Știri
Aproape toate corpurile de școli din Roman necesită tablouri electrice noi
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Primăria Roman, viceprimarul Radu Samson a confirmat faptul că multe dintre corpurile unităților de învățământ din oraș au nevoie, urgentă, de înlocuirea vechilor tablouri electrice cu unele noi. Potrivit acestuia, multe dintre aceste panouri din școli sunt uzate și reprezintă un real pericol. În acest sens, în perioada următoare se va inventaria numărul unităților de învățământ care necesită aceste modernizări.
Știri
Accident în Roman, pe fondul unei depășiri. Starea victimelor ajunse la spital
Miercuri, 7 ianuarie 2026, în jurul orei 17, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Roman pe strada Bogdan Dragoș. În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau nouă persoane. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ. La sosirea forțelor de intervenție trei persoane din două autoturisme erau încarcerate. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 45 de ani, din Vaslui, conducea o autoutilitară, pe strada Bogdan Dragoș, ar fi efectuat o manevră de depășire a unui autoturism iar la intrarea pe banda de circulație, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu două autoturisme ce se deplasau din sensul opus. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto din primul autoturism și a altor trei pasageri cu vârste de nouă, 16 și 37 de ani, a unei conducătoare auto, în vârstă de 65 de ani cu care a intrat în coliziune și a altei pasagere în vârstă de 48 de ani, ambele din Roman, din același autoturism. Cei trei conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier. De asemenea s-a acționat și pentru îndepărtarea autovehiculelor de pe carosabil. Cercetările sunt continuate cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri
Pâncești: oamenii reclamă drumuri impracticabile, vicele spune că s-au împrăștiat 20 t de antiderapant
La redacția Roman TV a sunat joi dimineață un cetățean din comuna Pâncești, nemulțumit de faptul că pe drumurile comunale nu se poate circula. Acesta a precizat că lucrătorii administrației locale nu ar fi împrăștiat material antiderapant pe carosabil și că, din această cauză, soția sa nu a putut circula în această dimineață.
Achiziții de material antiderapant figurează în SEAP, de aceea am încercat să aflăm de la Primăria Comunei Pâncești dacă a fost împrăștiată sare pe drumurile comunale din administrare. Inițial am sunat la primarul Augustin Holmanu, apoi la sediul primăriei, însă fără succes. La ora 10.38, acesta nu se afla în primărie.
Ulterior, am reușit să discutăm cu viceprimarul Vasile Agache. Acesta a menționat că pe drumurile comunale au fost împrăștiate aproximativ 20 de tone de material antiderapant. Totodată, a precizat că primarul ar fi de negăsit deoarece ies cu rândul pe străzile din comună. Asta, deși zilele libere s-au terminat, iar joi, 8 ianuarie a fost deja zi de muncă.
Viceprimarul Vasile Agache a mai precizat că autobuzul care duce elevii în satul Ciurea a reușit să circule de dimineață, fără probleme. Așa cum am menționat, SEAP arată că anul acesta Primăria Comunei Pâncești a achiziționat material antiderapant. Pe 10 noiembrie 2025 a fost încheiat un contract cu SC. Trans Orvirel SRL, care prevede achiziția a 90 de tone de antiderapant 20% sare, inclusiv transport, contra sumei de 27.000 de lei fără TVA. Anul trecut, de la aceași firmă, Primăria Comunei Pâncești a achiziționat 60 de tone de sare pentru deszăpezire în valoare de 18.000 de lei fără TVA. Cu toate acestea, persoanele care ne-au contactat susțin că pe ulițele satului nu ar fi fost împăștiat material antiderapant.
Știri
Starea drumurilor județene și apel la Drupo: „număr incorect”, apoi s-a remediat. Contract cadru de 99 milioane de lei
Joi dimineață, reprezentanții Consiliului Județean Neamț au transmis informații privind situația drumurilor județene, având în vedere că pentru județul nostru au fost emise mai multe avertizări de cod galben de vreme cu ninsori, intensificări ale vântului și polei. Ni s-a transmis că în perioada 7-8 ianuarie 2026 s-a acționat pe raza judetului Neamt, pe cei aproximativ 790 km de drumuri județene cu mai multe utilaje, respectiv cu 15 Autolame cu răspânditor de material antiderapant, un Unimog cu lamă și răspânditor de material antiderapant, un tractor cu greder semipurtat și răspaânditor material antiderapant, patru autoutilitare pentru monitorizarea drumurilor. Au fost folosite aproximativ 165 tone de material antiderapant. Pentru „Lucrări de întreținere curentă și periodică multianuală vară-iarnă 2025-2028 a drumurilor județene din administrarea CJ Neamț”, entitatea menționată a încheiat pe 6 noiembrie 2025, prin procedură de licitație publică, un acord cadru în valoare de 81.821.020,37 de lei fără TVA, deci contravaloarea a circa 19.8 milioane de euro inclusiv TVA, cu firmele câștigătoare Drupo Neamț, Axa Road Construcții C.F.D.P., Stef Edil CDP, Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi, Trust CCDP SRL. Cu aceleași firme, la aceeași dată a fost încheiat un prim contract subsecvent în valoare de 826.446,28 lei fără TVA. Deci, sume importante, în contracte cu bani publici. Cu toate acestea, joi dimineață, în jurul orei 10, pe site-ul Drupo Neamț, telefoanele puse la dispoziție indicau… „număr incorect”. Totodată, website-ul figurează a fi „în construcție”. La solicitarea redactorului Roman TV, în jurul orei 14, situația pare să fi fost remediată, în locul numărului incorect fiind afișat un număr de telefon Ofițer Activitate Deszăpezire.
Zonele în care a fost semnalat polei, inclusiv prin apeluri la 112, au fost DJ 157 Izvoare, de la Intersecția cu DJ 156A, Bisericani/comuna Alexandru cel Bun, Negresti – DJ 156A, Comuna Bodesti spre satul Corni, DJ 155I Bargauani-Talpa, DJ Topolița-Petricani. Joi, 8 ianuarie s-au solicitat interventii la Dragomiresti, DJ 208 G Girov – Hanul Ancuței, pe DJ 208 Vad- Bârgăoani și Pe DJ 207 D Gâdinți-Sagna.
Știri
Accident cu trei autovehicule pe strada Bogdan Dragoș
Un accident rutier grav s-a produs marți, în jurul orei 17:05, pe strada Bogdan Dragoș din municipiul Roman, fiind implicate trei autovehicule în care se aflau nouă persoane. La fața locului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman, Serviciului de Ambulanță Județean, SMURD și IPJ Neamț.
La sosirea echipajelor de intervenție, trei persoane din două autoturisme erau încarcerate. Pompierii au acționat pentru extragerea victimelor – o fetiță de 9 ani și două femei în vârstă de 40 și 48 de ani – care au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Alte trei persoane, un băiat de 16 ani, o femeie de 40 de ani și un bărbat de 45 de ani, au necesitat îngrijiri medicale și au fost, de asemenea, transportate la unitatea spitalicească.
Potrivit IPJ Neamț, accidentul s-ar fi produs după ce un bărbat de 45 de ani, din județul Vaslui, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi efectuat o manevră de depășire, iar la revenirea pe banda de circulație ar fi pierdut controlul direcției, intrând în coliziune cu două autoturisme care circulau din sens opus. În urma impactului au fost răniți mai mulți ocupanți ai autovehiculelor implicate, inclusiv conducătorii auto și pasageri cu vârste cuprinse între 9 și 65 de ani.
Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, au curățat carosabilul și au îndepărtat autovehiculele avariate. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor producerii accidentului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri
Pompierul Dragoș Smochină, erou în timpul liber: a intervenit prompt la accidentul de la Traian
Marți, 6 ianuarie 2026, în jurul orei 16:00 a fost anunțat un accident rutier produs pe E 85, în satul Traian din comuna Săbăoani. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, dintre care doi copii. Până la sosirea forțelor de intervenție patru persoane erau evacuate din autoturisme iar un copil a fost scos de către participanții la trafic. Din păcate, unul dintre șoferii implicați în accident a decedat. Este și cel care ar fi provocat accidentul, pe fondul unei stări de oboseală. Conducătorul auto ar fi ațipit la volan, intrând în coliziune cu autoturismul care circula din sens opus.
Plt. Dragoș Smochină se afla în trafic la câteva mașini distanță de cele două implicate în accident. Fără să ezite, pompierul romașcan s-a îndreptat către locul evenimentului.
Șoferul din Măcin, Tulcea – tatăl a doi copii – a decedat. Băiatul în vârstă de 8 ani și fetița de doi ani au fost duși la Spitalul din Roman, împreună cu mama lor. Băiatul prezenta hemoragie subrahnoidiană și a fost dirijat către Neurochirurgie Iași, fetița cu traumatism cranio-cerebral minor – fără leziuni decelate pe CT, mama cu fractură de cot imobilizată în aparat gipsat. Au plecat toți trei către Iași, nefiind alte rude în apropiere care să poate prelua fetița. Celelalte două victime – soț și soție – au fost supuși unor investigații, dar aparent fără leziuni care ar fi necesitat spitalizare. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.
Știri
Ninsori, polei și ger în Neamț: cod galben până vineri
Județul Neamț se află sub avertizare meteorologică de cod galben, fenomenele vizate fiind precipitații mixte, polei, intensificări ale vântului, potrivit informărilor meteorologice emise pentru intervalul 6 ianuarie, la ora 10:00 – 9 ianuarie, la ora 10:00. Meteorologii anunță ninsori, depuneri de strat de zăpadă, intensificări ale vântului și instalarea gerului. Temporar, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar cantitățile de apă vor ajunge între 10 și 40 l/mp. În Moldova, inclusiv în județul Neamț, sunt prognozate precipitații mixte și depuneri de polei. La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus poate ajunge între 30 și 50 cm.
Din noaptea de miercuri spre joi, vântul va avea intensificări locale, cu rafale de 50 – 60 km/h, iar în zonele montane înalte rafalele pot depăși 70 – 80 km/h, viscolind ninsoarea și reducând vizibilitatea. În noaptea de joi spre vineri, vremea va deveni local geroasă, cu temperaturi minime cuprinse, în general, între -15 și -10 grade, în special în zonele intracarpatice și deluroase.
O atenționare meteorologică de cod galben este valabilă în intervalul 6 ianuarie, ora 18:00 – 8 ianuarie, ora 12:00, pentru regiunea Moldovei, inclusiv pentru județul Neamț. În acest interval sunt așteptate precipitații mixte și depuneri de polei. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările care nu sunt urgente și să circule cu prudență, adaptat condițiilor de iarnă. Sursa informării este Administraţia Naţională de Meteorologie, Centrul Național de Prognoze Meteorologice – Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Bacău.
Știri
587 de prezentări în Urgențe, în primele zile din an. Un bebeluș născut de Revelion a primit 10
În intervalul 31 decembrie 2025 – 5 ianuarie 2026, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman au fost înregistrate 587 de prezentări. 170 de pacienți au rămas internați în diferite secții ale spitalului, iar 20 au ajuns în ATI. Un pacient a ajuns la Urgențe în urma unui accident rutier, zece în urma unor agresiuni fizice, 59 cu afecțiuni neurologice, patru pacienți cu AVC. 44 de pacienți s-au prezentat cu hipertensiune arterială, 96 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 30 cu diferite plăgi, 41 cu traumatisme, 86 cu sindrom dureros abdominal. 12 persoane au ajuns la spital pentru recoltarea alcoolemiei.
În intervalul menționat, la Secția Pediatrie s-au prezentat 240 de minori. 31 au rămas internați, iar alți 7 au fost trimiși către alte secții. Au fost efectuate 94 de teste rapide pentru gripă, 34 fiind pozitive. S-au înregistrat patru adenopatii, patru micuți au fost diagnosticați cu faringo-amigdalite și laringite, 13 cu rinofaringite, 25 cu viroză respiratorie, 16 cu boală diareică acută, 11 cu dispepsie, 11 cu pneumonie, 11 cu infecții ale căilor respiratorii superioare, nouă cu sindrom dureros abdominal.
În perioada de referință, la Secția O-G au fost aduși pe lume 11 copii, dintre care șase pe cale naturală și cinci prin cezariană. Nouă sunt băieți și două fetițe. Un bebeluș a venit pe lume chiar în noaptea dintre ani, la ora 4.35, cântărind 3.250 gr și primind nota 10 la naștere.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția


