Cumpărăturile pentru masa de Paște sunt în toi, așa că piețele și magazinele din Roman sunt pline de cumpărători dornici să pună pe masă ce este...
Imagini cu ouăle incendiate ale unor viețuitoare care trăiesc în Lunca Siretului au fost transmise redacției Roman TV. Oamenii locului spun că un bărbat dă foc...
Mai este puțin până la Paște, iar oamenii gospodari caută să își procure din timp cele necesare pentru a pregăti masa. Sunt trei zile de sărbătoare,...
Ca în fiecare an, înaintea sărbătorilor pascale, comisarii Protecției Consumatorilor le recomandă cetățenilor să acorde atenție produselor pe care le cumpără, de la carnea de miel...
Creştinii sărbătoresc azi Înălţarea Domnului, cunoscută, la ortodocşi şi ca Ispasul - ultima zi în care se pot înroşi ouă până la Paştele viitor. Această sărbătoare...
Pe cât sunt de gustoase stufatul de miel, drobul şi pasca, pe atât de periculoase pot fi pentru organism, cauzând dureroase crize biliare şi pancreatite. La...
Nu există sărbătoare importantă pentru romașcani care să nu fie încununată și de înfrumusețarea orașului. Și anul acesta, conducerea primăriei s-a gândit la aspectul orașului, iar...
Gospodinele din mediul rural au spus că folosesc metode tradiționale pentru încondeiat. Sunt totuși si unele persoane care apelează la produse din comerț.