Știri
Proiectul pentru formarea profesorilor în cultivarea stimei de sine la studenți, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, ajuns la final
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a încheiat anul acesta unul dintre proiectele tradiționale de dezvoltare instituțională dedicate formării cadrelor didactice și promovării eticii academice. Proiectul „Cultivarea stimei de sine la studenți – Strategii și politici organizaționale pentru educație de calitate și democrație participativă” a reunit, pe parcursul întregului an, activități intensive de pregătire, consiliere și perfecționare profesională. În prima parte a proiectului cadrele didactice din toate facultățile au participat la cursuri specializate pentru dezvoltarea abilităților de relaționare eficientă, pentru creșterea stimei de sine a studenților și pentru îmbunătățirea comunicării la clasă. Profesorii au fost familiarizați și cu Cadrul European al Competențelor pentru Cultura Democratică, pe baza căruia au fost organizate mai multe sesiuni de formare în educație incluzivă și pentru democrație. Aceste activități au vizat dezvoltarea unui climat universitar mai deschis, participativ și orientat spre nevoile reale ale studenților. În a doua etapă a proiectului, Universitatea a organizat lecții demonstrative și sesiuni de predare deschisă între colegi, la care au participat zeci de profesori interesați să observe exemple de bune practici și metode moderne de predare. Prin aceste activități, cadrele didactice au avut ocazia să compare experiențe, să discute strategii didactice inovative și să își perfecționeze propriile stiluri de lucru.
Componenta de integritate academică a avut, ca de obicei, o vizibilitate deosebită și a fost consacrată, cum altfel, impactului inteligenței artificiale asupra educației și cercetării. În colaborare cu European Network for Academic Integrity (ENAI), la Suceava au fost susținute două prelegeri majore. Prima s-a adresat conducătorilor de doctorat și a abordat provocările etice ale cercetării în contextul utilizării inteligenței artificiale. Cea de-a doua a fost dedicată doctoranzilor, care au beneficiat de un training privind utilizarea responsabilă și etică a aplicațiilor AI în activitatea de cercetare.
Vârful proiectului a fost reprezentat de Școala de Vară Internațională ENAI, organizată în luna august, la care au participat doctoranzi din peste 8 țări. Timp de o săptămână, aceștia au luat parte la workshopuri, prezentări, discuții și activități practice axate pe etică, integritate, prevenirea plagiatului și bune practici în cercetarea academică. În ansamblu, proiectul FDI a contribuit semnificativ la consolidarea unei culturi instituționale orientate spre calitate, incluziune și responsabilitate. Prin formarea cadrelor didactice, dezvoltarea competențelor etice și colaborările internaționale cu ENAI, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava încheie un an în care a investit în oameni, în profesionalism și în integritatea mediului academic.
Știri
Young Founders Hub – program de antreprenoriat pentru adolescenți
Young Founders Hub – un proiect Farcaș Construct, implementat de Asociația „Anima Inteligentia”, facilitat de Marketing Creativ și Centrul Educațional Edu Play Hub din Roman – a fost primit cu deschidere și cu interes, în comunitate. Este un proiect educațional dedicat adolescenților, care s-a desfășurat în două direcții. În primul caz, o caravană s-a deplasat în șase licee din Roman și împrejurimi unde peste 700 de elevi din clasele terminale de studiu au beneficiat de ateliere de orientare în carieră. În cel de-al doilea caz s-a desfășurat cursul de antreprenoriat împărțit în opt module de studiu, de la crearea de produs până la prezentarea lui în fața publicului. Miercuri, 10 iunie 2026, s-a tras linie, cursanții de la Edu Play Hub prezentndu-și produsele de la concept, problema pe care acestea o rezolvă, preț, distribuție, strategie de marketing, ambalaj și chiar prototip.
Miercuri, 10 iunie, a absolvit prima serie de cursanți. Aceștia au venit cu idei excepționale pentru vârsta lor. Produsele pe care le-au gândit adolescentele au fost din zona de tehnologie, produse care rezolvă provocări atât la nivel de invivid cât și de industrii: ChromaMix – un sistem de creare pigmenți pentru industria de beauty și artă; Vaza Smart – sistem inteligent programat să ude florile automat, eliminând problema timpului sau înlocuind acțiunea proprietarilor atunci când ei nu sunt acasă; Polenizare + – o nano dronă care polenizează plantele artificial din zonele în care polenizarea naturală întâmpină dificultăți majore; Teme PLus – un stilou revoluționar – conectat la o aplicație care scanează tema și oferă elevului meditații/suport în înțelegerea și rezolvarea temelor; Cinna Plushie – un pluș care oferă sprijin emoțional copiilor atunci când sunt singuri, nu au cu cine comunica dau le este frică de o anumită situație.
Întreaga activitate demonstrează că generația de adolescenți este echipată din punct de vedere al inteligenței și are doar nevoie de cadrul deschis, sigur, în care să dea voie creativității să dezvolte idei geniale, ajutându-i să fie pregătiți pentru provocările lumii în care trăiesc. Din iulie se deschide o nouă grupă pentru adolescenții care doresc să isi pună ideile în valoare și să facă un pas important către viitorul lor. Grupele de vârstă sunt 10-14 ani și 14-18 ani.
Știri
Jupiter continuă: percheziții în Roman și București, pentru evaziune fiscală
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 11 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț și Biroului Investigații Criminale Roman au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, dintre care trei pe raza municipiului Roman și unul pe raza municipiului București.
Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscala și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
Știri
Cetățeni care spun că este ambrozie prin oraș. Primăria spune că e doar vegetație, dar că s-a cerut curățarea
La redacția Roman TV a fost transmis mesajul video al unui romașcan, nemulțumit de faptul că pe un teren aflat pe raza municipiului Roman ar fi tufe de ambrozie, o plantă periculoasă pentru persoanele care suferă de alergii, chiar subestimată de cei care nu se confruntă cu acest tip de afecțiune.
Contactați, reprezentanții Primăriei Municipiului Roman au transmis că în locația indicată în filmuleț, planta care a fost surprinsă în imagini nu ar fi ambrozie, ci alt tip de vegetație, inofensivă. Chiar și așa, proprietarul a fost somat să curețe terenul. Sunt reglementări clare pentru ambrozie, iar pe terenurile unde această plantă crește, trebuie monitorizată și eliminată pentru a diminua efectele nocive asupra populației.
Ambrozia este o plantă invazivă, iar polenul său este unul dintre cei mai puternici alergeni sezonieri. O singură plantă matură poate elibera miliarde de grăuncioare de polen, care se răspândesc cu ușurință în atmosferă cu ajutorul vântului. Polenul de ambrozie poate, de asemenea, să agraveze simptomele astmului, provocând tuse intensă și respirație șuierătoare. Combaterea buruienii ambrozia este reglementată în România prin Legea nr. 62/2018, modificată și completată prin Legea nr. 129/2020. Actul normativ obligă toți proprietarii și administratorii de terenuri să ia măsuri preventive pentru distrugerea acestei plante și evitarea răspândirii ei.
Știri
Jupiter lovește la Roman: prostituție și portofele contrafăcute
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 10 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț și ai Biroului de Investigații Criminale Roman au pus în executare petru mandate de percheziție domiciliară, în Roman. Activitățile sunt desfășurate în cadrul unor dosare penale, aflate sub supravegherea parchetelor de pe lângă judecătoriile Neamț și Roman, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și proxenetism.
Față de două persoane, bărbatul de 39 de ani și o femeie de 37 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Știri
Ucrainienii de la Interpipe, în vizită la C.T. „Miron Costin”, cu oferte de angajare pentru elevi
Reprezentanți ai colosului ucrainean Interpipe, cel care a preluat fabrica de țevi de la Roman, efectuează vizite în rândul elevilor care învață la licee cu profil tehnic, în vederea angajării acestora după finalizarea anilor terminali de studiu. Marți, 9 iunie 2026, aceștia au fost prezenți la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Elevii, însoțiți de părinți, au fost impresionați de ofertele acestora, urmând să efectueze o vizită în fabrică, în perioada următoare. Deschiderea conducerii Interpipe față de elevii care ies de pe băncile școlii este de apreciat în condițiile în care angajatorii caută îndeosebi angajați cu experiență, deci cu vechime în câmpul muncii.
Compania industrială ucraineană Interpipe este producător și exportator important de țevi și produse feroviare furnizate către zeci de țări prin intermediul unei rețele de birouri de vânzări situate pe piețe cheie din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu. Deține un portofoliu de clienți precum cei mai importanți producători de petrol din lume, companii constructoare de mașini, companii de dezvoltare imobiliare și holdinguri internaționale de construcțiiși reparații de vagoane.
Știri
Jupiter a lovit la Cordun, Icușești și alte două localități din Neamț
Au fost efectuate razii în patru localități din Județul Neamț, printre care în Cordun și în Icușești, în cadrul operațiunii Jupiter, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Potrivit datelor oficiale, cele 154 de percheziții domiciliare și 27 de mandate de aducere din cadrul operațiunii Jupiter, puse în executare în toată țara, vizează o gamă largă de infracțiuni, de la evaziune fiscală și spălare de bani până la agresiuni sexuale, contrabandă, braconaj și infracțiuni silvice.
Știri
IPJ anunță activitate de recrutare în structuri care pregătesc personal pentru MAI
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț informează persoanele interesate că a fost demarată activitatea de recrutare a candidaților pentru participarea la concursurile de admitere organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, precum și de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, structuri care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2026.
Pot participa la această etapă de recrutare atât femei, cât și bărbați, care îndeplinesc condițiile legale și criteriile specifice stabilite.




