Urmărește-ne și pe:

Știri

Străzi deplorabile, după modernizările unor companii

Adăugat

pe

Încă din luna aprilie, în spatele Pieței Mari din Roman, pe strada Aprodul Arbore, au avut loc lucrăriefectuate de Compania Județeană Apaserv, în urma cărora în carosabil au rămas adevărate cratere. În ceea ce privește remedierea respectivei porțiuni de stradă, primarul Municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, ne-a transmis că haosul de acolo nu se va termina prea curând: începând de luni, 14 iunie, în acea zonă vor avea loc alte lucrări, de această dată executate de lucrătorii companiei de gaz.

Vezi articolul
RECLAMĂ

Știri

Doar într-o săptămână, încasări de peste 53 000 lei, în ștrand

Adăugat

pe

Roman TV

Zilele călduroase din această săptămână au determinat tot mai mulți romașcani să aleagă să își petreacă timpul liber în Ștrandul Municipal. Miercuri, la ora prânzului, în ștrand era o atmosferă de petrecere, fiind ocupat aproape integral de copii însoțiți de familie, dar și tineri veniți să se bronzeze și să se relaxeze.

Vezi articolul

Știri

Au rămas fără permis pentru că nu au acordat prioritate

Adăugat

pe

Roman TV

În ultima perioadă, tot mai multe accidente au avut loc pe străzile din România. De aceea, miercuri, 28 iulie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Roman au luat parte la o acțiune de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Evenimentul s-a desfășurat pe șoseaua de centură a Municipiului Roman, în decursul a două ore, acolo unde polițiștii prezenți au reținut mai multe permise din cauza neacordarii de prioritate.

Vezi articolul

Știri

Schimbarea “legilor imobiliare” din oraș, pentru fratele primarului

Adăugat

pe

În ședința de Consiliu Local de joi, 29 iulie, pe ordinea de zi, la punctul 10 se află un proiect de Hotărâre de Consiliu Local privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – „în vederea ridicării restricției de construire locuințe individuale și colective mici cu regim de înălțime ≤P+2 ETAJE”. Unul din beneficiarii proiectului este Tiberiu Achiriloaei, adică fratele primarului, iar proiectantul este actualul arhitect-șef al administrației locale, Andreea Dănilă. Proiectul este înregistrat cu nr. 46/2019, deci pare să fi fost început înainte ca arhitecta să dețină funcția menționată, în cadrul administrației locale. Totuși, de la primărie ni s-a transmis că investitorul a fost condiționat de elaborarea și aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, pentru autorizarea investiției. Astfel, pe 15 ianuarie 2021 a fost anunțată intenția de elaborare a PUZ-ului, deși aparent acesta ar fi fost deja întocmit în urmă cu circa doi ani. Cel mai probabil, beneficiarul a solicitat, în trecut, și alte autorizații de construire de la Direcția de Urbanism. De asemenea, întocmirea unor astfel de documente (PUZ) pot fi de durată. Chiar și așa, unele date nu coincid.

Primarul nu putea iniția un proiect cu rude beneficiare, așa că a facut-o vicele

Inițiatorul proiectului HCL, în acest caz, nu ar fi putut fi edilul Leonard Achiriloaei, beneficiar fiindu-i fratele. De aceea, cel care l-a inițiat este viceprimarul Radu Samson. Acesta are și o explicație. Ridicarea restricției ar urma să se facă legal, fără urmă de “favoritisme”, având în vedere că beneficiarul și-a plătit PUZ-ului. Mai mult decât atât, spune viceprimarul Samson, și alți beneficiari care vor să ridice construcții similare ar fi solicitat, de-a lungul timpului, modificarea Planului Urbanistic Zonal aprobat în 2008, în vederea ridicării unor restricții care nu se mai pliază pe nevoile actuale de extindere imobiliară. Ulterior, Radu Samson nu a mai transmis nici un punct de vedere oficial redacției Roman TV, deși promisese că revine cu și mai multe explicații despre oportunitatea inițierii/votării unui astfel proiect de hotărâre.

Locuințele vor fi construite în scop imobiliar

Din obiectul Planului Urbanistic Zonal reiese faptul că beneficiarii, respectiv Tiberiu Achiriloaei, Ioan Buză și Gheroghe Bârsan doresc demararea lucrărilor de construcții pentru o serie de locuințe unifamiliale cu regim maxim de înălțime P+2, împrejmuire și racorduri la utilități. Tot în Obiectul PUZ-ului este menționat faptul că beneficiarii totalizează o suprafață de 4839 de mp, care funcționează după Planul Urbanistic General al Municipiului Roman, cu interdicție temporară de construire până la aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, adică a celui care face subiectul proiectului de hotărâre inițiat de viceprimarul Radu Samson, aflat pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de joi, 29 iulie. Din documentația de aprobare a Planului Urbanistic Zonal reiese faptul că, în prezent, terenul situat pe strada Cărămidăriei din Cartierul Nicolae Bălcescu este arabil, încadrat în zona de impozitare D.

Pe terenul studiat nu există rețea electrică, iar alimentarea cu apă se va realiza, potrivit documentației, prin racord la rețeaua existentă în zonă, cel mai probabil de pe străzile îndepărtate zonei studiate, având în vedere că terenul este unul arabil. De asemenea, evacuarea apelor uzate menajere se va face prin cămine executate pe rețeaua de canalizare din jurul clădirii, iar rețeaua de gaze va fi implementată subteran. În cazul drumurilor și căilor de acces “se interzice autorizarea executării construcțiilor și amenajărilor de orice fel, dacă acestea nu asigură accesele pietonale, potrivit importanței și destinației construcției”. Cu toate acestea, la capitolul Studiul Actual al Dezvoltării din PUZ-ul întocmit de arhitectul Andreea Dănilă, în cazul circulației se menționează că “în situația existentă, terenurile sunt accesibile prin strada Cărămidăriei, starea precară a drumurilor permițând doar circulația auto în zonă, nefiind prezente circulații pietonale în zona de analiză.”

Aviz favorabil de la arhitectul-șef pentru… propriul său PUZ

Din referatul de aprobare emis de viceprimarul Radu Samson reiese că “din punct de vedere urbanistic s-a urmărit folosirea eficientă și echilibrată a terenului, valorificarea potențialului existent în directă corelare cu cadrul natural și construit și asigurarea premiselor unei dezvoltări armonioase pe termen mediu și lung a acestei zone cu vecinătățile.” Iar în referatul de specialitate semnat de arhitectul-șef al primăriei, Andreea Dănilă, se menționează că “în ședința Comisiei tehnice de urbanism din 02.07.2021, s-a analizat acest proiect, concluziile fiind înscrise în avizul emis de arhitectul- șef. În urma şedinţei Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism din data de 02.07.2021, aceasta (nr. arh. Andreea Dănilă) a avizat favorabil Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul local de urbanism aferent acestuia.” Cu alte cuvinte, tânăra care ocupă postul de arhitect-șef în cadrul Primăriei Municipiului Roman a dat aviz favorabil unui Plan Urbanistic Zonal întocmit de ea insăși, în 2019, la solicitarea lui Tiberiu Achiriloaei, în vederea construirii unor imobile pe strada Cărămidăriei, acolo unde fratele edilului Leonard Achiriloaei intenționează să ridice locuințe unifamiliale pe care, cel mai probabil, le va valorifica ulterior pe piața imobiliară.

Redactor: Alexandra Manea

Vezi articolul

Știri

Străduța neamenajată de pe Republicii va fi modernizată suplimentar

Adăugat

pe

Roman TV

O femeie domiciliată la blocul 52 de pe Bulevardul Republicii și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că în zona în care ea locuiește, muncitorii firmelor constructoare au ocolit aleile și parcarea din fața blocului său. Motivul constă în faptul că proiectantul, firma Inter Proiect din Bacău, nu a inclus mai multe astfel de zone în amplul proiect început în 2019, cu termen de finalizare anul acesta. Un exemplu este zona Ica Center, acolo unde lucrările de amenajare s-au executat suplimentar.

Vezi articolul

Știri

S-a finalizat ATI Piatra Neamț, construit de "Dăruiește Viață"

Adăugat

pe

Roman TV

Spitalul Modular de Terapie Intensivă din curtea Spitalului Județean Piatra Neamț, contruit cu banii a peste 10.500 de donatori persoane fizice și peste 400 de companii din țară și din zona Moldovei este finalizat, urmând ca managementul Spitalului Județean Piatra Neamț să obțină toate avizele, dar și contractul cu furnizorul de energie, pentru a-l putea pune, cât mai repede, la dispoziția pacienților. Asociația “Dăruiește Viață” a început construcția unității mobile la începutul lunii februarie, iar întreaga lucrare a costat peste două milioane de euro. Marți, 27 iulie a avut loc inaugurarea spitalului, la eveniment fiind prezente cofondatoarele asociației, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, managerul Spitalului Județean, reprezentanții principalilor parteneri în proiect și cadre medicale.

Vezi articolul

Știri

Se anunță un val de caniculă. Puncte de asistență în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Canicula va cuprinde aproape toată țara și sunt așteptate temperaturi chiar și 40 de grade, la umbră. Meteorologii atrag atenția că temperaturile resimțite vor fi cu mult peste cele înregistrate de termometre, iar canicula va ține până în prima zi din luna august. În Roman, în anii trecuți, în diferite puncte din oraș erau amplasate corturi unde, la nevoie, li se ofereau cetățenilor apă și asistență medicală. Anul acesta, același tip de servicii se acordă în mai multe farmacii din oraș, dar și la punctul de vaccinare amplasat în zona Pieței Mari.

Vezi articolul

Știri

Incendiu la o locuință din Tămășeni

Adăugat

pe

Roman TV

Un incendiu a izbucnit marți după-amiază, în comuna Tămășeni. Din primele informații, se pare că izolația casei a luat foc din cauza unor scântei căzute pe materiale combustibile. La fața locului s-au prezentat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu mai multe autospeciale de stingere, dar și o ambulanță Smurd. Nici o persoană nu a fost rănită, la fața locului fiindu-i acordate îngrijiri medicale proprietarei, care suferise un atac de panică.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum

Știri

Știri15 ore în urmă

Doar într-o săptămână, încasări de peste 53 000 lei, în ștrand

Zilele călduroase din această săptămână au determinat tot mai mulți romașcani să aleagă să își petreacă timpul liber în Ștrandul...

Știri15 ore în urmă

Au rămas fără permis pentru că nu au acordat prioritate

În ultima perioadă, tot mai multe accidente au avut loc pe străzile din România. De aceea, miercuri, 28 iulie, polițiștii...

Știri17 ore în urmă

Schimbarea “legilor imobiliare” din oraș, pentru fratele primarului

În ședința de Consiliu Local de joi, 29 iulie, pe ordinea de zi, la punctul 10 se află un proiect...

Știri2 zile în urmă

Străduța neamenajată de pe Republicii va fi modernizată suplimentar

O femeie domiciliată la blocul 52 de pe Bulevardul Republicii și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că în zona în...

Știri2 zile în urmă

S-a finalizat ATI Piatra Neamț, construit de "Dăruiește Viață"

Spitalul Modular de Terapie Intensivă din curtea Spitalului Județean Piatra Neamț, contruit cu banii a peste 10.500 de donatori persoane...

Știri2 zile în urmă

Se anunță un val de caniculă. Puncte de asistență în Roman

Canicula va cuprinde aproape toată țara și sunt așteptate temperaturi chiar și 40 de grade, la umbră. Meteorologii atrag atenția...

Știri2 zile în urmă

Incendiu la o locuință din Tămășeni

Un incendiu a izbucnit marți după-amiază, în comuna Tămășeni. Din primele informații, se pare că izolația casei a luat foc...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panorama3 zile în urmă

Panorama S05E42 – Cătălin Naclad și Daniel Muraru

Ediția integrală de luni, 26 iulie, a emisiunii Panorama. Cătălin Naclad & Daniel Muraru – jurnalist www.atacul.ro

URBANIAC6 zile în urmă

URBANIAC S05E18 – Ciclismul, o pasiune pentru toate vârstele

În această ediție vom intra putin in lumea sportului pe două roti și vom vorbi despre ciclism și cât de...

Radar TV7 zile în urmă

Radar TV S05E36 / invitat Sorin Cazan

Ediția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 22 iulie. Invitat 🤵 Sorin Cazan / Realizator 🤵 Daniel Muraru

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Cazuri și necazuri – S07E04

Ediția difuzată marți, 20 iulie, a emisiunii “Cazuri si necazuri” Realizator: Carmen Suciu 📞 Telefon contact Asociația “Născută Înger” Carmen...

Panoramao săptămână în urmă

Panorama S05E41 – Cătălin Naclad și Daniel Muraru

Ediția integrală de luni, 19 iulie, a emisiunii Panorama. Cătălin Naclad & Daniel Muraru – jurnalist www.atacul.ro

URBANIAC2 săptămâni în urmă

URBANIAC S05E17 – De vorbă cu actorii din spatele "Evocativ"

În această ediție vom sta de vorbă cu trei tineri actori din Cluj despre teatru și despre spectacolul pe care...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV S05E35 / Dragnea, scăpat din închisoare de tribunalul de pe moșia lui Bădălău

Subiectele emisiunii: ➡️ Dragnea, scăpat din închisoare de tribunalul de pe moșia lui Bădălău ➡️ Ocolitoarea Roman Est, 24 de...

RECLAMĂ

Populare