Reportaje
Copii de la Clubul de Percuție „Mihai Cîrligeanu”, la „Primăvara Artelor”
Colegiul Național de Artă „George Apostu” din Bacău găzduiește, în perioada 17-26 aprilie 2026, cea de-a XXVII-a ediție a Conscursului Național „Primăvara Artelor”, manifestare cultural-educativă care celebrează excelența și pasiunea pentru artă. Concursul este deschis elevilor din cadrul secțiilor muzică, arte vizuale și coregrafie din școli și licee de artă și din Palate și Cluburi ale copiilor, școli din învățământul de masă și școli particulare, sub îndrumarea cadrelor didactice, oferindu-le oportunitatea de a-și demonstra talentul, creativitatea și măiestria interpretativă într-un cadru artistic de înaltă ținută. Au participat și copii de la cluburi din Roman, obținând premii valoroase cu care s-au întors acasă. Este și cazul Clubului de Percuție „Mihai Cîrligeanu” care s-a remarcat prin talentul copiilor participanți.
De la club au participat 11 copii, dintre care șapte la Secția de tobe și percuție, doi la Secția de pian și doi la Secția de canto – muzicală vocală – muzică ușoară, premiile fiind acordate cu punctaje strânse de departajare printr-un regulament bine definit de organizatori.
La specializarea Tobe și Percuție, au participat șapte elevi talentați, coordonați cu dedicare de domnii profesori Gabriel Cîrligeanu și Mihai Cîrligeanu, rezultatele obținute fiind următoarele: Ursu Matei – Locul I (clasa a IX-a), Doru Călin – Locul I (clasa a VI-a), Tulbure Ștefan – Locul I (clasa a V-a), Serediuc Ovidiu – Locul I (clasa a IX-a), Moroșanu Alex – Locul II (clasa a IV-a), Ceparu Ioana – Locul III (clasa a VI-a), Negură Tudor – Locul III (clasa a VII-a). La specializarea Pian au participat doi elevi talentați, coordonați cu dedicare de domnișoara profesoară Gheorghe Denisa Ioana, studentă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamț, rezultatele obținute fiind următoarele: Boșcodeală Alesia-Ioana – Locul III (clasa a I-a), Vezeteu-Iacob Matei – Locul III (clasa a III-a). La specializarea muzică vocală – muzică ușoară – Primăvara Artelor Junior (clasele 0-4), au participat doi elevi talentați, coordonați cu dedicare de domnișoara profesoară Maria Delia Petruța Enache, studentă a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Extensia Piatra Neamț, rezultatele obținute fiind următoarele: Cîrligeanu Daria-Ioana – Locul I (clasa a I-a), Cenușeru Pavel-Mathias – Locul I (clasa pregătitoare).
Reportaje
Cenaclul „Clepsydra” din luna august: „pace, armonie și iubire!”
Organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman, al cărei președinte este părintele Cornel Paiu, Cenaclul „Clepsydra” din luna august, desfășurat în data de 27 a lunii, a marcat vernisajul expoziției intitulate „Despre natura continuă a contrastului”, semnată de Carmen Cărăușu, deschisă la Galeria de Artă „Paiul Verde”, până pe 20 septembrie; dar și conferințe și prezentări susținute de Petru Nica, prof. dr. Lucian Strochi, prof. dr. Paraschiva Buciumanu; recital de poezie susținut de Ioan Uleanu; triplă lansare de carte sub semnătura lui Petru Nica; lansarea publicației „Paiul verde- Galerie și Foaie de Artă&Poezie” – Supliment al revistei „Clepsydra”, momentele culturale fiind intercalate cu inserții muzicale.
Roman TV este partener media al evenimentului.
Reportaje
Expoziție cu piese inedite de la vestigiile din curtea Spitalului „Precista”, la Muzeul de Istorie
Casa „Fălcoianu” a Muzeului de Istorie din Roman găzduiește, începând cu data de 27august și până la data de 2 octombrie 2026, expoziția temporară intitulată „Măiestria meșterilor Romanului medieval în prelucrarea și decorarea artefactelor de os și corn”. Organizatorii transmit că piesele sunt unice și că sunt relizate prin tehnici explicate în cadrul muzeului celor care vor vizita expoziția. Evenimentul marchează Ziua Muzeului de Istorie din Roman, sărbătorită la începutul lunii septembrie.
Reportaje
Două zile de spectacol ecvestru la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț
În weekend-ul 22-23 august, Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț a găzduit Ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura, eveniment încununat de împlinirea a 40 de ani de la înființarea bazei hipice. În cinstea acestui eveniment, Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu” a declarat anul 2026 An Aniversar al Sportului Ecvestru Nemțean.
Ajunsă la ediția a XVII-a, competiția, inițiată în anul 2009 de regretatul Culiță Tărâță, a devenit de-a lungul anilor un reper al sportului ecvestru nemțean, căpătând dimensiuni naționale și internaționale.
Sărbătoarea celor 40 de ani de existență a Bazei Hipice a fost marcată sâmbătă, 22 august, de la ora 16:30, după ceremonialul de deschidere oficială a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole Cupa TCE Agricultura, ediția a XVII-a, finanțată în totalitate de firma TCE Agricultura.
Un moment inedit din cadrul evenimentului a fost ceremonialul de pensionare a unui cal pur sânge englez.
Rezultatele Cupei TCE Agricultura 2026
Clubul TCE Trei Brazi a încheiat cu succes ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura, obținând două locuri I la categoria Amatori.
Sportivul Emilian Petroi, antrenat de Lucian Aprofirei, s-a impus în proba nr. 1 Amatori și proba nr. 6 Amatori, alături de calul Word, proprietatea lui Neculai Arsenoaia.
Un nou rezultat valoros pentru club a fost obținut de Adelina Berariu, care a ocupat locul III în proba nr. 2 Amatori, împreună cu calul El Zorab. Sportiva este antrenată de Lucian Aprofirei și este totodată proprietara calului.
Marele Premiu „Cupa TCE Agricultura”
Trofeul ediției din 2026 a fost câștigat de Ștefan Leonte, reprezentant al Clubului Frații Jderi Târgu-Neamț, împreună cu calul Kannan de România, al cărui proprietar este chiar sportivul.
Locul II a revenit lui Călin Nemeș, de la Clubul Universitatea Cluj, alături de calul Fiolyn on Fire, proprietatea lui Rareș Tarța.
Reportaje
Cordun, la ceas de sărbătoare: Ziua Comunei, cu momente vibrante și cu distracție
Duminică, 23 august 2026, Comuna Cordun a fost la ceas de sărbătoare. Comunitatea s-a reunit pentru momente artistice, bucurându-se de momente vibrante, cei mici s-au bucurat de parcul de distracție, iar seniorii au privit spectacolul oferit de Primăria și Consiliul Local al Comunei Cordun. Cu toții au fost martorii unei seri de vară cu muzică, joc și voie bună.
Reportaje
🏇 Concursul Național de Sărituri peste Obstacole | Cupa TCE Agricultura 2026 | Piatra-Neamț
Două zile de spectacol ecvestru, performanță și emoție, reunite într-un singur material video.
Ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura s-a desfășurat în perioada 22–23 august 2026, la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț, sub semnul aniversării a 40 de ani de la inaugurarea bazei hipice (1986–2026).
În acest video regăsiți cele mai importante momente ale competiției: ceremonialul de deschidere, festivitatea aniversară, evoluțiile celor mai valoroși călăreți din România, manșele Cupei TCE Agricultura și festivitatea de premiere.
📍 Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu”, Piatra-Neamț
📅 22–23 august 2026
#CupaTCEAgricultura #PiatraNeamt #SportEcvestru #SarituriPesteObstacole #VirgilBarbuceanu
Reportaje
S-a încheiat ediția a VI-a a Festivalului „Alege Moto Rock”
Comuna Horia a găzduit, în weekend, a VI-a ediție a Festivalului „Alege Moto Rock”, organizat de organizat de Moto Mușatinii RC Roman. Comunitatea s-a unit în jurul unui eveniment devenit, deja, tradiție și s-a bucurat timp de două seri de prestațiile artiștilor invitați la festival.
Reportaje
Hram în satul Pildești, sărbătoare marcată prin cântec și voie bună
În weekend-ul 15-16 august 2026, comunitatea din Pildești s-a unit pentru a-și sărbători hramul, într-un cadru distractiv, cu prietenii și cu rudele aproape, cu artiști invitați să le trezească pofta de dans și de voie bună. Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Comunei Cordun.





