La nivel național, 813 grupe sindicale din tot atâtea primării au participat, începând cu data de 31 ianuarie 2024, la o grevă de avertisment, 11.000 de...
O modificare legislativă apărută la finalul anului 2023 prevede ca medicamentele neutilizate de cetățeni sau expirate să fie preluate de spitalele publice, până la această prevedere...
România este țara în care risipa alimentară atinge un prag anual alarmant, circa 2.5 milioane de tone de alimente fiind aruncate în fiecare an. Asta, în...
A trecut de Camera Deputaților noua lege a pensiilor, urmând să ajungă pe masa președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare. Dacă acest ultim pas se va concretiza,...
Conform Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, se impune ca “administratorul sau conducătorul instituțiilor sanitare cu peste 300 de paturi să asigure constituirea unui serviciu de...
În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Piatra Neamț, actualul manager al Companiei Apa SERV SA, Vlad Angheluță, a declarat că fostul director, Bogdan Mușat,...
Alergiile provocate de ambrozie sunt, pe cât de subestimate, pe atât de serioase în cazul unora dintre pacienți, cărora le poate afecta în mod semnificativ calitatea...
Din 4 iulie a intrat în vigoare a Legeaa nr. 9/2023 care prevede noi obligații și interdicții pentru instituțiile publice și organele administrației publice locale și...
Deși situația care urmează să fie prezentată a avut loc în anul 2021, subiectul a ajuns în atenția redacției Roman TV în această perioadă. Este vorba...
Este o adevărată revoltă în rândul unor cetățeni din comuna Boghicea, deoarece primăria a cadastrat și împărțit în loturi un teren care, spun oamenii, se află...