Urmărește-ne și pe:

Știri

Campania "Romașcanii salvează vieți", anul acesta pe parcursul a două luni

Adăugat

pe

Primăria Municipiului Roman în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț continuă și în acest sezon estival, campania „Romașcanii salvează vieți”. Prin această inițiativă, Primăria Municipiului Roman dorește să încurajeze locuitorii orașului să doneze sânge și, totodată, să-i conștientizeze cu nevoia permanentă de produse sanguine din unitățile medicale, nevoie care poate fi acoperită doar prin efortul tuturor cetăţenilor. Dacă în edițiile anterioare s-a desfășurat doar pe parcursul lunii august anul acesta campania se va desfășura în perioada 1 iulie – 30 august 2024, la sediul Punctului fix de recoltare Roman al Centrului de Transfuzie Sanguină Neamț din cadrul Polclinicii, situată pe strada Tineretului la nr. 28, etaj 2, telefon 0333-401.152. Programul pentru donare este în timpul zilelor lucrătoare, între orele 7.30 – 11.00.
Donând sânge, puteți fi eroul necunoscut al unui om aflat la nevoie, pe patul de spital. Pe lângă bucuria de a ajuta, de a salva vieți, există și alte beneficii personale ale acțiunii de donare de sânge. Pentru o viață sănătoasă chiar se recomandă să donăm sânge periodic. Primăria Municipiului Roman va oferi tuturor donatorilor, în cadrul derulării campaniei, carduri de acces valabile pentru 3 intrări la ștrandul din interiorul Complexului Sportiv și de Agrement ”Moldova”. Anul trecut, în cadrul campaniei similare din luna august s-au înregistrat 270 de donatori. Trebuie știut că donarea se realizează în condiții de siguranță, cu respectarea normelor sanitare. Donatorii primesc echipamente de protecție de unică folosință, se supraveghează dezinfecția riguroasă a mâinilor, se dezinfectează regulat spațiile de donare.

CONDIȚII PENTRU DONARE SÂNGE:

  • vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
  • greutate peste 50 kg;
  • puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
  • tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg;
  • să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
  • să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării;
  • sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
  • să nu fi avut sau să nu aibă următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie forte peste 6 dioptrii, cancer;

RECOMANDĂRI/ Înainte de a dona:

  • Înainte de recoltare poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent, legume, fructe;
  • Fără proteine, grăsimi (lapte, unt, carne, etc);
  • Nu fuma înainte şi după donare cu o oră.

La donare trebuie să te prezinţi cu unul dintre următoarele documente:

  • Buletin sau carte de identitate, în original;
  • Document provizoriu de identitate, în original;
  • Carnet de conducere eliberat în România, în original; • Carnet de serviciu, în cazul militarilor; • Paşaport, în original;
  • Paşaport, pentru cetăţenii altor state care locuiesc în România de cel puţin un an.

 Etapele donării:

  • Informare asupra importanţei sângelui, procesul de donare, beneficiile şi riscurile donării;
  • Selectarea donatorilor – se va avea în vedere siguranţa donatorului şi a pacientului care va primi produsele sanguine;
  • Constituirea unui dosar medico-administrativ (completarea unor documente, atribuirea unui cod de identificare cu caracter unic etc.);
  • Examen medical (anamneză şi examen clinic);
  • Control biologic predonare (stabilire grupa sanguină, RH, hemoglobină, glicemie etc.);
  • Recoltarea de sânge (eprubete-pilot din care se realizează analizele biologice şi alte teste şi sânge destinat obţinerii de produse sanguine pentru transfuzii);
  • Repaus post-donare timp de 10 minute pentru a se asigura acomodarea organismului cu pierderea de sânge.

 Cât se donează? La o donare se recoltează 450 ml – 500 ml de sânge, cantitate ce se reface: ca volum în câteva ore, celular în 2 săptămâni.

Siguranţa donării:

  • Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţă;
  • Nu există riscul contaminării cu HIV sau alte virusuri;
  • Senzaţia de leşin sau de oboseală după donare este întâlnită rar;
  • Poţi dona doar dacă starea de sănătate îţi permite şi te simţi bine.

După donare: Este recomandat să creşti consumul de lichide în primele 24 de ore după donare.

DREPTURILE DONATORULUI: • Să primeşti rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupă sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (sifilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidenţiale.  La cerere, ai posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite (calcemie, glicemie, transaminaze, colesterol, EKG, radiografie pulmonară). Acestea presupun o nouă recoltare la sediul centrului de transfuzii;  1 zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaţilor cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvenţă pentru elevi, studenţi şi militari, în ziua donării; decontarea cheltuielilor de transport dacă ai domiciliul sau reşedinţa în altă localitate decât cea în care îşi are sediul instituţia la care se face donarea de sânge; reducere de 50% la abonamentul pentru transportul în comun (pentru 30 de zile) dacă donarea se face la instituţia de profil din localitatea de domiciliu sau din cea în care donatorul este angajat;  alocaţie de hrană sub forma tichetelor de masă; să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.

 

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

Roman TV

Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.

Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.

Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.

Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.

Vezi articolul

Știri

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.

Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.

Vezi articolul

Știri

Testul de lectură picat de studenți

Adăugat

pe

Roman TV

Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.

Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.

Vezi articolul

Știri

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Adăugat

pe

Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.

Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.

În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.

Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.

Principalele măsuri propuse vizează:

* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;

* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;

* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;

* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;

* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;

* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.

Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.

 

Recomandări pentru populație

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.

În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.

Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.

Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.

Vezi articolul

Știri

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Adăugat

pe

🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza care a condus la starea de rău provocată elevilor

🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț

🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.

206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.

La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.

Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.

Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.

Revenim cu detalii.


Știre inițială

Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.

NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat

Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.

Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.

Misiunea este în dinamică.

❗ Actualizare 2: A fost activat Planul Roșu, începând cu ora 12:32
❗Actualizare: 10 copii au fost preluați de echipajele SAJ, SMURD și ATPVM și vor fi transportați la spital
7 copii de la Liceul din Săbăoani acuză amețeli, pompierii în recunoaștere
Intervenție în desfășurare la Colegiul Tehnic „Vasile Alecsandri”. La fața locului sunt prezente echipaje de pompieri, SMURD și Poliție.

Vezi articolul

Știri

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Adăugat

pe

Roman TV

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.

La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.

Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.

Vezi articolul

Știri

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Adăugat

pe

Roman TV

Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară

Știri

Știri15 ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPlanul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa...

Știri15 ore în urmă

Examen pentru viitorii detectivi particulari

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de...

Știri15 ore în urmă

Testul de lectură picat de studenți

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de...

Știri17 ore în urmă

Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInstituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor...

Știri21 de ore în urmă

Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS 🔔 Update Specialiștii ajunși la Liceul Teoretic din Săbăoani încearcă să depisteze cauza...

Știri2 zile în urmă

Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de...

Știri2 zile în urmă

Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de...

Emisiuni

Radar TV22 de ore în urmă

📺 Radar TV / Președintele Harpa, despre reforma teritorială / 12 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 12 noiembrie invitat Daniel Harpa, președintele...

Cazuri și necazuri2 zile în urmă

Gabriela Zamfir: Din durerea pierderii, o misiune pentru copiii și femeile vulnerabile

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUneori, cele mai frumoase proiecte se nasc din cele mai mari suferințe. Din dorința...

Cazuri și necazuri3 zile în urmă

Eveniment împotriva violenței asupra femeilor, în Neamț

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSViolența domestică rămâne una dintre problemele grave ale societății, iar indiferența celor din jur...

Panorama3 zile în urmă

🌐 Panorama / Reforma teritorială, ce variante sunt luate în calcul / 10 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK7 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Evoluția asistenței sociale în ultimii 10 ani

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Carmen Suciu, asistent social » Principiile Legii Asistenței Sociale și funcționalitatea sistemului în...

Radar TVo săptămână în urmă

📺 Radar TV / Nevoile unei comunități locale, mai presus de luptele politice / 5 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția integrală a emisiunii Radar TV, de joi, 5 noiembrie invitați: Cosmin Ancuța, Alin...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Fost prefect PSD, secretar de stat la MIPE / 3 noiembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 3 noiembrie a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor ✔️...