Știri
Radu Samson: "vom asista la o adevărată revoluție, dacă APAVITAL preia gestiunea apei"
Delegat să întrețină relația dintre municipalitate și Compania Apa SERV, după ce în anul 2022 a fost lăsat fără coordonarea Direcției de Asistență Socială, Direcției de Urbanism și celei de Taxe și Impozite Locale, viceprimarul Radu Samson spune că satisfacția cea mai mare pe care o are în urma exercitării acestei sarcini primite din partea primarului municipiului Roman, constă în faptul că acum știm câtă apă intră în oraș. În acest mod, spune acesta, putem estima cât de mari sunt pierderile, dar și dacă acestea constau în sustragerea unora de la plata consumului de apă, unii în cantități mari, alții din calitatea de mici consumatori. Radu Samson a mai precizat că o soluție ideală pentru eliminarea diferențelor de consum ar consta în implementarea sistemului apometrelor cu telecitire, în acest mod fiind imposibilă declararea un consum mai mic, față de cel real.
Știri
Concerte de Zilele Romanului. Printre artiștii invitați: DJ Sava, Cabron, Bibi și Lupii lui Calancea
In perioada 15 – 21 mai se va desfășura a XIV-a editie a Zilelor Municipiului Roman. Pe parcursul mai multor seri vor fi organizate spectacole. Astfel, în seara zilei de 17 mai vor concerta Emilian, DJ Sava și Adriana Onci. Sâmbătă, 18 mai, vor concerta artiștii Cristina Ene, Cabron și Bibi. Duminică, 19 mai, vor urca pe scenă Laura Haidău, ansamblul „Plai Bucovinean”, Ștefan Enășel Romașcanul și ansamblul Lupii lui Calancea. Luni, 20 mai, este organizată Seara „Sergiu Celibidache”. Prima secțiune va include un spectacol al elevilor de la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, iar cea de-a doua un concert al Filarmonicii din Bacău. Reamintim faptul că, pentru buna desfășurare a tuturor manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Roman, în Consiliul Local s-a votat alocarea sumei maxime de 417.000 lei din bugetul local.
Știri
A început "Cupa Primăverii" la minifotbal, organizată de IPJ la Roman
„Cupa Primăverii la minifotbal”, dedicată juniorilor din categoriile U11, U13 și U15, eveniment organizat la Roman de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, a debutat marți 30 aprilie, fiind prima zi competițională, urmând a se desfășura și miercuri, 1 mai, respectiv joi, 2 mai 2024. Evenimentul sportiv a fost deschis, oficial, pe terenul Liceului cu Program Sportiv, de către inițiatorul competiției, agent șef principal de poliție Ciprian Ionuț Huci, din cadrul Poliției Municipiului Roman.
Știri
S-a ridicat plafonul veniturilor beneficiarilor de transport urban, de la 1.700 la 2.000 de lei
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman care s-a desfășurat pe 25 aprilie s-a aflat un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului pentru acordarea de facilități pentru unele categorii de persoane pe mijloacele de transport urban de călători în municipiul Roman, prin creșterea limitei veniturilor pensionarilor beneficiari de la 1.700 lei, cât a fost până în prezent, la 2.000 lei. Astfel, pensionarii care au beneficiat de creșterea punctului de pensie și care nu mai puteau beneficia de această facilitate la transportul public urban, pot depune din nou documentațiile aferente acordării tichetelor de călătorie, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Roman.
Știri
Lucian Micu, promotorul filmului documentar "Hai, România! – Povestea Generației de Aur", la Roman
Vineri, 26 aprilie 2024, sala de evenimente a restaurantului Phoenix din Roman a găzduit premiera filmului documentar „Hai, România! – Povestea Generației de Aur”, un eveniment al cărui promotor a fost candidatul PSD la Primăria Roman, Lucian Micu. Acesta, cu sprijinul echipei sale, a reușit să aducă la Roman patru fotbaliști ai generației de aur: Florin Prunea, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali și Jean Vlădoiu. Peste 700 de participanți s-au bucurat de filmul documentar, au depănat amintiri din istoria fotbalului românesc și au primit autografe de la invitații de onoare ai evenimentului. Cei patru fotbaliști ai generației de aur au transmis mesaje de mulțumire organizatorilor, pentru că au ales să evidențieze contribuția lor în fotbalul românesc, dar și publicului numeros prezent la eveniment. Publicul a vizionat filmul documentar „Hai, România! – Povestea Generației de Aur”, simțind nostalgia acelor ani, bucurându-se de o seară în care toți cei prezenți la eveniment au împărtășit o pasiune comună: pentru fotbal, pentru sport și pentru performanță. În plus, cei patru fotbaliști ai generației de aur prezenți la eveniment au desemnat, prin tragere la sorți, câștigătorii celor 15 bilete oefrite de organizatori la meciul de adio al Generației de Aur – ”Pentru ultima dată împreună”, care este programat pe 25 mai, pe Arena Națională.
Știri
35 de medalii pentru sportivii BAO Roman, la Campionatul European de Quan Ki Do din Franța
Timp de trei zile, la Saint Memmie – în Franța – s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Campionatului European de Quan Ki Do pentru Copii și Juniori. 36 de copii au reprezentat Clubul BAO Roman, obținând 35 de medalii, dintre care zece de aur, nouă medalii de argint și 16 de bronz. Copiii s-au pregătit, alături de antrenor, luni de zile pentru a obține aceste performanțe.
Știri
Situația infecțiilor nosocomiale, în spitalele din Neamț. Cum stăm la Roman?
În trimestrul I al acestui an, către Direcția de Sănătate Publică Neamț au fost raportate 177 infecții asociate actului medical, date primite din cele șase spitale din județ. Dintre acestea, 117 au fost raportate de Spitalul Județean din Piatra Neamț, 35 de Spitalul din Roman, șapte de cel din Târgu Neamț, cinci de către Spitalul de Psihiatrie „Sfântul Nicolae” din Roman și 13 de către Spitalul de Pneumoftiziologie „Bisericani”. Chestionarele de satisfacție pot fi completate la externare sau pot fi transmise în scris pe site-ul unității sanitare, ori prin mesaj, după externare, fiind o modalitate a pacienților de a lăsa un feedback privind experiența lor în Spitalul din Roman, dar și dacă au simptome de infecții intraspitalicești. Totodată, importante în limitarea răspândirii acestor infecții sunt și măsurile privind asigurarea de dotări moderne și de condiții hoteliere îmbunătățite. Managementul spitalului din Roman transmite că sunt o serie de proiecte în plan, pentru a eficientiza actul medical și pentru a limita contractarea infecțiilor intraspitalicești. Din totalul de 177 de infecții asociate actului medical, raportate de spitalele din județ Direcției de Sănătate Publică Neamț în primul trimestru al anului 2024, cele mai multe, în număr de 72 sunt cele digestive, urmate de cele respiratorii, urinare, cutanate, de plagă chirurgicală, după injecții sau puncții și un caz de septicemie.
Știri
Adolescentă bătută "cu sete" de către alte două minore, în Roman
În după-amiaza zilei de 25 aprilie, o fată de 13 ani din Roman a fost bătută, de către alte două tinere – de 13, respectiv 15 ani – într-un foișor al unui spațiu privat din aceeași localitate, sub privirile teribiliste ale altor tineri, probabil de aceleași vârste, care filmau și aclamau pornirile violente ale agresoarelor. Mama fetei spune că aceasta ieșise la o plimbare, moment în care s-a întâlnit cu un tânăr și au decis să meargă în acel foișor. La scurt timp, în același loc au apărut și cele două agresoare, însoțite de un grup de tineri, moment în care s-au năpustit asupra ei, adresându-i cuvinte jignitoare și lovind-o cu pumnii și cu picioarele. Atenție, urmează imagini și informații cu impact emoțional. Mama fetei agresate mărturisește că a rămas șocată de cele întâmpate și că îi este teamă pentru fiica sa, considerând că nu mai este în siguranță la școala la care învață în acest moment, acolo unde sunt înscrise și agresoarele dar și parte din tinerii care au asistat la scenele de o agresivitate verbală și fizică extremă. Fetele învață la Școala Gimnazială „Carol I” din Roman, victima fiind în clasa a VI-a. În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 1 an
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția