Nu vor lipsi nici anul acesta tradiționalele dezinsecții care vor fi realizate cu ajutorul avioanelor societății Flaicor din Bacău. În perioada următoare, se vor executa aviotratamente...
Dezamăgit, un bărbat din Roman s-a prezentat la redacția Roman TV, povestind faptul că a depus dosar de înscriere pentru postul anunțat de Primăria Roman, pe...
Leonard Achiriloaei – primarul Municipiului Roman dr. Maria Andrici – managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman
Inaugurată în luna mai a anului 2016, chiar înainte de alegerile locale, parcarea etajată de la Roman nu pare să fi fost, de atunci și până...
Un bărbat din cartierul Nicolae Bălcescu din Roman susține că timp de câțiva ani se confruntă cu un vecin care depozitează mormane întregi de deșeuri care...
În ședința ordinară a Consililiului Local de joi, 22 aprilie, la numărul trei s-a aflat proiectul privind aprobarea cererilor şi repartizarea terenurilor atribuite în baza Legii...
O stradă din Roman poate fi numită, cu ușurință, strada de Nicăieri. Peste zece familii locuiesc pe această stradă, unele de decenii, altele mutate în ultimii...
Una din declarațiile emise în spațiul public de viceprimarul Radu Samson, după preluarea mandatului, a fost legată de faptul că toate corpurile instituțiilor școlare din Roman,...
Mai mulți locatari domiciliați într-un blocde pe strada Smirodava sunt revoltați pentru că anumite lucrări de reamenajare efectuate de lucrătorii primăriei nu au fost finalizate. O...
La nivelul companiei Apaserv, 13 angajați cumulează, în acest moment, pensiile cu salariile, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții insituției. În Primăria Municipiului Roman, 7 angajați cumulează...