurul orei 14:28, un accident rutier s-a produs pe...

Știrio zi în urmă

„Sănătate prin mișcare”, la Complexul de Servicii pentru Comunitate pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSVineri, 23 mai 2025, la Complexul de Servicii pentru Comunitate pentru Persoane Adulte cu...

Știrio zi în urmă

Șah la Sala Sporturilor, Cupa „Roman Mușat” 2025, în cadrul Zilelor Municipiului Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSDuminică, 25 mai, la ora 10 a avut loc o competiție de șah –...

Știri5 zile în urmă

Activi în comunitate, „Mușatinii” au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSVoluntarii Asociației „Mușatinii” Roman au marcat Săptămâna Națională a Voluntariatului, prin organizarea unor activități...

Știri6 zile în urmă

Bursa generală a locurilor de muncă, cu peste 500 de joburi vacante

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAgenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț va organiza vineri 23 mai 2025,...

Știri6 zile în urmă

Horia Mihail, cu „Pianul călător”, din nou la Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSLuni, 2 iunie 2025, la ora 19.00, Sala Mare a Casei de Cultură a...

Știrio săptămână în urmă

„Divizia 7 Infanterie Roman. Onoare, Glorie și Jertfă. Tradiție și continuitate”, ediția a III-a

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSMarți, 20 mai 2025, la ora 10:00, sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panorama4 ore în urmă

📺 Panorama / Provocări mari pentru noul președinte al României / 27 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 27 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Subiectele...

Radar TV6 zile în urmă

📺 Radar TV / Ce așteptări au primarii de la noul președinte al României / 22 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 22 mai, a emisiunii Radar TV invitat: Adrian Ciobanu, primarul Comunei...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Românii au ales calea europeană / 20 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 20 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor Cum...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / De ce apa livrată de Apavital este una dintre cele mai scumpe din țară / 15 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 15 mai, a emisiunii Radar TV Invitat: 🤵 Gheorghe Vlasie, consultant...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Alegerile prezidențiale au împărțit țara. Români contra români / 13 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 13 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea Subiectele...

Radar TV3 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Cât de eficientă este exploatată pădurea statului român / 8 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 8 mai, a emisiunii 📺 Radar TV Invitat: 🤵 Daniel Popa,...

Panorama3 săptămâni în urmă

📺 Panorama / România, est sau vest? / 6 mai 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 6 mai, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandru Nistor Subiectele...

RECLAMĂ

Populare