Urmărește-ne și pe:

Știri

Destinație finală: tânăr ucis de tren în Gara Roman

Adrian Cătălin Dămoc, un tânăr în vârstă de 20 de ani din Săbăoani, care venea la Roman cu trenul R5406, a murit la câteva secunde după ce a ajuns la destinație. Trenul R5406 oprește pe linia 2 din Gara Roman. Unii martori susțin că Adrian ar sărit direct din tren, pe prima linie de cale ferată.
La ora 19:15, momentul în care trenul R5406 ajunge la Roman pe a doua linie urmând să continue traseul spre Bacău, un alt tren intră în gară pe linia 1, dinspre București Nord: IR 1753, cu destinația Suceava. Trenul IR 1753 este aproape imposibil de văzut de călătorii care coboară din trenul aflat pe a doua linie iar nimeni nu avertizează călătorii că trebuie să rămână pe peron până la eliberarea ambelor linii de cale ferată. Cel mai probabil, tânărul nici nu a apucat să vadă trenul care venea pe linia 1. Băiatul a fost scos de sub tren și preluat de un echipaj SMURD care nu a mai putut face altceva decât să constate decesul.

Adăugat

pe

Vezi articolul
RECLAMĂ

Știri

A început asfaltarea străzii Mihai Viteazu

Mult așteptata asfaltare a străzii Mihai Viteazu a început de luni dimineață. Prima porțiune care va avea parte de modernizare va fi cea cuprinsă între strada Ștefan cel Mare și sensul giratoriu de la centrul comercial.

Adăugat

pe

Roman TV

Adevărul despre „cei șapte ani de acasă”

Cu toții cunoaștem discuțiile despre „cei șapte ani de acasă”. Ce înseamnă de fapt și cât de importanți sunt cei șapte ani de acasă, aflăm imediat de la specialiști.

Adăugat

pe

Roman TV

Cu toții cunoaștem discuțiile despre „cei șapte ani de acasă”. Ce înseamnă de fapt și cât de importanți sunt cei șapte ani de acasă, aflăm imediat de la specialiști.

Vezi articolul

Știri

Românii nu mai vor să se căsătorească

Din ce în ce mai puține cupluri din România aleg să se căsătorească. Statisticile arată că în septembrie au fost înregistrate cu 4.376 mai puține căsătorii față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul divorțurilor a fost mai mare cu 222 față de cel din septembrie 2018.

Adăugat

pe

Roman TV

Din ce în ce mai puține cupluri din România aleg să se căsătorească. Statisticile arată că în septembrie au fost înregistrate cu 4.376 mai puține căsătorii față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul divorțurilor a fost mai mare cu 222 față de cel din septembrie 2018.

Vezi articolul

Știri

Romașcanii au votat „la indigo” cu restul țării

Duminică a avut loc primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale. Dacă media votanților pe toata țara a fost de 47,66%, în Roman prezența la vot a fost de 42,83%. Câștigătorul primului tur a fost – așa cum se aștepta toată lumea – Klaus Iohannis, el fiind și candidatul cel mai votat de romașcani.

Adăugat

pe

Roman TV

Duminică a avut loc primul tur de scrutin pentru alegerile prezidențiale. Dacă media votanților pe toata țara a fost de 47,66%, în Roman prezența la vot a fost de 42,83%. Câștigătorul primului tur a fost – așa cum se aștepta toată lumea – Klaus Iohannis, el fiind și candidatul cel mai votat de romașcani.

Vezi articolul

Știri

Un nou salon de înfrumusețare în Roman

Un nou centru de înfrumusețare s-a deschis de astăzi, oferind cele mai noi trenduri în materie de frumusețe: cosmetică, tratamente faciale de ultimă generație, micropigmentare, microblading, tratamente pentru păr, tatuaje semipermanente, servicii de frizerie, manichiură și coafură.

Adăugat

pe

Roman TV

Un nou centru de înfrumusețare s-a deschis de astăzi, oferind cele mai noi trenduri în materie de frumusețe: cosmetică, tratamente faciale de ultimă generație, micropigmentare, microblading, tratamente pentru păr, tatuaje semipermanente, servicii de frizerie, manichiură și coafură.

Vezi articolul

Știri

Radar TV S03E10 – Afaceri cu banii pentru calamități

Afaceri cu banii pentru calamități
O firmă din județul ex-ministrului de la Ape, contracte de 11 miloane în Neamț
Transilvania Grand Construct din Bistrița Năsăud, lucrări cu dedicație la Doljești și Ion Creangă
Pe șantiere lucreaza muncitorii unei firme nemțene, Mavgo Holding SRL
3,3 milioane de lei pentru regularizarea albiei pârâului Albuia
7,7 milioane de lei pentru regularizarea albiei pârâului Țiganca
Sătenii din Rotunda: pârâul Albuia nu le-a creat probleme mari de-a lungul timpului
Pâraiele Albuia și Țiganca nu figurează pe harta cu risc de inundații
Șeful de șantier, reținut în declarații
Reprezentanții firmei Transilvania Grand nu au putut fi contactați
Purtătorul de cuvânt al ABA Siret nu a răspuns la telefon

Nu se mai parchează în fața poliției

La primele ore ale dimineții, în fața sediului Poliției din Roman au fost montați stâlpi pentru blocarea accesului mașinilor.

Populare