Urmărește-ne și pe:

Știri

Rețeaua de canalizare este funcțională în satul Cordun

Pe 25 octombrie s-au finalizat lucrările la rețeaua de canalizare din satul Cordun, deci locuitorii pot de acum să își racordeze gospodăriile la această nouă investiție.

Adăugat

pe

Pe 25 octombrie s-au finalizat lucrările la rețeaua de canalizare din satul Cordun, deci locuitorii pot de acum să își racordeze gospodăriile la această nouă investiție.

Vezi articolul

Știri

Tânăr strivit de o poartă de fotbal. Cine răspunde pentru moartea lui?

Adăugat

pe

Roman TV

Un gest spontan i-a adus sfârșitul unui tânăr în vârstă de 19 ani din satul Vlădnicele, comuna Stănița. Băiatul se afla sâmbătă, 11 ianuarie, în satul Veja, din aceeași comună. Pe pășunea comunală din localitate sunt amplasate două porți de fotbal. Tânărul s-a prins de una dintre porți și cum aceasta nu era înfiptă în pământ, s-a răsturnat peste el. Martorii spun că băiatul s-a stins sub privirile neputincioase ale celor care s-au adunat în jurul lui. La fața locului au ajuns ambulanța, un echipaj al poliției și lucrători din cadrul SVSU al primăriei, însă nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. În fața acestei tragedii, oamenii din comunitate se întreabă cine va răspunde pentru această moarte absurdă. Localnicii spun că în trecut au mai fost reclamații privind pericolul pe care îl reprezintă cele două porți, care pot oricând să facă și alte victime, mai ales că școala primară este situată peste drum de pășune.

Poliția a deschis un dosar penal în acest caz.

Primarul comunei a mai precizat că se încearcă acordarea unui sprijin financiar de până la 1.500 de lei pentru înmormântarea tânărului. Astăzi, familia îndurerată și-a adus acasă fiul decedat. Dacă tragedia aceasta putea sau nu să fie evitată va fi stabilit de către anchetatori. Localnicii vor ca în acest caz să se facă dreptate. Imagini de pe Google Maps arată că porți similare au fost amplasate în trecut la școala din Stănița.

Vezi articolul

Știri

Polițiști în fața Prefecturii, pentru măsurile de austeritate ale „ordonanței trenuleț”

Adăugat

pe

Roman TV

În semn de protest față de măsurile de austeritate ale ordonanței trenuleț, care afectează sistemul din care fac parte, zeci de polițiști au protestat joi, 9 ianuarie 2025, în fața Prefecturii Județului Neamț. Una dintre principalele nemulțumiri vizează eliminarea de la plată a sporului aferent orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică ori în sărbători legale.

Prefectul Adrian Bourceanu a invitat o delegație a protestatarilor la discuții.

Membrii organizațiilor sindicale semnatare anunță că vor participa la un protest comun pe 17 ianuarie, între orele 12-16, cu punct de întâlnire în Piața Constituției, deplasare în marș spre Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României.

Vezi articolul

Știri

Protest în fața Penitenciarului Bacău

Adăugat

pe

Roman TV

Peste 100 de polițiști din Penitenciarul Bacău au protestat în fața instituției vineri, 10 ianuarie 2025, pentru a-și manifesta nemulțimirile față de măsurile de austeritate ale OUG 156/2024, care afectează și sistemul în care aceștia lucrează. Prin urmare, protestatarii solicită modificarea urgentă a ordonanței, cu adoptarea mai multor revendicări enumerate.

În plus, protestatarii specifică faptul că pensiile militare reprezintă singura categorie de pensii care nu a beneficiat de recalculare în septembrie 2024, în contextul în care celelalte pensii au fost majorate.

Vezi articolul

Știri

Infecțiile respiratorii iau amploare, în județul Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

În perioada 30 septembrie 2024 – 05 ianuarie 2025 au fost raportate 27.356 cazuri de infecții respiratorii – gripă clinică, IACRS și pneumonii. În județul Neamț, în perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2024, au fost înregistrate 87 de cazuri noi de gripă (cu 54 de internări), 22.097 de infecții acute respiratorii superioare (cu 332 de internări) și 5.172 de cazuri de pneumonie (cu 958 de internări). Grupa de vârstă cea mai afectată în toate aceste situații, inclusiv la internări, este a vârstnicilor, peste 65 de ani. Chiar dacă vaccinarea este cea mai eficientă formă de prevenire a gripei, în ultimele sezoane s-a observat o scădere a numărului de doze de vaccin gripal administrate.

În județul Neamț, în sezonul gripal actual au fost vaccinate 26.970 de persoane, între care 1107 copii și adolescenți și 25.863 de adulți. 26.770 de persoane au beneficiat de decontare în regim compensat.

Vezi articolul

Știri

Polițistul Cănărău: „refuz să intru în patrulare cu bocanci de vară!”

Adăugat

pe

Roman TV

Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Sindicatului Europol Neamț, agentul de poliție de la Poliția Municipiului Roman, Ioan Cănărău, precizează că vineri, 10 ianuarie 2025, acesta a refuzat să intre în tura de serviciu, deoarece nu este dotat cu bocanci de iarnă, ci poartă tot echipament de vară, respectiv încălțăminte neadecvată pentru acest sezon.

La finalul intervenției sale, polițistul Cănărău a mai transmis că le transmite colegilor din toată țara recomandarea de a protesta pentru a-și cere drepturile care li se cuvin.

Vezi articolul

Știri

Fosta casă a pionierilor se vrea restaurată în Muzeu al Armenilor, doar că intervin anumite complicații

Adăugat

pe

Roman TV

Fosta casă a pionierilor din Roman, clădire monument istoric aflată în administrarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România a ajuns în atenția publică în luna octombrie 2024, după ce a fost incendiată de două ori în o singură noapte, de către oameni ai străzii. Ulterior, la sesizarea reporterului Roman TV și al publicației Monitorul, pe fir au intrat autoritățile, atât locale, cât și județene și a fost sesizat proprietarul imobilului, având în vedere că monumentul se află de ani buni într-o stare deplorabilă, plin de deșeuri, folosit drept culcuș de către oamenii fără adăpost. În luna decembrie, reprezentanții mai multor instituții abilitate s-au reunit pentru a emite o serie de măsuri privind conservarea monumentului istoric. Deja primele operațiuni de salubrizare din acest an au fost puse în aplicare începând de luni, 6 ianuarie, serviciile fiind contractate de către administratorul clădirii. Până să demareze această acțiune de întreținere, pe 19 decembrie 2024, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Roman, s-a votat în unanimitate pentru supraimpozitarea cu 300% a imobilului și a terenului aferent, cu începere de la 1 ianuarie 2025, în urma constatării stării tehnice a acestuia, evaluare efectuată de specialiști din cadrul Direcției de Urbanism.

Administratorii clădirii doresc să transforme clădirea monument istoric în Muzeu al Armenilor din România. Procesul ar putea fi unul de durată, însă nu imposibil.

Și angajați ai SVSU din cadrul primăriei municipiului Roman au intervenit la imobil, în luna noiembrie 2024, pentru a curăța deșeurile depozitate de-a lungul vremii. Pentru operațiunea de salubrizare au fost necesare fonduri alocate de administrația locală. Costurile acestei acțiuni urmau să fie transmise administratorului clădirii, la finalul intervenției. Cât despre exensia clădirii monument istoric, acea sală de spectacole care aparține municipalității și nu comunității armene, administratorii clădirii spun că acea construcție este ilegală. Aceasta a fost ridicată în anii ’60, pe vremea regimului comunist.

Pe de altă parte, conducerea primăriei municipiului Roman transmite faptul că de-a lungul timpului au fost înaintate soluții pentru ca imobilul să fie scos din starea deplorabilă în care se află în prezent, dar că acestea au fost refuzate de către proprietarul monumentului istoric. Mai mult decât atât, situația este complexă, având în vedere că proprietățile se intersectează. Mai exact, extensia construită în anii ’60 aparține municipiului Roman, cât și terenul aferent acesteia. Pentru ca monumentul istoric să poată intra pe o axă de finanțare, ar trebui ca Arhiepiscopia Armenilor – entitatea care administrează imobilul – să accepte un schimb de terenuri cu Municipiul Roman, care la rându-i, nu poate dona pur și simplu terenuri private aflate în patrimoniul municipalității. În plus, în acest mod, proprietățile nu ar mai fi fragmentate, ci s-ar uniformiza, pentru fiecare proprietar în parte.

Începând cu anul 1957, clădirea a găzduit, până în anul 2008, activitățile Clubului Copiilor din Roman. Din 2008, clădirea a fost revendicată de Comunitatea Armenilor, astăzi aflându-se în administrarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.

Vezi articolul

Știri

Furt în Policlinica Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 7 ianuarie 2025, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Roman a pătruns într-un cabinet situat în Policlinica Roman, de unde a sustras un încărcător de telefon, un aparat de radio și un brâu. Polițiștii au depistat bărbatul în flagrant delict, în cazul său fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bunurile sustrase au fost recuperate și predate proprietarului.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri2 zile în urmă

Tânăr strivit de o poartă de fotbal. Cine răspunde pentru moartea lui?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSUn gest spontan i-a adus sfârșitul unui tânăr în vârstă de...

Știri5 zile în urmă

Polițiști în fața Prefecturii, pentru măsurile de austeritate ale „ordonanței trenuleț”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn semn de protest față de măsurile de austeritate ale ordonanței...

Știri5 zile în urmă

Protest în fața Penitenciarului Bacău

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPeste 100 de polițiști din Penitenciarul Bacău au protestat în fața...

Știri5 zile în urmă

Infecțiile respiratorii iau amploare, în județul Neamț

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn perioada 30 septembrie 2024 – 05 ianuarie 2025 au fost...

Știri5 zile în urmă

Polițistul Cănărău: „refuz să intru în patrulare cu bocanci de vară!”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎntr-o postare pe pagina oficială de Facebook a Sindicatului Europol Neamț,...

Știri6 zile în urmă

Fosta casă a pionierilor se vrea restaurată în Muzeu al Armenilor, doar că intervin anumite complicații

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSFosta casă a pionierilor din Roman, clădire monument istoric aflată în...

Știri6 zile în urmă

Furt în Policlinica Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPe 7 ianuarie 2025, un bărbat în vârstă de 36 de...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV6 zile în urmă

Radar TV / Cum vede fostul viceprimar al Romanului anul 2025 / 9 ianuarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 9 ianuarie, a emisiunii Radar TV Invitat: 🤵...

Panorama7 zile în urmă

📺 Panorama / 2025 – un an al marilor provocări / 7 ianuarie 2025

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 7 ianuarie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV4 săptămâni în urmă

Radar TV / Prefectul Bourceanu, bilanț la 8 luni de mandat / 19 decembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 19 decembrie, a emisiunii Radar TV invitat: Adrian...

Panorama4 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Apă mai scumpă pentru romașcani / 17 decembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 17 decembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Radar TV4 săptămâni în urmă

Radar TV / Liderul SPR Diamantul, la un pas de a fi destituit din Poliție / 16 decembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția specială a emisiunii Radar TV, de luni, 16 decembrie invitat:...

Radar TVo lună în urmă

Radar TV / Vremuri tulburi. România, încotro? / 12 decembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiție specială a emisiunii 📺 Radar TV de joi 12 decembrie...

Cazuri și necazurio lună în urmă

„Ella Suciu”, un festival caritabil cu tradiție, ajuns la ediția a VIII-a

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSFestivalul integral: https://www.youtube.com/watch?v=chCxEckwIXE Video: Andrei-Costin Mancas

RECLAMĂ

Populare