Știri
Schimbarea „legilor imobiliare” din oraș, pentru fratele primarului
În ședința de Consiliu Local de joi, 29 iulie, pe ordinea de zi, la punctul 10 se află un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – „în vederea ridicării restricției de construire locuințe individuale și colective mici cu regim de înălțime ≤P+2 ETAJE”. Unul din beneficiarii proiectului este Tiberiu Achiriloaei, adică fratele primarului, iar proiectantul este actualul arhitect-șef al administrației locale, Andreea Dănilă. Proiectul este înregistrat cu nr. 46/2019, deci pare să fi fost început înainte ca arhitecta să dețină funcția menționată, în cadrul administrației locale. Totuși, de la primărie ni s-a transmis că investitorul a fost condiționat de elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, pentru autorizarea investiției. Astfel, pe 15 ianuarie 2021 a fost anunțată intenția de elaborare a PUZ-ului, deși aparent acesta ar fi fost deja întocmit în urmă cu circa doi ani. Cel mai probabil, beneficiarul a solicitat, în trecut, și alte autorizații de construire de la Direcția de Urbanism. De asemenea, întocmirea unor astfel de documente (PUZ) pot fi de durată. Chiar și așa, unele date nu coincid.
Primarul nu putea iniția un proiect cu rude beneficiare, așa că a facut-o vicele
Inițiatorul proiectului HCL, în acest caz, nu ar fi putut fi edilul Leonard Achiriloaei, beneficiar fiindu-i fratele. De aceea, cel care l-a inițiat este viceprimarul Radu Samson. Acesta are și o explicație. Ridicarea restricției ar urma să se facă legal, fără urmă de „favoritisme”, având în vedere că beneficiarul și-a plătit PUZ-ului. Mai mult decât atât, spune viceprimarul Samson, și alți beneficiari care vor să ridice construcții similare ar fi solicitat, de-a lungul timpului, modificarea Planului Urbanistic Zonal aprobat în 2008, în vederea ridicării unor restricții care nu se mai pliază pe nevoile actuale de extindere imobiliară. Ulterior, Radu Samson nu a mai transmis nici un punct de vedere oficial redacției Roman TV, deși promisese că revine cu și mai multe explicații despre oportunitatea inițierii/votării unui astfel proiect de hotărâre.
Locuințele vor fi construite în scop imobiliar
Din obiectul Planului Urbanistic Zonal reiese faptul că beneficiarii, respectiv Tiberiu Achiriloaei, Ioan Buză și Gheroghe Bârsan doresc demararea lucrărilor de construcții pentru o serie de locuințe unifamiliale cu regim maxim de înălțime P+2, împrejmuire și racorduri la utilități. Tot în Obiectul PUZ-ului este menționat faptul că beneficiarii totalizează o suprafață de 4839 de mp, care funcționează după Planul Urbanistic General al Municipiului Roman, cu interdicție temporară de construire până la aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, adică a celui care face subiectul proiectului de hotărâre inițiat de viceprimarul Radu Samson, aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de joi, 29 iulie. Din documentația de aprobare a Planului Urbanistic Zonal reiese faptul că, în prezent, terenul situat pe strada Cărămidăriei din Cartierul Nicolae Bălcescu este arabil, încadrat în zona de impozitare D.
Pe terenul studiat nu există rețea electrică, iar alimentarea cu apă se va realiza, potrivit documentației, prin racord la rețeaua existentă în zonă, cel mai probabil de pe străzile îndepărtate zonei studiate, având în vedere că terenul este unul arabil. De asemenea, evacuarea apelor uzate menajere se va face prin cămine executate pe rețeaua de canalizare din jurul clădirii, iar rețeaua de gaze va fi implementată subteran. În cazul drumurilor și căilor de acces „se interzice autorizarea executării construcțiilor și amenajărilor de orice fel, dacă acestea nu asigură accesele pietonale, potrivit importanței și destinației construcției”. Cu toate acestea, la capitolul Studiul Actual al Dezvoltării din PUZ-ul întocmit de arhitectul Andreea Dănilă, în cazul circulației se menționează că „în situația existentă, terenurile sunt accesibile prin strada Cărămidăriei, starea precară a drumurilor permițând doar circulația auto în zonă, nefiind prezente circulații pietonale în zona de analiză.”
Aviz favorabil de la arhitectul-șef pentru… propriul său PUZ
Din referatul de aprobare emis de viceprimarul Radu Samson reiese că „din punct de vedere urbanistic s-a urmărit folosirea eficientă și echilibrată a terenului, valorificarea potențialului existent în directă corelare cu cadrul natural și construit și asigurarea premiselor unei dezvoltări armonioase pe termen mediu și lung a acestei zone cu vecinătățile.” Iar în referatul de specialitate semnat de arhitectul-șef al primăriei, Andreea Dănilă, se menționează că „în ședința Comisiei tehnice de urbanism din 02.07.2021, s-a analizat acest proiect, concluziile fiind înscrise în avizul emis de arhitectul- șef. În urma şedinţei Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism din data de 02.07.2021, aceasta (nr. arh. Andreea Dănilă) a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul local de urbanism aferent acestuia.” Cu alte cuvinte, tânăra care ocupă postul de arhitect-șef în cadrul Primăriei Municipiului Roman a dat aviz favorabil unui Plan Urbanistic Zonal întocmit de ea insăși, în 2019, la solicitarea lui Tiberiu Achiriloaei, în vederea construirii unor imobile pe strada Cărămidăriei, acolo unde fratele edilului Leonard Achiriloaei intenționează să ridice locuințe unifamiliale pe care, cel mai probabil, le va valorifica ulterior pe piața imobiliară.
Redactor: Alexandra Manea
Știri
Roman TV & Roman FM a primit vizita clasei a III-a C a Școlii „Al.I.Cuza”
Săptămâna Școala Altfel aduce în pragul redacției Roman TV&Roman FM copii curioși să afle despre tainele meseriei de jurnalist. Marți, 16 decembrie, am primit vizita elevilor clasei a III-a C de la Școala Gimnazială „Al.I.Cuza”. Partea lor preferată a fost sesiunea de întrebări adresate redactorului Roman TV, dovedind tenacitate și curaj. Au întrebat despre menirea prezentatorului de știri, a reporterului și a cameramanului. Apoi, și-au luat interviuri, pe diferite subiecte. S-au distrat și au promis că vor reveni și când vor fi mai mari.
Știri
Polițiștii, pompierii și jandarmii nemțeni, cu daruri la copiii de la CSEI Roman
Caravana faptelor bune a făcut un tur al unor centre cu persoane vulnerabile, din județul Neamț. Polițiști, pompieri și jandarmi nemțeni au vizitat și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman, acolo unde copiii au primit daruri și s-au bucurat de zâmbete și de îmbrățisările primite.
Știri
Consilierii locali USR au depus proiect de acordare a unui ajutor Alexandrei, studenta care suferă de parapareză spastică
În ședința de îndată a CL Roman desfășurată luni, 15 decembrie 2025, la punctul doi pe ordinea de zi s-a aflat un proiect de hotărâre inițiat de consilierii locali USR Cosmin Ancuța și Alin Buzdugan privind aprobarea acordării unui ajutor de urgență Alexandrei Mocanu, tânăra studentă care suferă de parapareză spastică. Situația Alexandrei a fost prezentată la Roman TV, fiind organizată o strângere de fonduri necesare efectuării unei operații care a avut, deja, loc cu succes. Acum, tânăra studentă are nevoie de recuperare. Ajutorul în sumă de 6.000 de lei va fi binevenit în perioada următoare.
Deși are parapareză spastică și a trecut prin mai multe terapii, tânăra face Masteratul la Iași, după ce a terminat o facultate în Asistență Socială, la Universitatea „Al. I. Cuza”. Boala ei nu o împiedică să facă naveta zi de zi, pentru a participa la cursuri, deși sunt zile când ajunge acasă și noapte, la ora 22, iar a doua zi o ia de la capăt. Asta, pentru că fata cu handicap grav nu beneficiază de însoțitor.
Știri
Sunat privind incompatibilitatea sa la ANI, vicele CJ Asaftei ne-a urat… sărbători fericite și a închis!
Pe 16 decembrie 2025, Agenția Națională de Integritate a anunțat – prin intermediul unui comunicat de presă – că în cazul a 18 persoane au fost semnalate incidente de integritate, prin sistemul big-data. Este și cazul vicepreședintelui Consiliului Județean Neamț, Ion Asaftei care, potrivit ANI, în perioada 17 martie 2021 – 21 decembrie 2022 acesta a exercitat simultan funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Nicolae” din Roman și funcții de conducere în cadrul organismelor de conducere ale unui partid politic. }n același comunicat se arată că acesta a încălcat art.178 alin. (1) lit. f) coroborat cu prevederile art. 187 alin. (13) din Legea nr. 95/2006. Sunat pentru a oferi un punct de vedere privind cele sesizate de ANI, dar și ce decizii va lua privind funcția pe care o deține în Consiliul Județean Neamț, Asaftei ne-a urat sărbători fericite, apoi ne-a închis telefonul în nas. Asta, deși domnia sa deține și funcția de vicepreședinte al filialei Roman a Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România. Deci, un membru UZPR care nu înțelege noțiunea de respect față de presă.
Contactat, președintele Consiliului Județean, Daniel Harpa, nu a răspuns la telefon. A transmis, în schimb, un comunicat scris privind incompatibilitatea vicepreședintelui Asaftei. Acesta a precizat că a aflat din presă despre comunicatul Agenției Naționale de Integritate și că a fost surprins de cele semnalate, dar și că așteaptă să primească documentele oficiale la nivelul instituției, urmând ca ulterior să analizeze situația semnalată de ANI. Ion Asaftei este vicepreședinte al CJ Neamț încă din epoca Arsene, trecând dintr-o barcă politică în alta. Instanța este cea care are ultimul cuvânt, în acest caz, deoarece persoana evaluată poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de conten¬cios administrativ.
Știri
O clasă pregătitoare a Școlii „Al.I. Cuza” din Roman, în vizită la Roman TV & Radio Roman FM
Cu emoție, cu priviri curioase și cu glasuri firave, elevii calsei pregătitoare A de la Școala Gimnazială „Al.I. Cuza” din Roman au călcat luni, 15 decembrie 2025, pragul redacției Roman TV și Roman FM, însoțiți de prof. învățământ primar Nicoleta Iamandei. Micuții s-au bucurat de vizita la televiziune, s-au jucat de-a reporterii, au vizitat studio-ul și singurul radio local Roman FM. Încântați, au colindat gazdele, primind suc, bomboane și îmbrățisări.
Știri
SOFIDEP și-a deschis porțile în Roman, cu prețuri pentru toate buzunarele și cu oferte de nerefuzat
Duminică, 14 decembrie 2025, în Roman s-a deschis magazinul cash&carry SOFIDEP, situat pe strada Ștefan cel Mare la nr. 291, în locul fostului magazin Kazan. Ofertele din această perioadă sunt de nerefuzat, în magazin găsindu-se o gamă variată de produse la prețuri accesibile pentru toate buzunarele. De la detergenți, la produse alimentare, produse de curățenie, băuturi și multe altele, cu toate sunt accesibile fiecărui client, iar personalul este amabil și primitor, dispus să ajute și să îndrume persoanele care le trec pragul. Acesta este al șaptelea magazin deschis de proprietarii afacerii, declarându-se mulțumiți de ceea ce au reușit să realizeze pentru clienții lor.
Chiar din primele minute de după deschidere, clienții au venit în număr mare, atrași de prețurile mici și de multitudinea de produse pe care Sofidep le pune la dispoziția lor.
Știri
Ray’s Dance duce Piatra Neamț și județul Neamț pe cele mai înalte trepte ale podiumului la Campionatul Național de Clase
Clubul Ray’s Dance a reprezentat cu succes municipiul Piatra Neamț și județul Neamț la Campionatul Național de Clase, obținând rezultate de excepție și confirmând nivelul ridicat de pregătire al sportivilor săi. Prin evoluțiile din competiție, sportivii Ray’s Dance au adus județului Neamț titluri de campioni naționali, clasări pe podium și un număr important de medalii, contribuind la promovarea imaginii comunității locale la nivel național.
Rezultate obținute de sportivii Ray’s Dance:
HOBBY – 10-11 ANI
Locul II – Vicecampioni Naționali
Condurat Darius-Mihai & Condrea Sofia Ana-Maria
CLASA E – 6–9 ANI
Locul I – Campioni Naționali
Corneanu Efrem & Danciu Catalaya Maria
Locul II – Vicecampioni Naționali
Toader Luca & Cira Karina Maria
Locul III
Butescu Ioan & Murariu Flavia Elena
CLASA E – 10–11 ANI
Locul VI
Obogeanu Florin Sebastian & Postolica Maria Sofia
Locul VII
Isac Victor Ioan & Subtire Maria Louisa
CLASA E – 12–13 ANI
🥇 Locul I – Campioni Naționali
Simionescu Sebastian & Rusu Ilinca
CLASA C – Standard (16–18 ANI)
Locul IV
Petrescu Andrei & Apetrei Carina
CLASA C – Latino (16–18 ANI)
Locul VIII
Petrescu Andrei & Apetrei Carina
Bilanț general:
2 Titluri de Campioni Naționali
2 Titluri de Vicecampioni Naționali
1 Medalie de bronz
7 clasări în finală
Total medalii obținute: 16
„Rezultatele obținute la acest Campionat Național confirmă munca serioasă depusă în cadrul clubului Ray’s Dance. Pentru noi, este important că sportivii noștri au reprezentat cu responsabilitate Piatra Neamț și județul Neamț, demonstrând că performanța se construiește prin disciplină, continuitate și respect față de sport. Ne dorim să continuăm acest parcurs și să oferim tinerilor din comunitatea noastră șansa de a se dezvolta prin sport, la standarde ridicate. Aceste rezultate sunt ale sportivilor, ale familiilor lor și ale întregii comunități care ne susține.”, a declarat președintele Clubului Ray’s Dance Piatra Neamț, Andrei Scrab.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția









