Biserica Armenească „Pogorârea Sfântului Duh”, Roman
În fiecare an, în luna decembrie, la Roman are loc o serie de manifestări menite să marcheze sărbătorile de iarnă. Anul acesta, evenimentele au debutat în...
Ziua Eroilor Revoluției, comemorată pe 22 decembrie, a fost marcată, la Roman, printr-un ceremonial religios care a avut loc în cimitirul Eternitatea.
Joi, 10 august, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Parascheva” din Roman, cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un sobor de preoți a oficiat o slujbă...
Duminică, 23 aprilie, a avut loc la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Roman (fosta Biserică Armenească) Sfânta Liturghie urmată de slujba solemnă închinată sfinților martiri armeni...
O serie de manifestări au loc, zilele acestea, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Roman, menite să marcheze 50 de ani de la înființarea unității de...
În fiecare an, pe 29 aprilie, este comemorată „Ziua veteranilor de război”, în semn de recunoaștere a meritelor acestora privind apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și...
Sucursala Roman a Uniunii Armenilor din România a organizat sâmbătă 24 aprilie 2021, la „Roman Art Gallery” din Roman, un simpozion dedicat celei de-a 106 comemorări...
"Eroi au fost,eroi sunt încă" - invitat prof. Petru Flenchea În contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Societății „Mormintele Eroilor Căzuți în Război”,...
www.romantv.ro