Urmărește-ne și pe:

Știri

7 decembrie 2024: Festivalul caritabil „Ella Suciu” ajuns la a VIII-a ediție

Adăugat

pe

Sâmbătă, 7 decembrie 2024, la Hotel Central Plaza din Piatra Neamț va avea loc, la ora 17.30, cea de-a VIII-a ediție a Festivalului caritabil „Ella Suciu”, organizat de Carmen Suciu de la Asociația „Născută înger”. În fiecare an, festivalul a avut drept scop desfășurarea unor proiecte caritabile, menite să ajute comunitățile pe care asociația le sprijină de ani de zile, mame singure, nenumărate familii, copii care nu au nici o șansă la educație, la sănătate în cazul unor situații medicale disperate, la un trai decent sau chiar la un mediu sigur și sănătos. Împreună cu parteneri de nădejde, cu oameni de bine, membrii asociației își propun să schimbe destine, așa cum au făcut-o și până acum.

La festival vor participa artiști locali și nu numai, care vor contura o seară magică, contribuind astfel cu toții la ajutorarea unor persoane aflate în dificultate.

Vezi articolul

Știri

Biciclist accidentat de o mașină, în Roman

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 5 decembrie, la ora 11:30, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Roman, soldat cu rănirea unei persoane.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Vezi articolul

Știri

Carmen Suciu, de Ziua Internațională a Voluntariatului: „zi de zi suntem pe teren”

Adăugat

pe

Roman TV

Anual, pe 5 decembrie, se celebrează Ziua Internațională a Voluntariatului. Aceasta a fost instituită în 1985 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pentru a sublinia rolul esențial al voluntariatului în dezvoltarea societății și pentru a inspira prin exemple demne de urmat. Tema de anul acesta se numește „Voluntari diversificați, comunități mai puternice”. Un adevărat model de voluntariat se propagă, la nivel local și județean, dar și dincolo de granițele județului nostru, prin voluntarii Asociației „Născută înger”, mereu pregătiți să își ajute semenii aflați în dificultate, mereu deschiși pentru a oferi o mână de ajutor. Mentorul acestor voluntari ai îngerilor, Carmen Suciu, a îmbrățișat voluntariatul încă din copilărie, atunci când împreună cu membri ai familiei sale, împărțeau și altora din painea lor.

Ziua Internațională a Voluntarilor este recunoscută și de Organizația Națiunilor Unite, fapt pentru întărește oportunitatea unică pentru oameni și organizațiile care implică voluntari de a lucra cu agenții guvernamentale, instituții non-profit, grupuri comunitare, mediul academic și sectorul privat. De cei din jur depinde misiunea pe care acești oameni au îmbrățișat-o, doar prin sprijinul și aportul oamenilor generoși putând să o ducă mai departe.

Vezi articolul

Știri

Poliția Neamț, Moș Nicolae pentru copiii de pe strada Fabricii

Adăugat

pe

Roman TV

Joi, 5 decembrie 2024, polițiștii nemțeni s-au deplasat pe strada Fabricii, acolo unde se derulează și proiectul intitulat „Toți copiii sunt buni!”, inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – Poliția Municipiului Roman, în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman, ISJ Neamț, DGASPC Neamț și antreprenori locali. De această dată, în cadrul unei serii de activități dedicate comunității în prag de sărbători, polițiștii le-au dăruit copiilor încălțăminte și dulciuri de Moș Nicolae. Bucuroși, copiii au așteptat cu nerăbdare darurile pregătite cu drag de către oamenii legii, din resurse proprii. Proiectul inițiat de agent șef principal de poliție Ionuț Huci urmărește reducerea marginalizării copiilor și abandonului școlar, schimbarea mentalităților și atitudinii negative din partea comunității locale față de aceștia, integrarea lor socială.

Copiii au primit încălțăminte și dulciuri. Pentru ei urmează, pe lângă activitățile periodice desfășurate în cadrul proiectului, și alte evenimente frumoase, cum ar fi „Cupa Crăciunului la minifotbal”, dedicată juniorilor din categoriile U11, U13 și U15, eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, la inițiativa agentului șef principal de poliție Ciprian Ionuț Huci, din cadrul Poliției Municipiului Roman, în cadrul căruia se dorește și includerea copiilor de pe strada Fabricii.

Vezi articolul

Știri

Cine sunt parlamentarii de Neamț și care le sunt… averile?

Adăugat

pe

În urma numărării voturilor exprimate la alegerile parlamentare, în județul Neamț, repartiția mandatelor de deputați și senatori este următoarea: PSD – un senator (Răducu Adrian Păduraru), doi deputați (Ciprian Șerban, Paul Claudiu Cotârleț); AUR – un senator (Sorin Lavric), doi deputați (Dumitrina Mitrea, Andreea Firuța Neacșu); SOS – un senator (Daniel-Paul-Romeo Gheorghe), un deputat (Ciprian Ciubuc); PNL – un deputat (Adrian-Virgil Ciobanu); USR – un deputat (Iulian Bulai); POT – un deputat (Monica Ionescu).
Reamintim faptul că La Senat, lider la numărul de voturi acordate în județul Neamț a fost PSD, votat de 24.83% dintre alegătorii prezenți la urne, urmat de AUR cu 23.38 %, PNL cu 12.48%, SOS România cu 11.68%, USR cu 9.92 %. Sub pragul de 5% au primit voturi partidele SENS, PSDU, DREPT, REPER, PSDI, PPR, PER, UDMR și ANC. Tot în județul Neamț, statistica arată că la Camera Deputaților, PSD a obținut 23.99 % dintre voturi, urmat de AUR cu 21.45 %, PNL cu 12.60%, USR cu 9.89 %, SOS România cu 9.44 % și POT cu 6.46%. Sub pragul de 5% au primit voturi partidele SENS, PSDU, Forța Dreptei, REPER, DREPT, UDMR, PSDI, PPR, PRA.

Parlamentarii de Neamț conturează – așadar – un mozaic cel puțin interesant, având în vedere coloratura politică trasată în jurul celor opt mandate de deputat și trei de senator, repartizate în județul nostru. Unii dintre ei sunt nemțeni și sunt cunoscuți în Neamț. Pe alții, nu doar că puțină lume îi cunoaște, dar nici nu i-a văzut în campanie prin Roman, de exemplu. În această legislatură nu vom avea nici un parlamentar romașcan. Chiar și așa, votul exprimat este unul clar, așa că acești oameni sunt cei care vor reprezenta județul nostru în următorii patru ani.

Răducu Adrian Păduraru – senator PSD de Neamț

Adrian Păduraru a absolvit, potrivit CV-ului, Facultatea de Inginerie Economică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, studii licență – Științe economice – Domeniul Management în cadrul Universitatății „Spiru Haret” București, studii master – Facultatea de Management Competente Personale din cadrul Academiei de Studii Economice București, program postuniversitar de formare si dezvoltare profesională – Manageri și Leadership Academia de Studii Economice București.
Conform declarației de avere din 2024, Adrian Păduraru – fost vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț deține un teren intravilan în Săvinești, județul Neamț, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, cotă parte 1/1 și un spațiu comercial/de producție în aceeași localitate, construit, cotă parte 1/2. Deține un autoturism și patru autovehicule, fără bjuterii sau obiecte de artă care să depășească valoarea de 5.000 de euro. În depozitele bancare, respectiv conturile curente totalizează, conform declarației de avere, suma de 37.619 lei. Senatorul de Neamț nu figurează cu debite sau ipoteci. În declarația de avere apare un împrumut acordat de către acesta Asociației ASIR Vaduri din comuna Alexandru cel Bun, în sumă de 83.998 de lei. Adrian Răducu Păduraru declară un venit anual încasat de 154.173 de lei (de la CJ Neamț), iar soția sa de 98.561 de lei (Organismul Intermediar Regional Programe Europene Capital Uman).

Ciprian Constantin Șerban – deputat PSD de Neamț


Potrivit CV-ului, Ciprian Șerban a absolvit Facultatea de Științe Politice, la Universitatea „Petre Andrei” din Iași și master la Academia de Studii Economice din București. În 2018 a urmat cursurile Colegiului Național de Apărare, Departamentul pentru studii de securitate si Leadership.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, deputatul PSD de Neamț pentru un nou mandat, Ciprian Șerban, nu deține nici un teren. Are două apartamente în Roznov, obținute prin moștenire, în anul 2003, cu o cotă parte de 3/8. Nu declară autovehicule sau autoturisme. Declară, însă, un ceas în valoare de 5.000 de euro și bijuterii în valoare de 8.500 de euro. Deputatul nu declară conturi bancare deschise în care depozițiile de bani să depășească valoarea totală de 5.000 de euro. Are două împrumuturi contractate, din 2006, dintre care unul este în valoare de 20.000 de euro, iar celălat de 5.000 de euro. La capitolul venituri, Ciprian Șerban totalizează 150.508 lei din indemnizația de deputat, iar 3.072 de lei reprezintă alocația de stat a copilului.

Paul Claudiu Cotârleț – deputat PSD de Neamț


Paul Claudiu Cotârleț, deputat PSD de Neamț importat din județul Bacău, a terminat Facultatea de Istorie la Universitatea București, Secția Relații Internaționale și Studii Europene, Facultatea de Științe Politice la Universitatea București, are master-uri dintre care unul în Istorie și Diplomație Politică sec. XIX-XX. Este doctor in Istorie, specializat pe legatura dintre politică, fotbal și diplomație în Balcani la început de secol XX. A urmat o serie de cursuri post-universitare: Colegiul Național de Apărare, Institutul Diplomatic Român, Institutul Național de Administrație.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Paul Claudiu Cotârleț deține un teren dobândit prin vânzare-cumpărare în localitatea Popești-Leordeni din județul Ilfov, cotă parte de 100% și un apartament în Mamaia, dobândit tot prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 100%. Nu declară autoturisme sau autovehicule, în schimb declară o colecție de abțibilduri și ceasuri în sumă de 7.500 de USD și o colecție de artă în valoare de 25.000 de euro. Nu declară conturi bancare deschise în care depozițiile de bani să depășească valoarea totală de 5.000 de euro. Acesta are trei împrumuturi acordate în nume personal unor persoane, în valoare de 150.000 de lei, 10.000 de euro, respectiv 150.000 de lei. Consemnează în declarația de avere dar de botez în valoare totală de 115.000 de euro, în Corbeanca. În calitate de conferențiar universitar, tânărul deputat de Neamț a încasat suma de 53.147 de lei, din poziția de consilier parlamentar în Senatul României suma de 60.418 lei, iar din poziția de consilier parlamentar în Camera Deputaților suma de 18.660 de lei. Nu declară alte venituri.

Sorin Lavric – senator AUR de Neamț


Sorin Lavric, senator AUR de Neamț a absolvit Facultatea de Medicină Generală, București, Facultatea de Filozofie, București și are doctorat în filozofie. Acesta a fost, pe rând, medic stagiar la Spitalul Județean din Brăila, stagiar militar în garnizoana din Bacău, redactor la Editura „Humanitas”, redactor la revista „România literară”, profesor asociat la UNATC, profesor asociat la Facultatea de Filozofie (Universitatea București).
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Sorin Lavric deține două terenuri intravilane în Piatra Neamț , unul dobândit prin vânzare-cumpărare, cotă parte 1/2 și un altul dobândit prin donație, cotă parte 1/1, pe numele soției sale. Are două case de locuit în Piatra Neamț, una dobândită prin contract de vânzare-cumpărare, cotă parte de 1/2, o alta pe numele soției dobândită prin donație, cotă parte de 1/1. Deține două apartamente în București, dobândite prin metoda „altele” decât cele menționate anterior și un autoturism dobândit prin leasing. Nu declară bijuterii sau obiecte de artă care să depășească suma de 5.000 de euro. Soția sa deține fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare (pilonul II), în valoare de 195.962,51 lei în 2008. Sorin Lavric are alte fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare (pilonul II), în valoare de 67.437,00 lei în 2007, iar soția sa alte fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare (pilonul II), în valoare de 19.550,13 lei în 2008. Tot pe numele soției sale figurează alte fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare (asigurări) în anii 2014, 2018, în valoare de 40.529 de lei de lei, un cont la o bancă, cu depozit de 22.848 de lei și un altul cu depozit de 920 de euro. Senatorul Sorin Lavric are un împrumut acordat în nume personal Partidului AUR, în contul de campanie electorală, în valoare de 60.000 de lei. La capitolul credite, credit ipotecar, descoperire de card, leasing, nevoi personale și altele asemenea, familia Lavric a contractat sume totale de 190.751,7 lei și 62.500 de euro. În calitate de senator, Sorin Lavric a încasat 153.312 lei, iar soția sa însumează venituri de 282.551 de lei.

Dumitrina Mitrea – deputat AUR de Neamț


Dumitrina Mitrea, deputat AUR de Neamț, a absolvit Management, Economie, Marketing la Academia de Studii Economice din București, și curs postuniversitar în cadrul aceleeași instituții în Management Guvernare modernă/Administrație publică locală, Managementul proiectelor – Atragerea Fondurilor Europene, Managementul calității.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Dumitrina Mitrea nu deține terenuri sau imobile, însă deține un autoturism dobândit prin vânzare-cumpărare. Deține o colecție de tablouri realizate în Tabăra de acuarelă „Iulia Hălăucescu”, în valoare 34.800 de lei și are un împrumut bancar contractat, în valoare de 127.576, 80 lei. În calitate de deputat, aceasta a obținut venit anual încasat de 137.256 de lei, iar soțul acesteia venit anual încasat de 88.026 de lei (Organismul Intermediar Regional Programe Europene Capital Uman, Regiunea N-E, Piatra Neamț).

Andreea Firuța Neacșu – deputat AUR de Neamț


Andreea Firuța Neacșu, deputat AUR de Neamț, anterior validată consilier județean în Consiliul Județean Neamț din partea aceleași formațiuni politice (după alegerile locale 2024) este economist, potrivit listei depuse la Biroul Județean de Circumscipție Județeană Neamț, pentru alegerile parlamentare 2024. A absolvit studiile la Academia de Studii Economice din București, potrivit descrierii postate în mediul online.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Andreea Firuța Neacșu nu deține terenuri, imobile sau autovehicule, nu deține bijuterii sau obiecte de artă care să depășească valoarea de 5.000 de euro, nu a acordat și nici nu a contractat împrumuturi care să depășească valoarea de 3.000, respectiv 5.000 de euro. Proaspăta deputată de Neamț a declarat venituri salariale din Camera Deputaților, consilier, în valoare de 33.966 de lei.

Daniel-Paul-Romeo Gheorghe – senator SOS RO de Neamț


Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, senator SOS România de Neamț este licențiat în Contabilitate și Informatică de Gestiune, masterand în Managementul Firmelor Mici și Mijlocii la Universitatea „Artifex” București. A candidat la Primăria Sectorului 3 București și a fost comisar șef în cadrul Gărzii Naționale de Mediu din București, timp de doi ani. Daniel-Paul-Romeo Gheorghe figurează și pe lista europarlamentarelor 2024, din partea aceleași formațiuni politice.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Daniel-Paul-Romeo Gheorghe nu deține terenuri. Deține două apartamente (nu se arată unde) dobândite prin vânzare-cumpărare, unul cotă parte de 100% și un altul de 50%. Nu declară autovehicule, nu are bijuterii sau obiecte de artă care să depășească valoarea de 5.000 de euro, nu a acordat și nici nu a contractat împrumuturi care să depășească valoarea de 3.000, respectiv 5.000 de euro. La capitolul investiții, declară monede virtuale în valoare de 150.000 de euro. A încasat venituri reprezentând indemnizația de consilier local în cadrul CL al Primăriei Sectorului 3 București, în sumă de de 12.965 de lei. Nu declară alte venituri.

Ciprian Ciubuc – deputat SOS RO de Neamț


Ciprian Ciubuc, deputat SOS RO de Neamț, este din Republica Moldova, ales inițial deputat de AUR în 2020, în circumscripția 9, județul Brăila. A absolvit studiile la Universitatea Tehnică din Chișinău, Republica Moldova, Facultatea de Management și Tehnologie în Industria Alimentară, titlu de Inginer Licențiat în Industria Alimentară Disciplinele principale studiate/competenţele profesionale dobândite Management Industrial Tehnologia produselor alimentare.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Ciprian Ciubuc deține un teren agricol dobândit prin moștenire, în Republica Moldova, cotă parte de 100%, un teren în Viișoara, Județul Neamț dobândit prin vânzare-cumpărare, cotă parte 1/2. Deține un autoturism dobândit prin vânzare-cumpărare. Nu are bijuterii sau obiecte de artă care să depășească valoarea de 5.000 de euro, nu a contractat împrumuturi care să depășească valoarea 5.000 de euro. La capitolul debite, garanții, ipoteci, acesta figurează cu împrumuturi în valoare de 75.000, respectiv 50.000 de lei. Acesta a încasat indemnizație în valoare totală de 128.425 de lei (Camera Deputaților), iar soția sa venituri salariale în „alte instituții”, în valoare de 69.468 de lei. Tot soția a încasat venituri independente, din exploatație fermă de ovine, în sumă totală de 5.600 de euro. În calitate de deputat, declară un venit anual încasat de 131.194 de lei.

Adrian -Virgil Ciobanu – deputat PNL de Neamț


Adrian-Virgil Ciobanu, deputat PNL de Neamț, a fost subprefect de Neamț, șef al RAR Neamț. A absolvit Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”, a obținut certificat de atestare inspector tehnic clasa a II-a la RAR, inspector tehnic GPL la RAR, certificat auditor de terță parte pentru Sistemul de Management al Calității, Master în Management Public, Academia de Studii Economice.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Adrian -Virgil Ciobanu deține cinci terenuri dobândite prin vânzare-cumpărare, dintre care trei în comuna Tazlău, județul Neamț, cotă parte 1/1 și un alt teren dobândit prin moștenire, cotă parte 3/8 (nu se arată unde). În declarația de avere declară că deține trei imobile, dobândite prin construire, moștenire, respectiv prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 1/1,3/8, respectiv 1/1 și două autoturisme dobândite prin vânzare-cumpărare. La capitolul bunuri înstrăinate figurează un autoturism în valoare de 4.300 euro. În conturile curente în deține 8.609,6 lei și 34.000 de euro, dar și fonduri de investiții, inclusiv pensii private sau alte sisteme de acumulare, în valoare de 97.870.4, respectiv 25.915.91 de lei. În calitate de subprefect al Județului Neamț a încasat venituri în sumă de 121.922 lei, iar soția sa 48.450 de lei, adăugându-li-se venituri în sumă de 3.400 de lei, respectiv 12.000 de lei reprezentând unele drepturi bănești pentru copii.

Iulian Bulai – deputat USR de Neamț


Iulian Bulai, deputat USR de Neamț a absolvit Școala de arte Einar Granum, Oslo (Norvegia), Licenţiat la Academia Naţionala de Arte, Oslo (Norvegia), Master la Academia Naţionala de Arte, Oslo (Norvegia), Master Universitatea din Siena (Italia)/ Relaţii internaţionale şi diplomaţie culturală.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Iulian Bulai deține un teren agricol în localitatea Recea, dobândit prin moștenire, cotă parte de 100%, un alt teren intravilan în localitatea Tămășeni, dobândit prin moștenire, cotă parte de 50%, un teren intravilan în localitatea Tămășeni dobândit prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 50% și un teren intravilan în București, dobândit prin vânzare cumpărare, cotă parte de 50%. La capitolul imobile, deputatul Iulian Bulai deține un apartament în Oslo, Norvegia, dobândit prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 50%, alte două imobile în Tămășeni, dobândite prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 50%, un imobil dobândit prin construcție în Tămășeni, cotă parte de 50%, dar și o casă de locuit în București, dobândită prin vânzare-cumpărare, cotă parte de 50%. Deține un autoturism dobândit prin vânzare-cumpărare, iar la capitolul obiecte de artă declară o statuie din bronz în valoare de 100.000 NOK și diverse sculpturi din ceramică și gips în valoare de 80.000 NOK, ale cărui autor este însuși tânărul deputat. Are credite contractate în OSLO, în valoare totală de 4.458.978 NOK. În calitate de deputat a încasat venit anual în sumă de 141.636 de lei, iar soția sa, în calitate de jurnalist în OSLO, venituri de 504.174 NOK. Din chirii înregistrează venituri de 121.710 NOK. Drepturile bănești ale copiilor totalizează 11.520 de lei.

Monica Ionescu – deputat POT de Neamț


Monica Ionescu, deputat POT de Neamț, este prezentată de către președintele POT – Anamaria Gavrilă – drept „avocat cu peste 23 de ani experiență în drept internațional. Practică în Elveția și România, oferind consultanță în cauze transfrontaliere și dreptul familiei. Apără drepturile fundamentale ale omului, cu accent pe copii, familie și integrarea socială.
Potrivit declarației de avere din anul 2024, Monica Ionescu deține două terenuri agricole, dobândite prin vânzare-cumpărare, un teren forestier și un teren intravilan, cel din urmă în Ilfov, la toate având cotă parte de 1/2. Deține o casă de locuit în Ilfov, dobândită prin construire și un autoturism dobândit prin cumpărare. Nu declară bijuterii sau obiecte de artă care să depășească suma de 5.000 de euro, nici împrumuturi acordate, contractate sau depozite bancare. La capitolul venituri din activități independente, profesie liberală – avocatură – veniturile anuale încasate de Monica Ionescu și soțul acesteia sunt declarate „conform fișei fiscale”, în declarația de avere.

Lista parlamentarilor de Neamț va fi completată/modificată în baza finalizării procesului de redistribuire a mandatelor în Parlamentul României.

Vezi articolul

Știri

Lucian Micu, numit administrator public al Județului Neamț: „urmează să primesc dispozițiile”

Adăugat

pe

Roman TV

Lucian Micu a fost numit de către președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, administratorul public al județului Neamț. Acesta și-a preluat funcția începând de luni, 2 decembrie 2024.

Lucian Micu a precizat pe parcursul întregii campanii electorale la alegerile locale 2024, când a candidat pentru funcția de primar al Municipiului Roman din partea PSD, că nu își dorește ocuparea unei alte poziții în administrația locală, în afară de cea de primar. Ceea ce a și făcut, declinându-și mandatul de consilier local în cadrul Consiliului Local Roman. Nu s-a întors, însă, în mediul privat, deoarece consideră că expertiza sa poate aduce contribuții favorabile la dezvoltarea județului nostru.

Noul administrator public al județului Neamț, Lucian Micu, este absolvent de Științe Juridice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, are un master în „Managementul și Administrarea Afacerilor” în cadrul Universității „Gheorghe Asachi” din Iași și un master în „Managementul Integrării Europene și al Administrației Publice” în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Vezi articolul

Știri

Lucrări la cămine au îngreunat traficul, pe E85. Contractul cadru pentru lucrările de întreținere a acestora: 93.500 de euro

Adăugat

pe

Roman TV

S-a lucrat pe raza municipiului Roman, la periferia orașului, pe E 85, la ridicarea în cotă a unui cămin, în cazul celui din fața Automoldova și la executarea unor lucrări de debitmetrie, în cazul celui situat în zona intrării la centrul comercial. Din acest motiv, la redacție, cetățenii au sesizat blocaje în trafic. Lucrările de ridicare în cotă sunt necesare, având în vedere că fac parte din seria unora cuprinse într-un contract cadru de reparații, încheiat între municipalitate si SC. Icer Construct SRL în luna martie 2024, cu o valoare de 385.341 de lei fără TVA. Cămine de sectorizare și debitmetrie cu monitorizare informatică au fost executate și în zona cartierului Favorit, în zona cartierului Nicolae Bălcescu, Dumitru Mărtinaș, cartierul Danubiana și cartierul Mihai Viteazu, potrivit unor declarații emise în spațiul public în anul 2023, de către primarului municipiului Roman de la acea vreme. Potrivit Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 182 din 28 august 2024 privind lista obiectelor de investiții finanțate din excedentul bugetar al anului 2023, suma finală alocată lucrărilor de sectorizare și debitmetrie incluse în programul de anul acesta este de 368.000 de lei.

Vezi articolul

Știri

Amendat de Garda de Mediu, CJ Neamț trebuie să adopte planul de menținere a calității aerului

Adăugat

pe

Roman TV

În cadrul unei inspecții efectuate în perioada 12-14 februarie 2024, Garda de Mediu Neamț a amendat Consiliul Județean Neamț pentru că nu a finalizat și aprobat „Planul de menținere a calității aerului în județul Neamț” pentru perioada 2023-2027. Cuantumul amenzii a fost de 50.000 de lei, din care a achitat jumătate, conform prevedrilor actului normativ. Despre aceste planuri care trebuie adoptate ne-a vorbit într-o documentare din luna noiembrie Teodora Sârbu, șef al Serviciului de Monitorizare și Laboratoare în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Neamț.

Consiliul Județean Neamț are în desfășurare semnarea unui contract cu o firmă atestată privind „Planul de menținere a calității aerului în județul Neamț”. Achiziția acestor servicii a fost finalizată, în SEAP, pe 18 noiembrie 2024, cu SC. MEDIU RESEARCH CORPORATION SRL, în valoare de 229.800 de lei fără TVA. Măsurile pentru îmbunătățirea calității aerului în județul Neamț vor fi stabilite prin acest plan. De menționat și că stațiile APM Neamț au trecut recent printr-un proces de reparații, așa că au fost de curând repornite. Indicele generale de calitatea aerului sunt marcate cu valori de la 1 la 6, plecând de la „bun” și continuând cu „acceptabil”, „moderat”, „rău”, „foarte rău” și până la „extrem de rău”. În unele zile din luna noiembrie, buletinele entității menționate au indicat indice 4 – adică rău, privind calitatea aerului în municipiul Roman. Și autoritățile locale trebuie să instituie măsuri de îmbunătățirii calității aerului prin creearea de spații verzi, devierea traficului ori utilizarea de autovehicule electrice.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Auto Group Roman - AUTOMEISTER VetVision Animal Care

Știri

Știri18 ore în urmă

Biciclist accidentat de o mașină, în Roman

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSJoi, 5 decembrie, la ora 11:30, polițiștii rutieri au fost sesizați...

Știri18 ore în urmă

Carmen Suciu, de Ziua Internațională a Voluntariatului: „zi de zi suntem pe teren”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAnual, pe 5 decembrie, se celebrează Ziua Internațională a Voluntariatului. Aceasta...

Știri18 ore în urmă

Poliția Neamț, Moș Nicolae pentru copiii de pe strada Fabricii

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSJoi, 5 decembrie 2024, polițiștii nemțeni s-au deplasat pe strada Fabricii,...

Știri2 zile în urmă

Cine sunt parlamentarii de Neamț și care le sunt… averile?

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn urma numărării voturilor exprimate la alegerile parlamentare, în județul Neamț,...

Știri2 zile în urmă

Lucian Micu, numit administrator public al Județului Neamț: „urmează să primesc dispozițiile”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSLucian Micu a fost numit de către președintele Consiliului Județean Neamț,...

Știri2 zile în urmă

Lucrări la cămine au îngreunat traficul, pe E85. Contractul cadru pentru lucrările de întreținere a acestora: 93.500 de euro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSS-a lucrat pe raza municipiului Roman, la periferia orașului, pe E...

Știri4 zile în urmă

Amendat de Garda de Mediu, CJ Neamț trebuie să adopte planul de menținere a calității aerului

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSÎn cadrul unei inspecții efectuate în perioada 12-14 februarie 2024, Garda...

RECLAMĂ

Emisiuni

Panorama2 zile în urmă

📺 Panorama / Lista finală a mandatelor de parlamentar în județul Neamț / 3 decembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiția de marți, 3 decembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru &...

Știri5 zile în urmă

🗳️ Alegeri parlamentare 2024 – rezultate live

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMS

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o săptămână în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Anca-Andreea Sandu, Lucian Micu (PSD) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 20:00 la Roman TV, o nouă ediție...

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o săptămână în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Alin Buzdugan (USR) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30, prima ediție a emisiunii de promovare...

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o săptămână în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Eugen Țapu Nazare, Laurențiu Leoreanu (PNL) / 28 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 18:30 la Roman TV, o nouă ediție...

Radar TVo săptămână în urmă

Radar TV / Facturi mari la apă! Ce-i de făcut? / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSEdiție specială a emisiunii 📺 Radar TV de miercuri, 27 noiembrie....

🗳️ Alegeri parlamentare 2024o săptămână în urmă

🗳️ Gândește, decide, votează / Daniel Harpa, Lucian Micu (PSD) / 27 noiembrie 2024

Distribuie pe Facebook Distribuie pe WhatsApp Trimite articolul via SMSAstăzi de la ora 19:30 la Roman TV, o nouă ediție...

RECLAMĂ

Populare