Vizibile degradări au apărut și pe porțiuni din carosabil pe Artera Roman-VEST, acestea urmând a fi reparate în perioada următoare, cel mai probabil cu asfalt la...
În perioadele de după ninsori în carosabil apar gropi de toată frumusețea, în fiecare an fiind nevoie de intervenții prin care acestea se peticesc la rece,...
În cadrul conferinței de presă susținute de edilul Leonard Achiriloaei s-a atins subiectul traficului greu pe unele tronsoane din oraș, acolo unde pot apărea – și...
În această perioadă, toate gropile care apar în carosabil pe raza Municipiului Roman, care sunt aduse în atenția administrației locale, vor fi plombate la rece, cu...
Obiectivul, finanțat pe jumătate prin „Anghel Saligny” Municipalitatea se află într-un litigiu anevoios îndreptat împotriva celor care au modernizat tronsonul cuprins între Strada Plopilor și intersecția...
Cine va rezulta că este vinovat de starea Arterei Roman-Est, plină de gropi și aproape impracticabilă, va fi nevoit să plătească prejudiciu municipiului Roman, o sumă...
De ani de zile, drumul comunal din Pâncești este plin de gropi și denivelări, iar șoferii care tranzitează zona sunt nevoiți să facă eforturi pentru a...
Încă din luna aprilie, în spatele Pieței Mari din Roman, pe strada Aprodul Arbore, au avut loc lucrăriefectuate de Compania Județeană Apaserv, în urma cărora în...
O promisiune de asfaltare ce părea că se va concretiza la începutul acestei luni se amână pentru încă cel puțin două săptămâni, a susținut miercuri, 9...
Lucrătorii Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași au asfaltat, recent, podul care face legătura între municipiul Roman și comuna Horia, din fondurile proprii ale instituției. Operațiunea...