Știri
Sute de persoane au trecut pe la spital, de Paște și în minivacanța de 1 mai
Statistica Spitalului Municipal de Urgență din Roman arată că în perioada 29 aprilie – 6 mai 2024, la unitatea sanitară cu paturi s-au înregistrat 908 prezentări, din care 194 de pacienți eu rămas internați în diferite secții ale spialului, iar 24 pe Secția ATI. Șapte pacienți au ajuns la spital ca urmare a unor accidente rutiere, 13 în urma unor agresiuni fizice, 95 cu afecțiuni neurologice, șapte cu AVC, un pacient cu infarct miocardic acut, 62 cu hipertensiune arterială, nouă cu infecții respiratorii acute, 100 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 59 de pacienți cu diferite plăgi, 110 în urma unor traumatisme, 18 pentru recoltarea alcoolemiei și alți 130 cu simptom abdominal dureros.
În perioada de referință, la Secția de Pediatrie a SMUR s-au înregistrat 412 de prezentări. Dintre acestea, 23 de minori au rămas internați, iar alți 17 trimiși către alte secții. 21 de copii au fost diagnosticați cu pneumonii, 56 cu amigdalite și faringite, 36 cu IACRS, 16 cu rinofaringite.
În intervalul menționat, în Secția Obstetrică-Ginecologie a SMUR au venit pe lume 16 micuți, opt pe cale naturală, iar ceilalți opt prin operație de cezariană. Două fetițe s-au născut în prima zi de Paște, una natural și cealaltă prin operație de cezariană, cântărind 3.200 grame, respectiv 4.000 grame.
Știri
Prima ediție a Campionatului Național Feminin de Minifotbal, câștigată de ACS Minifotbal Neamț

În perioada 27-29 iunie 2025, la Tîrgu Jiu a avut loc prima ediție a Campionatului Național Feminin de Minifotbal, în cadrul căreia au participat șase echipe, respectiv Raisa Timișoara, Fulgerul Dioșod, Minifotbal Neamț, Minerul Lupeni, Academica Transilvania și Minifotbal Neamț Under 17. În finala competiției s-au calificat ACS Minifotbal Neamț și Academica Transilvania. Partida s-a încheiat fără goluri marcate, așa că echipa nemțeană a câștigat la loviturile de la 7 metri.
Competiția de la Târgu Jiu a fost organizată de Federația Română de Minifotbal, în parteneriat cu Asociația Județeană de Minifotbal Gorj și Consiliul Județean Gorj, printr-un proiect cofinanțat din bugetul Județului Gorj pe anul 2025.
Știri
Femeie din Bacău, tâlhărită și agresată sexual în zona Gării Roman

Folosind violența, un bărbat în vârstă de 24 de ani din Roman i-a cerut unei femei în vârstă de 45 de ani din Bacău bijuteriile și telefonul mobil pe care le avea asupra sa, în zona Gării din Roman. Ulterior, acesta a agresat-o sexual pe femeie. S-a întâmplat acum două seri, în jurul orei 21. Femeia de serviciu din gară a alertat autoritățile cu privire la cele întâmplate.
Pe 2 iulie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Știri
Elevul Ianis Scutaru din Neamț, în Cartea Recordurilor, pentru performanță în radioamatorism

Ziua de sâmbată, 28 iunie 2025, va ramâne în memoria radioamatorismului românesc ca o bornă istorică. În cadrul târgului HAM RADIO 2025, în Friedrichshafen -Germania, în prezenţa oficialilor IARU şi a unui public internaţional numeros, juniorul român Ianis Scutaru, în vârstă de 13 ani din Piatra Neamţ, a stabilit un nou record mondial la proba RufZXP. La ora 10:38, Ianis s-a aşezat la tastatură. În doar 110 secunde, a parcurs auditiv 50 de indicative transmise în telegrafie, atingând urmatoarele valori: punctaj total – 395.191 puncte, viteza maximă – 1160 caractere/minut.
Dublu campion mondial, Ianis Scutaru este elev în clasa a VII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț.
Știri
935 de prezentări la Urgențe, în o săptămână. 13 nașteri, dintre care trei la mame minore

În intervalul 23-29 iunie 2025, la Centrul de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Municipal de Urgență din Roman au fost înregistrate 935 de prezentări. 255 de pacienți au rămas internați în diferite secții ale spitalului, iar 31 au ajuns în ATI. 13 pacienți au ajuns la Urgențe în urma unor accidente rutiere, doi în urma unor agresiuni fizice, 103 cu afecțiuni neurologice, opt pacienți cu AVC. Doi pacienți au suferit infarct miocardic acut, iar alți 62 au fost diagnosticați cu hipertensiune arterială, 139 cu afecțiuni toraco-abdominale-pelvine chirurgicale, 106 cu diferite plăgi, 134 cu traumatisme, 125 cu sindrom dureros abdominal. 17 persoane au ajuns la spital pentru recoltarea alcoolemiei.
În intervalul menționat, la Secția Pediatrie s-au prezentat 280 de minori. 29 au rămas internați, iar alți 13 au fost trimiși către alte secții. S-au înregistrat șapte adenopatii, 18 de micuți au fost diagnosticați cu faringo-amigdalite și laringite, patru cu rinofaringite, unul cu viroză respiratorie, 14 cu boală diareică acută, 21 cu dispepsie, 9 cu pneumonie, 16 cu infecții ale căilor respiratorii superioare, 13 cu sindrom dureros abdominal.
În perioada de referință, la Secția O-G au fost aduși pe lume 13 copii, dintre care șapte pe cale naturală și șase prin cezariană. Trei dintre mamele care au născut în această perioadă sunt minore.
Știri
Amenajarea părculețului de lângă Casa de Cultură costă circa 13.000 de euro

Modernizarea părculețului situat în zona centrală a municipiului Roman, lângă Casa de Cultură, este în plină desfășurare. Lucrările au fost contractate de municipalitate pe 26 iunie 2025 și sunt executate de firma Ciocoiu Construct SRL. Valoarea contractului este de 55.042 de lei fără TVA. Conform descrierii, ar urma să fie refăcute aleile parcului, să fie montate borduri și pavele pe trotuar, cât și alte lucrări aferente modenizării obiectivului.
Știri
A doua zi a școlii de vară „Sfinții, prietenii copiilor”,cu piese etnografice de la „Lada cu zestre”

În a doua zi a școlii de vară „Sfinții, prietenii copiilor”, holul corpului B al Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” din Roman s-a transformat înmuzeu.Arhidiacon la CatedralaArhiepiscopală „Sfânta CuvioasăParascheva”Iustin Lehonschi a fost invitat – cu o parte din colecția sa personală din „Lada cu zestre” de la Miron Costin, comunaTrifești – să le vorbească participanților despre piesele expuse, să le explice în ce constau valorile noastre strămoșești și să le răspundă copiilor la curiozități.
Școala de vară „Sfinții, prietenii copiilor” continuă și în zilele următoare, cu și mai multe surprize frumoase pentruc ei 220 de copii participanți.
Știri
Donează sânge și intri gratuit la ștrand!

În parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Neamț, Primăria Municipiului Roman lansează campania „Romașcanii salvează vieți!”, o inițiativă care nu se află la prima ediție și care este menită să încurajeze donarea de sânge și să aducă în atenția tuturor nevoia constantă de produse sanguine în spitale. Se poate dona la Punctul fix de recoltare Roman din cadrul Policlinicii situate pe str. Tineretului, la etajul al doilea. În schimbul donării, persoanele vor primi un tichet cu trei intrări în ștrandul din Roman.
Donarea de sânge se face în condiții de maximă siguranță, cu respectarea strictă a tuturor normelor sanitare.
-
Știriacum 8 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 2 ani
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția