Știri
Traseul anevoios al obținerii vechimii în muncă
Obținerea adeverințelor de vechime în muncă, precum și alte documente care atestă numărul de ore suplimentare, al turelor de noapte prestate, al premiilor, sporurilor, sau al celui de al 13-lea salariu încasate de beneficiar, poate fi cel puțin chinuitoare în unele cazuri, cum ar fi cele în care arhivele societăților la care beneficiarul a lucrat au ajuns în gestiunea unor firme private autorizate în prestarea de servicii arhivistice, situate în diferite localități din țară. Este și cazul unor pensionari care, dacă vor să beneficieze de recalcularea pensiei, trebuie să se adreseze acestor societăți private pentru eliberarea acestor acte doveditoare, asta în cazul în care cunosc numele societăților. Mai apoi, este posibil să fie necesară deplasarea în altă localitate, la sediile acestor firme. Și, de parcă nu ar fi fost suficient, deseori trebuie să scoată sute de lei din buzunar pentru a le obține. Birocrația descrisă este cu atât mai fustrantă cu cât fonduri substanțiale intră în bugetul Ministerului Digitalizării, anual.
În fața acestor provocări, mulți dintre pensionari renunță să își mai ceară drepturile, alții nici nu știu unde, iar alții nu au bani și stare de sănătate bună pentru a-și bate capul cu aceste hățișuri. Parte dintre ei ajung chiar să treacă în lumea celor drepți, până să se vadă cu drepturile bănești calculate la zi. A fost și cazul multora dintre foștii angajați la turnătoria Fontax S.A. din Roman, ale cărei bune părți din arhive ar fi fost dispărută – la un moment dat – în neant, conform unor declarații oferite redacției noastre, în urmă cu mai mulți ani, de către un fost salariat al societății. Acum, arhivele acestei firme, precum și cele ale Polirom sau Întreprinderea de Gospodărire Comunală și Locativă (IGCL) ar fi în gestiunea unor firme din Suceava, iar cele ale fostelor Petrotub sau Umaro se găsesc încă la Roman.
În fața acestor aspecte, Arhivele Naționale/Serviciul Județean Neamț ridică neputincios din umeri. Instituția este singura care reglementează Fondul Arhivistic al României, statele de plată și alte documente care atestă contribuția la sistemul public de pensii neintrând în categoria documentelor care alcătuiesc acest fond. Aceste acte trebuie să fie păstrate de către creatorii și deținătorii de documente. În cazul în care aceștia au dat faliment, documentele ajung – în baza legilor în vigoare – la operatorii economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice. Totuși, Arhivele Naționale/ Serviciul Județean Neamț pune la dispoziția persoanelor interesate, pe site-ul instituției, o baza de date utilă, mereu actualizată, a listei fondurilor aflate în gestiunea operatorilor economici autorizați. Datele obținute în urma interogării pe site sunt referitoare la denumirile anterioare ale societății lichidate, numele operatorului economic, sediul acestuia și anii în care a preluat documente precum cele referitoare la stagiile de cotizare sau asigurările sociale. Chiar și așa, situația mai sus menționată a fost târziu legiferată, când parte din aceste documente se pierduse deja.
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere pentru fixarea prețurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetățenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Un comunicat emis în data de 18 iunie 2024 arată că „Autoritatea de concurență are indicii că o serie de firme active pe această piață și-au coordonat comportamentul comercial prin acces la informații sensibile (tarife, cheltuieli indirecte și marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică și Electronică din România (PIAFER). O parte dintre indiciile care au stat la baza declanșării investigației au fost transmise de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.”
Totodată, același comunicat arată că „în situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurență, în cadrul programului de clemență, pot obține imunitate la amendă sau reduceri substanțiale ale amenzilor.”
La nivelul municipiului Roman s-a înființat Asociația „Pensionarii Mușatinii” Neamț, formată din 25 de membri, cu scopul de a ajuta cetățenii să își cunoască drepturile, să ceară informații despre condițiile de pensionare, dar și despre salarizare, în cazul persoanelor care încă lucrează. Fostul lider al Sindicatului Liber Petrotub din Roman, Gheorghe Ciobanu, are experiență în domeniul legislației muncii, așa că a considerat că poate ajuta cetățenii în rezolvarea unor probleme cu care se confruntă. După încercări eșuate de înregistrare a asociației, pe 28 mai 2024, aceasta a primit decizie favorabilă, fiind înregistrată cu succes la grefa Judecătoriei Roman. Persoanele care vor să se adreseze acestei asociații, o pot face la sediul acesteia, situat la etajul 1 al Casei de Cultură din Roman.
Știri
Se efectuează ancheta de circulație „Origine – Destinație” și în Neamț
În toată țara, deci și pe drumurile naționale din zona Moldovei, se efectuează ancheta de circulație „Origine – Destinație” o acțiune desfășurată periodic la nivel național, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică din cadrul CNAIR SA, pe întreaga rețea de autostrăzi, drumuri expres și drumuri naționale din România. Reprezentanții DRDP Iași ne-au explicat în ce constă această anchetă, șoferii urmând să fie opriți pentru a fi chestionați, cu ajutorul Poliției Rutiere. Acțiunea a debutat pe 30 septembrie și urmează să fie repetată în zilele de 7, 21, 28 octombrie și pe 4 noiembrie.
Potrivit CNAIR, toate informațiile solicitate sunt strict anonime, astfel încât nu vor fi colectate date precum numărul de înmatriculare al mașinii sau identitatea conducătorilor auto.
Știri
Neamțul „bifează” al 30-lea femicid de anul acesta
Pe 29 septembrie, la ora 20:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat de 50 de ani din Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că o femeie de 57 de ani a decedat la domiciliu. Oamenii legii s-au deplasat la locul faptei, constatând că femeia fusese înjunghiată de soț, pe fondul consumului de alcool și a unui conflict izbucnit spontan. Martor a fost un vecin care mergea des la ei, fiind și cel care a apelat numărul de urgență pentru a cere ajutorul. A fost, însă, târziu pentru femeie, medicii declarându-i decesul.
Din păcate, acesta este al 30-lea femicid comis în țara noastră, de la începutul acestui an.
Știri
Pericolul invizibil din spatele butoaielor cu vin
Sezonul culesului de struguri este în toi, iar în gospodăriile din toată țara mustul fierbe deja în butoaie. Tradiția preparării vinului vine la pachet cu un pericol invizibil și adesea subestimat. Dioxidul de carbon eliberat în timpul fermentației poate transforma beciurile și spațiile de depozitare în capcane mortale. Pentru a evita cazurile de intoxicație cu dioxid de carbon, ISU Neamț a emis o serie de recomandări.
Pentru a verifica concentrația de oxigen din încăperea în care intrați, puteți aprinde o lumânare. În cazul în care se va stinge, înseamnă că nu există suficient oxigen.
Știri
Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești, la un prestigios festival internațional în Sardinia
În perioada 16-21 septembrie 2026, Ansamblul „Lunca Moldovei” Pildești a participat la festivalul internațional de prestigiu Antico Sposalizio Selargino, desfășurat în Sardinia, Italia. Delegația din Pildești a fost alcătuită din 26 de artiști: o orchestră de excepție formată din Denis Sescu (orgă), Paul Dămoc (saxofon) și David Imbrișcă (clarinet), solista Mara Andreea Berechet și o suită de 22 de dansatori devotați traditiei noastre strămoșești. Coordonatorul lor, coregraf Cristi Pleșca, spune că experiența a fost una impresionantă, având în vedere că au oferit prestații de suflet pentru românii din diaspora și nu numai. Cu toții s-au întors împliniți, acumulând din bogăția artistică a celorlalți invitați, dar și din bogățiile locului vizitat.
Desfășurat pe parcursul mai multor zile, festivalul a oferit participanților și publicului o calatorie fascinantă în cultura Sardiniei. Programul a inclus Târgul Meșteșugarilor, spectacole susținute în curțile caselor tradiționale, parade impresionante cu cai, trăsuri și costume medievale, precum și momente muzicale memorabile. Ansamblul „Lunca Moldovei” își continuă astfel misiunea de a păstra vie zestrea strămoșească și de a duce frumusețea jocului și cântecului moldovenesc peste hotare.
Știri
Balul Bobocilor, o petrecere cu două tăișuri: atenționări pentru participanți
Balul Bobocilor este un eveniment așteptat cu entuziasm de liceenii din toată țara. Petrecerea, însă, poate veni la pachet cu provocări, chiar și cu pericole pe care tinerii este bine să învețe să le identifice și să le evite. Oamenii legii vă recomandă să nu faceți ceva doar pentru că „toți ceilalți fac”. Presiunea grupului poate transforma o alegere de moment într-o problemă serioasă; aveți grijă ce consumați și de unde provine. Nu acceptați băuturi, substanțe sau alte produse de la persoane pe care nu le cunoașteți și nu lăsați băutura nesupravegheată; nu urcați într-o mașină cu un șofer care a consumat alcool sau alte substanțe. Nici măcar „pentru că e aproape”. Drumul până acasă trebuie să fie în siguranță; un conflict început ca o glumă se poate transforma rapid într-un incident. Dacă apare o situație tensionată, îndepărtați-vă și cereți ajutorul unui adult responsabil, aveți grijă la fotografii și videoclipuri. Nu distribuiți imagini cu alte persoane fără acordul lor. O fotografie făcută în câteva secunde poate rămâne on-line mult timp; nu plecați singuri cu persoane pe care tocmai le-ați cunoscut. Spuneți unui prieten unde mergeți și păstrați legătura cu grupul. Dacă un coleg nu se simte bine, nu îl lăsați singur. Cereți imediat ajutor unui adult sau, dacă este o urgență, apelați 112.
Știri
În Roman: femicid urmat de sinucidere. Violențe ar fi fost și în trecut
O crimă violentă, urmată de suicid au șocat comunitatea din cartierul IRTA din municipiul Roman. S-a întâmplat marți, 29 septembrie, în jurul orei 15. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și-a ucis concubina, o femeie în vârstă de 42 de ani, amenințând apoi că intenționează să îi facă rău și băiatului acesteia, în vârstă de 15 ani. Nu a făcut-o, minorul nefiind martor la cele întâmplate, potrivit reprezentanților DGASPC Neamț. Bărbatul s-a aruncat, apoi, de la etaj.
După ce și-a înjunghiat partenera, bărbatul s-a aruncat de la etajul patru al blocului unde aceștia locuiau, ulterior fiind declarat decedat, la spital.
Din toată această poveste, minorul de 15 ani s-a trezit brusc fără mamă. Copilul nu a intrat în contact cu agresorul în momentul incidentului, potrivit informațiilor oficiale oferite redacției noastre. Acesta a fost identificat pe stradă și protejat la timp, încât să nu se întâmple încă o tragedie. Adolescentul este în grija rudelor materne și va primi consiliere psihologică.
Femeia ucisă trecuse prin violențe din partea partenerului și în trecut. O primă sesizare a fost în noiembrie 2024 pentru amenințare, atunci formularul de evaluare a riscului ieșind pozitiv, însă femeia nu a dorit sa fie emis ordin de protecție provizoriu și nici să depună plângere. La două săptămâni diferență, a fost înregistrată o nouă o sesizare pentru lovire. Atunci a fost emis ordin de protecție provizoriu, care s-a transformat în ordin de protecție, femeia din nou retrăgându-și plângerea. Chiar și așa, instanța a menținut ordinul. La nivel național, acesta este al 29-lea femicid comis anul acesta, o statistică îngrijorătoare având în vedere că legile privind aceste fapte s-au înăsprit, lucru care pare să nu îi sperie pe partenerii care vor să își ducă planurile diabolice la bun sfârșit.
Știri
Județul Neamț se alătură Simulării Regionale a Examenelor Naționale
Elevii din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău vor susține Simularea Evaluării Naționale și a Bacalaureatului în perioada 7 – 9 decembrie 2026. Pentru a asigura o evaluare 100% echidistantă, lucrările elevilor vor fi corectate de profesori din celelalte județe partenere.
Simularea regională le oferă elevilor ocazia de a se familiariza cu structura subiectelor, cerințele și atmosfera unui examen real. Examenul nu înlocuiește simulările naționale organizate de Ministerul Educației, care se vor desfășura în luna martie 2027, conform calendarelor aprobate.





