De-a stânga Siretului, în 1946, la Sagna s-a născut „artistul care s-a întîlnit cu celebrul Godogoştîrchiţoi în labirint şi nu s-a înfricoşat” (Adrian Alui Gheorghe). Pe 19 iunie, anul acesta, sculptorul emerit Neculai Păduraru de la Sagna a împlinit 80 de ani. O viață dedicată artei și frumosului, într-un sens pe care doar harul divin îl poate înțelege și descifra, pe cât de complex, pe atât de ancestral. Iar o dată descifrat, stilul Neculai Păduraru este greu de lepădat. O spun apropiații, o spun criticii fini ai artei care „au gustat” din operele marelui artist. Lucrările sale nu exprimă perfecțiune, ci o ciudată unificare a unor elemente care te lasă uimit. O alăturare care creează armonie și sens, într-o furtună de trăiri lăuntrice și semne care stau la baza creațiilor sale.

Despre Neculai Păduraru de la Sagna: Emil Nicolae

„A absolvit Liceul <<O. Băncilă>> din Iași (unde primul lui profesor de pictură, Nicolae Matyus, l-a scăpat de <<complexul capodoperei>>, cum singur recunoaște), a absolvit Institutul de Artă <<N. Grigorescu>> din București (la clasa renumitului Boris Caragea), unde apoi a devenit profesor el însuși (Universitatea Națională de Artă); a debutat expozițional în 1968 (deși pentru parcursul consacrării rămân menționabili anii 1973 – Simpozionul de sculptură de la Roma, 1974 – Personala de la Galeria <<Apollo>> din București și Premiul Uniunii Artiștilor Plastici și 1975 – Concursul de desen <<Juan Miro”” de la Barcelona);  în șase decenii de carieră, artistul și-a înscris în palmares zeci de premii naționale și internaționale, numeroase participări la expoziții din țară și din străinătate, 12 personale, intrarea în câteva colecții prestigioase din toată lumea și primirea a două regine în atelierul său din București (1999 – Sonia a Norvegiei și 2000 – Margareta II a Danemarcei)! Dar acest tablou al succesului, sintetic și formal, reprezintă numai vârful aisbergului și meritul cărții în discuție este acela că reușește să ne familiarizeze cu întregul, respectiv cu resorturile intime / particulare ale operei. „, ne-a transmis Emil Nicolae, poet, eseist și jurnalist român. Totodată, apreciază că „în mentalul colectiv, Neculai Păduraru s-a impus mai ales ca sculptor.”

Despre volumul „Grădina cu vise”, Emil Nicolae spune: „Lucrarea e o carte complexă, o combinație de album (în partea ei vizuală), cu acolade memorialistice și subtile proiecții / reflecții teoretice (în partea ei de text). De aici rezultă originalitatea, în comparație cu alte imprimate similare, dar și utilitatea pentru înțelegerea unuia dintre cei mai valoroși artiști plastici pe care-i avem astăzi în România.”

„M-am gândit mult la cartea mea. Este ea necesară?.. Are cineva nevoie de ea?.. Am făcut o pauză de câțiva ani. Am recitit aforismele lui Brâncuși, <<Scrisorile>> lui Van Gogh, <<Scrisorile>> lui Rodin, <<Memoriile>> lui Giorgio de Chirico, <<Memoriile>>  lui Juan Miro, <<Jurnalul>> lui Dali și <<Jurnalul>> lui Pallady. Am recitit opera lui Urmuz și opera lui Eugen Ionesco. Am recitit toate cărțile care m-au emoționat și care m-au format. M-am întors în atelier și am văzut lumea lucrărilor mele, drumul pe care trebuia să merg pentru a stabili cele mai bune conexiuni între mine și privitor. Mi-am dat seama că este foarte greu să scriu despre mine și despre lucrările mele. Am avut senzația că trebuia să mă dezbrac în Piața Universității. M-am gândit mult la titlul cărții mele și-am ales să o numesc: <<Materie și Spirit>> /…/ Meditând mai mult asupra titlului, m-am oprit la o denumire mai veche, GRADINA CU VISE, mai apropiată de conținutul cărții mele. În <<Grădina cu vise>> au încolțit cele mai năstrușnice idei din lumea reală sau imaginară…” , a precizat, pentru Emil Nicolae, sculptorul Neculai Păduraru de la Sagna.

În referințele transmise la rugămintea redactorului Roman TV, Emil Nicolae a amintit  ciclul de sculpturi „ZIDUL” (1971-1979), o viziune a libertății, visată și experimentată împotriva opresiunii totalitare. „Filmele și spectacolele de teatru ale regizorului Lucian Pintilie au fost interzise, și unele cărți au fost retrase din librării. Au fost cenzurate expozițiile și tot ceea ce nu convenea regimului comunist. N-am nici o plăcere să scriu despre o perioadă în care am suferit psihic și fizic. Din păcate, mulți oameni de cultură au susținut puterea, firește pentru anumite privilegii. Oportunismul și poluarea culturală, aprobate și susținute de la cel mai înalt nivel, m-au făcut să-mi manifest protestul împotriva dictaturii, realizând mai multe lucrări înscrise în ciclul <<Zidul>>”, a mărturisit Neculai Păduraru de la Sagna.

Despre Neculai Păduraru de la Sagna: Adrian Alui Gheorghe

Despre opera lui Neculai Păduraru a scris și poetul, omul de cultură Adrian Alui Gheorghe, după lecturarea și vizionarea albumului auto-retrospectiv „De la Sagna. Mit şi tehnologie. Pictură-Desen”. Impresiile despre arta și viziunea artistului săgnean punctează cu o precizie înfiorătoare maniera de lucru abordată de Neculai Păduraru, invitând la introspecție și la o privire minuțioasă asupra operelor realizate de sculptor.

„Labirintul este, în esenţa lui, o proiecţie fizică a fricii. Nimeni nu intră în labirint de bună voie. De asta trebuie să apară în scenă un ghid care să îţi garanteze că te va conduce prin labirint, te vei încărca de toate energiile misterului, după care vei ajunge la capăt. Iar capătul e întoarcerea într-o presupusă libertate. În labirint, mergînd umăr la umăr cu ghidul, descoperi, în prima fază că îl doare un picior, că îi va fi destul de greu să meargă pînă la capăt. Îi spui că îl vei ajuta tu, că ai forţă, că îl vei lua în spate la o adică, că nu vrei să rişti să rămîi – doamne, fereşte! – înăuntru. Apoi îţi spune, cu voce tremurîndă şi joasă, că el nu e convins că acest labirint, are şi o ieşire, că nu a mai făcut niciodată drumul acesta, atîta doar că şi-a imaginat traseul complet, dar nu a avut ocazia să îl parcurgă. Şi asta pentru că nimeni nu i-a cerut-o. Tresari. Eşti deja înăuntru, în pîntecele generos al labirintului. Şi atunci începi să îl încurajezi pe ghidul cu care ai pornit pe această cale. Da, îi spui tu, nu se poate să nu existe o ieşire, prin definiţie orice labirint are o ieşire. El, ghidul, se uită cu speranţă la tine. Oftaţi şi porniţi mai departe. Pe drum începeţi să vă povestiţi. Despre vieţile voastre. Despre vieţile altora. Aveţi impresia, înaintînd în necunoscut, că sînteţi expresia tuturor oamenilor de pe pămînt, îi iubiţi pe toţi, pentru că sînt departe, îi urîţi pe toţi pentru că ei, ceilalţi, nu par a fi captivi în vreun labirint, aşa cum sînteţi voi. Tu şi ghidul din labirint aţi devenit, deja, intimi. Atît timp cît nu se zăreşte niciun orizont, frica vă ţine alături. Apoi el, ghidul din labirint, îţi face mărturisiri complete, îţi spune secretul vieţii lui: e un ghid orb. Deja nu mai ai reacţie. Şi asta pentru că ţi-ai dat seama între timp că într-un labirint nici nu mai contează dacă eşti orb sau nu, în orice parte ai merge, mergi spre un orizont care te scoate definitiv din lume.

Doamnelor şi domnilor, ghidul despre care am vorbit, aţi recunoscut cred, este artistul. Cel care s-a lăsat ademenit în labirint este bietul om care crede în valoarea artei, după ce toate celelalte valori recunoscute în lume l-au dezamăgit.(…)

Iar labirintul acesta, al lui Neculai Păduraru, în care el este şi ghid, un ghid orb evident, după descrierea de mai înainte, nu este unul de joacă, adică să tragem un chiot, un ţipăt şi el să se prăbuşească şi noi să ne spunem: Ce grozăvie! Ce vis urît! Ducă-se cu somnul! Ce ne-am speriat! Bine că am scăpat teferi! Nu, labirintul lui este unul cît se poate de adevărat în care se găsesc cele mai năstruşnice animale închise, flămînde, enervate, agresive, melancolice, triste. Sunt cele pe care le vedeţi în colecţii particulare şi publice din toată lumea, sunt cele pe care le vedeţi pe simeze în mari muzee din lume şi din ţară, sunt cele descrise în cartea <<De la Sagna. Mit şi tehnologie. Pictură/ Desen>> realizată de Neculai Păduraru în scopul de escamotare a adevăratelor pericole în care ne-a atras. (…)

Animalul cel mai temut, asupra căruia ne atrage atenţia însuşi creatorul labirintului şi ghidul de acum, este, fără îndoială uriaşul Godogoştîrchiţoi. A fost descoperit de bunicul său din Sagna (Sagna e un ţinut fabulos din zona Roman – Neamţ, o spun pentru cei care nu ştiu încă!) într-o fîntînă, acesta l-a învăluit în plasa unei poveşti şi i l-a dat nepotului neştiind dacă lumea are nevoie de aşa monştri. Iar Neculai Păduraru a inventat labirintul şi pentru acest fabulos Godogoştîrchiţoi. Dacă îl întîlniţi pe acest Godogoştîrchiţoi, pe altul din monştrii din panoplia de mai sus, nu vă speriaţi prea tare, faceţi trei paşi îndărăt, muşcaţi degetul mare de la mîna stîngă, scuipaţi spre stînga, scuipaţi spre dreapta, aşa cum se face la Sagna, cînd îţi taie calea o pisică neagră şi rostiţi ceea ce spune Neculai Păduraru în cartea sa <<De la Sagna. Mit şi tehnologie. Pictură-Desen>>, la pagina 52: <<Sunt în mijlocul camerei mele şi întind braţele pînă cînd ajung cu mîinile pe pereţi, apoi împing cu putere, să dărîm zidul peste răul de afară.(…) Sunt în mijocul unei fericiri şi nu ştiu cum este. Sunt în mijlocul unei iubiri şi nu ştiu ce înseamnă. Sunt în mijlocul unei dureri şi mi se pare că durerea cea mai mare este atunci cînd nu ştii unde te afli. Sunt în mijlocul problemelor şi e trist că rezolvarea lor nu depinde de mine. Nicio tristeţe nu poate fi mai mare decît tristeţea care pleacă din singurătate. Nicio tristeţe nu poate fi mai mare decît tristeţea care pleacă din minciuna aproapelui tău. Nicio tristeţe nu poate fi mai mare decît aceea care a venit din moarte către tine. Tristeţea care le întrece pe toate este aceea în care nu poţi face nimic. Tristeţea şi bucuria sunt greu de suportat. Mai simplu este pentru cei care n-au cunoscut-o nici pe una, nici pe cealaltă>>. „

Despre Neculai Păduraru de la Sagna: oamenii satului

Într-o manieră aparte – specifică vieții de la sat, dar profundă și conștientă în simplitatea ei – despre Neculai Păduraru de la Sagna ne-au împărtășit impresii doi dintre verii marelui artist: Constantin Roman și Gheorghe Ciobanu, fost director la fabrica de țevi, respectiv fost lider de sindicat Petrotub. Cei doi au pășit în redacția noastră mândri că fac parte din familia sculptorului emerit, mândri că un fiu al satului Sagna a dus numele comunității peste tot, în lume, prin unicitatea operei sale. Unicitate, da, pentru că Neculai Păduraru nu dorește să fie pus în balanță cu alți artiști. Nici măcar comparația cu Picasso nu i-a picat bine, declarând, în albumul „Efectul Picasso” semnat de Erwin Kessler și Joanne Snrech că „am apreciat  și apreciez știința și diversitatea în creația lui Picasso. Picasso mi-a dat curaj să-mi cultiv imaginația, dar am fugit cât am putut de stilul său. Student fiind, doream să-i cunosc părerea colegului de cameră George Pătru, așa că m-am hotărât să-i arăt câteva desene și acuarele. Când le-a văzut a exclamat : <<Sunt în stilul lui Picasso!>>. În fața lui am rupt lucrările și le-am aruncat. Refuzam influența lui Picasso. Doream să am drumul meu. Dorința mea a fost și este să cunosc potențialul artistic de care dispun. Iubesc imaginația și diversitatea artistică. Este lecția lui Picasso.”

În fața acestui curaj al lui Neculai Păduraru de a scrie într-un album dedicat marelui Picasso că a fugit de stilul său cât a putut, cei doi apropiați ai artistului săgnean zâmbesc. Îi leagă amintiri de suflet de sculptorul care le este văr primar.

„Drept să vă spun și când eram stagiar la țevi, permanent, când ne trimiteau la cursuri de reciclare la București, în loc să mă duc la căminele unde eram cazați acolo ca și delegați, eu mă duceam la dânsul și povesteam, vedeam cum lucra. Și încet, încet, dacă în prima parte chiar nu înțelegeam nimic ce face el acolo, punând niște întrebări, ce ar fi aia, după anumite explicații, chiar a început să îmi placă și să percep ce face, care e o meserie neobișnuită de nivel cultural, spiritual, deosebit.”, a povestit Constantin Roman.

Gheorghe Ciobanu spune că „într-adevăr, pentru un om care cunoaște mai puțin artă, am rămas impresionat. Lucrând la opere de artă, de la turnat, de la pregătirea materialului până la produsul finit, vă dați seama, nu am cuvinte să spun și cât de mult am rămas impresionat de activitatea lui. Vă dați seama, de jos, plecat de la țară, a ajuns profesor universitar, a ajuns ca lucrările lui de artă să fie recunoscute în toată lumea.”

Iar discuția cu cei doi a continuat într-un interviu oferit redacției noastre, despre maestrul Neculai Păduraru de la Sagna.

Reporter: Sculpturi care au ajuns pe alte continente, semnate de domnia sa, fac cinste acum satului Sagna și comunității locale. Domnul Păduraru a reușit să pună Sagna, municipiul Roman, județul Neamț pe harta artei și a culturii din toată lumea. Cum apreciați dumneavoastră acest lucru?

Constantin Roman: Deci, numai când citim CV-ul lui, care este un rezumat al activității, suntem mândri, suntem onorați de notorietatea care o adus-o satului Sagna, comunității din Sagna, nu știu, el a avut niște premoniții: faptul că de la început a semnat, dar de la început, de la început, din anii ’70 a început să semneze toate lucrările sale cu Neculai Păduraru „de la Sagna”. Și asta denotă faptul că a fost atașat și urmează să fie atașat definitiv de locurile natale și de locurile copilor. Din clasa a IV-a, la școala generală, picta peisaje care le-a găsit fratele meu care a fost în clasă cu el într-un bloc de desen din ala format A3, mai mare decât A4, cu niște peisaje pictate de el, ziceai că sunt fotografii, el neavând o oră de desen, o instrucție de desen, un profesor de desen. Eu permanent am ținut legătura cu dânsul și acum. Are și o vârstă – adevărat –  dar sincer vă spun încă este bine pentru 80 de ani, încă este activ și sunt convins că activitatea îl ține încă în viață. Tot timpul singur lucrează. Are un atelier în Pangrati acolo în București, lângă televiziune, a Uniunii Artiștilor Plastici, e în concesiune. Ultima lucrare a lui a fost aceasta expusă cu ocazia a 150 de ani de Brâncuși și a prezentat o lucrare monumentală, se cheamă „Omul care își duce crucea” sau „Omul care îmbrățișează biserica” care este deosebită și are comentarii bune de tot.

Reporter: Dumneavoastră, domnule Ciobanu, ce ne puteți spune despre legătura cu domnul Neculai Păduraru și cum vede dumnealui modul în care este apreciată arta sa în România astăzi și peste tot în lume?

Gheorghe Ciobanu: Continuăm să prezentăm cine este Neculai Păduraru în comunitatea Sagna, un mare artist. Probabil în următoarea sută de ani nu se va mai naște un alt Neculai Păduraru, un om cu atâtea premii naționale și internaționale, recunoscut pe plan internațional și mai puțin recunoscut în Sagna. De-a lungul anilor s-au făcut destule demersuri, locale și județene, în care să-l promovăm pe Neculai Păduraru cu acel muzeu la Roman. Au fost discuții și cu fosta conducere a Romanului, cu actuala a conducere la diferite niveluri de a-l promova și pe sculptorul Neculai Păduraru în comunitatea noastră, pentru că așa atragi spre un oraș turistic, cu așa personalitate, nu numai cu un oraș industrial sau mai puțin industrial astăzi. Cultura cred că își pune amprenta asupra comunității locale.

Reporter:  Spuneți-ne, vă rog, despre aportul domniei sale la biserica din sat.

Constantin Roman: Ca o paranteză, clopotul bisericii vechi am reușit să-l realizez eu, pentru că după un incendiu a fost o situație deosebit de grea și sincer vă spun, nu mi-a cerut nimeni, nici primarul, nici preotul, nici nimeni, așa din instinct am simțit nevoia să îl fac pentru că se topise clopotul când a căzut din clopotniță de acolo, în anul 1993 și clopotele sunt foarte importante. Aveam un fix în cap: „dacă moare un cetățean atunci, nu au cu ce să îi tragă clopotul”. Și atunci am reușit cu un contract de sponsorizare făcut de la țevi și cu bronzul de acolo și cu alte materiale, cu proiectanții de acolo, cu turnătoria de neferoase, am reușit să realizăm aceste clopote care și astăzi sunt trase în biserica veche.

Reporter:  Domnul Neculai Păduraru este ctitorul bisericii noi…

Constantin Roman:  Neculai Păduraru cu soția sunt trecuți pentru că au donat catapeteasma bisericii în întregime, împreună cu toate icoanele acesteia, inclusiv pictura lor, iar icoanele împărătești, icoana Maicii Domnului cu Pruncul și a Mântuitorului le-a lucrat chiar Neculai Păduraru, sunt pictate chiar de dânsul, discret acolo adnotate. După aceea, candelabrul principal din fața altarului l-a donat tot el, adus de el, plătit și adus de la Viena, că avea posibilități. Deci, a făcut proiectul acestei arcade a bisericii de la intrare, cu vedere până pe Valea Siretului, având o imagine deosebită.

Foto biserica – sursa WIKIMAPIA

Reporter: Ce ne puteți spune despre această intenție de a amenaja un muzeu care să poarte numele Neculai Păduraru și cum s-ar putea concretiza această inițiativă? Au mai fost și încercări, le putem spune eșuate, pentru că nu s-au concretizat.

Constantin Roman: Probabil nu s-au concretizat din motive financiare. Plus că nu a intrat la priorități, ca să spun așa. Iar acum la Sagna, eu cred că sunt șanse cu cele două personalități ale satului, cu primăria care a depus documentații pentru finanțare din fonduri europene pe cultură, un grant de asta pe cultură, cum se spune… Dacă reușesc să obțină banii, cu siguranță va ieși un lucru bun și atunci și dânsul va fi cunoscut și renumit în primul rând în Sagna, dar cu siguranță vor fi mulți vizitatori, mai ales dacă l-ar ține Dumnezeu mai mult! Deja în cererea lui s-a angajat să vină acolo și să facă cursuri de inițiere pentru copiii de la școală în tainele artei moderne.

Gheorghe Ciobanu: Ar vrea să-și prezinte toată opera lui artistică și să o transmită noii generații. Fără cultură suntem un popor mort, suntem fără identitate, suntem nimeni.

Reporter: Ideal ar fi ca muzeul să se realizeze acum, cât încă mai este în viață, iar locul de veci, pentru care există o cerere în curs, să fie la fel alocat, cât încă dumnealui este în viață…  

Constantin Roman: Da, pentru că inclusiv mormântul vrea să și-l facă în stil tradițional. N-aș spune neapărat artistic, el a avut mai multe variante, dar până la urmă se pare că îl va face destul de simplist din granit de la Babadag de acolo de la Tulcea și de aia el vrea neapărat locul cât mai repede avizat ca el să își poată comanda deja lucrarea și inclusiv crucile de la postament și mai are el o idee. Deci el e cu ideile.

Reporter:   În cazul domnului Păduraru putem spune că i se potrivește zicala potrivit căreia „Nimeni nu-i profet în țara lui”? Trebuia domnul Păduraru, la calibrul său artistic, apreciat și recunoscut mai mult în comunitatea locală?

Constantin Roman: În dicționarul de artă modernă și contemporană, e prevăzut acolo de către cine l-a întocmit: în domeniul lor, Neculai Păduraru este recunoscut ca stil în artele plastice naționale și internaționale. Este prezentat ca „omul cu materialul lui ca ființă fizică și ca spirit de confruntare cu problemele fundamentale ale existenței.” La prima vedere, operele sale par de neînțeles sau greu de accesat, dar cel puțin lucrările lui Neculai Păduraru, dacă le aprofundezi cât de cât sau încep să afli câte ceva despre ele, am constatat că au la bază niște idei și niște simboluri foarte simple din viața reală, viața fizică, viața spirituală, viața socială și am să vă dau câteva exemple. De exemplu, are o lucrare, când mă uit așa, are o țeavă îndoită așa cumva, cu o arcadă în sus. Și sus acolo are un înger, un înger de alamă și jos poate pune un postament, lucrarea se cheamă „Semne pentru eroi”.  Și de fapt ce înseamnă asta când te uiți mai departe? Este Alfa și Omega care din Biblie se spunea „eu sunt începutul și sfârșitul, eu sunt Alfa și Omega.”  Sau, de exemplu, monumentul Eminescu, care e o lucrare de referință. În anul 2000, la 150 de ani cred de la nașterea lui Mihai Eminescu, s-a organizat un concurs național Mihai Eminescu, cu toți artiștii din țară și care ar mai fi vrut să participe. Și fiecare l-a prezentat pe Eminescu ca o persoană, cu pixul, cu condeiul, cu cartea, cu figura sa. Neculai Păduraru este singurul care a venit cu o altă abordare simbolică, stilistică, expresivă. A găsit în Luceafărul textul „Iar cerul este tatăl meu/Și mumă-mea e marea”. Și atunci a prezentat pe Eminescu ca o boltă a cerului cu un postament cu valurile mării și în mijloc un ochi al lui Dumnezeu, deci a prezentat ideea de Eminescu, nu pe Eminescu ca om, ci ideea de Eminescu. El are lucrări cu valoare de patrimoniu cu atestate de case de evaluare – când trimite lucrările în străinătate sunt asigurate nu le trimite așa oricum – și are lucrări de peste 20 de milioane de euro.

Reporter: Păi aici, de pildă, există iar un contrast, privind faptul că are lucrări de o valoare mare, spuneți, lucrări în valoare de 20 de milioane de euro versus modul modest în care el astăzi trăiește?

Constantin Roman:  BBC-ul i-a făcut o emisiune la el în atelier, pentru că avea premii internaționale în toată lumea și a văzut, i-a apreciat lucrările și a întrebat de ce lucrează în condițiile astea așa de modeste și el a spus că nu are bani de un atelier sau de niște condiții mai mari. Și cei de la BBC au spus „cum, domnule, n-ai bani? Dar uite ce valori sunt aici!” Și el a spus așa „ăștia sunt copiii mei, eu nu pot să-mi vând copiii pentru bani!” Iar el în continuare locuiește într-o garsonieră fără bucătărie în București.

„Prin acest monument doresc să provoc privitorul la o meditație profundă asupra universului eminescian, dând naștere unor discuții aprinse – PRO și CONTRA. După analiza acestui monument, privitorul trebuie să rămână cu gândul la Eminescu, chiar dacă sculptura nu-i place. Personalitatea sculptorului trebuie să fie discretă. Acest monument <Eminescu> trebuie să creeze un recul. Să vezi sculptura și să te gândești la Eminescu. Universul eminescian trebuie să rămână prezent în mintea privitorului mai mult decât măiestria sculptorului. Sculptorul poate fi negat, dacă este evocat Eminescu. În această propunere găsiți o mișcare circulară: Lac – Sculptură – Cer / Cer – Sculptură – Lac.”, a precizat, pentru Emil Nicolae, sculptorul Neculai Păduraru de la Sagna.

„Sincer, la finalul acestui interviu, mă rog și cred că Dumnezeu le va lumina mințile oamenilor să dea curs demersurilor pe care le facem noi și să-și vadă vărul nostru, Neculai Păduraru, visul împlinit cu acest muzeu.„, a conchis Gheorghe Ciobanu, văr primar al sculptorului Neculai Păduraru de la Sagna.

Muzeul, în calcule. Proiectul, estimat la 2.5 milioane de euro  

Dezideratul este, iar artistul nu este din categoria celor despre care poți gândi dacă merită, ci te face serios să te gândești dacă noi îl merităm cu adevărat. Un muzeu care să îi poarte numele și care să aducă un bogat aport cultural în comunitatea locală a mai fost „tatonat” în trecut, însă nu s-a concretizat într-o investiție care să fie măcar începută. Aceasta a rămas, încă, în faza de intenție. „Intenționăm să depunem un proiect de finanțare a acestui obiectiv la ADR Nord-Est. În acest sens, în perioada de consultare a ghidului am depus o scrisoare de intenție către ADR pentru  a include și astfel de obiective în lista eligibilă spre finanțare. Așteptăm lansarea ghidului pentru a pregăti documentația necesară depunerii proiectului. „, a transmis – la solicitarea redactorului Roman TV – primarul comunei Sagna, Vasilică Roca.

La insistența redactorului, edilul a mai precizat că „proiectul la care ne-am gândit se dorește a fi unul mai complex, pe de o parte edificarea unei construcții care să deservească muzeul și o bibliotecă, dotat cu sala de lectură, amenajarea spațiului exterior acestui obiectiv, un spațiu de recreere și un loc de joacă pentru copii, iar pe de altă parte interconectarea obiectivelor culturale ale comunei printr-o infrastrucură modernă, cu alei pietonale, pistă pentru bicicliști. Nu avem o estimare a costurilor, nu am început nici studiul de fezabilitate până nu știm ce și cât se finanțează  din intentiile noastre. Nevoile noastre ar fi, după o estimare proprie, cam de 2,5 milioane euro. Cu acest proiect ne propunem să punem Comuna Sagna pe harta obiectivelor culturale ale județului, ținând cont de valoarea operelor maestrului Neculai Păduraru. Dar vedem ce va fi, deocamdată noi nu putem decât sa visăm frumos!”

Un vis are și artistul căruia i-am dedicat acest articol, acela de a fi înmormântat creștinește, la Sagna, dorință pentru care este transmisă Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului o cerere de acordare a unui loc de veci. Un loc îi fusese deja alocat marelui artist în trecut, însă în timp s-a „rătăcit” această alocare. Se așteaptă, încă, un răspuns în privința acestei realocări. „De când am plecat la 14 ani, m-am gândit să duc satul cu mine și l-am dus din Tokio și până la New York și eu nu am o groapă (…) Am predat la Academia din Napoli, puteam să rămân acolo, dar nu. Am venit acasă, să fiu înmormântat aici.” , ne-a declarat artistul Neculai Păduraru.

Nu îi place să vorbească despre creațiile sale ori să se laude pentru harul pe care îl are, dar telefonic ne-a transmis că nu dorește nimic material, ci o recunoaștere a operelor sale în comunitate, pentru ca generațiile actuale și viitoare să beneficieze de artă modernă/contemporană. Este revoltat de faptul că dorește să lase gratis, drept moștenire culturală, toată munca sa de-o viață, dar care nimeni cu putere decizională nu pare să o vrea. „Nu înțeleg fenomenul, nu am opere pornografice sau fasciste ori altele asemenea și – totuși – nu le vrea nimeni, doamnă, nu vrea nimeni să le pună în valoare! Eu vreau ca gândirea mea, eforturile mele de o viață să ajungă și la alții„, a declarat, pentru Roman TV, Neculai Păduraru de la Sagna, ale cărui opere sunt cotate la 20 de milioane de euro.

Artistul spune: „Pentru mine, ca sculptor, cuvintele sunt spații. Dacă e un cuvânt dur, îți imaginezi o formă, dacă e un cuvânt romantic, deja e o altă formă. Exact așa e și în artă. Trebuie să înțelegi limbajul artei ca să poți să judeci un tablou, o sculptură, o formă, o operă s.a.m.d.”

Iar de înțeles cu adevărat trebuie să înțeleagă cei care au putere de decizie. Ferm, drept, acum.

„Dacă îi vezi linia lucrărilor de sculptură, gîndul te duce la cei mai mari: Brâncuşi, Paciurea, Brauner, Maitec. Iar de la Leonardo da Vinci are tendinţa de a imagina păsări care trec prin aer ca prin timp, iar realizarea efectivă a acestui tip de zbor e, în aceste condiţii, o chestiune de exerciţiu. (…) Sculptor al cuvintelor şi poet al materiei sculpturale, Neculai Păduraru întemeiază pe mit o realitate fecundă care emană robusteţe şi risipă de har. O face ca marii artişti ai vremii, ca marii artişti dintotdeauna. „

                                                                                                                   Adrian Alui GHEORGHE

N.B.

Adrian Alui Gheorghe foto: Uniunea Scriitorilor din Romania, filiala Sibiu

Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958, în Grumăzești, Neamț. Doctor în filologie din anul 2004 cu teza „Tinerețe fără bătrînețe și sentimentul tragic al timpului”. Autor al mai multor cărți de poezie, proză, teatru, eseu, publicistică. Din anul 1990, membru al USR și al PEN Clubului Român (vicepreședinte între 2014 și 2016); laureat a numeroase premii literare; Meritul Cultural în grad de Cavaler, grad A, în 2000 și Meritul Cultural în grad de Ofițer, grad A, în 2010, conferite de Președinția României; cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț din 2005; traduceri în volume de autor și antologii în limbile germană, franceză, rusă, engleză, italiană, sîrbă, cehă, macedoneană, spaniolă, arabă, suedeză ș.a. În prezent, director al revistei de cultură, arte și atitudini Conta. Cărți de proză publicate: Goliath (proză scurtă, 1999), Bătrînul și Marta (roman, 2002; ed. a II-a, 2005), România pe înțelesul tuturor (momente și schițe, 2003; ed. a II-a, 2013), Frig (roman epistolar, în colaborare cu Aurel Dumitrașcu, 2008; ed. a II-a, 2014), Urma (roman, 2013), Laika (roman, 2014; Premiul Uniunii Scriitorilor din România; traducere în Macedonia), Luna Zadar (roman, 2016; Marele Premiu „Liviu Rebreanu“, Bistrița, 2017).

Sursa: polirom.ro

Emil Nicolae foto: Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare”

Emil Nicolae (n. 18 martie 1947, Bacău) , poet, eseist și jurnalist român. Deși s-a născut la Bacău (numele din acte: Emanuel Nadler), a locuit toată viața în Piatra Neamț (cu excepția perioadelor în care a urmat studiile universitare la Iași, și-a satisfăcut stagiul militar la Bacău și a lucrat în presă la Galați). Posedă atestatul de ziarist profesionist (UZP) și este expert al MCC în bibliofilie. A fost redactor și redactor șef-adjunct la revista Alma Mater / Dialog (1969-1972), redactor cultural la ziarele Viața Nouă (Galați, 1972) și Ceahlăul (Piatra-Neamț, 1973-1974). Din 1976 este muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Județean Neamț (la Oficiului Jud. pentru Patrimoniul Cultural National si la Muzeul Memorial “Calistrat Hogaș“). După revoluție a fost co-fondator, co-editor și secretar de redacție al săptămânalului independent, de informație și atitudine Acțiunea din Piatra-Neamț (1990-2001), iar din 2000 pana in 2005 a fost secretar general de redacție al revistei de literatură & arte Antiteze. Din 2010 este redactor-sef al revistei de literatura & arte & atitudini Conta(Piatra-Neamt). De asemenea, din 2001 realizează, săptămânal, două emisiuni de cultură la postul 1TV Neamț și, in periioada 2005-2014, a fost redactorul paginii culturale a ziarului Realitatea Media din Piatra-Neamț. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor în 1990 si membru al UZP. Este prezent în antologii de poezie publicate în Germania, SUA, Israel, Franta și Italia.

Sursa: uniuneascriitorilorfilialaiasi.ro

Sursa: ARTINDEX

Zidul sursa: VatraMCP