La solicitarea Direcției de Administrare a Piețelor din cadrul Primăriei municipiului Roman, Piața Smirodava a trecut printr-o recentă renovare, fiind efectuate lucrări și reparații în valoare...
Salata, ceapa verde, ridichea, spanacul, stevia, mărarul și leușteanul sunt în perioada lor de grație, acum fiind primele fire produse și expuse pe tarabele comercianților din...
În zilele de 8 și 9 octombrie, în Parcul Municipal a avut loc Festivalul „Zilele toamnei”, organizat de Primăria Municipiului Roman. Cu această ocazie, producători locali...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț a efectuat controale în cadrul unei campanii naţionale referitoare la respectarea de către beneficiari a prevederilor legale, privind exercitarea unor activităţi...
Precipitațiile nu mai reușesc să alimenteze solul nici măcar toamna, fiind secetă chiar și în această perioadă din an. Specialiștii spun că situația este imprevizibilă, deoarece...
Comisia Europeană a cerut României eliminarea proiectelor de irigaţii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, deoarece autorităţile de la Bucureşti nu au putut furniza dovezi...
Un val de reacții negative, îndeosebi manifestate în mediul online, s-a stârnit după introducerea obligativității prezentării certificatului Covid la intrarea în unele instituții publice sau în...
În această perioadă gospodinele se pregătesc intens pentru iarnă. Valul de scumpiri a cuprins și piețele, iar românii continuă să cumpere fructe și legume pentru a...
După dezastrul provocat de secetă în anul 2020, în acest an agricultorii din județul Neamț privesc cu optimism la perioadele de recoltare. Conform Direcției Agricole Neamț,...
Ediția integrală a emisiunii URBANIAC, difuzată vineri, 11 iunie, la Roman TV. invitat Mădălina Enășcuț, nutriționist dietetician