Știri
Mașinile vor avea acces în Pietonal, dar pe bani
În luna iunie se împlinesc cinci ani de la modernizarea pietonalului Ștefan cel Mare, moment în care va lua sfârșit și perioada de monitorizare a acestui proiect. Dacă în urmă cu cinci ani a fost restricționat accesul autoturismelor în pietonal, aceasta fiind, de altfel, condiția principală pentru obținerea finanțării, din vară situația se va schimba, iar modul de acces al mașinilor în acea zonă va fi schimbat.
În luna iunie se împlinesc cinci ani de la modernizarea pietonalului Ștefan cel Mare, moment în care va lua sfârșit și perioada de monitorizare a acestui proiect. Dacă în urmă cu cinci ani a fost restricționat accesul autoturismelor în pietonal, aceasta fiind, de altfel, condiția principală pentru obținerea finanțării, din vară situația se va schimba, iar modul de acces al mașinilor în acea zonă va fi schimbat.
Știri
Deși interzisă, ar putea reveni pulverizarea insecticidelor din avion?

Într-un comunicat emis pe 1 august 2024, Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că legislaţia din România şi din Uniunea Europeană interzice pulverizarea aeriană a pesticidelor. Ȋn urma evaluării de către Institutul Naţional de Sănătate Publică a riscurilor toxicologice pentru om şi a eficacităţii biocide, în România nu există insecticide din categoria produselor biocide TP18 – insecticide, acaricide și produse pentru combaterea altor artropode – avizate sau autorizate de Comisia Naţională pentru Produse Biocide în vederea efectuării tratamentelor prin pulverizare aeriană dintr-o aeronavă – elicopter sau avion. În urma mediatizării, la Roman TV, a acestei informări, operațiunea de pulverizare aeriană programată în septembrie 2024 a fost anulată. Până în 2024, când contractul pentru aceste servicii cu operatorul SC Flaicor Serv Bacău a avut o valoare de 238.000 de lei, contracte au fost încheiate anual, între firma menționată și municipalitate. În 2023, contractul a avut o valoare de 218.400 de lei, în 2021 a fost încheiat contract în valoare de 126.000 de lei, iar în 2020 serviciile de pulverizare aeriană au costat 126.000 de lei. Toate prețurile sunt fără TVA. Chiar dacă aceste operațiuni au fost interzise, actualul primar al Municipiului Roman a precizat că se ia în calcul aviotratament în viitor, având în vedere că operațiunile de dezinsecție efectuate la sol pot genera costuri mult prea mari.
Ȋn România şi în Uniunea Europeană sunt avizate/autorizate insecticide din categoria produselor biocide aplicate prin nebulizare/fumigare ULV pe cale terestră, conform instrucţiunilor de utilizare, a indicaţiilor şi înscrisurilor din actul administrativ al fiecӑrui produs. Drept urmare, indicaţia de utilizare ULV din aviz/autorizație se referă la echipamentul portabil care transformă produsul lichid în picături dispersate în atmosferă cu dimensiuni optimizate potrivit organismului asupra căruia acţionează, fără a avea o legătură cu pulverizarea dintr-o aeronavă.
Știri
O familie defavorizată își caută locuință cu 10.000 de euro

În luna septembrie a anului trecut, în redacția Roman TV a pășit Ciprian Bursuc, un bărbat în vârstă de 43 de ani care locuiește în chirie, în Cotu Vameș, împreună cu soția și cu cei patru copii. În luna martie 2023, bărbatul a suferit un accident rutier, în urma căruia a rămas fără un organ. A stat în comă și și-a revenit cu greu din acea traumă. Pentru tragedia prin care a trecut, bărbatul a primit despăgubire o sumă în lei, contravaloarea a 10.000 de euro, bani din care dorește să își cumpere propria casă, o locuință în zona rurală din județul Neamț, deoarece a fost anunțat de proprietar că trebuie să părăsească locuința în care stă în chirie.
Persoanele serioase care doresc să îl ajute pe Ciprian Bursuc să își găsească o casă la un preț rezonabil sunt rugate să îl apeleze numărul de telefon 0759.151.666.
Știri
Se dorește reîmprospătarea adăposturilor antiaeriene

Adăposturile antiaeriene din Roman, denumite și adăposturi de protecție civilă, se vor a fi reîmprospătate. Declarația vine de la primarul Laurențiu Leoreanu care a precizat că ar vrea ca aceste spații să fie prevăzute și cu alte dotări decât cele existente deja. În municipiul nostru sunt prea puține astfel de adăposturi în raport cu populația orașului, însă nici o unitate administrativ-teritorială nu dispune de tot atâtea adăposturi cât numărul de locuitori.
În anul 2022 a fost renovat adăpostul de protecție civilă situat pe str. Ștefan cel Mare, nr. 15, costurile acestei lucrări executate de firma Ciocoiu Construct fiind de 20.000 de lei, fară TVA.
Știri
Misiune de căutare a lui Petru Barcan, din Cotu Vameș, dispărut din martie

Petru Barcan în vârstă de 60 de ani, a dispărut de la domiciliul său din satul Cotu Vameș, comuna Horia, din data de 8 martie 2025. Familia îl caută cu disperare și se teme că ceva rău i s-ar fi putut întâmpla. Marți, 6 mai, a avut loc o operațiune de căutare a acestuia, în cadrul căreia au participat zeci de persoane: polițiști, jandarmi, voluntari. Misiunea nu a avut succes.
Zilele trecute, la redacția Roman TV a ajuns un mesaj al unei persoane care locuiește la Orșova. Aceasta a insistat că l-a întâlnit pe bărbatul căutat în Neamț, în acea zonă. A menționat că era dezorientat și că a precizat că va lua trenul. După ce i-a oferit o sumă de bani, acesta a plecat. În acest sens, redacția noastră a contactat Poliția Neamț, însă până în acest moment nu sunt date care să arate că persoana ar fi fost găsită. Cine poate conduce la găsirea bărbatului este rugat să apeleze serviciul de urgență ori să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.
Știri
Caravana Verde ZF Lifetec – ediția a III-a, la Colegiul Național „Roman Vodă”

Marți, 6 mai 2025, în Aula „Garabet Ibrăileanu” a Colegiului Național „Roman Vodă” s-a desfășurat cea de-a treia ediție a evenimentului „Caravana Verde”, organizat de ONG-ul Anima Intelligentia, susținut de Compania ZF Lifetec. Conceptul are la bază transmiterea unei moșteniri sănătoase generațiilor actuale și viitoare, ajutându-i pe copii – prin joc – să înțeleagă importanța protejării mediului, a colectării selective a deșeurilor, a combaterii risipei alimentare, a iubirii față de natură.
ZF LIFETEC subliniază faptul că implicarea, responsabilitatea și educația sunt pilonii pe care se bazează în fiecare zi. Prin fiecare acțiune conștientă, cultivă un viitor mai verde și mai luminos. Toate proiectele susținute de companie, inclusiv Caravana Verde, sunt dedicate acestei misiuni.
Știri
Două contracte reziliate: cel de proiectare la Cinema „Unirea” și cel de construcție la rezervorul de la gară

Un contract de construcție și unul proiectare la investiții din Roman au fost reziliate de când primarul Leoreanu a preluat mandatul. Cel de construcție este la rezervorul de 5000 mc din zona gării, proiect finanțat prin PNI „Anghel Saligny”, deoarece constructorul care a câștigat contractul nu își putea duce la îndeplinire sarcina de a finaliza în termeni optimi acest proiect. Unul dintre contractele de proiectare reziliate este cel al proiectului Centrului Muticultural „Unirea”.
Reprezentanții primăriei municipiului Roman au precizat, la solicitarea Roman TV, că un al treilea contract de proiectare nu a fost reziliat. Totodată, aceștia au subliniat faptul că ambele investiții ale căror contracte de construcție, respectiv de proiectare au fost reziliate vor fi continuate.
Reabilitarea rezervorului de 5000 de metri cubi de la gară, finanțată prin PNI „Anghel Saligny” are o valoare de 3.2 milioane de lei. Proiectul Centrului Multicultural Unirea este unul integrat, pe de-o parte fiind sistematizată zona adiacentă centrului – cu alei, parcări și loc de joacă modernizat – pe de alta fiind reabilitată clădirea fostului cinematograf. Pentru partea de reabilitare a clădirii, valoarea contractului este de 11,5 milioane de lei, iar pentru partea de sistematizarea zonei, valoarea contractului este de 1,6 milioane de lei inclusiv TVA.
Știri
S-a stins din viață jurnalistul local Dan Ailincăi

Jurnalistul Dan Ailincăi, un profesionist de care colegii de breaslă din presa veche și numai își aduc aminte cu respect, a decedat în urma unei grele suferințe. Acesta este descris drept unul dintre cei mai talentați ziariști ai urbei mușatine, facand parte din echipa multor redacții de presă din oraș. Jurnalista Flora Ordean își amintește de colaborarea cu Dan Ailincăi, menționând că Romanul a mai pierdut un om valoros.
În mandatul primarului municipiului Roman, Dan Ioan Cărpușor, în perioada 2000-2004, Dan Ailincăi a fost purtător de cuvânt și, ulterior, șef Serviciu în Compartimentul Transporturi din cadrul Primăriei Roman. A lucrat și la ziarul „Mesagerul” din Piatra Neamț, fiind corespondent de Roman.
Corpul neînsuflețit al fostului jurnalist a fost depus în cursul zilei de marți, 6 mai, la Capela Armenească din Cimitirul Eternitatea din Roman. Joi, la ora 10.30 acesta va fi transportat la Cimitirul Ortodox din comuna Gherăești, localitatea natală a soției sale.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția