Reportaje
O cetate ștefaniană pe care mulți au vrut-o. Puțini, cu adevărat
Cetatea Nouă a Romanului, ctitorie a lui Ștefan cel Mare ridicată în 1466, realizată exclusiv din piatră este într-o continuă degradare, din ea mai rămânând doar câteva movile din pământ și piatră, acoperite în prezent, de bălării și faună care s-au dezvoltat acolo din lipsă de întreținere. În timpul comunismului, din cauză că se afla în apropierea unei unități militare, nu s-a dorit renovarea și punerea acesteia în circuitul turistic și cultural. Mai mult, unii localnici au considerat că este oportun să ia piatră din cetate din care să-și construiască fântâni. De-a lungul timpului, obiectivul a fost revendicat verbal de o entitate sau alta, însă fără o concluzie concretă despre cine ar trebui să se ocupe de reabilitarea sa, în prezent monumentul istoric fiind al nimănui. Din păcate, spun specialiștii, hățișurile legislative au contribuit și mai mult la trendul delăsării în privința unor astfel de obiective valoroase care ar putea genera interes pentru turiști și, totodată, ar contribui la economia locală a unei zone. Situația ar putea rămâne neschimbată pentru următorii ani, cel puțin în ceea ce privește cetatea medievală de la Gâdinți.
Ani la rând, pe terenul pe care zac ruinele cetății s-au cultivat cereale, deși terenul nu aparținea unei persoane fizice care să aibă dreptul să facă acest lucru. În toți acești ani, Primăria Gâdinți nu a dat dovadă de interes față de monumentul istoric în jurul căruia colcăie șerpi. O propunere de repunere în circuit a acestui obiectiv a fost luată în calcul în anul 2016, atunci când printr-un proiect de Hotărâre de Guvern, cetatea ar fi urmat să ajungă la Ministerul Culturii, după care transferată în administrarea Primăriei Roman. Acest lucru nu s-a întâmplat. Despre necesitatea reabilitării cetății a vorbit și fostul primar al Romanului, Laurenţiu Leoreanu, fiind adoptată o hotărâre de Consiliu Local pentru trecerea acesteia în patrimoniul municipalității, în urma unui acord între autoritățile de la Gâdinți și cele de la Roman, dar lipsa de fonduri a împotmolit și această intenție. În anul 2018, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene spunea că intenționează identificarea de resurse financiare pentru reconstruirea cetății, în vederea introducerii acesteia în circuitul turistic național. De la zis și până la făcut, cale lungă. Problema proprietății acelui teren persistă și în zilele noastre. Iar șanse de resuscitare, puține spre deloc.
Reportaje
Bozu: din sistem, influencer. „Spaima” politicienilor sau cu interese ascunse?
A fost abandonat la naștere și preluat în sistem din fragedă pruncie, mai târziu având vremelnic ocazia de a fi luat în sânul unor familii care – rând pe rând – l-au trimis înapoi la stat, unde a rămas până la vârsta de 18 ani. Ulterior, Gheorghe Bozu a fost încarcerat, petrecând mai mulți ani în diverse penitenciare din țară. Spune că viața dură pe care a trăit-o l-a determinat să fie astăzi un soi de influencer, un „Marian Ceaușescu de Piatra”care face sesiuni live, de cele mai multe ori în timp ce urmărește funcționari publici sau oameni politici, cărora le adresează întrebări. Nu este ferit nici de controverse, recent fiind implicat într-un episod de acuze legate de faptul că ar solicita bani unor politicieni sau unor angajați ai instituțiilor publice, pentru ca aceștia să fie feriți de live-urile sale incisive. Și cu DGASPC Neamț relația lui Bozu nu este una roz. Bărbatul acuză instituția de dezinteres. Bozu riscă din nou ani de închisoare, din cauza unui live pe internet în care i-a adresat amenințări unei alte persoane. Dacă va scăpa de pușcărie, intenția sa este de a candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.
DGASPC Neamt transmite:
„Ca urmare a adresei dumenavoastră nr.78/6.11.2025, înregistrată cu nr. 49469/07.11.2025 la registratura DGASPC Neamț, vă facem cunoscut următoarele:
În ceea ce privește aspectele semnalate de către petentul Bozu Gheorghe cu privire la alocația de stat, acestea au fost soluționate prin Sentința civilă nr. 4665/27.10.2017, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. 5162/279/2017 având ca obiect pretenții, sentință civilă rămasă definitivă în urma respingerii apelului formulat de către petentul sus-numit de către Tribunalul Neamț prin Decizia Civilă nr. 871/22.09.2020.
Hotărârile judecătorești despre care am făcut vorbire mai sus au fost comunicate și numitului Bozu Gheorghe.
Cât privește afirmațiile numitului Bozu Gheoghe, cum că <<în aceeași situație mai sunt alți 285 de copii din sistem, în județul Neamț>>, apreciem că aceste afirmații sunt simple alegații.”
Reportaje
Piese create de compozitorul Sergiu Rudich pentru Amily Sharon Dentale și Teodora Năstasă
Compozitorul romașcan Sergiu Rudich a compus pentru Amily Sharon Dentale piesa intitulată „Așa e dragostea”, iar pentru Teodora Năstasă piesa „Ea e colega mea”. Fetele, pregătite la clubul pe care Mihaela Tertelici îl gestionează împreună cu Sergiu Rudich, au fost prezente în platoul Roman TV. Pline de viață, cu idealuri mărețe și cu entuziasm, acestea au povestit că le place să cânte și să danseze, îmbinând aceste pasiuni cu altele care le ajută să își depășească emoțiile și să strălucească pe scenă.
Reportaje
Cornelia Jora, la 50 de ani de carieră în „Roman-Vodă”
A trecut jumătate de secol de când Cornelia Jora, custodele Casei „Calistrat Hogaș” din curtea Colegiului Național „Roman-Vodă” și-a început cariera în prestigiosul liceu. Cinci decenii în care s-au schimbat conduceri, unii profesori au trecut la cele veșnice, generații de copii au plecat și au venit, deopotrivă, însă ea, Cornelia Jora a rămas ca un reper de neclintit. De-a lungul acestor cincizeci de ani a cunoscut oameni valoroși, cărora a avut ocazia să le strângă mâna și să le dedice chiar vitrine în interiorul muzeului pe care l-a înființat și pe care îl îngrijește cu migală. Își amintește cu drag de de toți cei care i-au trecut pragul, de la profesorul Ghe. A.M. Ciobanu, până la Andreea Marin și numeroși oameni de cultură.
La împlinirea a 150 de ani de „Roman-Vodă”, Cornelia Jora a scris o carte dedicată acestui mare eveniment, intitulată „Prin timp, cu și despre valorile roman-vodiste și romașcane”, iar peste doi ani, când instituția împlinește 155 de existență, aceasta intenționează să scoată volumul al doilea al acestei cărți.
Reportaje
Sfințirea sediului Detașamentului de Pompieri Roman, modernizat cu fonduri europene
Joi, 23 octombrie 2025, sediul Detașamentului de Pompieri Roman din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a fost sfințit, în prezența inspectorului șef al instituției, general de brigadă Mihai Ciprian Mitrea, de autorități locale și județene, de cadre militare și de invitați veniți să viziteze sediul proaspăt renovat în cadrul unui proiect derulat cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), valoarea acestuia fiind de 6 milioane de lei, inclusiv TVA. Pe lângă reabilitarea energetică a clădirii s-a reușit și dotarea acesteia la interior cu mobilier nou.
Proiectul „Reabilitare Termică, Energetică și Modernizare Pavilion Administrativ la Detașament de Pompieri Roman” a fost implementat de ISU Neamț în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne. Această investiție, care s-a desfășurat pe o perioadă de aproximativ doi ani, contribuie la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru pompierii romașcani dar și la consolidarea capacității de răspuns.
Reportaje
„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (II)
Reportaje
„Fără miză”, cu avocat dr. Ioan Chelaru (I)
Reportaje
Festivalul Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „MIHAIL JORA” 2025
În zilele de 10,11 și 12 octombrie a avut loc la Roman cea de-a VI-a ediție a Festivalului Național de Interpretare și Compoziție Muzicală „Mihail Jora”. Organizator Uniunea Armenilor din România – sucursala Roman ( președinte Emanuel Nazaretian)
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


