Urmărește-ne și pe:

Știri

Profesorii trebuie să depună declarație din care reiese că nu oferă meditații propriilor elevi

Adăugat

pe

Într-o postare pe pagina sa oficială de socializare, deputatul PNL de Neamț, Laurențiu Leoreanu, a precizat că la nivelul instituțiilor de învățământ din Roman se pune presiune pe cadrele didactice ca acestea să depună declarațiile de interese potrivit cărora nu le oferă meditații, în afara orelor de curs, propriilor elevi. Această practică este interzisă profesorilor prin Codul de Etică – deci, nu prin lege – aprobat prin ordin de ministru. Deputatul Leoreanu a mai precizat că într-o discuție cu ministrul Educației, Ligia Deca, aceasta i-a confirmat faptul că termenul de depunere a acestor declarațiilor de interese este 31 decembrie 2024, deci presiunea asupra profesorilor este total nejustificată. Separat de această declarație de interese, profesorii care oferă meditații trebuie să depună anual, pentru anul care urmează, până la data de 25 mai, declarație unică privind impozitul pe venit. Profesorii spun că este normal și etic să nu pregătească, în particular, elevii de la clasă. Privind dările pe care trebuie să le plătească pentru meditațiile oferite contra-cost elevilor, aceștia estimează că prețul unei astfel de ședințe ar putea crește, având în vedere obligația impozitării acestor venituri.

Costul unei meditații oferite de profesori la nivelul municipiului Roman costă în jur de 80 de lei, dacă la pregătire elevul este însoțit și de alți colegi. Dacă meditația este oferită unui singur elev, deci se presupune că profesorul se concentrează să îi explice noțiuni doar unuia, meditația poate costa 100 de lei. Un document oficial al Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț arată că în anul 2022 au fost depuse în total 134 de declarații unice privind impozitul pe venit prin care au fost estimate realizările de venituri pentru anul 2023, dintre care 15 au fost aferente „Învățământului în domeniul sportiv și recreațional”, 17 aferente „Învățământului în domeniul cultural – limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice și alte arte” și 102 aferente „Altor forme de învățământ”.

Știri

Crește valoarea punctului de amendă

Adăugat

pe

Roman TV

1 iulie vine cu creșterea salariului minim brut pe țară de la 4.050 de lei la 4.325 de lei. Această majorare atrage după sine și creșterea punctului de amendă. Scumpiri de peste 50% s-au înregistrat și la la energia electrică, de circa 40% la carburanți, iar de mai multe luni, TVA a fost majorat de la 19% la 21%.

În acest moment, Guvernul nu are atribuții depline. Prin urmare, nu poate adopta o ordonanță dde urgență pentru înghețarea punctului de amendă.

Vezi articolul

Știri

Persoane care au ajuns la spitalul Roman, cu stare de leșin, din cauza căldurii

Adăugat

pe

Roman TV

În ultimele zile, canicula a pus stăpânire pe toată țara, luni și marți fiind înregistrate temperaturi record pentru finele lunii iunie. În acest context au venit și recomandările autorităților competente pentru populație. Au fost și persoane care au necesitat îngrijiri medicale din cauza căldurii, Vineri, 26 iunie, la CPU Roman s-au prezentat 113 persoane, din care 25 au fost internate. Dintre acestea au ajuns la urgențe 3 persoane diagnosticate cu lipotimii – stare de leșin. Sâmbătă, 27 iunie au ajuns la CPU 117 persoane, din care 35 au necesitat internare. O persoană a leșinat din cauza deshidratării. Duminică 28 iunie au fost 111 prezentări la CPU, cu 22 internări. Două persoane au ajuns la spital fiind diagnosticate cu lipotimie. Luni 29iunie la CPU s-au prezentat 141 persoane, din care au fost internate 46. Două persoane au leșinat pe stradă și o persoană a fost diagnosticată cu insolație.

Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod roșu de caniculă pentru județul Neamț și alte regiuni ale țării, valabil în intervalul 30 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00. Meteorologii anunță temperaturi maxime cuprinse între 35 și 41 de grade, un disconfort termic deosebit de accentuat și nopți tropicale, cu minime între 17 și 24 de grade. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar populația este sfătuită să evite expunerea prelungită la soare și efortul fizic în orele de vârf.

Vezi articolul

Știri

Un click pe piesă și Iustina Uncrop ajunge în „Sezonul Campionilor” al emisiunii „Vedeta familiei”!

Adăugat

pe

Roman TV

Un simplu click o trimite pe Iustina Uncrop, o talentată fetiță de 10 ani, în „Sezonul Campionilor” 2027, al emisiunii „Vedeta familiei”, difuzată de TVR 1. Vizualizările strânse în număr cât mai mare o propulsează pe Iustina direct în emisiune. Comunitatea din Roman și nu numai – chiar din județul Neamț – o poate susține pe Iustina vizualizându-i piesa pe un link de pe Youtube, aceasta fiind foarte talentată, deci meritând pe deplin să fie susținută. Fata este pregătită de Mihaela Tertelici și Sergiu Rudich, la clubul de canto pe care aceștia îl gestionează.

https://www.youtube.com/watch?v=fwdFSJyLBe0

Vezi articolul

Știri

Cercetașii României – AMD Pildești vă așteaptă la „Festivalul luminii”

Adăugat

pe

Roman TV

Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 20, curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești va găzdui cea de-a XIV-a ediție a „Festivalului luminii”, organizat de Cercetașii României – AMD Pildești. Evenimentul îmbină spiritul cercetășesc cu momente de relaxare. Gulguțele aprinse vor crea trasee care generează o atmosferă feerică, iar atelierele interactive vor trezi interesul celor prezenți.

Vezi articolul

Știri

Eveniment caritabil organizat de Interact Roman pentru o familie greu încercată din Ion Creangă

Adăugat

pe

Roman TV

Clubul Interact Roman organizează un eveniment caritabil pentru o familie greu încercată. Povestea acestei familii pare una de necrezut, având în vedere multiplele probleme cu care se confruntă. Vorbim despre doi copii rămași fără ambii părinți biologici, aflați în situații medicale dificile: unul urmează tratament pentru cancer de piele, iar celălalt a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul capului în urma unui accident rutier. Alături de ei locuiește mama vitregă, care are cancer de sân. Și, de parcă nu ar fi fost suficiente aceste lovituri, pe 3 iunie 2026, la imobilul în care aceștia locuiesc, în comuna Ion Creangă, a izbucnit un incendiu care le-a distrus locuința. Acum, familia are nevoie de comunitate, iar tinerii curajoși din Clubul Interact Roman au inițiat evenimentul caritabil care va avea loc duminică, 5 iulie 2026, cu începere de la ora 12, în Parcul „Tei” din Comuna Ion Creangă. Cu ajutorul comunității, această familie va fi ajutată.

Vezi articolul

Știri

Erou în timpul liber: agent de poliție Tiberiu Mititelu a salvat o tânără din „ghearele” fostului concubin

Adăugat

pe

Roman TV

Un bărbat de 30 de ani și-a agresat fosta concubină în vârstă de 20 de ani, din cauza refuzului acesteia de a îi mai acorda o șansă, deci pentru că femeia nu a vrut să mai continue relația cu el. S-a întâmplat joi, 25 iunie 2026, pe strada Tineretului, când fata a ieșit de la spital. Orbit de refuz, bărbatul însoțit de mama lui, a devenit agresiv, având asupra sa și un briceag cu care a înțepat-o pe fosta concubină. Scena a fost văzută de către agentul de poliție Tiberiu Mititelu din cadrul Secției de Poliție Rurale Ion Creangă, aflat în timpul liber, care a intervenit imediat pentru salvarea tinerei. Agentul în vârstă de 28 de ani spune că toți cetățenii care sunt martorii unor astfel de evenimente ar trebui să încerce să împiedice escaladarea agresiunilor și întâmplarea unor tragedii.

Agentul de poliție Mititelu Tiberiu Ioan este polițiști în cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, fiind încadrat din anul 2025. În cauză a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent. Din păcate, persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată cererea pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Vezi articolul

Știri

Jandarmii nemțeni au arborat Drapelul Național pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău

Adăugat

pe

Roman TV

Jandarmii nemțeni au desfășurat, și în acest an, acțiunea de arborare a Drapelului Național al României pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău, inițiativă devenită tradiție la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Demersul are o semnificație simbolică și reprezintă un omagiu adus valorilor naționale, istoriei și identității românești, fiind totodată un gest de respect față de drapelul țării noastre, simbol al unității și suveranității statului român.

Acțiunea se înscrie în seria activităților cu caracter ceremonial desfășurate de jandarmii montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Montani Bicaz – Izvorul Muntelui și Durău, în Masivul Ceahlău, unul dintre reperele naturale emblematice ale județului Neamț. Prin astfel de inițiative, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț își reafirmă angajamentul de a promova valorile naționale și de a încuraja respectul față de simbolurile statului român.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Angajare

Știri

Știri15 ore în urmă

Crește valoarea punctului de amendă

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS1 iulie vine cu creșterea salariului minim brut pe țară de la 4.050 de...

Știri15 ore în urmă

Persoane care au ajuns la spitalul Roman, cu stare de leșin, din cauza căldurii

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn ultimele zile, canicula a pus stăpânire pe toată țara, luni și marți fiind...

Știri2 zile în urmă

Un click pe piesă și Iustina Uncrop ajunge în „Sezonul Campionilor” al emisiunii „Vedeta familiei”!

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn simplu click o trimite pe Iustina Uncrop, o talentată fetiță de 10 ani,...

Știri2 zile în urmă

Cercetașii României – AMD Pildești vă așteaptă la „Festivalul luminii”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSSâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 20, curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din...

Știri2 zile în urmă

Eveniment caritabil organizat de Interact Roman pentru o familie greu încercată din Ion Creangă

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSClubul Interact Roman organizează un eveniment caritabil pentru o familie greu încercată. Povestea acestei...

Știri5 zile în urmă

Erou în timpul liber: agent de poliție Tiberiu Mititelu a salvat o tânără din „ghearele” fostului concubin

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn bărbat de 30 de ani și-a agresat fosta concubină în vârstă de 20...

Știri5 zile în urmă

Jandarmii nemțeni au arborat Drapelul Național pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJandarmii nemțeni au desfășurat, și în acest an, acțiunea de arborare a Drapelului Național...

Emisiuni

Panorama22 de ore în urmă

🌐 Panorama / Parlamentul intră in vacanță, Guvernul Bolojan rămâne / 30 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 30 iunie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

🎙️ PULSE CHECK5 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Provocările meseriei de pompier militar

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: cpt. Irina Popa – purtător de cuvânt ISU Neamț » Cum este privită...

În gardă7 zile în urmă

⚕️ ÎN GARDĂ | Evoluția tratamentelor oncologice

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: dr. Alexandra Andriciuc – medic primar oncolog în cadrul SMU Roman » Câți...

Cazuri și necazurio săptămână în urmă

Asociația „Născută Înger” și-a premiat copiii merituoși

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAsociația „Născută Înger” din Piatra-Neamț a celebrat o zi plină de emoție, recunoștință și...

Panoramao săptămână în urmă

🌐 Panorama / Harababura politică continuă. Încă un pas până la anticipate / 23 unie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 23 iunie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Apa Serv SA Neamț, proiect de 900 de milioane de lei / 19 iunie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția specială a emisiunii Radar TV, de vineri, 19 iunie invitat: Vlad Angheluță, director...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Cele mai frecvente afecțiuni ale prietenilor necuvântători

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi la Roman TV, o nouă ediție a podcastului 🎙️ PULSE CHECK invitat: Bianca...