Știri
George Lazăr, trimis în judecată de DNA, pentru fapte de corupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, au dispus trimiterea în judecată a secretarului de stat în Ministerul Energiei, George Lazăr și președinte al PNL Neamț, pentru comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în perioada când acesta deținea și funcția de prefect al Județului Neamț.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: în luna septembrie 2022, în calitate de președinte al PNL Neamț, George Lazăr și-ar fi folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l determina pe acesta să dispună menținerea în funcția de director al Direcției Silvice Neamț a unei anumite persoane numită temporar. În mod concret, în condițiile în care titularul postului de director al Direcției Silvice Neamț era delegat pe funcția de șef de ocol la Ocolul Silvic Vaduri, postul său a fost ocupat de o altă persoană care ar fi beneficiat de susținerea inculpatului George Lazăr. În momentul în care titularul de drept al postului de director al Direcției Silvice Neamț a dorit să revină în funcție, inculpatul și-ar fi folosit influența pentru ca prin intermediul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva să-l determine pe cel dintâi să renunțe la cererea formulată și să accepte delegarea sa pe o altă funcție astfel încât postul să fie ocupat în continuare, prin delegare, de protejatul său.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău. Comunicatul DNA precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Știri
În Roman: fără permis și băut, a sustras o mașină și s-a urcat la volan
În data de 29 august a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii Biroului de Ordine Publică Roman au identificat, pe strada Anton Pann, un autoturism, condus de un bărbat de 45 de ani, din Roman. Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru, care a indicat o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul fiind sustras de pe raza municipiului Roman.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere și furt în scop de folosință, acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
Știri
Bătrână violată de un cioban, în Neamț
Pe 28 august a.c. polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, o femeie de 70 de ani, din Grințieș, ar fi fost victima infracțiunii de viol.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, un bărbat de 41 de ani, din județul Bacău, cioban la o stână din localitatea Grințieș, s-ar fi deplasat la locuința femeii, cerându-i băuturi alcoolice, după care ar fi forțat-o să întrețină raporturi sexuale. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.
La data de 29 august a.c., bărbatul a fost identificat de polițiști în județul Bacău. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal și amenințare. La data de 30 august a.c., față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.
Știri
Crimă pasională înfiorătoare: un pompier și-a ucis brutal fosta parteneră, apoi și-a pus capăt zilelor (video)
Este greu de înțeles cum un tânăr în vârstă de 25 de ani ajunge să comită o crimă pasională cu detalii înfiorătoare, având în vedere că sursele noastre arată că bărbatul era un om la locul lui și implicat la serviciu. Acesta era pompier la Detașamentul din Roman, iar ce avea să facă în seara zilei de 30 august a șocat o întreagă comunitate. Deși a fost antrenat să salveze vieți, a luat-o pe a fostei iubite, într-o manieră dură, de neînțeles. A mers în satul Barticești din comuna Botești, acolo unde lucra fosta lui parteneră în vârstă de 22 de ani, pe care a înjunghiat-o, provocându-i multiple răni incompatibile cu viața. Familia tinerei este șocată de cele întâmplate, dar mama fetei spune că semnale de îngrijorare au fost. Nimeni din cercul apropiat nu pare, însă, să le fi văzut ori pur și simplu nimeni nu a avut o soluție pentru ca tânărul să nu recurgă la această faptă. Într-o țară în care femicidul a fost reglementat recent prin legi mai aspre, s-a întâmplat o asemenea tragedie. Urmează informații cu puternic impact emoțional.
La spitalul din Roman, medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva tânăra, având în vedere că aceasta prezenta multiple răni care i-au fost fatale.
După ce a înjunghiat-o, tânărul s-a deplasat în ocalitatea natală, în Pildești, unde și-a pus capăt zilelor. Surse medicale oficiale arată faptul că tânăra a suferit o plagă adâncă în regiunea cervicală posterioară. Din cauza acestei răni profunde au fost nevoite să declare decesul fetei. Întrebați despre cum au ieșit rezultatele testelor psihologice ale tânărului pompier, reprezentanții ISU Neamț au precizat că nu au voie să comunice date din anchetă, cercetările fiind preluate de un procuror militar din cadrul Parchetului de pelângă Tribunalul Militar Iași.
Știri
În Neamț: un tânăr de 21 de ani a tâlhărit și violat o femeie de 66 de ani
Pe 29 august 2026, la ora 09:23, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în seara zilei de 28 august o persoană ar fi fost agresată, în localitatea Țibucani. În urma cercetărilor desfășurate la fața locului a rezultat faptul că o persoană necunoscută ar fi pătruns prin efracție în imobilul unui bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Țibucani, i-ar fi aplicat acestuia și concubinei sale – o femeie în vârstă de 66 de ani – mai multe lovituri, provocându-le stare de inconștientă, iar ulterior ar fi sustras un telefon mobil și suma de aproximativ 500 lei.
Totodată, femeia de 66 de ani ar fi fost victima infracțiunii de viol. La fața locului au intervenit echipaje medicale, cei doi fiind transportați la spital. Cercetările au fost preluate de un procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
La data de 30 august 2026, în urma materialului probatoriu administrat a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 21 de ani, din localitatea Țibucani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de omor calificat, tâlhărie calificată și viol. Față de acesta, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Știri
Furt de gaze naturale, în Roman
Pe 27 august, jandarmii nemțeni au acționat în sprijinul reprezentanților distribuitorului de gaze naturale, în două locații distincte din municipiul Roman, în urma unei sesizări privind identificarea unor intervenții neautorizate asupra unor contoare de gaze naturale.
Știri
Discuții aprinse pe tema sistemului de irigație și iarba uscată, în CL Roman
Când țara arde, nu e rost să se întrebe cineva de ce la Roman sistemele de irigații implementate cu zeci de mii de euro nu funcționează sau, dacă acestea funcționează, de ce nu sunt pornite. Este clar că seceta și-a pus amprenta și pe zonele verzi din orașul nostru, iar apa – această resursă din ce în ce mai deficitară și mai scumpă – este și ea un factor care lipsește din această ecuație. Calculele, la planificarea unor proiecte, trebuie făcute cu mult înainte de a le și implementa. Nu este cazul în privința irigării zonelor verzi din orașul nostru, căci alte crize multiple lovesc țara în acest moment, iar ele reflectă și în teritoriu. Este explicația oferită consilierului local Cosmin Ancuța, în ședința ordinară a Consiliului Local Roman desfășurată joi, 27 august.
Știri
Alocări în CL: 60.000 lei pentru ghiozdane și 10.000 lei pentru Ziua Vârstnicului
La punctele cinci și șase pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 27 august 2026, s-au aflat proiecte de hotărâre privind alocarea din bugetul local a sumei maxime de 8.000 lei pentru desfășurarea în bune condiții a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, respectiv efectuarea unei cheltuieli în sumă maximă de 60.000 lei pentru achiziționarea de ghiozdane echipate cu rechizite, pentru anul școlar 2026-2027, pentru elevii buni la învățătură, cu domiciliul în Roman, care au o situație financiară precară, conform propunerilor instituțiilor de învățământ romașcane. Prin amendament propus de consilierul local PSD, George Biciușcă, alocarea pentru Ziua Vârstnicului a urcat la 10.000 de lei.





