Cumpărăturile pentru masa de Paște sunt în toi, așa că piețele și magazinele din Roman sunt pline de cumpărători dornici să pună pe masă ce este...
La solicitarea Direcției de Administrare a Piețelor din cadrul Primăriei municipiului Roman, Piața Smirodava a trecut printr-o recentă renovare, fiind efectuate lucrări și reparații în valoare...
Aflăm din sinteza Poliției Locale privind activităţile desfăşurate pe linie de Ordine şi Siguranţă Publică că în perioada 8-14 septembrie 2023, polițiști locali au legitimat 127...
Salata, ceapa verde, ridichea, spanacul, stevia, mărarul și leușteanul sunt în perioada lor de grație, acum fiind primele fire produse și expuse pe tarabele comercianților din...
Mai este puțin până la Paște, iar oamenii gospodari caută să își procure din timp cele necesare pentru a pregăti masa. Sunt trei zile de sărbătoare,...
Sâmbătă, în jurul orei 09.00, tinerii dansatori de la Ansamblul „Izvorașu” din comuna Săbăoani au organizat un flashmob menit să marcheze finalizarea a două obiective importante...
Un val de reacții negative, îndeosebi manifestate în mediul online, s-a stârnit după introducerea obligativității prezentării certificatului Covid la intrarea în unele instituții publice sau în...
În această perioadă gospodinele se pregătesc intens pentru iarnă. Valul de scumpiri a cuprins și piețele, iar românii continuă să cumpere fructe și legume pentru a...
Zilele trecute, un romașcan în vârstă de 74 de ani s-a prezentat la redacția Roman TV, povestind că a fost amendat cu 25 de lei de...
Ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor pascale, comisarii Protecției Consumatorilor le recomandă cetățenilor să acorde atenție produselor pe care le cumpără, de la carnea de miel...