Știri
Multe mame romașcane optează pentru babywearing
Deși conceptul de babywearing este unul vechi, la Roman el este folosit de aproximativ patru ani și jumătate, atunci când una dintre mămicile care l-a adus în rândul comunității romașcane a născut primul copil. Elena Loredana Ursan mărturisește că, la început, ea a fost privită cu urme de îndoială de trecătorii de pe stradă în timp ce-și purta copilul într-un sistem ergonomic de prindere. Chiar și așa, ea a reușit să acapareze curiozitatea și dorința cât mai multor mămici de a încerca un astfel de sistem.
Deși conceptul de babywearing este unul vechi, la Roman el este folosit de aproximativ patru ani și jumătate, atunci când una dintre mămicile care l-a adus în rândul comunității romașcane a născut primul copil. Elena Loredana Ursan mărturisește că, la început, ea a fost privită cu urme de îndoială de trecătorii de pe stradă în timp ce-și purta copilul într-un sistem ergonomic de prindere. Chiar și așa, ea a reușit să acapareze curiozitatea și dorința cât mai multor mămici de a încerca un astfel de sistem.
Știri
Biciclist minor accidentat la Roman, după o manevră greșită

Un minor de 17 ani, din localitatea Cordun, a fost rănit vineri după-amiază, 17 octombrie, într-un accident rutier produs pe strada Profesor Dumitru Mărtinaș din municipiul Roman.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, evenimentul a avut loc în jurul orei 16.00, când un tânăr de 20 de ani, din Roman, aflat la volanul unui autoturism, ar fi surprins și accidentat un biciclist care nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers.
În urma impactului, biciclistul a fost rănit, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Atât șoferul, cât și minorul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știri
Amendă DSP de 5.000 de lei pentru băile C.T. „Petru Poni”, în urma știrii Roman TV

Pe 8 octombrie 2025, Roman TV a difuzat un material în care a fost prezentată situația băilor de la etajul superior al căminului Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, acolo fiind găzduiți chiriași, în vreme ce la etajele I și II sunt cazați exclusiv elevi. Imaginile arată că grupurile sanitare sunt insalubre, cu uși deteriorate, tavane murdare, calorifere ruginite și podele vechi, iar cabinele de duș nu funcșionează, așa că cei care locuiesc la etajul al III-lea le folosesc pentru a-și depozita lucruri. În camerele pe care le au închiriate, unele dintre familii și-au tras apă, au montat boilere și și-au improvizat bucătării, iar baie fac la lighean. Cine ne-a contactat a dorit să rămână anonim de teamă să nu piardă accesul la camera pe care o are închiriată.
Pe 8 octombrie când știrea a fost difuzată, directorul Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman – profesor Ana Maria Cucoș – a fost contactat în mai multe rânduri pentru a oferi un punct de vedere privind aceste sesizări, însă aceasta nu a emis nici un răspuns privind situația prezentată. Primarul Laurențiu Leoreanu a precizat că fiecare trebuie să se gospodărească în perimetrul său și că la al treilea etaj al internatului chiriașii plătesc sume modice. Direcția de Sănătate Publică Neamț s-a autosesizat în baza materialelor de presă realizate de televiziunea Roman TV și publicația Monitorul de Roman și a amendat colegiul, stabilid termeni de remediere a situației pe care inspectorii sanitari au gasit-o în teren.
Acum, conducerea Colegiului Tehnic „Petru Poni” – cel mai probabil cu ajutorul primăriei – trebuie să remedieze deficiențele constatate, să facă reparații și să le asigure condiții decente de trai chiriașilor de la etajul al treilea al internatului. S-a constatat schimbarea destinației camerelor, racorduri la apă fără canalizare, aparate de gătit și butelii cu gaz. Cel puțin ultimele două nereguli depistate ar trebui remediate cu celeritate, în contextul tragediei petrecute vineri, 17 octombrie, în cartierul bucureştean Rahova din sectorul 5 al capitalei, o deflagrație puternică provocând pierderea de vieți și rănirea gravă a altor persoane, cât și pagube însemnate.
Știri
Mihai Cojiță este campion național la clasa A2, în cadrul Campionatului Național de Superslalom

S-a încheiat Campionatul Național de Superslalom 2025, cu ultima etapă desfășurată în weekendul 11-12 octombrie la Craiova, la care a participat și romașcanul Mihai Cojiță. Deși mașina lui s-a defectat în ziua de concurs, la această etapă a obținut locul al II-lea cu o mașină împrumutată de la un coleg de breaslă. La celelalte etape s-a întors cu multe locuri I acasă, la Roman. A reușit, astfel, să devină campion național la clasa A2, reușind să își îndeplinească un vis și să pună numele orașului nostru pe harta acestui sport.
Știri
Alexandra face Master la zi și navetă, deși suferă de parapareză spastică. Are nevoie de 5.000 de euro pentru operație

Alexandra, o tânără în vârstă de 24 de ani, a spart toate barierele și dovedește că este o luptătoare. Deși are parapareză spastică și a trecut prin mai multe terapii, tânăra face Masteratul la Iași, după ce a terminat o facultate în Asistență Socială, la Universitatea „Al. I. Cuza”. Boala ei nu o împiedică să facă naveta zi de zi, pentru a participa la cursuri, deși sunt zile când ajunge acasă și noapte, la ora 22, iar a doua zi o ia de la capăt. Asta, pentru că fata cu handicap grav nu beneficiază de însoțitor. Pentru Alexandra urmează o operație de miofibrotomie în Serbia, o șansă pentru ca visul ei de a merge – fără teama că poate cădea – să devină realitate. Însă, pentru ca tânăra studentă să poată beneficia de această intervenție are nevoie de 5.000 de euro, bani din care vor fi decontate costurile operației și cele post-operatorii. Familia sa nu deține aceste resurse financiare și apelează la bunăvoința oamenilor generoși.
Cine vrea să o ajute pe Alexandra o poate face donând în conturile de mai jos:
IBAN EUR: RO24BTRLEURCRT0507347901
IBAN RON: RO74BTRLRONCRT0507347901
SWIFT: BTRLRO22
Titular: Alexandra Mocanu
Tânăra are nevoie de sprijinul comunității pentru ca evoluția sa să nu se oprească aici, pentru ca în viitor din postura de asistent social, la rândul ei să poată ajuta alți oameni aflați în dificultate. Zâmbetul fetei și ambiția sa merită efortul oamenilor de bine.
Știri
Noul director al DSP Neamț este Liviu Dan Crețu din Primăria Roman

În locul lui Radu Firăstrău, în fruntea Direcției de Sănătate Publică Județeană (DSPJ) Neamț a fost numit Liviu Dan Crețu, care până la această nominalizare a lucrat pe postul inspector I superior la Serviciul Managementul Proiectelor din cadrul Direcției Tehnice și de Investiții, in Primăria Municipiului Roman. „Începând de astăzi, îmi asum cu responsabilitate și respect față de comunitate mandatul de director executiv al DSPJ Neamț. Sunt onorat de nominalizarea primită și le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Prioritatea mea rămâne aceeași pe care o împărtășim cu întreaga echipă: protejarea sănătății publice și consolidarea încrederii cetățenilor în serviciile noastre. Voi continua toate proiectele începute și voi susține accelerarea etapelor aflate în derulare.”, a precizat într-un comunicat de presă Liviu Dan Crețu, director al DSP Neamț.
Acesta a mai transmis și faptul că susține construirea unui nou spital în județul Neamț, un obiectiv strategic pentru siguranța pacienților și calitatea serviciilor medicale, dar și că în limitele competențelor legale, Direcția de Sănătate Publică Neamț va oferi expertiza tehnico-sanitară necesară, va sprijini coerența circuitelor medico-sanitare și va promova cele mai înalte standarde de calitate și securitate pentru pacienți și personal. „Le transmit colegilor mei întreaga mea disponibilitate pentru un dialog deschis și pentru munca în echipă. Mulțumesc, de asemenea, partenerilor noștri instituționali și comunității pentru sprijinul constant. Împreună, putem transforma prioritățile în rezultate concrete, vizibile pentru oameni.”, a conchis noul director al DSP Neamț, Liviu Dan Crețu.
Demiterea lui Radu Firăstrău din fruntea Direcției de Sănătate Publică Neamț a fost semnată miercuri dimineață de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce inițial acesta anunțase aceată mutare pe Facebook, acuzându-l atunci pe fostul (deja) director de faptul că „ a respins avizarea unui proiect tehnic pentru un corp nou de clădire al Spitalului Județean Neamț și, mai mult, a impus eliminarea din proiect a laboratorului de radioterapie. Explicația? Una de noaptea minții: faptul că, până la finalizarea lucrărilor, ar urma să fie dată în folosință o a doua clinică privată de radioterapie în Piatra Neamț. Nu există justificare! Nu există replică! Domnule director executiv DSP Neamț, vă mulțumesc pentru activitatea depusă, dar de astăzi drumurile noastre se despart. Mâine la prima orǎ voi semna ordinul pentru demiterea conducerii DSP Neamț”.
În replică, Firăstrău a transmis că „pentru radioterapie, în prezent există furnizori în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate care pot acoperi necesarul de servicii al pacienților din județ, fără costuri dar și că până la acest moment, la DSPJ Neamț nu a fost depusă nicio solicitare de Notificare de asistență de specialitate pentru acest obiectiv. În lipsa unei asemenea solicitări, DSPJ Neamț nu emite avize și nu aprobă documentații.”
Explicații care, după cum se vede, n-au mai contat.
Știri
Diana, micuța cu ochii precum marea, are nevoie de noi. Află cum poți dona pentru ea!

Diana, în vârstă de 11 ani s-a născut cu tetrapareză spastică. A trecut deja prin nenumărate terapii, dureri, operații și încercări. Are dublu implant cohlear, dar corpul ei firav respinge adesea dispozitivele care ar trebui s-o aducă mai aproape de sunetul lumii. Diana are o șansă uriașă: o operație în Serbia prin metoda miofibrotomiei, o intervenție care i-ar putea elibera mușchii tensionați, ajutând-o să se miște mai bine, să se recupereze, să aibă o viață mai aproape de normalitate. Dar această speranță are un preț: 5000 de euro, din care 3500 de euro costă intervenția, iar restul cheltuieli cu transportul, cazarea și perioada de recuperare post-operatorie. Fetița este elevă a Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din Roman. Reprezentanții instituției au inițiat o campanie de strângere de fonduri necesare operației, amenajând o cutie în care se poate dona pentru Diana.
Mama ei, Mădălina, o crește pe Diana și pe sora ei mai mică, o fetiță de 6 ani, într-o locuință modestă, dar plină de iubire. Efortul de a o duce pe fetiță la operație în Serbia este peste puterile financiare ale familiei, așa că mama contează pe generozitatea oamenilor de bine.
Cine dorește să doneze pentru ca micuța Diana să facă acest pas important, o poate face în contul mamei:
RO34BTRLRONCRT0280450101
Săndoi Georgiana Mădălina (mama Dianei)
Orice donație contează, orice gest reprezintă o contribuție la procesul de recuperare pe care Diana îl parcurge alături de oamenii care sunt dispuși să o ajute.
Știri
A fost demolat unul dintre cele patru „blocuri” de pe strada Fabricii

Pe strada Fabricii din Roman, zonă căreia i se mai spune și Satul Olimpic, unul dintre cele patru corpuri care odinioară au fost grajduri și acum sunt pe post de locuințe a fost demolat, la inițiativa primăriei. Pentru aceste lucrări, municipalitatea a contractat firma Reva Grup Construct SRL, valoarea serviciilor fiind de 57.849,16 de lei fără TVA. Pentru lucrări de nivelare, primăria a închiriat autogreder de la firma Johnny Trans, contra sumei de 8.246,40 de lei fără TVA. Strada Fabricii este vector de promiscuitate ridicată, iar copiii și adulții locuiesc într-un adevărat focar de infecție, printre mormane de gunoaie, fără apă caldă, în condiții inumane. De-a lungul vremii, factorii decidenți și societatea au arătat că acești oameni nu merită ceea ce li se oferă, pentru că nu păstrează ceea ce primesc. De o reabilitare profundă nimeni nu a vorbit până acum, în cazul lor. Una pe care 155 de adulți alături de 141 de copii o așteaptă dintotdeauna.
În cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local Roman desfășurate pe 20 martie, consilierii locali au votat pentru aprobarea depunerii cererii de finantare, a indicatorilor tehnico-economici si a devizului general aferent obiectivului de investitie „Construire locuințe sociale și de necesitate, 36UL în str. Fabricii”, Valoarea proiectului este de 28.9 milioane de lei, cu parte de cofinanțare de 2.2 milioane de lei din bugetul local.
-
Știriacum 8 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția