Știri
“Albinuțele” au marcat Ziua Copilului
Pentru a marca Ziua Copilului, preșcolarii de la grupa „Albinuțelor” din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, coordonați de profesorii de învățământ preșcolar Elena Dociu și Gerogeta Vrăjmașu, au pregătit un program artistic colorat.
Pentru a marca Ziua Copilului, preșcolarii de la grupa „Albinuțelor” din cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”, coordonați de profesorii de învățământ preșcolar Elena Dociu și Gerogeta Vrăjmașu, au pregătit un program artistic colorat.
Știri
2026: șase persoane au decedat intoxicate cu monoxid de carbon
În primele opt luni ale acestui an, în aria de activitate a Delgaz Grid s-au produs 14 intoxicații cu monoxid de carbon în județele Mureș, Bistrița-Năsăud, Alba, Timiș, Cluj, Neamț și Hunedoara. Numărul total al victimelor a ajuns la 28, de peste două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, când s-au înregistrat 12 victime. Șase persoane și-au pierdut viața în acest an, față de două persoane decedate în 2025. Printre victimele din 2026 se numără și un tânăr de 24 de ani. În locuința sa au fost identificate probleme la sistemul de evacuare a gazelor arse de la centrala termică, iar monoxidul de carbon s-a acumulat în interior și a produs asfixia.
Principalele cauze care generează intoxicații cu monoxid de carbon sunt coșurile de fum și sistemele de evacuare a gazelor arse deteriorate, obturate sau neetanșe. Sobele defecte ori folosirea aragazului pentru încălzirea locuinței creează, la rândul lor, condiții pentru producerea intoxicațiilor.
Fie că locuiți la bloc sau la casă, pericolul intoxicației cu monoxid de carbon este real dacă gazele arse nu sunt evacuate corespunzător
Riscul poate apărea în orice locuință în care funcționează aparate alimentate cu gaz sau surse de încălzire care produc gaze arse ce nu sunt evacuate corespunzător în exterior.
Dacă locuiți la bloc, asigurați-vă că grilele și orificiile de ventilație nu sunt acoperite, iar canalele de evacuare a gazelor arse nu sunt înfundate. O renovare aparent banală poate afecta evacuarea gazelor arse și poate produce situații periculoase.
Dacă locuiți la casă, verificați și curățați coșurile de fum cel puțin de două ori pe an, obligatoriu înainte de sezonul rece. Fisurile, depunerile sau improvizațiile pot împiedica eliminarea în exterior a gazelor arse, iar acestea se pot acumula în locuință.
Cum să acționați
- Verificați periodic sistemele de evacuare a gazelor arse și solicitați intervenția exclusiv a specialiștilor autorizați atunci când apar probleme.
- Curățați și controlați regulat coșurile de fum, canalele de evacuare și hornurile cu ajutorul personalului autorizat.
- Nu folosiți niciodată aragazul pentru încălzirea locuinței și nu îl lăsați nesupravegheat atunci când gătiți.
- Instalați detectoare de monoxid de carbon în încăperile unde funcționează aparate alimentate cu gaz.
Prevenția face diferența – verificări periodice la instalațiile interioare de gaz și respectarea unor reguli simple de siguranță.
Un coș de fum curățat la timp, o instalație verificată, o grilă de ventilație neobturată sau un detector de monoxid de carbon montat în locuință pot părea detalii minore. În realitate, ele pot face diferența dintre o zi obișnuită și o tragedie care lasă în urmă familii îndurerate. La fel de importante în prevenirea incidentelor sunt verificările la instalațiile interioare de gaz, la maximum doi ani, și a reviziilor, la maximum zece an, precum și montarea detectoarelor de gaz. Operațiunile sunt în responsabilitatea proprietarilor și se fac obligatoriu cu firme autorizate de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Mai multe sfaturi despre utilizarea în siguranță a gazelor naturale și a surselor de energie sunt disponibile pe canalele de social media România Sigură, proiect derulat în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță” dintre E.ON, Delgaz Grid, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Știri
21 septembrie: Ziua Internaționale de Luptă împotriva Bolii Alzheimer
Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă împotriva Bolii Alzheimer, marcată anual la data de 21 septembrie, Institutul Național de Sănătate Publică se alătură campaniei internaționale de informare și conștientizare, promovând mesajul „Cu cât afli mai devreme, cu atât ai mai multe posibilități de a acționa – diagnosticul precoce al demenței face diferența.” Stabilită în anul 1994 de către Alzheimer Disease International (ADI), cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), această zi urmărește să mobilizeze eforturile la nivel global pentru creșterea gradului de conștientizare asupra demenței, promovarea diagnosticului precoce și reducerea stigmatizării asociate acestei afecțiuni.
Tema din acest an evidențiază importanța recunoașterii timpurii a semnelor și simptomelor demenței, a accesului la diagnostic și la servicii de îngrijire și sprijin, contribuind la îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate și a familiilor acestora.
La nivel global, peste 57 milioane de persoane suferă de demență, dintre care peste 60% locuiesc în țări cu venituri mici și medii, însă multe dintre aceste persoane nu beneficiază de un diagnostic oficial. De asemenea, aproximativ 85% dintre persoanele diagnosticate cu demență nu au acces la servicii de sprijin după diagnostic. În fiecare an, sunt diagnosticate cu demență aproximativ 10 milioane de cazuri noi. Se estimează că numărul persoanelor care trăiesc cu demență va crește semnificativ, ajungând la 78 de milioane până în 2030 și la 139 de milioane până în 2050. Impactul economic global al demenței este estimat la 1,3 trilioane de dolari americani anual, valoare care se preconizează că se va dubla până în 2030.
În Europa, conform raportului Alzheimer Europe (2025):
- aproximativ 9,1 milioane de persoane trăiesc cu demență în statele membre ale Uniunii Europene;
- peste 12 milioane de persoane sunt afectate la nivelul întregii Europe;
- până în anul 2050, numărul persoanelor cu demență este estimat să crească cu peste 60%, ceea ce impune dezvoltarea serviciilor de prevenție, diagnostic, tratament și îngrijire pe termen lung.
În România, îmbătrânirea populației reprezintă unul dintre principalii factori care contribuie la creșterea numărului persoanelor diagnosticate cu demență.
Conform datelor disponibile în sistemul de supraveghere al Institutului Național de Sănătate Publică, în anul 2025 au fost raportate de către medicii de familie 12 173 cazuri noi de boală Alzheimer, un număr dublu de cazuri față de anul 2014, ceea ce evidențiază impactul tot mai important al acestei afecțiuni asupra sistemului de sănătate. Numărul real al persoanelor afectate este probabil mult mai mare, deoarece numeroase cazuri rămân nediagnosticate sau sunt diagnosticate în stadii avansate. Incidența bolii Alzheimer este mai mare în rândul femeilor, în comparație cu bărbații și în mediul urban în comparație cu mediul rural. Diferențele pot fi explicate parțial prin o adresabilitate mai bună la servicii de sănătate pentru mediul prin un acces mai bun la serviciile de sănătate din mediul urban.
Conform estimării publicate de Institute for Health Metrics and Evaluation, în România prevalența demenței va avea o creștere accelerată de la 341.195 cazuri de demență în anul 2019 la 577.177 cazuri în anul 2050.
Un diagnostic precoce și corect poate deschide accesul către intervenții medicale și sociale adaptate, însă teama de diagnostic și stigmatizarea rămân bariere importante: 46% dintre persoanele care trăiesc cu demență și aparținătorii acestora indică aceste aspecte drept obstacole în obținerea unui diagnostic.
Aceste date statistici subliniază necesitatea intensificării eforturilor de informare și prevenire. Aproape 80% dintre persoanele din populația generală sunt îngrijorate de riscul de a dezvolta demență, însă una din patru consideră, în mod eronat, că această afecțiune nu poate fi prevenită și că nu există măsuri care pot reduce riscul de apariție. În realitate, dovezile științifice arată că intervenția asupra a 14 factori de risc modificabili poate contribui la amânarea sau chiar prevenirea a până la 45% dintre cazurile de demență.
Demența este în prezent a cincea cauză principală de deces prin boli netransmisibile la nivel mondial, iar estimările indică faptul că, până în anul 2040, aceasta va deveni a treia cauză principală de deces la nivel global.
Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă progresivă, caracterizată prin afectarea memoriei, gândirii, comportamentului și autonomiei personale, reprezentând cea mai frecventă formă de demență, responsabilă pentru aproximativ 60–70% din totalul cazurilor.
Apariția bolii Alzheimer nu este specifică îmbătrânirii normale, însă vârsta înaintată este cel mai cunoscut factor de risc pentru dezvoltarea bolii, majoritatea persoanelor cu boala Alzheimer având peste 65 de ani.
Alți factorii de risc pentru maladia Alzheimer sunt: factorii genetici (riscul este mai mare pentru persoanele care au unul dintre părinți sau frați cu această boală), sindromul Down, traumatismele craniene, insomnia, sedentarismul, obezitatea, fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip 2, nivelurile ridicate de colesterol.
Semnele și simptomele precoce ale bolii Alzheimer includ pierderea memoriei pe termen scurt, senzația de dezorientare și pierderea obiectelor. Inițial, persoanele cu demență Alzheimer consideră sarcinile zilnice ca fiind complexe și le este dificil să își organizeze și să își exprime gândurile, iar unele dintre schimbările de dispoziție și comportament pot fi legate de dificultățile de comunicare. Pe măsură ce demența Alzheimer progresează, simptomele se accentuează și afectează tot mai mult activitățile cotidiene. În stadiile avansate ale demenței Alzheimer, persoanele afectate se confruntă frecvent cu dificultăți de mers, de menținere a poziției așezat și, în cele din urmă, cu tulburări de înghițire.
Recomandări pentru prevenirea riscului de declin cognitiv și demență:
- Exerciții fizice: exerciții de coordonare și de menținere a echilibrului,
- Implicare socială pentru menținerea unui tonus psihic adecvat,
- Dieta echilibrată, în special legume, cereale integrale, pește, ulei de măsline,
- Stimulare mentală prin învățarea de lucruri noi, jocuri de strategie,
- Igiena somnului: program de somn regulat,
- Reducerea stresului,
- Renunțarea la consumul de alcool și fumat.
Când este recomandat să consultați un medic ?
Mai multe afecțiuni pot provoca pierderi de memorie sau alte simptome asociate demenței, iar unele dintre acestea pot fi tratate. Dacă observați probleme de memorie sau alte dificultăți legate de gândire, adresați -vă unui medic sau altui profesionist din domeniul sănătății.
Dacă sunteți îngrijorat de modificările cognitive observate la un membru al familiei sau la un prieten, încurajați-l să consulte un specialist și, dacă este posibil, oferiți-vă să îl însoțiți la consultație.
În România, pacienții pot beneficia de consultații și evaluări cognitive decontate prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pe baza unui bilet de trimitere. Există centre specializate care oferă evaluări cognitive complexe și monitorizare pe termen lung prin echipe multidisciplinare dedicate tulburărilor de memorie, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect și la inițierea timpurie a unui plan de îngrijire adaptat fiecărui pacient. Specialiștii recomandă un consult geriatric preventiv după vârsta de 55 de ani, chiar și în absența unor simptome evidente. Cu cât factorii de risc și primele semne de declin cognitiv sunt identificați mai devreme, cu atât planul de îngrijire poate fi mai eficient, iar un diagnostic pus la timp rămâne cea mai bună investiție în calitatea vieții celui drag.
În România, persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer și alte forme de demență pot beneficia, în funcție de nevoile individuale și de disponibilitatea serviciilor la nivel local, de servicii medicale, sociale și socio – medicale, furnizate în comunitate, la domiciliu, în centre de zi sau în centre rezidențiale. Aceste servicii pot include evaluare și monitorizare, consiliere, stimulare cognitivă, activități de recuperare și reabilitare, terapie ocupațională, îngrijire de lungă durată și sprijin pentru aparținători.
Cu ocazia Zilei Internaționale de Luptă Împotriva Maladiei Alzheimer, și într-un context marcat de îmbătrânirea populației și de creșterea numărului de persoane afectate de demență, promovarea diagnosticului precoce reprezintă o prioritate de sănătate publică. Informarea populației, reducerea stigmatizării asociate tulburărilor cognitive, formarea profesioniștilor din domeniul sănătății și dezvoltarea unor servicii integrate de sprijin sunt componente esențiale pentru un răspuns eficient la această provocare.
Prin implicarea coordonată a instituțiilor, profesioniștilor din sănătate, organizațiilor societății civile, familiilor și comunităților, putem contribui la o societate mai informată, mai incluzivă și mai pregătită să recunoască și să răspundă nevoilor persoanelor care trăiesc cu Alzheimer și ale celor care le îngrijesc.
Compartimentul de Evaluare a Stării de Sănătate și Promovare a Sănătății din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Neamț va desfășura activități de informare, educare, comunicare având ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare asupra maladiei Alzheimer, recunoașterea semnelor timpurii, precum și îndrumarea populației către servicii medicale de specialitate pentru obținerea unui diagnostic precoce și corect.
Comunicat de presă DSP Neamț
Știri
850 DE LOCURI ÎN ȘCOLILE MILITARE DE JANDARMI – ȘANSA UNEI CARIERE ÎN UNIFORMĂ
Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș”Fălticeni scot la concurs 850 de locuri pentru tinerii interesați să urmeze o carieră militară.
Tinerii interesați de o carieră de subofițer în Jandarmeria Română se pot înscrie online, pentru participarea la concursul de admitere, prin platforma „Hub de servicii la nivelul M.A.I.”, secțiunea „Învățământ”, până la 4 octombrie 2026. Candidații își creează și validează un cont, completează cererea de înscriere și încarcă documentele solicitate.
Evaluarea psihologică a candidaților se realizează la o dată şi într-o locație ce va fi anunțată ulterior, prin intermediul platformei Hub de servicii la nivelul M.A.I.- https:/hub.mai.gov.ro, secțiunea „Învățământ”, până la data de 21.10.2026.
Proba de evaluare a performanței fizice se susține în perioada 28.10.2026 – 04.11.2026 la centrul zonal de selecție, într-o locație ce va fi anunțată ulterior, prin intermediul platformei Hub de servicii la nivelul M.A.I – https://hub.mai.gov.ro/, secțiunea „Învățământ”.
Proba de verificare a cunoştinţelor se va susține în data de 07.11.2026, iar în perioada 11 noiembrie – 11 decembrie va avea loc examinarea medicală pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
Tematica şi bibliografia de concurs sunt publice pe platforma Hub de servicii la nivelul M.A.I. – https://hub.mai.gov.ro/, secţiunea „Învăţământ”.
Printre principalele condiții pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidați se numără:
– cetățenie română și domiciliul în România;
– absolvirea liceului cu diplomă de bacalaureat;
– vârsta de minimum 18 ani și maximum 27 de ani, împliniți în anul participării la admitere;
– aptitudini medicale, fizice și psihologice;
– lipsa antecedentelor penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
– media la purtare în perioada studiilor liceale de minimum 9,00;
– deținerea sau obținerea, până la absolvire, a permisului de conducere categoria B. Toate informațiile privind procedura de concurs se pot obține accesând link –ul https://www.jandarmerianeamt.ro/wp-content/uploads/2026/09/ANUNT-admitere-scoli-subofiteri-2026-1.pdf .
Date suplimentare se pot obține la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, precum și la numărul de telefon 0233230391, interior 24535.
Pentru cei care își doresc o carieră în Jandarmeria Română, admiterea în școlile militare de subofițeri reprezintă primul pas către profesia de jandarm – o profesie bazată pe responsabilitate, disciplină, curaj și respect față de comunitate.
Știri
Alte adăposturi antiaeriene vizitate: Sala Sporturilor, Roman Mușat și Ștefan cel Mare
După primele două adăposturi antiaeriene vizitate zilele trecute, săptămâna aceasta echipa Roman TV a ajuns la adăpostul situat la Sala Sporturilor și la cele trei de pe strada Roman Mușat, cât și la cel de pe strada Ștefan Cel Mare, la blocul situat față în față cu Casa Afacerilor. Toate cele trei adăposturi de pe Roman Mușat, fosta stradă Florilor, sunt văruite, igienizate și au instalația electrică schimbată. Aceste lucrări au fost executate de SC. Ciocoiu Construct SRL în anul 2022, valoarea fiind de 46.458 de lei fără TVA. Acestea trei nu sunt prevăzute cu sisteme de ventilație, fiind construite o dată cu blocurile, repectiv în jurul anilor ’50. Adăpostul de la Sala Sporturilor nu se află, momentan, într-o stare optimă, fiind inundat dintr-o sursă încă neidentificată. Se dorește identificarea infiltrației și, mai apoi, modernizarea spațiului vizibil afectat de umezeală.
Săptămâna viitoare vom vizita și alte adăposturi antiaeriene din oraș, două de capacitate mare de 300 de locuri și alte două de câte 150 de persoane.
Știri
Fragilitate financiară (și) la Spitalul Municipal de Urgență din Roman
Valul de probleme financiare lovește, pe lângă primăriile care se plâng că nu au de unde plăti salariile, și unități medicale. Este și cazul Spitalului Municipal de Urgență din Roman unde o parte din serviciile spitalicești așteaptă, încă decontare prin casă, iar voucherele de vacanță nu pot fi achitate. În lipsa unui Guvern, rectificările bugetare care ar fi rezolvat odinioară acest tip de probleme nu pot fi adoptate.
Facturile către furnizori vor întârzia să fie achitate, din cauza acestor lipsuri generate de fondurile care nu pot fi suplimentate fără un Guvern care să adopte ordonanțe și hotărâri.
Știri
Prima etapă de cartografiere a cimitirului, finalizată: 12.000 de locuri de înhumare
În primă etapă de cartografiere a fost realizată harta cimitirului „Eternitatea” din Roman, fiind identificate și delimitate aproximativ 12.000 de locuri de înhumare, precum și aleile, suprafețele și celelalte elemente existente în incinta cimitirului. În urma acestei prime etape reprezentanții Primăriei Municipiului Roman transmit că nu ar fi fost identificate, până în prezent, probleme sau nereguli de natură să necesite intervenții imediate.
Următoarea etapă este una importantă pentru clarificarea și actualizarea evidenței administrative. Contractele și documentele existente în evidențele cimitirului vor fi introduse într-o bază de date și corelate cu situația identificată în teren. În acest fel, se va putea verifica pentru fiecare loc de înhumare situația documentelor și a titularului, astfel încât evidența administrativă să corespundă cât mai exact situației reale din teren. Prin urmare, rezultatul primei etape este reprezentat de o evidență cartografică precisă a cimitirului, iar etapele următoare vor permite corelarea acesteia cu documentele existente și, acolo unde va fi cazul, actualizarea și clarificarea evidențelor administrative.
Știri
Rezerviștii au tras cu pușca în Poligonul Gârleni, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26
În perioada 14-18 septembrie 2026 are loc „Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare – MOBEX NT-SV-BT-26”, organizat și condus de Ministerul Apărării Naționale în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor. Exercițiul se desfășoară simultan în județele Neamț, Suceava și Botoșani. O parte din rezerviștii cu domiciliul în județul Neamț, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unitățile militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire, pe durata unei zile, potrivit prevederilor legale în vigoare. Miercuri, 16 septembrie, în cadrul MOBEX NT-SV-BT-26 s-a desfăşurat o secvență de antrenament cu rezerviştii în Poligonul de tragere Gârleni, județul Bacău.






