Știri
💥 Accident rutier în această seară, în zona Hotelului Roman
🚒 În jurul orei 19:55, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în municipiul Roman, pe Bulevardul Roman Mușat. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism și o motocicletă în care se aflau doar conducătorii auto.
La locul evenimentului au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, IPJ și SAJ.
Un bărbat de aproximativ 33 de ani, conducătorul motocicletei, a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier.
Știri
Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
Timișoara, 2026 – Clubul Ray’s Dance a obținut rezultate deosebite la Campionatul Național al României – competiția oficială pe secțiuni organizată sub egida Federației Române de Dans Sportiv, confirmând încă o dată nivelul ridicat de pregătire al sportivilor săi.
În cadrul celei mai importante competiții naționale, sportivii Ray’s Dance au demonstrat disciplină, determinare și profesionalism, obținând titluri de campioni și vicecampioni naționali, dar și numeroase clasări în topul categoriilor lor.
🏆 BUTESCU IOAN – MURARIU FLAVIA
🥇 CN 6–9 Standard – Locul 1 – Campioni Naționali
🥈 CN 6–9 Latino – Locul 2 – Vicecampioni Naționali
🥈 BOGUS CARLO BENIAMIN – SCRAB RAISA MARIA
🥈 CN 10–11 Latino – Locul 2 – Vicecampioni Naționali
🏅 CN 10–11 Standard – Locul 4
🥉 DANCIU DARIUS GABRIEL – DEDIU ALESSANDRA MARIA
🥉 CN 14–15 Standard – Locul 3
🥉 CN 14–15 Latino – Locul 3
🥉 SABIN ALEXANDRU MARIAN – YELYZAVETA KIRICHENKO
🥉 CN 16–18 Standard – Locul 3
🏅 CN 16–18 Latino – Locul 4
TOMA DARIUS – TARAN CAMELIA
🏅 CN 14–15 Standard – Locul 4
🏅 CN 14–15 Latino – Locul 5
TURCANU PATRICK – HARJA ANASTASIA
🏅 CN 12–13 Standard – Locul 6
ALEXANDRU TARAN – PETCO JANNA
🏅 CN 16–18 Latino – Locul 7
🏅 CN 16–18 Standard – Locul 8
LEAHU TUDOR ANDREI – ORGHIDAN SOFIA TEODORA
🏅 CN 10–11 Standard – Locul 6
🏅 CN 10–11 Latino – Locul 8
CORNEANU EFREM – DANCIU CATALEYA MARIA
🏅 CN 10–11 Standard – Locul 8
🏅 CN 10–11 Latino – Locul 10
DIACONU TUDOR GEORGE – SUBȚIRE SOFIA ELENA
🏅 CN 10–11 Standard – Locul 9
🏅 CN 10–11 Latino – Locul 9
ISAC VICTOR IOAN – SUBȚIRE MARIA LOUISA
🏅 CN 10–11 Standard – Locul 12
🏅 CN 10–11 Latino – Locul 17
⸻
Campionatul Național pe Secțiuni reprezintă cel mai important test competițional al anului, reunind cele mai bune perechi din țară. Nivelul ridicat al competiției și presiunea specifică unui astfel de eveniment fac ca fiecare clasare în top să fie rezultatul unui proces intens și continuu de pregătire.
„Suntem mândri de fiecare sportiv care a reprezentat clubul Ray’s Dance din Piatra Neamț, la Timișoara. Rezultatele confirmă munca susținută, disciplina și implicarea atât a copiilor, cât și a antrenorilor și părinților. Continuăm să construim performanță pas cu pas.” – transmite președintele Clubului de Dans Sportiv Ray’s Dance, Andrei Scrab.
Ray’s Dance își reafirmă astfel poziția ca unul dintre cluburile active și performante la nivel național, investind constant în formarea sportivilor și în creșterea nivelului tehnic.
Pentru mai multe informații despre activitatea clubului: 📞 0746677805
Știri
Carmen Suciu, finalistă la „Premiul pentru asistentul social din domeniul as. sociale comunitare”
Carmen Suciu, asistent social și membră fondatoare a Asociației Umanitare „Născută înger” se numără printre finaliștii 𝐆𝐚𝐥𝐞𝐢 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐄𝐱𝐜𝐞𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐞𝐢 𝐢̂𝐧 𝐀𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐒𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝟐𝟎𝟐𝟔 – 𝐝𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞, 𝐩𝐚𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭̦𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧𝐬𝐩𝐢𝐫𝐚̆, la categoria „Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”. Momentul va celebra,la scenă deschisă, excelența, dedicarea și forța schimbării aduse zi de zi de asistenții sociali din România. 𝐄𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐗𝐈𝐈-𝐚 a Galei va avea loc în data de 𝟏𝟕 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, pe scena Ateneului Român.
Tot din Neamț, finalistă la Premiul Asistentul Social al Anului 2025 este asistent Camelia Arcăleanu și DGASPC Neamț la Premiul pentru instituția Anului 2025.
Știri
Condiții greu de descris în Roman: cu handicap grav fără însoțitor, deși fiul o îngrijește zi și noapte
Un caz sfâșietor a ajuns astăzi la redacția Roman TV, al unei bătrâne în vârstă de 71 de ani căreia îi vom spune doamna Maria, pentru a-i proteja identitatea, fiind persoană vulnerabilă, cu handicap grav din cauza afecțiunilor de care aceasta suferă. Chiar și așa, femeia fiind imobilizată la pat, cu scutec și în imposibilitatea de a se îngriji singură, autoritățile competente au decis că aceasta nu necesită asistent personal. De Maria are grijă fiul său, Adrian, în vârstă de 41 de ani, care locuiește în aceeași cameră cu ea, într-o casă din Roman care stă să cadă: crăpată, fără apă curentă sau racord la gaz. În aceste condiții își duc traiul zi de zi, cu un venit lunar de 728 de lei reprezentând indemnizația de handicap a mamei. Bărbatul a precizat că nu se poate angaja și să își abandoneze mama, deoarece aceasta depinde de el și are momente când plânge, țipă ori manifestă un comportament specific bolii. Acesta spune că ar fi solicitat reevaluarea dosarului în vederea reîncadrării în grad de handicap grav cu asistent personal, însă demersul a fost zadarnic, râmânând la revizuirea o dată la doi ani a dosarului de încadrare. Reprezentanții DGASPC spun că familia nu a depus cerere de reevaluare și nici contestație. Rămâne ca Adrian să își îngrijească mama cu puținul venit pe care îl are. Mâncare caldă primește de la „Casa Pâinii”, prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Roman.
Contactat pentru a emite un punct de vedere în acest caz, primarul Laurențiu Leoreanu a precizat că familia în cauză a refuzat îngrijirea la domiciliu, dar și că Direcția de Asistență Socială nu are competența să stabilească gradul de handicap, doar comisia o poate face. Anchetele sociale la domiciliul persoanelor solicitante, însă, sunt efectuate și de asistenții sociali din Direcțiile de Asistență Socială. Edilul a mai precizat că DAS a Municipiului Roman ar fi propus comisiei reevaluarea încadrării în grad de handicap a doamnei Maria, însă fără succes.
DGASPC Neamț transmite că deocamdată Maria este încadrată în gradul grav de handicap din noiembrie 2025, precedentul certificat fiind emis cu acelați grad, dar și că încadrarea se face în baza documentelor medicale și a criteriilor din lege. Rămâne ca DGSPC Neamț să emită un punct de vedere detaliat privind cazul relatat, cât și ce soluții sunt pentru această familie.
Știri
Polițiști, profesori și elevi din Roman, în țările de conflict
Continuă să apară noi informații pe fondul blocajelor generate de închiderea spațiului aerian, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Din Județul Neamț, așa cum a fost relatat deja, 31 de elevi și zece cadre didactice au rămas în Dubai, Emiratele Arabe Unite, Israel, Egipt ori Sri Lanka sau India. Aceștia au călătorit spre destinații precum cele menționate cu ocazia vacanței de schi și nu au reușit să revină în țară din cauza izbucnirii conflictului internațional. Unitățile de învățământ proveniente sunt următoarele:
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ALEXANDRU IOAN CUZA”, MUNICIPIUL ROMAN
- LICEUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SFÂNTUL FRANCISC DE ASSISI”, MUNICIPIUL ROMAN
- COLEGIUL NAȚIONAL „PETRU RAREȘ”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GHEORGHE PĂTRAȘCU”, SAT BURUIENEȘTI, COMUNA DOLJEȘTI
- COLEGIUL NAȚIONAL „CALISTRAT HOGAȘ”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
- COLEGIUL NAȚIONAL „ROMAN VODĂ”, MUNICIPIUL ROMAN
- CASA CORPULUI DIDACTIC NEAMȚ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA ION CREANGĂ
- GRĂDINIȚA „VINCENZINA CUSMANO”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA SAGNA
- LICEUL TEHNOLOGIC „VASILE SAV”, MUNICIPIUL ROMAN
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „IULIA HĂLĂUCESCU”, COMUNA TARCĂU
- ȘCOALA PROFESIONALĂ ADJUDENI, COMUNA TĂMĂȘENI
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ELENA CUZA”, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
- LICEUL „VASILE CONTA”, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA STĂNIȚA
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3, MUNICIPIUL PIATRA-NEAMȚ
Datele noastre arată că din Roman sunt blocați în diferite zone din cele menționate trei elevi și două cadre didactice, după cum urmează: doi elevi de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, un elev de la Colegiul Național „Roman-Vodă”, un cadru didactic de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”, un cadru didactic de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav”.
În plus, surse neoficiale arată că și doi polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Roman sunt în sejur, în Dubai, cu întoarcere pe 5 martie 2026. Rămâne de văzut dacă zborurile vor fi reluate, iar cetățenii români din zonele de conflict repatriați fără probleme majore.
360 de români au fost repatriați în noaptea de luni spre marți din Egipt, cu aeronave ale Companiei Tarom, care au efectuat curse de tip charter. Alte mii de conaționali sunt blocați în Orientul Mijlociu. Conform Ministerului Afacerilor Externe (MAE) în total, în Emiratele Arabe Unite sunt 14.000 de români.
Știri
Elevi și profesori nemțeni plecați în vacanță, blocați în străinătate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu
Zece cadre didactice și 31 de elevi din Județul Neamț sunt blocați în străinătate din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, spațiile aeriene fiind închise. Luni, 2 martie 2026, elevii s-au întors din vacanța de ski, în modulul patru al anului școlar în curs. Absența profesorilor și a elevilor menționați nu a trecut neobservată, așa că la nivelul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț s-a solicitat, din teritoriu, o situație a persoanelor – elevi sau cadre didactice – care lipsesc de la cursuri din cauza imposibilității de a se întoarce în țară.
„Avem un număr de 31 de elevi și zece cadre didactice de la 17 unități de învaățământ care sunt în situația de a nu fi în țară pe fondul conflictelor internaționale. Dintre aceștia, 29 de elevi și șase cadre didactice sunt în Emiratele Arabe Unite, 3 cadre sunt în Israel și un cadru didactic în Egipt. Ultimii doi elevi sunt în Sri Lanka, respectiv India„, ne-a transmis inspector școlar Roxana Prisacaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Neamț.
Sute de cereri de repatriere ale românilor aflați în zonele de conflict ori în vecinătatea acestora au fost transmise Ministerului Afacerilor Externe, deocamdată fiind organizată repatrierea a 300 de conaționali aflați în Israel, cu evacuare prin Egipt. Și pelerini din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului au fost prinși în blocajele din Israel, fiind vorba despre 48 de persoane care au reușit, în cele din urmă, să ajungă la Cairo, urmând să fie repatriate în această seară.
„Am comunicat tot timpul cu dânșii. Ei sunt în mare parte din Protopopiatul Onești și sunt în afara oricărui pericol. Au primit asistență și din partea instituțiilor statului și din partea instituțiilor bisericești. Ei într-adevăr au călătorit anevoios de la Betleem până la Cairo dar, mulțumim lui Dumnezeu, a fost cea mai bună decizie astfel încât ei în acest moment sunt în afara oricărui pericol. Inevitabil, alarmele au sunat, însă ei au plecat într-un moment favorabil astfel încât pe drum nu au fost supuși nici unui incident. Dacă în weekend se știa că e posibil ca de luni să se deschidă traficul aerian în zona Israelului, acum s-a amânat până vineri, deci au făcut cea mai bună alegere de a pleca spre Egipt„, ne-a declarat pr. Constantin Răzvan Popovici, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) le recomandă cetățenilor români aflați în Israel să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale, în special în ceea ce privește alarmele aeriene și procedurile de adăpostire în spații sigure și să se informeze doar din surse oficiale. Pentru asistență consulară, românii pot contacta Ambasada României la Tel Aviv, la numărul +972 545 643 279 sau Consulatul General al României la Haifa, la +972 543 998 038. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă înregistrarea prezenței în Israel prin intermediul formularului online pus la dispoziție de autorități.
Știri
În Roman: pompierii l-au scos de sub copac, pe str. Fabricii (video)
Duminică, 1 martie 2026, prin apel la 112 a fost sesizat faptul că pe strada Fabricii din municipiul Roman a căzut un copac peste o persoană. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim-ajutor, o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD TIM, SVSU și IPJ Neamț.
De asemenea, forțele de intervenție au acționat pentru îndepărtarea copacului de pe țeava de gaz și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. La locul evenimentului a fost solicitat și un echipaj al operatorului de gaz pentru remedierea defecțiunii. Reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență din Roman au transmis că tânărul este stabil hemodinamic, fără fracturi.
Știri
SINMED din Spitalul Roman, la ceas aniversar: 18 ani de la înființare
Sindicatul Medicilor și al Personalului Sanitar Superior din Spitalul Municipal de Urgență Roman (SINMED) a sărbătorit 18 ani de la înființare, evenimentul desfășurându-se într-un restaurant din municipiul nostru. Întâlnirea a reunit membrii sindicatului, la vreme de bilanț privind însemnătatea SINMED, importanța reușitelor bifate cu ajutorul acestuia, cât și conștientizarea situațiilor mai puțin reușite, dar care ajută la evitarea lor în viitor.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 10 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 5 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 5 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 5 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția













