Știri
Protest în fața Penitenciarului Bacău
Peste 100 de polițiști din Penitenciarul Bacău au protestat în fața instituției vineri, 10 ianuarie 2025, pentru a-și manifesta nemulțimirile față de măsurile de austeritate ale OUG 156/2024, care afectează și sistemul în care aceștia lucrează. Prin urmare, protestatarii solicită modificarea urgentă a ordonanței, cu adoptarea mai multor revendicări enumerate.
În plus, protestatarii specifică faptul că pensiile militare reprezintă singura categorie de pensii care nu a beneficiat de recalculare în septembrie 2024, în contextul în care celelalte pensii au fost majorate.
Știri
Polițiști în fața Prefecturii, pentru măsurile de austeritate ale „ordonanței trenuleț”
În semn de protest față de măsurile de austeritate ale ordonanței trenuleț, care afectează sistemul din care fac parte, zeci de polițiști au protestat joi, 9 ianuarie 2025, în fața Prefecturii Județului Neamț. Una dintre principalele nemulțumiri vizează eliminarea de la plată a sporului aferent orelor lucrate în zilele de sâmbătă și duminică ori în sărbători legale.
Prefectul Adrian Bourceanu a invitat o delegație a protestatarilor la discuții.
Membrii organizațiilor sindicale semnatare anunță că vor participa la un protest comun pe 17 ianuarie, între orele 12-16, cu punct de întâlnire în Piața Constituției, deplasare în marș spre Ministerul de Finanțe, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României.
Știri
Infecțiile respiratorii iau amploare, în județul Neamț
În perioada 30 septembrie 2024 – 05 ianuarie 2025 au fost raportate 27.356 cazuri de infecții respiratorii – gripă clinică, IACRS și pneumonii. În județul Neamț, în perioada octombrie, noiembrie, decembrie 2024, au fost înregistrate 87 de cazuri noi de gripă (cu 54 de internări), 22.097 de infecții acute respiratorii superioare (cu 332 de internări) și 5.172 de cazuri de pneumonie (cu 958 de internări). Grupa de vârstă cea mai afectată în toate aceste situații, inclusiv la internări, este a vârstnicilor, peste 65 de ani. Chiar dacă vaccinarea este cea mai eficientă formă de prevenire a gripei, în ultimele sezoane s-a observat o scădere a numărului de doze de vaccin gripal administrate.
În județul Neamț, în sezonul gripal actual au fost vaccinate 26.970 de persoane, între care 1107 copii și adolescenți și 25.863 de adulți. 26.770 de persoane au beneficiat de decontare în regim compensat.
Știri
Polițistul Cănărău: „refuz să intru în patrulare cu bocanci de vară!”
Într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Sindicatului Europol Neamț, agentul de poliție de la Poliția Municipiului Roman, Ioan Cănărău, precizează că vineri, 10 ianuarie 2025, acesta a refuzat să intre în tura de serviciu, deoarece nu este dotat cu bocanci de iarnă, ci poartă tot echipament de vară, respectiv încălțăminte neadecvată pentru acest sezon.
La finalul intervenției sale, polițistul Cănărău a mai transmis că le transmite colegilor din toată țara recomandarea de a protesta pentru a-și cere drepturile care li se cuvin.
Știri
Fosta casă a pionierilor se vrea restaurată în Muzeu al Armenilor, doar că intervin anumite complicații
Fosta casă a pionierilor din Roman, clădire monument istoric aflată în administrarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România a ajuns în atenția publică în luna octombrie 2024, după ce a fost incendiată de două ori în o singură noapte, de către oameni ai străzii. Ulterior, la sesizarea reporterului Roman TV și al publicației Monitorul, pe fir au intrat autoritățile, atât locale, cât și județene și a fost sesizat proprietarul imobilului, având în vedere că monumentul se află de ani buni într-o stare deplorabilă, plin de deșeuri, folosit drept culcuș de către oamenii fără adăpost. În luna decembrie, reprezentanții mai multor instituții abilitate s-au reunit pentru a emite o serie de măsuri privind conservarea monumentului istoric. Deja primele operațiuni de salubrizare din acest an au fost puse în aplicare începând de luni, 6 ianuarie, serviciile fiind contractate de către administratorul clădirii. Până să demareze această acțiune de întreținere, pe 19 decembrie 2024, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Roman, s-a votat în unanimitate pentru supraimpozitarea cu 300% a imobilului și a terenului aferent, cu începere de la 1 ianuarie 2025, în urma constatării stării tehnice a acestuia, evaluare efectuată de specialiști din cadrul Direcției de Urbanism.
Administratorii clădirii doresc să transforme clădirea monument istoric în Muzeu al Armenilor din România. Procesul ar putea fi unul de durată, însă nu imposibil.
Și angajați ai SVSU din cadrul primăriei municipiului Roman au intervenit la imobil, în luna noiembrie 2024, pentru a curăța deșeurile depozitate de-a lungul vremii. Pentru operațiunea de salubrizare au fost necesare fonduri alocate de administrația locală. Costurile acestei acțiuni urmau să fie transmise administratorului clădirii, la finalul intervenției. Cât despre exensia clădirii monument istoric, acea sală de spectacole care aparține municipalității și nu comunității armene, administratorii clădirii spun că acea construcție este ilegală. Aceasta a fost ridicată în anii ’60, pe vremea regimului comunist.
Pe de altă parte, conducerea primăriei municipiului Roman transmite faptul că de-a lungul timpului au fost înaintate soluții pentru ca imobilul să fie scos din starea deplorabilă în care se află în prezent, dar că acestea au fost refuzate de către proprietarul monumentului istoric. Mai mult decât atât, situația este complexă, având în vedere că proprietățile se intersectează. Mai exact, extensia construită în anii ’60 aparține municipiului Roman, cât și terenul aferent acesteia. Pentru ca monumentul istoric să poată intra pe o axă de finanțare, ar trebui ca Arhiepiscopia Armenilor – entitatea care administrează imobilul – să accepte un schimb de terenuri cu Municipiul Roman, care la rându-i, nu poate dona pur și simplu terenuri private aflate în patrimoniul municipalității. În plus, în acest mod, proprietățile nu ar mai fi fragmentate, ci s-ar uniformiza, pentru fiecare proprietar în parte.
Începând cu anul 1957, clădirea a găzduit, până în anul 2008, activitățile Clubului Copiilor din Roman. Din 2008, clădirea a fost revendicată de Comunitatea Armenilor, astăzi aflându-se în administrarea Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România.
Știri
Furt în Policlinica Roman
Pe 7 ianuarie 2025, un bărbat în vârstă de 36 de ani din Roman a pătruns într-un cabinet situat în Policlinica Roman, de unde a sustras un încărcător de telefon, un aparat de radio și un brâu. Polițiștii au depistat bărbatul în flagrant delict, în cazul său fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Bunurile sustrase au fost recuperate și predate proprietarului.
Știri
„Ordonanța trenuleț” și sistemul de învățământ: sindicaliștii sunt extrem de nemulțumiți
Înghețarea majorărilor salariale prevăzute în textul ordonanței trenuleț blochează și majorarea salariilor negociate în timpul grevei angajaților din educație, din lunile mai – iunie 2023. Și aceasta nu este singura nemulțumire. Sindicaliștii din învățământ spun că au în vedere organizarea unor mitinguri și pichetări, în contextul prevederilor ale ordonanței trenuleț, care afectează și sistemul de învățământ.
Și elevii sunt afectați de prevederile ordonanței trenuleț. Tichetele sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, acordate preșcolarilor și elevilor dezavantajați pentru achiziția de rechizite, cursuri sau cărți, ar putea fi suspendate în 2025, reducerile pentru transportul studenților vor fi acordate doar pe rutele domiciliu-facultate și doar în orașele în care studenții studiază, masă caldă/sănătoasă la școală se va implementa doar în limita sumei de 1,1 miliarde lei, bursele pot fi înghețate – atât pentru elevi cât și pentru studenți – la valorile din 2024, iar voucherele pentru elevii cu CES – cerințe educaționale speciale – pot fi amânate până în septembrie 2026.
Știri
Clădiri și terenuri supraimpozitate, în Roman. 500% pentru monumentul de pe C.A. Rosetti
Mai multe clădiri zac neîngrijite pe raza municipiului Roman, proprietarii acestora neafișând interes pentru a le întreține. În acest sens, primăria anunță că pe 08 aprilie 2024 s-a procedat la somarea proprietarului Bogdan Dumea pentru clădirea monument istoric, celalte construcții și terenurile aferente acestora, situate pe strada C.A Rosetti; pe 31 octombrie 2024 s-a procedat la somarea proprietarului SANMAX S.R.L. pentru clădirile situate pe Fdt. Crizantemelor; pe 11 noiembrie 2024 s-a procedat la somarea proprietarului Arhiepiscopia Bisericii Armene din România pentru clădirea monument istoric și terenul aferent acesteia, situate pe strada Cuza Vodă; pe 19 noiembrie 2024 s-a procedat la somarea proprietarului Petru Meluț pentru clădirea situată pe strada Calistrat Hogaș; pe 23 iunie 2024 s-a procedat la somarea proprietarului Andrei Gherghel pentru imobilul situat pe strada Aleea Revoluției; pe 23 august s-a procedat la somarea proprietarului S.C. Tce Agrosuind S.R.L. pentru clădirea situată pe strada Bogdan Dragos; pe 15 mai 2024 s-a procedat la somarea proprietarului S.C. Morărit Panificație Roman S.A. pentru clădirea situată pe strada Sucedava. Tuturor li s-a pus în vedere să întreprindă demersurile de remediere în termen de 30 de zile sub sancțiunea supraimpozitării clădirii conform hotărârii Consiliului Local Roman. Cum termenul de 30 de zile a expirat, iar proprietarii somați nu au luat măsuri de remediere, s-a procedat la reevaluarea imobilelor și s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fapt și de drept pentru majorarea impozitului, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea majorării impozitului unor imobile, supus votării în ședința Consiliului Local din 19 decembrie 2024. Proiectul a fost votat în unanimitate de către consilierii locali prezenți la ședință.
Clădirile din strada C.A. Rosetti, cât și terenurile aferente acestora au fost supraimpozitate cu 500%, clădirile din Aleea Revoluției și Sucedava cu 400%, cele din strada Fdt. Crizantemelor, Cuza Vodă, Calistrat Hogaș, Bogdan Dragoș cu 300%. Supraimpozitare conform notei tehnice de constatare cu 300% suferă și terenul de pe strada Cuza Vodă, aferent monumentului istoric, cu mențiunea că aici s-a intervenit pentru igienizare, începând cu data de 6 ianuarie. Aceste majorări trebuie să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2025.
-
Știriacum 7 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția