Știri
Polițiști pupați de scandalagiu într-un bar din Roman
Povestea scandalurilor care au loc în mod repetat într-un bar situat pe Bulevardul Republicii este, deja, cunoscută atât de clienții fideli ai localului, cât și de patroni sau de polițiști. După cum afirmă angajații barului, un scandal izbucnește aici, în medie, o dată la două săptămâni. De fiecare dată, câte un client supărat pe aparatele de noroc sau pe angajații barului răbufnește, iar în urma lui rămân mese rupte sau cu geamuri sparte. Duminică seară, doi indivizi, cu vârste de 32 și 39 de ani, au recurs la aceleași gesturi, spre disperarea angajaților și a celorlalți clienți care au sunat la 112 nu o singură dată, ci de cinci ori. Tot de atâtea ori, la bar s-au prezentat polițiști care au stat de vorbă cu scandalagiii, au râs împreună cu ei, apoi… s-au pupat, la propriu.
Pe filmarea surprinsă de una dintre camerele video ale barului se vede clar cum unul dintre scandalagii discută cu oamenii legii zeci de minute, explicându-le ceva. La un moment dat, același scandalagiu pune mâna pe umărul unuia dintre polițiști și îl pupă pe obraz. Omul legii râde. Pe acceași filmare, se observă cum bărbatul îi pupă și mâna uneia dintre polițistele ajunse la intervenție. Mai mult decât atât, în timp ce polițiștii ajunși la fața locului poartă discuții afară cu cei doi scandalagii, în bar, un al treilea individ îl lovește pe un bărbat cu piciorul de la o masă ruptă. Imagini cu ala care il loveste cu piciorul mesei.
Acum două săptămâni, barmanul din localul respectiv a fost bătut de alți scandalagii. Patronii localului spun că, deși sunt la zi cu dările către stat, ei nu beneficiază de protecție din partea organelor competente.
Povestea scandalurilor care au loc în mod repetat într-un bar situat pe Bulevardul Republicii este, deja, cunoscută atât de clienții fideli ai localului, cât și de patroni sau de polițiști. După cum afirmă angajații barului, un scandal izbucnește aici, în medie, o dată la două săptămâni. De fiecare dată, câte un client supărat pe aparatele de noroc sau pe angajații barului răbufnește, iar în urma lui rămân mese rupte sau cu geamuri sparte. Duminică seară, doi indivizi, cu vârste de 32 și 39 de ani, au recurs la aceleași gesturi, spre disperarea angajaților și a celorlalți clienți care au sunat la 112 nu o singură dată, ci de cinci ori. Tot de atâtea ori, la bar s-au prezentat polițiști care au stat de vorbă cu scandalagiii, au râs împreună cu ei, apoi… s-au pupat, la propriu.
Pe filmarea surprinsă de una dintre camerele video ale barului se vede clar cum unul dintre scandalagii discută cu oamenii legii zeci de minute, explicându-le ceva. La un moment dat, același scandalagiu pune mâna pe umărul unuia dintre polițiști și îl pupă pe obraz. Omul legii râde. Pe acceași filmare, se observă cum bărbatul îi pupă și mâna uneia dintre polițistele ajunse la intervenție. Mai mult decât atât, în timp ce polițiștii ajunși la fața locului poartă discuții afară cu cei doi scandalagii, în bar, un al treilea individ îl lovește pe un bărbat cu piciorul de la o masă ruptă. Imagini cu ala care il loveste cu piciorul mesei.
Acum două săptămâni, barmanul din localul respectiv a fost bătut de alți scandalagii. Patronii localului spun că, deși sunt la zi cu dările către stat, ei nu beneficiază de protecție din partea organelor competente.
Știri
Încă sunt așteptați voluntari pentru „Telefonul care alungă singurătatea”

Perioada de depunere a dosarelor pentru ocuparea a 12 posturi de voluntari în cadrul proiectului „Telefonul care alungă singurătatea” a fost prelungită, conform unui comunicat emis de Primăria Municipiului Roman. Reamintim faptul că jurnalista Flora Ordean i-a propus conducerii municipiului Roman adoptarea unui proiect care să vină în sprijinul seniorilor, prin intermediul căruia persoanele vârstnice să fie monitorizate, prin telefon.Ideea a fost îmbrățișată, însă pentru a fi implementată este necesar ca voluntarii să vină în sprijinul acestei inițiative.
Documentele necesare sunt cererea de înscriere pentru activitatea de voluntariat; copia actului de identitate; adeverință medicală emisă de medicul de familie sau de o unitate sanitară abilitată (valabilă maximum 6 luni); certificat de cazier judiciar; certificat de integritate comportamentală; Curriculum Vitae (model european); acte de studii; consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Condițiile de participare sunt următoarele: vârsta minimă de 18 ani; cunoașterea limbii române (scris și vorbit); capacitate deplină de exercițiu; stare de sănătate corespunzătoare (dovedită medical); lipsa condamnărilor pentru infracțiuni grave (dovedită prin cazier judiciar). Programul activităților va fi stabilit la momentul semnării contractului de voluntariat, în funcție de disponibilitatea fiecărui voluntar.
Știri
Sergiu Rudich cu piesa „Te-am iubit”, la a 62-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia 2025

Începând cu data de 23 august se desfășoară cea de-a 62-a ediție a legendarului Festival Național de Muzică Ușoară Mamaia 2025. La secțiunea Creație întră în concurs piesa „Te-am iubit” a compozitorului romașcan Sergiu Rudich, care va fi interpretată de tânăra solistă Delia Racu. Vineri, 22 august, repetițiile au fost în toi. Tot atunci, Sergiu Rudich ne-a declarat, prin telefon, că este încântat de condițiile organizatorice li că speră ca piesa cu care se prezintă anul acesta la evenimentul de mare anvergură să cucerească nu doar inimile romașcanilor, ci și ale publicului din toată țara.
Vor fi şase seri de muzică uşoară şi populară, dar şi de recitaluri cu artişti consacraţi. Anul acesta, printre invitaţi sunt Lidia Buble, Fuego, Delia şi URS. Prezintă Anca Țurcașiu și Aurelian Temișan, iar juriul va fi format din personalități marcante ale scenei muzicale și media, respectiv Horia Moculescu, Corina Chiriac, Ionel Tudor, Liana Stanciu, Adrian Romcescu, Monica Anghel și Laura Parfinov.
Știri
O nouă descoperire la situl de la Precista: tezaur de monede

Un tezaur de monede a fost descoperit, zilele acestea, în timpul săpăturilor la vatră, în curtea Spitalului „Precista” din Roman, acolo unde pentru al treilea an consecutiv se sapă la situl medieval unic la nivelul municipiului Roman, fiind sigurul care s-a păstrat intact.
Începând de săptămâna viitoare, Muzeul de Istorie din Roman va găzdui o expoziție în cadrul căreia vor fi redate publicului primele elemente descoperite la situl medieval de la Precista și restaurate de specialiști.
Știri
Sindicaliștii cer boicotarea primei zile de școală. ISJ transmite că situația restrângerilor ar fi fost rezolvată

Sindicaliștii din învățământ din toată țara se pregătesc să boicoteze prima zi de școală din noul an școlar și le cer și colegilor care nu fac parte din sindicat să adere la acțiunea lor, ca răspuns la prevederile Legii nr. 141/2025. Nemulțumirile sunt multe și cresc de la o zi la alta. Până nu li se vor lua în calcul revendicările, sindicaliștii spun că vor continua acțiunile în stradă.
În privința restrângerii activității unor profesori care predau anumite materii, reprezentanții ISJ Neamț transmit că în urma unei ședințe publice, la nivelul județului nostru au fost luate anumite măsuri pentru a combate aceste efecte.
Sindicaliștii mai spun că sunt informații conform cărora s-ar putea ajunge și la diminuarea veniturilor salariale.
Joi, 21 august 2025, sindicaliștii din sistem s-au adunat pentru a 15-a zi la protest în fața Ministerului Educației, solicitând demisia ministrului Daniel David.
Știri
Pasajul rutier peste calea ferată pe DN2, Roman-Iași, a intrat în licitație: valoare de 75,2 milioane lei

75.240.061,81 de lei este valoarea cu care proiectul pasajului superior pe DN2, peste calea ferată la ieșire din Roman spre Iași intră în procedură de licitație, anunțul fiind deja publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în data de 19 august anul curent. Este o pasarelă anunțată de mulți ani și care a fost gândită cu scopul de a fluidiza traficul din zona respectivă. În total este necesar 1 kilometru și aproape 800 de metri pe care urmează a se construi investiția propusă.
Conform unei postări oficiale pe Facebook a directorului general al DRDP Iași, Mugurel Laicu, în cazul acestui proiect finanțarea va fi alocată din contributia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regionala în valoare de 25.844.020,50 lei; din contributia proprie în valoare de 38.766.030,75 lei, iar diferența pana la valoarea totală a proiectului reprezentand cheltuieli neeligibile inclusiv TVA va fi de 12.192.501,64 lei, suportată de beneficiar. Urmează, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.135 din septembrie 2024, să fie făcute exproprieri în vederea execuției pasarelei, fiind vorba despre mai multe terenuri, imobile proprietate publică a statului, imobile proprietate a UAT Roman.
Știri
Locul de joacă din parcul de lângă Casa de Cultură va fi amenajat cu tartan, contra sumei de 155.000 lei

Continuă procesul de modernizare a părculețului situat în zona centrală a municipiului Roman, lângă Casa de Cultură. Lucrările de amenajare a obiectivului au fost executate de firma Ciocoiu Construct SRL, valoarea contractului fiind de 55.042 de lei fără TVA. Au fost refăcute aleile parcului, montate borduri și pavele pe trotuar. O nouă achiziție arată că locul de joacă va fi amenajat cu tartan, proiect pentru care municipalitatea a contractat firma Le Man&Log SRL, contractul având o valoare de 128.825 de lei fără TVA.
Știri
Se urmărește corectarea viciilor de la Școala „Carol I”. Urmează ca elevii să fie primiți acolo, în noul an școlar

Într-o postare pe Facebook, primarul Laurențiu Leoreanu anunță că la Școala Gimnazială „Carol I” din Roman, deficiențele constatate – despre care Roman TVa scris recent – ar fi fost rezolvate, în așa fel încât elevii pot fi găzduiți în unitatea proaspăt modernizată, în acest an școlar, deci în circa două săptămâni. Proiectul de modernizare a școlii este unul integrat, în care este inclusă și construcția sălii de sport a unității de învățământ, dar și modernizarea unor străzi din cartierul Nicolae Bălcescu. De străzi s-a ocupat firma Darcons, iar de unitatea școlară firma Robu Construct. La școală, ISU Neamț nu a putut emite autorizația de securitate la incendiu, deoarece au fost descoperite mai multe vicii, printre care utilizarea unor uși neconforme. Ulterior, parte din acele uși pentru care școala nu primea aviz, deci nu putea găzdui elevi, au fost mutate la internatul Colegiului „Danubiana”. Acum, reprezentanții administrației locale anunță că până la finele acestei luni va fi făcută recepția la Școala „Carol I”.
Remintim faptul că proiectul integrat de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a Şcolii „Carol I”, construire şi dotare Sală de Sport – pentru învățământul general obligatoriu, reabilitarea şi dotarea Grădiniţei şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor publice în cartierul Nicolae Bălcescu din municipiul Roman este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o valoare de 18.494.297,37 lei.
-
Știriacum 8 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția