Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț anunță un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și...
Ministerul Educației a publicat la începutul acestei luni metodologia care reglementează organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional şi tehnic dual, pentru calificări profesionale de nivel 3, 4...
Cercetările demarate în cazul furturilor auto din Roman au stabilit că făptașii sunt trei minori cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani. Cercetările sunt în...
Concursul interjudețean de creație lirică „Dor de poezie” se află la cea de-a 15 a ediție. În acest an, o sută de elevi din 16 județe...
Astăzi, mergem acasă la o familie de pastori: familia Lela.
Anisia și Serghei ne-au oferit un interviu plin de umor, în care au vorbit despre cum au ajuns să facă stand-up, dar ne-au povestit și pățanii...
De câteva zile, la ivirea zorilor, romașcanii își găsesc mașinile vandalizate. Doar în cursul nopții trecute au fost semnalate 10 astfel de cazuri în zona Abatorului....
Cei mai mulți dintre romașcani nu mai folosesc autobuzele sau microbuzele deși costul unei călătorii pe aceeași distanță este mult mai mic. Unul dintre motive este...
Candidatul PSD Roman pentru funcția de primar, Marius Neculai, a distribuit astazi, la sediul organizației, mai multe pachete conținînd alimente romașcanilor nevoiași.
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a decedat în cursul nopții de 10 spre 11 aprilie, în Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal...