În cadrul unul briefing de presă, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că testele salivare care sunt distribuite elevilor în școli reprezintă singura soluție, în prezent,...
De luni, toate unitățile școlare care aveau rata de vaccinare în rândul personalului de peste 60% au reluat cursurile în format fizic, indiferent de incidența privind...
Într-o conferință comună, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, alături de ministrul Sănătății Iona Mihăilă au prezentat scenariile după care instituțiile de învățământ vor funcționa începând cu 13...
Drumul E85 va fi reconfigurat, începând cu anul viitor. În loc de două benzi și acostament pe fiecare parte, așa cum este prevăzut acum, drumul va...
Începând de joi, 1 iulie, site-ul pentru eliberarea certificatelor Covid va fi funcțional, iar românii care vor să călătorească liber și în siguranță între țările Uniunii...
Prezent la o conferință de presă desfășurată joi, 24 iunie, la Săbăoani, Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a precizat că pasajul peste trecerea la nivel cu calea...
Ediția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 17 iunie. ✔️ realizator 🤵 Daniel Muraru ✔️ invitat 👮 Ioan Cănărău, președinte – Sindicatul Europol Neamt ✔️...
Satul nu vede cu ochi buni redresarea și reziliența
La finalul lunii trecute, Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă a emis o informare prin transmisă de Institutul Național de Sănătate Publică, conform căreia dă taților li se...
De miercuri, 21 aprilie, România are un nou ministru al Sănătății. Este vorba despre Ioana Mihăilă, medic endocrinolog care a ocupat funcția de secretar de stat...