Știri
Mediator școlar la „Costache Negri”, arestat pentru infracțiuni sexuale în formă continuată asupra unei eleve
Judecătoria Roman a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a angajatului CJRAE, mediator la o unitate de învățământ din Roman. Acesta ar fi cumulat mai multe infracțiuni de natură sexuală exercitate asupra unei minore în vârstă de 14 ani, eleve a unității școlare unde bărbatul își desfășura activitatea.
„Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț în dosarul de urmărire penală nr. 933/120/P/2025 cu privire la inculpatul B.G. şi în consecinţă: În baza dispozițiilor art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 202 şi art. 223 alin. (2) Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului B. G., cercetat în dosarul de urmărire penală nr. 933/120/P/2025 al Parchetului de pe langa Tribunalul Neamț sub aspectul săvârșirii infracțunilor de: – agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor, în formă continuată (în perioada 2024 – iunie 2025, în mod repetat, fără a putea fi stabilit numărul de acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 2191 alin. (1), (3) lit. b) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată C.I.C.), – racolarea minorilor în scopuri sexuale, în formă continuată (în perioada 2024 – iunie 2025, în mod repetat, fără a putea fi stabilit numărul de acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 222 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen., (persoană vătămată C.I.C.) – folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, în formă continuată (în perioada 2024 – iunie 2025, în mod repetat, fără a putea fi stabilit numărul de acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 299 alin. (2), (3) C.pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. (persoană vătămată C.I.C.), și în concurs formal cu primele două infracţiuni, cu aplic. art. 38 alin. (2) C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen., pe o durată de 30 de zile, începând de la data de 30.01.2026 până la data de 28.02.2026, inclusiv.” , arată decizia Judecătoriei Roman.
Procurorii arată că bărbatul ar fi comis „acte de natură sexuală cu scopul satisfacerii propriilor nevoi, abuzând de autoritatea exercitată asupra elevei și de situația sa de vulnerabilitate, oferindu-i bani, bunuri și diverse avantaje în schimbul acceptării unei relații de iubire.” Mediatorul școlar a solicitat concediu fără plată începând cu 1 septembrie 2025 și nu a mai revenit ulterior la școală. În comunicatul Parchetului se mai arată că „aceste activități nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. ”
Cazul nu este izolat, din păcate, la nivelul Municipiului Roman. Pe 4 aprilie 2025, Roman TV scria despre cazul supraveghetorului de noapte al căminului Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, acuzat că ar fi săvârșit acte de agresiune sexuală față de mai multe tinere cazate în internat. Ulterior, acesta a primit ordin de protecție provizoriu prin care îi era interzis să se apropie de una dintre minorele agresate, la o distanță mai mică de 20 de metri. Cu toate acestea, supravegehetorul a rămas angajat al școlii. A fost mutat din cămin la poarta corpului B al colegiului, deci paznic la o altă clădire a aceleași unități. A contestat ordinul, dar a pierdut în instanță. Fata agresată s-a mutat între timp din internat. Pe 9 decembrie 2025, Judecătoria Roman a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman privind arestarea preventivă a angajatului unității de învățământ pentru o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată săvârșită asupra asupra unei minore, respectiv agresiune sexuală săvârșită asupra altor două minore. Angajatul a fost arestat din incinta unității școlare.
Tot în aprilie 2025, Roman TV scria și despre cazul unui cadru didactic care le preda elevilor la Colegiul Tehnic „Miron Costin” din Roman, acuzat de agresiune sexuală față de elevi. Conform unui răspuns al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, profesorului i se aduc acuze de agresiune sexuală săvârșită asupra unei minore și a unui minor, ambii elevi cărora acesta le-a predat. În acest caz, cadrul didactic nu le mai predă elevilor din data de 20 ianuarie 2025, însă desfășoară în liceu alte activități compatibile cu fișa postului, fără a intra în contact cu elevii. Acesta primește, în continuare, drepturi salariale pe perioada suspendării sale de la orele de curs. La scurt timp după difuzarea știrii privind acest subiect, profesorul a decis să dea televiziunea în judecată în scopul ștergerii materialului, deși nu a solicitat în prealabil redacției acest lucru. Cum documentarea a fost făcută respectând toate principiile eticii profesionale, iar materialul a fost obiectiv redactat, Judecătoria Roman a dat sentință favorabilă televiziunii Roman TV, respingând ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamant.
N.b. Rolul mediatorului școlar…
- Facilitează dialogul şcoală-familie-comunitate
- Contribuie la menţinerea şi dezvoltarea încrederii şi a respectului şcolii faţă de comunitate şi al comunităţii faţă de şcoală
- Monitorizează copiii de vârstă preşcolară care nu au fost înscrişi la grădiniţă şi sprijină familia (susţinătorii legali) în vederea înscrierii copilului în învăţământul preşcolar
- Monitorizează copiii de vârstă şcolară care nu au frecventat cursurile învăţământului obligatoriu şi propune consiliului şcolii soluţii optime de recuperare şi de facilitare a accesului acestora la programe de educaţie alternative (a doua şansă, învăţământ cu frecvenţă redusă, programe de intervenţie personalizată, „Şcoala de după şcoală” etc).
- Adună date statistice relevante pentru accesul la educaţie şi sprijină direct şi prioritar menţinerea copiilor în sistemul de învăţământ obligatoriu.
- Asigură actualizarea bazei de date despre copiii aflaţi în pericol de abandon şcolar, monitorizează situaţia şcolară şi activităţile extraşcolare ale acestora, încurajând participarea acestora la educaţie.
- Transmite şcolii toate datele colectate din comunitate, în scopul identificării soluţiilor optime pentru asigurarea accesului egal al copiilor la educaţie.
- Previne şi mediază conflictele între familie, comunitate şi şcoală;
- Ajută părinţii, profesorii, elevii să cunoască şi să depăşească barierele care îi împiedică pe unii copii să participe la educaţie (prejudecăţi sociale, culturale, lipsa de încredere în educaţia formală etc.)
- Contribuie la deschiderea şcolii către comunitate şi la promovarea valorilor culturale tradiţionale ale acesteia în mediul şcolar, prin implicarea în organizarea de activităţi cu specific multicultural cu părinţii şi ceilalţi membri ai comunităţii.
- Sprijină elaborarea planului de desegregare şcolară şi implementarea acestuia, prin colaborare cu conducerea şcolii şi cu reprezentanţii comunităţii.
- Informează autorităţile despre orice posibilă încălcare a drepturilor copilului, sprijinind demersurile acestora pentru soluţionarea situaţiilor respective.
Știri
Minoră de 14 ani, cu aparat de electroșocuri la Zilele Municipiului Roman
Zilele Municipiului Roman, ediția 2026, nu au fost lipsite de surprize. Unele plăcute, cu iz de sărbătoare, altele cu iz penal. O minoră de 14 ani a fost depistată sâmbătă, 16 mai, în mijlocul petrecăreților din centrul orașului, având asupra sa un dispozitiv pentru șocuri electrice. În prezența mamei sale, adolescenta a fost audiată la sediul poliției.
Știri
Primăria Horia a adus Cupa Culturism și Fitness „Classic Florin Teodorescu” la Cotu Vameș
Sâmbătă, 16 mai 2026, Căminul Cultural din satul Cotu Vameș, comuna Horia a găzduit o competiție sportivă de anvergură, cea de-a XIV-a ediție a Cupei Culturism și Fitness „Classic Florin Teodorescu”, la care însuși fondatorl – originar din comuna gazdă – a fost prezent. Concursul a fost posibil cu sprijinul Primăriei Horia, punând la dispoziție locația proaspăt modernizată, Cotu Vameș devenind un important pol al acestui sport, pe harta culturismului din România.
Știri
Școala „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș, gazda etapei județene a Concursului „Universul cunoașterii prin lectură”
Sâmbătă, 16 mai 2026, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” din Cotu Vameș/Comuna Horia, structură arondată Liceului „Ion Ionescu de la Brad” din aceeași comună, a găzduit etapa județeană a Concursului Național pentru elevii din mediul rural „Universul cunoașterii prin lectură”.
Conform rezultatelor inițiale, nefiind depuse contestații, punctaj maxim de 100 de puncte a obținut un elev de clasa a V-a de la Liceul Tehnologic Nisiporești, comuna Botești, urmat de un alt elev de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau” Vânători-Neamț cu 96 de puncte și de un al treilea care a obținut 94,5 puncte, de la LiceuI Teoretic „Vasile Alecsandri”, comuna Săbăoani.
Știri
Forumul MERITO Nord-Est cu 300 de participanți, la Piatra-Neamț
Pe 16 mai 2026, municipiul Piatra-Neamț devine gazda uneia dintre cele mai importante întâlniri dedicate educației din regiunea Moldovei: Forumul MERITO Nord-Est #3, organizat de comunitatea MERITO, în parteneriat cu instituții educaționale și parteneri locali. Evenimentul se va desfășura la Școala Gimnazială Nr. 8 din Municipiul Piatra-Neamț și va reuni aproximativ 300 de profesori, directori, elevi și studenți de profil pedagogic din întreaga țară, în cadrul unei zile dedicate învățării colaborative și schimbului de bune practici.
MERITO este un proiect al Fundației Romanian Business Leaders care își propune transformarea meseriei de profesor în România, prin recunoașterea profesorilor valoroși și dezvoltarea comunităților de practică și învățare între cadrele didactice. În cei zece ani de activitate, comunitatea MERITO a organizat zeci de forumuri și sute de ateliere de învățare colaborativă pentru mii de profesori din întreaga țară.
Știri
Sunteți așteptați la Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a
În perioada 14-21 mai 2026 au loc Zilele Municipiului Roman, ediția a XVI-a, cu această ocazie fiind organizate mai multe manifestări culturale, artistice, religioase, educative, sportive și de divertisment. În cadrul acestora este inclus Festivalul Național de Teatru „Dan Alecsandrescu”, ediția a VIII-a. Evenimentul se desfășoară sâmbătă, 16 mai 2026, în sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman. Acolo, de la ora 11, Trupa de Teatru „Joker” a Casei de Cultură „I.N. Roman” a Primăriei Medgidia va da startul festivalului, cu spectacolul pentru copii „Capra cu trei iezi”.
Iubitorii de teatru sunt așteptați să se bucure de acest festival devenit deja tradiție în comunitatea noastră.
Știri
Prefectul de Neamț, Maria Apostol, spune că punctul de lucru din Roman al Casei de Pensii va fi redeschis
Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a discutat joi cu directorul Casei Județene de Pensii Neamț, Cezar Anegroaie, despre reluarea activității la punctul de lucru din municipiul Roman. În cadrul discuției, directorul instituției l-a asigurat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu că acest punct de lucru nu va fi desființat. Termenul maxim pentru redeschiderea ghișeului este data de 30 iunie 2026, potrivit informațiilor oficiale transmise presei.
Reamintim că începând cu data de 7 mai 2026, punctul de lucru din Roman al Casei Județene de Pensii Neamț a fost închis pentru că unicul angajat care deservea acest punct s-a pensionat. Urmează a se face demersuri pentru ca în locul său să vină un alt angajat și – astfel – punctul care este important în zona noastră, să fie redeschis.
Știri
75.000 euro, alocare pentru un nou sediu al DAS din pietonal
Un nou sediu al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Roman se amenajează în Pietonalul Ștefan cel Mare. Pentru lucrările de modernizare, municipalitatea a contractat firma Ciocoiu Construct, contractul fiind încheiat pe 8 mai 2026, valoarea acestuia fiind de 148.438,56 de lei fără TVA. Sunt prevăzute lucrări de reparații, renovări și întreținere la fațade, învelitori, acoperișuri, terase, șarpante.
Un alt contract încheiat între Municipiul Roman și SC. Kadata Prest SRL pe 8 mai 2026 prevede lucrări de instalare de echipamente de încălzire, de ventilare și de aer condiționat, valoarea acestuia fiind de 62.397,20 lei fără TVA.
Tot pe 8 mai, municipalitatea a încheiat, cu SC. Energetica Proex Roman un contract în valoare de 52.691,36 lei fără TVA privind execuția instalației electrice în noul sediu al Direcției de Asistență Socială, iar pe 11 mai 2026, între Municipiul Roman și SC. De-Ka Tour SRL a fost încheiat un contract în valoare de 48.203,39 de lei fără TVA, pentru lucrări de instalare tâmplărie nemetalică, execuție și montaj tâmplărie PVC. Fără TVA, toate aceste contracte au o valoare de 311.703,31 de lei, iar cu TVA contravaloarea a circa 75.400 de euro.




