Știri
S-a deschis Orășelul Copiilor, în Parcul Municipal
Joi, 18 mai, la ora 11 s-a deschis, oficial, Orășelul Copiilor din Parcul Municipal, un târg cu standuri care mai de care atrăgătoare pentru copii și nu numai. Micuții prezenți la deschidere au fost provocați să participe la o competiție lansată de organizatori.
Joi, 18 mai, la ora 11 s-a deschis, oficial, Orășelul Copiilor din Parcul Municipal, un târg cu standuri care mai de care atrăgătoare pentru copii și nu numai. Micuții prezenți la deschidere au fost provocați să participe la o competiție lansată de organizatori.
Știri
30% lucrări, la Casa „Celibidache”. Unele facturi, neplătite de CNI constructorului

În proporție de 30 % din totalul lucrărilor prevăzute în proiect s-ar fi lucrat la Casa „Celibidache” din luna aprilie 2025 – când a fost reluată reabilitarea – și până în prezent. Reamintim faptul că lucrările inițiale, demarate de firma constructoare câștigătoare a proiectului – Robu Construct – au fost oprite în anul 2023, în urma unui control al ISC în teren, fiind depistate atunci o serie de vicii care au impus o nouă expertiză. Perioadele de stagnare au condus la degradarea și mai mult a monumentului istoric amplasat în centrul municipiului Roman. În prezent, autoritățile care îl administrează, mai exact Consiliul Județean Neamț, speră ca această reabilitare să fie finalizată. Constructorul nu și-ar fi primit, însă, banii de la CNI pe lucrări desfășurate deja la imobil, iar actul adițional privind restul de executat nu a fost semnat nici până în prezent. Aceste aspecte ar putea periclita finalizarea obiectivului.
Primarul Romanului, Laurențiu Leoreanu, transmite faptul că la acest obiectiv are desemnat un angajat al administrației locale care, periodic, să facă vizite în teren și să constate care este stadiul lucrărilor și dacă lucrătorii firmei constructoare întâmpină probleme. Totodată, demersul deja început trebuie promovat la București, iar în contextul măsurilor de austeritate anunțate de la centru, o astfel de finanțare ar putea fi pusă în așteptare.
Stagnarea lucrărilor din motive de austeritate ar pune în mare pericol starea deja șubredă a monumentului istoric. Suma inițial contractată în baza primei expertize a crescut exponențial, fiind suplimentată cu 60%, ajungând la valoarea de 12 milioane de lei.
Știri
Școala proaspăt renovată din Bălcescu nu poate fi redeschisă din cauza ușilor neconforme

Școala Gimnazială „Carol I”, structură subordonată Liceului Tehnolgic „Vasile Sav” din Roman a trecut printr-un proces de modernizare, fiind inclusă într-un proiect integrat care, pe lângă reabilitarea școlii și construcția unei noi săli de sport, prevede și modernizarea unor străzi din cartierul Nicolae Bălcescu, acolo unde este situată unitatea de învățământ. De străzi, respectiv Salciei, Sărata, Zenbrei și Fundătura Zebrei s-a ocupat Societatea Darcons, iar de clădirile unității școlare, firma Robu Construct. La interior, pe parcursul desfășurării lucrărilor de modernizare, cea din urmă firmă menționată a folosit uși neconforme, iar în urma acestei erori ISU nu poate emite autorizația de securitate la incendiu. Nu doar ușile au fost cu probleme, ci și alte dotări. Fiind constatate neconformități, la finalul anului 2024 când a fost solicitată autorizația de securitate la incendiu, aceasta nu a putut fi emisă până nu sunt remediate. Este și motivul pentru care elevii nu au putut fi primiți în școala proaspăt renovată și riscă să învețe tot în alte corpuri școlare și în această toamnă.
Nu doar tâmplăria ar fi stat la baza neemiterii autorizației de securitate la incendiu, ci și alte aspecte cum ar fi folosirea unor țevi din alt material decât cel potrivit, cât și subdimensionarea lor, la stația de pompare. ISU Neamț a emis aviz de securitate la incendiu premergător obținerii autorizației de construire pentru investițiile propuse la Școala Gimnazială „Carol I” din municipiul Roman, dar nu a mai putut emite avizul după neconformitățile constatate.
Proiectul integrat de reabilitare, modernizare, extindere şi dotare a Şcolii „Carol I”, construire şi dotare Sală de Sport – pentru învățământul general obligatoriu, reabilitarea şi dotarea Grădiniţei şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor publice în cartierul Nicolae Bălcescu din municipiul Roman este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, având o valoare de 18.494.297,37 lei. Perioada de implementare a proiectului era prevăzută pentru 3 martie 2022 – 30 noiembrie 2023. Cel mai probabil, acest termen a fost extins, în luna aprilie a anului 2025 primăria Roman anunțând etapa a II-a a proiectului, prin Programul Regional Nord-Est 2021 – 2027.
Știri
Mihai Cojiță cucerește o nouă etapă a Campionatului Național de Superslalom 2025

În perioada 28-29 iunie 2025, la Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Superslalom, la care a participat și Mihai Cojiță, obținând locul I la clasa A2 și reușind – astfel – să pună municipiul Roman pe harta acestui sport. Chiar dacă bifează performanțe ramarcabile, Mihai Cojiță nu este susținut de sponsori care să sprijine participările sale la astfel de competiții, deci orice suport este binevenit pentru el. Din păcate, în lipsa sponsorilor, acesta trebuie să lipsească la următoarea etapă, care va avea loc la Deva, în perioada 19-20 iulie.
În anul 2023, Mihai Cojiță a devenit vicecampion național la clasa A2 în cadrul Campionatului Național de Super Slalom. Următoarele etape se vor desfășura astfel: etapa a IV-a, în perioada 19-20 iulie, la Deva; etapa a V-a, în perioada 30-31 august, la Cîmpina; etapa a VI-a a cărei locații nu este încă fixată și care se dorește a fi desfășurată la Roman și etapa a VII-a, în perioada 11-12 octombrie, la București.
Știri
Urmează dezinsecția: insecticidul poate fi împrăștiat din avion doar sub formă de granule înghețate

Se poate pulveriza insecticid biocid din avion sau nu? DSP Neamț transmite că produsul biocid VectoBac WG care urmează să fie utilizat la Roman este destinat exclusiv distrugerii larvelor de țânțari în habitate acvatice, precum bălți, mlaștini, rigole sau canale. Acesta nu are efect asupra țânțarilor adulți și acționează doar prin ingerare la nivelul larvelor. Din acest motiv, aplicarea sa trebuie să fie țintită, localizată și fundamentată biologic, în funcție de evidența focarelor larvare. Conform certificatului de autorizare, singura metodă aeriană permisă pentru acest produs este dispersarea granulelor înghețate, după o etapă prealabilă de dispersare în apă și congelare. Metoda nu este o pulverizare clasică, ci o procedură tehnologică specială, care presupune utilizarea unui dispozitiv dedicat, montat pe aeronavă sau elicopter. Întrebați, reprezentanții primăriei au precizat că dispersarea produsului din avion se va face conform fișei, adică sub formă de granule, nu perdea de substanță dizolvată în apă. Aviotratamentele ar urma să aibă loc pe 10 și pe 11 iulie. Pentru aceste servicii, municipalitatea a plătit firmei Flaicor Serv Bacău suma de 100.000 de euro, reprezentând costul dezinsecției aeriene, cât și a insecticidului care urmează a fi folosit.
În concluzie, produsul VectoBac WG este în prezent singurul produs biocid autorizat pentru aplicare aeriană, dar exclusiv prin metoda dispersării granulelor înghețate, și doar cu respectarea strictă a condițiilor din certificatul de autorizare și a tuturor prevederilor legale naționale în materie de sănătate publică și protecția mediului. Potrivit legislației în vigoare, autoritățile locale sunt cele care decid și răspund de modalitatea de realizare a tratamentelor de dezinsecție, cu condiția respectării cumulative a cerințelor din autorizația produsului utilizat și a cadrului legal aplicabil, mai transmite DSP Neamț.
Știri
Bătaia dintre adulți, din ștrand, ar fi pornit de la o ceartă a copiilor

Pe 7 iulie, mai multe persoane au fost implicate într-o altercație, în timp ce se aflau în ștrandul municipal din Complexul de Agrement „Moldova”. Cearta ar fi pornit de la copii. În scurt timp, conflictul s-a lăsat cu bătaie în toată regula între adulți, doi bărbați împărțindu-le lovituri altor două persoane.
Față de cele două persoane din Roman a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi urmau să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman în vederea luării măsurilor preventive.
Știri
Tabăra de vară intergenerațională „Vacanța împreună”, la Fundația „Ep. Melchisedec”

În perioada 7-25 iulie 2025, Fundația „Episcop Melchisedec” din Roman găzduiește a doua ediție a taberei intergeneraționale intitulate „Vacanța împreună”, în cadrul căreia participă copii cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani, adolescenți cu vârste între 14-18 ani și seniori cu vârste de peste 65 de ani, îmbinând astfel armonios generații de persoane care fac schimb de experiențe, se ajută pe parcursul activităților și se bucură de timp petrecut împreună. Proiectul este finanțat de Consiliul Județean Neamț.
Participanții vor participa la ateliere de meșteșuguri tradiționale, de creație, artă teatrală, gătit sănătos, activități sportive și excursii tematice.
Știri
Trei mașini au luat foc la un garaj din Roman. Proprietara uneia vrea banii pe bunul ars

În noaptea de 4 spre 5 iunie 2025, în curtea unui imobil din municipiul Roman, trei autoturisme au luat foc. Una dintre aceste mașini, cea din mijloc, este a unei femei nemulțumite de ceea ce s-a întâmplat. Femeia spune că acea curte era folosită pentru vopsitorie auto și că pentru astfel de reparații și-a dus mașina acolo. Este și autovehiculul de unde ar fi pornnit focul – de la un scurtcircuit – conform informațiilor pe care le-a primit de la autorități, dar și de la proprietarul imobilului în curtea căruia s-a petrecut incendiul care a condus la distrugerea celor trei autovehicule. Doar că proprietara autoturismului spune că nu a văzut, până în acest moment, filmări care să probeze această variantă. Aceasta declară că până nu le vede, nu crede. Totodată, aceasta reclamă și faptul că în noaptea incendiului, proprietarul curții ar fi declarat că mașina este a lui.
Pentru cele declarate, respectiv pentru faptul că este proprietara mașinii și astfel asemenea informații, Adela Viziru ne-a înaintat documente. Pompierii au constatat că scurtcircuitul electric ar fi fost cauza probabilă de producere a incendiului. Poliția ne transmite că pentru a putea vizualiza probele depuse la dosar – deci și filmările din seara incendiului – Adela Viziru poate înainta Parchetului o cerere în acest sens.
Facem precizarea că redactorul Roman TV a contactat proprietarul curții în care a izbucnit incendiul, pentru a i se oferi acestuia un drept la replică privind cele întâmplate, însă bărbatul – cât și soția sa – au refuzat să ofere un punct de vedere redacției noastre.
-
Știriacum 8 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția