Urmărește-ne și pe:

Știri

80.000 de lei alocați „Zilelor Diasporei”

Adăugat

pe

La punctul șase aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman din 30 iulie s-a aflat un proiect de hotărâre privind încheierea acordului de colaborare între Municipiul Roman și S.C. VIOBETI COMIMPEX S.R.L. București pentru desfășurarea evenimentului de interes local Festivalul „Zilele Diasporei” 2026, în perioada 21- 23 august, în Piața Roman-Vodă, aprobânsu-se și alocarea din bugetul local a sumei maxime de 80.000 lei pentru organizarea în bune condiții a acestui eveniment.

În cadrul acestui eveniment, în Piața Roman-Vodă vor avea loc spectacole de muzică ușoară, populară, și de divertisment, vor participa comercianți și producători din țară, vor fi organizate terase de alimentație publică pentru desfacerea şi consumul băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, a produselor alimentare şi nealimentare, precum și un parc de distracții

Știri

Internet până la „capătul lumii”

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 29 octombrie este marcată Ziua Internațională a Internetului. Asociația Utilizatorilor de Internet a făcut demersuri pentru celebrarea acestei zile, cu scopul de a crește conștientizarea publică privind importanța oportunităților oferite de noua tehnologie. Această zi amintește de anul 1969, când doi cercetători americani au transmis primul mesaj dintr-o rețea în o alta. În prezent, peste 18 milioane de români sunt conectați la internet și îl folosesc zilnic pentru a munci, a învăța sau a ține legătura cu cei dragi.

Specialiștii în domeniu recunosc nenumăratele avantaje ale internetului, dar atrag atenția și asupra riscurilor cu care acesta vine la pachet.

Recent, echipa Roman TV a realizat un material despre satul Spiești din județul Neamț cu doar două familii care îl mai ocupă. Deși aflați la „capăt de lume”, locuitorii au acces la internet și îl folosesc pentru a se conecta cu „civilizația”. Acest lucru demonstrează că internetul poate ajunge oriunde și îi ține conectați chiar și pe cei mai izolați oameni.

Vezi articolul

Știri

Ioana Cucoranu are nevoie de noi, de toți

Adăugat

pe

Roman TV

Apelul disperat al familiei unei tinere din municipiul Roman nu a rămas fără ecou, fiind mediatizat cazul său pe rețelele de socializare. În decembrie anul trecut, Ioana a aflat că suferă de cancer. Pe 28 ianuarie 2026, a trecut printr-o intervenție chirurgicală. Din martie până în septembrie, a urmat ședințe de chimioterapie. Din păcate, în august 2026, investigațiile au arătat că boala a progresat la nivelul plămânilor. Acum, medicul îi recomandă un nou tratament, care ar trebui administrat o dată la trei săptămâni. Din păcate, medicamentul nu este decontat pentru diagnosticul ei, iar costul unei administrări este de 17.796 de lei. O sumă enormă, greu de suportat fără ajutor. În ședința CL Roman din 28 octombrie, printr-un proiect inițiat de consilierul George Biciușcă, Ioana va primi un ajutor de urgență în cuantum de 5.000 de lei, un pas spre accesarea tratamentului de care are nevoie.

Mai mult, pentru Ioana va fi organizat un concert caritabil susținut de trupa Cuantune, pe 7 noiembrie 2026, în sala de festivități „Nicolae Manolescu-Strunga” a Primăriei Municipiului Roman. Participanții se vor bucura de un concept sonor original – un fusion vibrant de nu-jazz, neo-soul, funk și hip-hop, facilitând totdată strângerea de fonduri pentru Ioana. Se pot face donații: numerar la fața locului (banii strânși vor fi virați în contul Ioanei) sau prin transfer bancar într-unul din conturile afișate pe ecran. Donațiile în cont pot fi efectuate oricând, independent de concertul caritabil. Orice gest contează și reprezintă un pas spre vindecare.

Titular: Ioana Cucoranu
Cont Lei Banca Transilvania
IBAN: RO26BTRLRONCRT0CH5644001
Cont Lei Revolut
IBAN: GB37REVO00997039231448

Vezi articolul

Știri

Cresc tarifele la salubrizare, în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

În ședința ordinară a Consiliului Local Roman, desfășurată joi, 28 octombrie 2026, pe ordinea de zi la punctul patru s-a aflat un proiect de hotărâre care prevede ajustarea tarifelor pentru salubrizare stradală. Mai exact, operatorul S.C. ROSSAL S.R.L. Roman, a solicitat ajustarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare stradală, ținând cont de nivelul indicelui prețurilor de consum in domeniul serviciilor de salubritate, comunicat de Institutul Național de Statistică, pentru luna august 2026. Valoarea acestuia este în procent de 114,12% față de august 2025, conform referatului de aprobare. A urmat o discuție contradictorie în Consiliul Local, pe această temă.

S-a propus aplicarea coeficientului de ajustare de 1,10 asupra tarifelor aprobate anterior.

Vezi articolul

Știri

În lupta cu AVC, fiecare minut contează

Adăugat

pe

Roman TV

Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral este un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. Datele arată că până la 80% dintre accidentele vasculare pot fi prevenite prin controlul stilului de viață, iar recunoașterea rapidă a primelor simptome de AVC poate salva vieți. Dificultatea de vorbire, inerția brațelor și asimetria feței sunt printre cele mai clare simptome ale unui accident vascular cerebral, după cum spun specialiștii.

Specialiștii spun că accidentele vasculare ar putea fi prevenite acordând o atenție deosebită factorilor de risc, precum hipertensiunea, dieta, fumatul și stresul.

Recuperarea după accidentul vascular cerebral începe din spital, după ce pacientul a fost stabilizat. Esențiale sunt primele 4 ore și jumătate, pentru aplicarea tratamentului care poate salva vieți. Ulterior, poate fi nevoie de diverse tipuri de activități fizice, cognitive și emoționale, pentru recuperare.

Fiecare minut este prețios în cazul unui AVC. Recunoașterea rapidă a simptomelor și apelul la 112 pot salva o viață.

Vezi articolul

Știri

Opt locuri în „Venus”, pentru victimele violenței domestice. „Venus II” este în implementare

Adăugat

pe

Roman TV

În județul Neamț funcționează, din anul 2020, locuința protejată „Venus”, administrată de DGASPC Neamț și finanțată de Consiliul Județean, care are o capacitate de doar opt locuri, toate ocupate în prezent. Aici, victimele violenței domestice pot beneficia de găzduire temporară, hrană, asistență socială și medicală, consiliere psihologică și juridică, dar și de sprijin pentru găsirea unui loc de muncă și recâștigarea independenței. În contextul acestui număr redus de locuri destinate victimelor violenței domestice, la nivelul județului Neamț este în desfășurare proiectul „VENUS II – AEQUILIBRIUM”, prin care va fi înființat un centru de recuperare pentru acest grup-țintă.

În locuința protejată „Venus”, aproape 300 de femei au beneficiat de consiliere și sprijin specializat, dintre care 50 au fost găzduite în locuința protejată, 47 dintre acestea fiind însoțite de copii.

Vezi articolul

Știri

Expoziția „ALB ÎNFLORIT”, dedicată Reginei Maria a României

Adăugat

pe

Complexul Muzeal Național Neamț deschide la Muzeul de Artă Piatra-Neamț expoziția „ALB ÎNFLORIT” a artistei plastice Doina Mihăilescu.  Vernisajul va avea loc joi, 29 octombrie 2026, la ora 17:00.

Prezintă Iulian Bucur, critic de artă, și dr. Constantin-Emil Ursu, director general al Muzeului Național al Bucovinei. Demersul artistic este dedicat Reginei Maria a României, una din personalitățile cele mai marcante ale familiilor domnitoare din Europa, care „iubea mai presus de orice florile”, în special crinii, „aceşti îngeri care i-au fost toată viaţa mângâiere, loc de refugiu, preocupare neclintită” și pe care suverana i-a valorificat atât în creația plastică, cât și în scrierile literare.

Expoziția „ALB ÎNFLORIT” continuă un amplu proiect de cercetare artistică dedicat valorilor simbolice, expresive și plastice ale albului. Demersul, construit de artistă de-a lungul mai multor etape expoziționale, a fost inițiat prin expoziția „ELIXIRUL ALB – Crinii Reginei Maria”, prezentată la Castelul Pelișor din Sinaia, la împlinirea a 15o de ani de la nașterea suveranei, continuat prin expoziția „CRINII MĂRTURIEI”, găzduită de Muzeul Național al Bucovinei din Suceava și expoziția „ALB DUPĂ ALB” deschisă la Muzeul Național de Artă al Moldovei/Republica Moldova.

În această succesiune de proiecte, albul „depășește statutul unei simple opțiuni cromatice și devine un veritabil teritoriu de reflecție și revelație”. Expoziția reunește 33 de lucrări de pictură, realizate în tehnici variate – ulei pe pânză și tehnici mixte (ulei, tempera, foiță de aur pe pânză sau combinații de tempera și tușuri colorate pe hârtie manuală japoneză).

Tema centrală a expoziției este crinul – simbol cu profunde valențe spirituale și estetice. „Nu am pictat crinii ca flori. I-am pictat ca treceri de lumină. Am căutat locul acela fragil și puternic în același timp, unde lumina nu mai îmbrățișează forme ci ea străbate. Acolo unde forma nu se mai impune, ci începe să se retragă. Acolo unde albul nu este culoare, ci repirație. Diafanul nu este pentru mine, slăbiciune. Este o altă formă de forță: aceea care nu apasă, nu ocupă, nu revendică. Crinul apare doar atât cât să lase lumina să fie văzută. Și apoi tocmai de aceea dispare imediat, rămânând ca o urmă în privire. Pictez ca să ajung la acest prag. Pragul unde materia își amintește că a fost cândva lumină.

Pragul unde imaginea nu mai spune, ci lasă să se audă tăcerea. Dacă aceste picturi au un sens, el nu este în formă, ci în transparența ei. Nu în prezența, ci în felul în care prezența se retrage și devine diafanie. Regalitatea pământească a crinilor Reginei Maria nu vorbește despre a fi deasupra, ci a fi în Înălțime”. (Doina Mihăilescu)

Expoziția este însoțită de un catalog publicat la Editura „ Karl A. Romstorfer” a Muzeului Național al Bucovinei.  Născută la 29 ianuarie 1953, la Reșița, Doina Mihăilescu este absolventă a Academiei de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Facultatea de Arte Decorative, Secția Tapiserie.  Deține titlul de doctor în Arte Vizuale și a desfășurat o activitate didactică remarcabilă timp de 28 de ani ca profesor universitar la Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul Facultății de Arte și Design, Catedra Conservare–Restaurare–Pictură.  Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Timișoara și expert restaurator în pictură pe lemn, atestat de Ministerul Culturii.  De-a lungul carierei sale, artista a participat la numeroase expoziții personale și colective, naționale și internaționale, fiind distinsă, între altele, în 2016, de Uniunea Artiștilor Plastici din România, cu Premiul pe țară pentru Artă Plastică Religioasă și Restaurare. „Visările liliale” ale Doinei Mihăilescu vor putea fi descoperite la Muzeul de Artă Piatra-Neamț în perioada 29 octombrie 2026-10 ianuarie 2027.

Complexul Muzeal Național Neamț

 

Vezi articolul

Știri

O femeie din Roman a pus pe jar forțele de ordine, amenințând că dă foc unei butelii

Adăugat

pe

Roman TV

Pompieri, poliție, echipaj al ambulanței, cu toții fost prezenți miercuri, 28 octombrie 2026, la o misiune spontană care s-a finalizat cu succes. Prin apel la 112, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că vecina sa bate cu o butelie în ușă, din interiorul apartamentului în care aceasta locuiește, situat pe Bulevardul Roman-Mușat, verbalizând că intenționează să își facă rău. La fața locului a fost direcționat un echipaj de intervenție și un negociator, precum și pompierii din cadru I.S.U. Neamț, pentru a facilita accesul în imobil.

După ore de la primirea apelului, femeia în vârstă de 58 de ani a fost scoasă în siguranță din imobil și condusă la ambulanță. A fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Anunt angajare

Știri

Știri2 ore în urmă

Internet până la „capătul lumii”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 29 octombrie este marcată Ziua Internațională a Internetului. Asociația Utilizatorilor de Internet a...

Știri2 ore în urmă

Ioana Cucoranu are nevoie de noi, de toți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSApelul disperat al familiei unei tinere din municipiul Roman nu a rămas fără ecou,...

Știri2 ore în urmă

Cresc tarifele la salubrizare, în Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn ședința ordinară a Consiliului Local Roman, desfășurată joi, 28 octombrie 2026, pe ordinea...

Știri2 ore în urmă

În lupta cu AVC, fiecare minut contează

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSZiua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral este un prilej de a atrage atenția asupra...

Știri2 ore în urmă

Opt locuri în „Venus”, pentru victimele violenței domestice. „Venus II” este în implementare

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn județul Neamț funcționează, din anul 2020, locuința protejată „Venus”, administrată de DGASPC Neamț...

Știri6 ore în urmă

Expoziția „ALB ÎNFLORIT”, dedicată Reginei Maria a României

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSComplexul Muzeal Național Neamț deschide la Muzeul de Artă Piatra-Neamț expoziția „ALB ÎNFLORIT” a...

Știrio zi în urmă

O femeie din Roman a pus pe jar forțele de ordine, amenințând că dă foc unei butelii

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPompieri, poliție, echipaj al ambulanței, cu toții fost prezenți miercuri, 28 octombrie 2026, la...

Emisiuni

Radar TV2 ore în urmă

📺 Radar TV / Cât costă să trăiești decent în România? / 29 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 29 octombrie. Invitat 🤵 Sorin Cazan...

Cazuri și necazurio zi în urmă

Siguranța nu are pauză: acțiune instituțională integrată împotriva violenței asupra femeilor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, marcată pe 25 noiembrie, Asociația...

Panorama2 zile în urmă

🌐 Panorama / Cresc sau nu impozitele pe locuințe? / 27 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS✔️ Cine va conduce Prefectura Neamț ✔️ Numele vehiculate pentru funcțiile de prefect si...

🎙️ PULSE CHECK6 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Cum este văzută femeia bucătar chef?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Ecaterina Staicu, bucătar șef » Cum mănâncă românii noștri? » Ce este educația...

Radar TV6 zile în urmă

📺 Radar TV / Planurile Drupo pentru drumurile județene / 23 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de vineri, 23 octombrie, a emisiunii Radar TV invitat Vasile Panaite, director Drupo...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Niciun nemțean, în Guvernul Niculescu / 20 octombrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 20 octombrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Slăbim fără înfometare?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Mădălina Enășcuț, nutriționist dietetician » Provocările zilelor noastre, în materie de nutriție »...