Pe rolul Tribunalului Neamț, Secția a II-a Civilă de Contencios Administrativ și Fiscal, este înregistrat un dosar având ca obiect „refuz soluționare cerere”, pârât fiind Consiliul...
Ion Iliescu rămâne, la 35 de ani de la Revoluție, fără certificatul de revouționar. Asta, în condițiile în care are venerabila vârstă de 95 de ani....
HUB-ul de servicii online al MAI a fost creat pentru a ușura interacțiunea cetățeanului cu structurile Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca, pe această platformă, să fie...
Inițiată de Daniel Oprican, președintele Asociației „Forța Patriotică din Italia”, petiția intitulată „Vreau consulat la Padova!” a strâns deja peste 10.500 de semnături ale românilor stabiliți...
Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a zecea serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 25 – 27...
În data de 13 iunie 2023 reprezentanții instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău se vor deplasa în municipiul Piatra Neamț pentru a acorda audiențe cetățenilor...
Circulația rutieră a fost închisă marți dimineață, pe un tronson din strada Ștefan cel Mare din Roman pentru că au avut loc operațiuni de toaletare a...
Astăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție Radar TV Invitat: ing. Costică Chițimuș Moderator: Daniel Muraru ▶️ https://youtu.be/OiY9u1EB5Ws Subiectele emisunii: 💬 Despre pensii și pensionari...
Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au operaționalizat proiectul pilot privind eliberarea certificatelor de cazier judiciar în sistem electronic. Începând cu data de...
Astăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție Radar TV Invitat: ing. Costică Chițimuș Moderator: Daniel Muraru Subiectele emisunii: 💬 Țevarii pensionari, umiliți de birocrația excesivă...