Știri
Alte victime ale „Nordis de Roman”? Mărturia unei familii care susține că e înșelată de agentul imobiliar
Se pare că agentul imobiliar D.I. cu agenție imobilară în Roman, în vârstă de 44 de ani își făcuse un obicei din a le solicita clienților agenției sale sume de bani enorme în avans pentru imobile pe care aceștia intenționau să le cumpere, ca mai apoi să nu mai livreze aceste avansuri către potențialul vânzător, blocând tranzacția, deci cumpărătorii rămânând și fără bani și fără acte pe case, doar cu promisiunea că vor intra în posesia bunurilor în curând. Pe 13 martie, organele de cercetare penală au pus în executare mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere pe numele său, în cadrul unui dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Bărbatul a încheiat promisiuni bilaterale de vânzare/cumpărare, documente care conțineau date nereale cu privire la proprietarii acelor apartamente, cauzând un prejudiciu de 100.000 euro. Apar noi posibile victime ale acestuia, altele decât cele implicate în anchetă conform datelor noastre, oameni care declară că și ei au o sumă de bani considerabilă dată agentului imobiliar. Este vorba despre o familie din Roman, care sustine ca în ianuarie 2024 i-a înmânat acestuia peste 30.000 de euro cu titlu de avans pentru un apartament din Roman, bani din care și-ar mai fi recuperat doar 4.000 de euro. Oamenii nu au intrat în posesia actelor pe apartament niciodată, rămânând doar cu un ante-contract. Au primit doar promisiuni că vor deveni proprietari în acte ai imobilului, lucru care nu s-a mai întâmplat. Li s-ar fi oferit chiar varianta de a folosi apartamentul după bunul plac, pe premisa că un act nu schimbă nimic. Aceștia și-au recuperat, între timp, partea dată proprietarului.
Povestea nu se încheie aici. Pe premisa că „nu un act te face proprietar”, agentul imobiliar le-ar fi propus oamenilor să accepte alte tranșe din banii datorați din închirierea apartamentului în cauză, virându-le acestora sume de bani în cont, timp de câteva luni de zile. În final, sătui de promisiunile bărbatului, oamenii au decis să îl înregistreze în sediul agenției imobiliare pe care o deține, în timp ce acesta spune că a luat de la ei acea sumă de bani și că trebuie să aibă răbdare, deoarece unele probleme personale îl împiedică să le restituie suma respectivă.
Agenții imobiliari de bună credință din Roman se dezic de practicile colegului lor de breaslă, totodată declarând, pentru Roman TV, că astfel de avansuri – de ordinul zecilor de mii de euro – nu sunt practicabile. Cumpărătorii ar trebui să fie mai atenți la detaliile tranzacției, atunci când apelează la o agenție imobiliară și să se gândească de două ori în mâna cui pun agoniseala de o viață.
Familia care ne-a mărturisit că este victima agentului imobiliar nu este în țară și a aflat din presă despre faptul că un agent imobiliar din Roman a fost reținut pentru fapte similare celei pe care ei o experimentează de luni de zile. Urmează ca oamenii să se prezinte la organele abilitate, pentru a depune plângere împotriva agentului imobiliar. Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă. De cele mai multe ori, practici precum aceasta sunt știute în comunitățile mici, cum este municipiul Roman. Întrebarea este: de ce oamenii tac în loc să prevină potențialele victime asupra unor aspecte care le pot da viețile peste cap? De ce avertizorii, chiar și cei care pot anunța organele competente, s-au risipit într-o bulă a nepăsării și a individualismului? Întrebări care rămân, deocamdată, fără răspuns.
Știri
O dronă găsită în pădure, multe necunoscute: ce cred localnicii
Seara de 31 octombrie a generat o stare de panică printre cetățenii din nord-estul țării, când sistemele radar ale Ministerului Apărării au detectat două drone care au intrat neautorizat, dinspre Republica Moldova, în spațiul aerian românesc. Dacă una dintre ținte a părăsit atunci teritoriul, cea de-a doua a dispărut de pe radare undeva la limita județelor Vaslui și Bacău, fără indicii clare despre locul prăbușirii. Câteva zile mai târziu, rămășițele unei drone au fost găsite în pădure, pe raza Comunei Boghicea. Nu se știe, însă, dacă e una și acceași cu cea dispărută anterior de pe radare. Nici o informație oficială nu a fost oferită în acest sens.
Pe 5 noiembrie, doi localnici care mergeau la cules de ciuperci au dat peste resturile aparatului de zbor, împrăștiate pe o rază de 200–300 de metri. La fața locului s-au deplasat echipe de polițiști și pompieri din cadrul ISU Neamț și o echipă pirotehnică din cadrul SRI, cu mijloace tehnice specifice.
În aceeași zi, cetățenii din comuna Boghicea au primit un mesaj prin sistemul RO-ALERT despre distrugerea muniției. În pădurea Slobozia, a avut loc detonarea sa controlată, sub supravegherea specialiștilor, provocând zgomote puternice.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț, după sosirea echipajelor au apărut indicii că locul intervenției, aflat la limita dintre județe, s-ar putea afla pe teritoriul județului Iași. Pentru a evita întreruperea intervenției, ISU Neamț a menținut echipajele la fața locului și a notificat ISU Iași. Reprezentanții inspectoratului spun că prioritatea a fost securizarea zonei și că misiunea s-a încheiat în condiții de siguranță.
Din fericire, totul s-a încheiat fără victime sau pagube materiale. Deși cei doi localnici s-au expus unui risc uriaș, atingând fragmentele de dronă, în final au scăpat nevătămați.
Știri
Proiectul taxelor și impozitelor locale pe anul 2027, în dezbatere publică
Proiectul de hotărâre privind impozitele și taxele locale pentru anul 2027 au fost puse în consultare publică pe site-ul Primăriei Municipiului Roman, în conformitate cu Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică. Reprezentanții administrației locale precizează că proiectul de hotărâre a fost întocmit în urma consultării cu reprezentanții Consiliului Local Roman, urmând a fi supus aprobării legislativului local într-una dintre ședințele următoare.
Cetățenii pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia. Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate, cu privire la acest proiect pot fi depuse până la data de 16.11.2026 la Biroul Unic din cadrul Primăriei Municipiului Roman sau pe adresa de e-mail [email protected].
Știri
Rezervorul de apă de la gară, reabilitat 60% prin PNI „Anghel Saligny”. Fondurile, pe pauză
Contractul de lucrări privind „Reabilitarea rezervorului de 5.000 mc, de pe strada Mihai Viteazu” a fost atribuit in iulie 2023, prin procedură simplificată, firmei Uniton Grup SRL, valoarea contractului fiind de 2.6 milioane de lei. Ulterior, contractul a fost reziliat, deoarece constructorul care îl câștigase nu își putea duce la îndeplinire sarcina de a finaliza în termeni optimi acest proiect. O altă procedură de atribuire a fost lansată în 2025, contractul fiind câștigat de Milar Construct. În prezent, obiectivul este reabilitat în proporție de 60%, potrivit declarațiilor reprezentanților municipalității. Iar șanse să se reia lucrările la el sunt slabe în prezent, din lipsa alocării fondurilor necesare finalizării.
Conform descrierii atașate achizitiei, lucrările de modernizare a rezervorului de apă ar trebui să cuprindă desființarea, reconstruirea și extinderea camerei de vane. În toată țara, programul Național de Investiții „Anghel Saligny” se confruntă cu blocaje majore din cauza epuizării fondurilor și a întârzierilor uriașe la plată. Ministrul Dezvoltării a declarat că vrea să deblocheze o parte din plăți până la următoarea rectificare bugetară.
Știri
34 de minore au născut la Spitalul Roman, de la începutul anului
În cursul anului 2026, 34 de minore au născut la Spitalul Municipal de Urgență din Roman, dintre care 15 au vârsta sub 16 ani.
Un studiu al Organizației Salvați Copiii România din 2024 arăta că aproximativ 45% dintre fetele sub 15 ani devenite mame în statele Uniunii Europene proveneau din România, iar 30% din mamele minore cu vârsta sub 18 ani din Uniunea Europeană proveneau din țara noastră.
Știri
„Isteria” impozitării balcoanelor închise, în toată țara. Ce declară administația locală de la Roman
Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a generat discuții și confuzii în spațiul public cu privire la regimul juridic al balcoanelor închise fără autorizație de construire. În acest sens, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a venit cu lămuriri clare: nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei pentru a-și pune balconul în legalitate, după cum a precizat ministrul Marcel-Alexandru Stoica. Impozitul pe clădire poate fi majorat cu 100% în cazul construcțiilor realizate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia. La Roman, reprezentanții administrației locale apelează la calmul contribuabililor, declarând că nu se intenționează aplicarea unor măsuri punitive.
De asemenea, într-o postare oficială, primarul Laurențiu Leoreanu a precizat că legea stabilește un termen de prescripție de trei ani pentru constatarea contravențiilor construcțiilor realizate integral fără respectarea condițiilor legale. Prin urmare, lucrările executate în urmă cu mai mulți ani trebuie analizate ținând cont de termenele și condițiile legale aplicabile, fără a se putea vorbi despre sancționări automate.
Știri
Spitalul Roman scoate la concurs posturi de asistent medical generalist pe Chirurgie
Spitalul Municipal de Urgență Roman organizeaza concurs, în conformitate cu prevederile H.G. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice pentru ocuparea a 3 posturi vacante cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată de asistent medical generalist cu studii postliceale sanitare și șase luni vechime în specialitate, la Secția Chirurgie Generală.
Condiții specifice de participare la concurs :
– Studii : postliceale sanitare de asistent medical generalist absolvite cu diplomă;
– Diplomă de bacalaureat;
– Vechime: 6 luni în specialitate.
Calendarul desfășurării concursului/examenului:
- 06.11.2026 – 19.11.2026, (de luni până vineri orele 9,00 – 13,00) – Perioada de înscriere a candidaților;
- 20.11.2026 – Afișarea rezultatelor selecției dosarelor;
- 27.11.2026 ora 13ºº – Desfășurarea probei scrise;
- 27.11.2026 – Afișarea rezultatelor la proba scrisă;
- 02.12.2026 – Depunerea contestațiilor privind rezultatele la proba scrisă;
- 02.12.2025 după ora 15:30 – Afișarea rezultatelor contestațiilor privind proba scrisă;
- 03.12.2026 ora 10ºº – Susținerea probei de interviu;
- 03.12.2026 Afisarea rezultatelor la proba de interviu
- 04.12.2026 Depunerea contestatiilor privind proba de interviu
- 07.12.2026 Afisarea rezultatelor contestatiilor la proba de interviu și a rezultatelor finale
Dosarele se vor depune la Serviciul R.U.N.O.S. al S.M.U. Roman până la data de 19.11.2026, la ora 1300.
Știri
Zece școli nemțene, ajutate prin Rural Plus, program de educație și incluziune
Peste 200 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, proveniți din comunități rurale ale județului Neamț și aflați în situații de vulnerabilitate, au beneficiat de activități educaționale și de consiliere în cadrul proiectului „Rural Plus – Educație pentru incluziune”, derulat de Asociația Managerilor Educaționali din Județul Neamț (AMENT), în perioada septembrie–octombrie 2026. Consiliul Județean Neamț a sprijinit proiectul cu 30.000 de lei, prin programul de finanțări nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/200. Cele zece unități de învățământ selectate în proiect sunt Liceul Tehnologic Valea Ursului, Școala Bălușești – comuna Icușești, Școala Bahna, Liceul Tehnologic Petricani, Școala Oniceni, Școala Piatra Șoimului, Școala „Prof. Vasile Gherasim” Țibucani, Școala „Vlad Dănulescu” Pâncești, Școala Sagna și Școala „Ieremia Irimescu” Brusturi.
„Sunt copii în județul nostru care își doresc să învețe și să meargă mai departe la liceu, dar care pornesc cu mai puține șanse decât alții. Unii provin din familii cu posibilități materiale reduse, alții nu au acces la pregătire suplimentară sau la sprijinul de care ar avea nevoie. Nu putem ignora aceste diferențe. Mă bucur că, prin finanțarea acordată de Consiliul Județean Neamț, peste 200 de elevi au avut posibilitatea să lucreze cu profesori bine pregătiți, să primească îndrumare și să capete mai multă încredere în propriile capacități. Apreciez implicarea Asociației Managerilor Educaționali din Județul Neamț și a tuturor cadrelor didactice care au contribuit la desfășurarea proiectului. Mi-aș dori ca astfel de inițiative să ajungă la cât mai mulți copii, pentru că locul în care se nasc sau situația materială a familiei nu ar trebui să le hotărască viitorul.” a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
Elevii au participat la ore de pregătire școlară susținute de profesori cu experiență, activități de consiliere și recreative, menite să îi ajute să își continue studiile după absolvirea clasei a VIII-a. Proiectul a inclus și un program de formare pentru 14 directori și directori adjuncți din cele 10 școli participante, precum și pentru 16 directori debutanți, cu accent pe educația incluzivă, prevenirea abandonului școlar și colaborarea dintre școli, familii și autoritățile locale. Proiectul a contribuit și la dezvoltarea colaborării dintre conducerile școlilor, autoritățile locale și instituțiile implicate în sprijinirea familiilor vulnerabile. Pentru anul 2026, Consiliul Județean Neamț a alocat aproximativ 2 milioane de lei finanțărilor nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/2005, pentru proiecte din domeniile sport, cultură și social.







