Urmărește-ne și pe:

Știri

Mândri că suntem români – E03 – Gătim tradițional cu Maria Biciușcă

www.romantv.ro

Adăugat

pe

Știri

Petardele și artificiile, sub lupa polițiștilor

Adăugat

pe

Roman TV

Până pe 4 ianuarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamț acţionează pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice şi pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice. Scopul acţiunii este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative, respectiv răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri, generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă. Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Vezi articolul

Știri

Tricolorul a ajuns pe Vârful Toaca. Doi pompieri au făcut posibil acest lucru

Adăugat

pe

Roman TV

Doi pompieri din cadrul ISU Neamţ au arborat Drapelul țării pe vârful Toaca, din masivul Ceahlău, la peste 1.900 metri altitudine, cu ocazia Zilei Naționale a României. Cum muntele Ceahlău a devenit o bază de antrenament pentru pompierii nemțeni, dis de dimineață, pe 1 decembrie, Ciprian și Sami au fost să facă pregătire. Așa că, au urcat Masivul Ceahlău și au ajuns pe vârful Toaca. Cu această ocazie, cei doi pompieri au arborat drapelul, în semn de respect față de patrie și de însemnătatea Zilei Naționale. Plutonier adjutant Grecu Mario-Ciprian și plutonier Găvriluț Samuel sunt de la Detașamentul Piatra Neamț și fac parte din echipa reprezentativa a ISU Neamț care a ocupat anul acesta locul III la concursul Cel mai puternic pompier.

Vezi articolul

Știri

Peste 1,2 miliarde de lei pentru persoanele cu HIV, în următorii 3 ani

Adăugat

pe

Roman TV

După 15 ani, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății, o nouă Strategie națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA. Strategia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA în perioada 2022–2030 a fost elaborată de experți din cadrul Ministerului Sănătății, de organizații neguvernamentale, membrii Comitetului Național de Coordonare HIV/SIDA și Tuberculoză, precum şi de experți internaționali cu responsabilități în acest domeniu. Principalele obiective ale acestei strategii se referă la: creșterea accesului grupurilor prioritare la servicii de prevenire HIV si a accesului tinerilor la cunoștințe despre HIV/SIDA; creșterea accesului la testare și diagnostic HIV a grupurilor prioritare, a gravidelor și a altor grupuri la risc; asigurarea accesului universal, continuu, nediscriminatoriu și rapid al persoanelor diagnosticate cu HIV/SIDA la tratament și îngrijiri în vederea creșterii calității vieții în relația cu sănătatea și prevenirii transmiterii secundare a virusului HIV.
Bugetul total necesar pentru implementarea Strategiei în următorii 3 ani este de peste 1,2 miliarde lei, buget care include și asigurarea tratamentului pentru persoanele cu HIV aflate în tratament. Ultima strategie aprobată în domeniu a fost cea aferentă perioadei 2004-2007. Infecția HIV reprezintă o prioritate de sănătate publică, fiind diagnosticate aproape 1.000 de cazuri noi anual, iar controlul ei presupune prevenirea îmbolnăvirilor, testarea corespunzătoare și tratamentul persoanelor infectate.

Vezi articolul

Știri

Încă două zile de minivacanță. Ce recomandă oamenii legii

Adăugat

pe

Roman TV

Începând de miercuri, 30 noiembrie și până duminică, pe 4 decembrie inclusiv, bugetarii au parte de o mini-vacanță, prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei și de Ziua Națională a României. Așadar, până pe 4 decembrie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier. La nivelul județului Neamț, zilnic, peste 200 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la transporturi, luptători de la acțiuni speciale și din cadrul altor structuri se vor afla în teren şi vor acționa în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Vezi articolul

1 decembrie 2022 💙💛❤️

Fasole cu cârnați, pentru romașcanii frați

Adăugat

pe

Roman TV

Ziua Națională a României, sărbătorită în centrul Romanului
După paradă, romașcanii au fost serviți cu fasole și țuică fiartă
Au fost oferite 1800 de porții de fasole și cârnați
Țuica fiartă oferită de 1 decembrie a fost oferită de un sponsor
Tot 1800 de pahare au fost oferite, gratuit, romașcanilor

Vezi articolul

1 decembrie 2022 💙💛❤️

Festivitatea dedicată Zilei Naționale, la Roman 💙💛❤️

Adăugat

pe

Roman TV

1 decembrie 2022

Vezi articolul

Știri

O petrecere de pe Fabricii s-a încheiat cu lovituri de cuțit

Adăugat

pe

Roman TV

O petrecere de aniversare desfășurată în seara zilei de 29 noiembrie pe strada Fabricii din Roman s-a încheiat atunci când doi minori de 15, respectiv 17 ani au scos cuțitul din dotare, folosindu-l pentru a răni alte persoane. Evenimentul a avut loc în jurul orei 21.00. În primă fază, la fața locului au ajuns polițiștii Biroului de Ordine Publică din Roman, ei fiind cei care i-au prins pe agresori. Din cercetările efectuate de oamenii legii a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, la finalul aniversării, doi minori de 15 și 17 ani din Roman s-au folosit de un cuțit pentru a exercita acte de violență asupra a trei persoane cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani, tot din Roman, victimele fiind rănite. Acestea au fost preluate de un echipaj medical și transportate la spital.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Panifcom

Știri

Știri3 zile în urmă

Petardele și artificiile, sub lupa polițiștilor

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPână pe 4 ianuarie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase...

Știri3 zile în urmă

Tricolorul a ajuns pe Vârful Toaca. Doi pompieri au făcut posibil acest lucru

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDoi pompieri din cadrul ISU Neamţ au arborat Drapelul țării pe...

Știri3 zile în urmă

Peste 1,2 miliarde de lei pentru persoanele cu HIV, în următorii 3 ani

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSDupă 15 ani, Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătății,...

Știri3 zile în urmă

Încă două zile de minivacanță. Ce recomandă oamenii legii

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎncepând de miercuri, 30 noiembrie și până duminică, pe 4 decembrie...

1 decembrie 2022 💙💛❤️4 zile în urmă

Fasole cu cârnați, pentru romașcanii frați

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSZiua Națională a României, sărbătorită în centrul Romanului După paradă, romașcanii...

1 decembrie 2022 💙💛❤️4 zile în urmă

Festivitatea dedicată Zilei Naționale, la Roman 💙💛❤️

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS1 decembrie 2022

Știri5 zile în urmă

O petrecere de pe Fabricii s-a încheiat cu lovituri de cuțit

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSO petrecere de aniversare desfășurată în seara zilei de 29 noiembrie...

RECLAMĂ

Emisiuni

Radar TV4 zile în urmă

Radar TV S06E47 – La mulți ani, România!

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS⭕ Astăzi, de la ora 19:00, o ediție specială a emisiunii...

Cazuri și necazuri5 zile în urmă

Cazuri și necazuri – 30 noiembrie 2022

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de miercuri, 30 noiembrie, a emisiunii Cazuri și necazuri

Panorama6 zile în urmă

Panorama S06E45 – 29 noiembrie 2022

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSPanorama S06E45 – 29 noiembrie 2022 Astăzi, de la ora 19:00,...

Radar TV2 săptămâni în urmă

Radar TV S06E46 – O nouă bătălie pentru controlul CARP Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de joi, 24 noiembrie, a emisiunii Radar TV invitat Costică...

Panorama2 săptămâni în urmă

Panorama S06E44 – 22 noiembrie 2022

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție 🌐 Panorama Daniel...

Cazuri și necazuri2 săptămâni în urmă

Cazuri și necazuri – 22 noiembrie 2022

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 22 noiembrie, a emisiunii Cazuri și necazuri Realizator:...

Radar TV3 săptămâni în urmă

Radar TV S06E45 – Țara-i plină de posturi de poliție dărăpănate și cu WC-uri în fundul curții

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi, de la ora 19 : 00, o nouă ediție Radar...

RECLAMĂ

Populare