Știri
APA SERV transmite istoricul Captării Pildești-Simionești, la solicitarea Roman TV privind situația lucrărilor efectuate (acolo) în această perioadă
În contextul lucrărilor efectuate în această perioadă de lucrătorii Companiei Apa SERV la Stația de Captare Pildești-Simionești, Roman TV a transmis entității o adresă prin care a solicitat date privind tipul de lucrări și motivul pentru care sunt executate (dacă vor îmbunătăți situația privind lipsa apei în municipiul Roman), dacă acestea vor garanta debit de apă necesar alimentării Municipiului Roman, fără întreruperi, dar și costurile acestor lucrări, executate în regie proprie, în cadrul unui parteneriat Apa SERV-SGA Neamț. Totodată, au fost solicitate informații privind intențiile viitoare privind investițiile în infrastructura de apă din zona Romanului. Mai jos este redat integral răspunsul Companiei Apa SERV Neamț, privind aceste aspecte și nu numai.
„În vederea alimentării cu apă a municipiului Roman și în urma studiilor realizate, începând cu anul 1963 au început lucrări pentru executarea unei captări în zona Pildești-Simionești.
Studiul hidrogeologic întocmit în anul 1954 a analizat soluțiile tehnice pentru alimentarea cu apă a orașului Roman. Au fost analizate atât apele de suprafață, cât și cele subterane și de mare adâncime. Forajele executate indicau un debit în captarea Pildești de 224l/sec. În cadrul acestui studiu este menționat faptul că, întrucât Romanul ar fi urmat să se extindă, această captare nu ar fi urmat să asigure debitul necesar pentru alimentarea cu apă a acestuia.
Etapele realizării captării au fost:
– în etapa I aferentă anilor 1963-1966 s-au executat 14 puțuri.
– în etapa II aferentă anilor 1967-1970 s-au executat alte 15 puțuri.
– în etapa III aferentă anilor 1970-1975 s-au executat alte 15 puțuri
– în etapa IV aferentă anilor 1978-1980 s-au executat 22 puțuri;
– în etapa V aferentă anilor 1990-1993 s-au executat 28 puțuri.
În cadrul proiectului nr. 90/1990 – „Dezvoltarea alimentării cu apă a municipiului Roman” – întocmit de Secția Proiectare Județeană Neamț care a stat la baza executării etapei a V-a, este menționat expres faptul că este nevoie de un debit suplimentar și se specifică în clar faptul că este necesară o nouă etapă ce ar trebui executată în anul 2010. În cadrul paginii 9 a acestui proiect se menționează faptul că pentru obținerea debitului necesar pentru captare se recomandă lucrări hidrologice, în albia râului Moldova, iar singura alternativă pentru alimentarea cu apă a municipiului Roman ar fi realizarea unei captări de suprafață.
Este menționată conducta de aducțiune DN 375, realizată în anul 1910 (!).
Analizând datele din fișele de foraj aferente captării, veți observa că nivelurile hidrostatice din puțuri au suferit o scădere semnificativă începând cu anul 2004, iar problemele municipiului Roman cu furnizarea apei datează din acel an.
AȘADAR, ÎN ANUL 2009, DATA PREDĂRII CĂTRE APA SERV ÎN CONCESIUNE, MUNICIPIUL ROMAN CUNOȘTEA FAPTUL CĂ:
– CONDUCTA DE ADUCȚIUNE ESTE FOARTE VECHE, ÎNCĂ DIN 1910 ȘI NU A FOST ÎNLOCUITĂ/REABILITATĂ;
– NU EXISTĂ NICIUN DEMERS PENTRU REALIZAREA CAPTĂRII AFERENTĂ ETAPEI ANULUI 2010, AȘA CUM S-A STABILIT ÎN PROIECTUL NR. 90/1990.
După predarea captării Pildești-Simionești către operator, s-au efectuat studii hidrologice (fie de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, fie de către societăți care au acest domeniu de activitate), studii care au statuat faptul că acviferul este alimentat în principal din precipitații și de afluxul de apă din râul Moldova. Mai mult, tot aceste studii au arătat faptul că, dată fiind poziționarea captării, în perioadele de secetă apa acumulată în puțuri migrează către râul Moldova.
Situația actuală a captării
Din cauza scăderii drastice a nivelului hidrostatic în puțurile captării Pildești-Simionești și din cauza deteriorării pragurilor de fund realizate de Sistemul de Gospodărire a Apelor în albia râului Modova, sursa de apă este insuficientă furnizării în regim continuu și fără întreruperi ale serviciului de alimentare cu apă pentru locuitorii Municipiului Roman .
Precizăm că am informat atât SGA, cât și ABA Siret despre situația captării, solicitând executarea lucrărilor hidrologice necesare ridicării nivelului râului Moldova. Am efectuat acest demers întrucât ABA Siret este deținătorul de drept, potrivit prevederilor Legii 107/1996 a lucrărilor hidrologice și deține dreptul de a interveni în albia râului Moldova.
Precizăm totodată că în data de 14.11.2023, reprezentanții ABA Siret, SGA și Apa Serv s-au întâlnit în zona captării Pildești-Simionești, în vederea identificării unor soluții. Experții au concluzionat faptul că, din cauza secetei pedologice prelungite, afluxul de apă pe râul Moldova este foarte diminuat, aceștia recomandând identificarea unei soluții pentru realizarea captării de suprafață.
Subliniem faptul că și operatorul Apa Vital, cel care ne suplinea volumul de apă necesar alimentării municipiului Roman, se confruntă cu probleme similare nemaiputându-ne furniza debitul suplimentar în mod constant.
Am adus la cunostința proprietarului Captării Pildești-Simionești, respectiv Municipiului Roman, prin adresa nr. 21546/15.11.2023 despre problemele semnalate mai sus. Urmare a acestui demers, s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență Roman, fiind emisă hotărârea nr. 6/17.11.2023.
Prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 29/17.11.2023 s-a constatat situația de urgență și s-au dispus măsuri în sarcina Companiei, a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț și a Municipiului Roman.
Referitor la solicitarea dumneavoastră:
- Lucrările pentru decolmatarea râului și repararea pragurilor (deci nu pentru o captare de suprafață) au fost demarate în data de 20.11.2023. Acestea presupun decolmatarea cursului râului Moldova în dreptul malului stâng pentru a aduce apa în proximitatea Captării și lucrări provizorii de refacere a pragurilor de fund din aceeași zonă. Lucrările sunt necesare pentru creșterea nivelului apei din puțuri.
- Lucrările trebuie finalizate în a doua saptămână a lunii decembrie 2023.
- Costurile lucrărilor sunt suportate în parteneriat APA SERV SA – SISTEMUL DE GOSPODĂRIRE A APELOR și sunt reprezentate de închirierea utilajelor necesare. După finalizarea lucrărilor vom cunoaște cu exactitate costurile.
- Sunt prevăzute lucrări în cadrul Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și Apă Uzată, respectiv reabilitarea a 60 de puțuri și demararea unui studiu în zona captării Pildești-Simionești.
- Pentru a putea preîntampina și micșora efectele negative, luând în considerare faptul că proprietarul Captării Pildești-Simionești este Municipiul Roman, analizând prevederile art.34 alin.2 din Constituție coroborate cu cele din cadrul art. 9 si art.11 din Legea 241/2006, ar trebui luate în considerare implementarea următoarelor soluții:
- reforări de puțuri, având în vedere că din cauza vechimii captării și implicit a puțurilor forate, stratul filtrant este colmatat iar desnisipările efectuate periodic de Companie nu rezolvă în totalitate decolmatarea stratului filtrant și curățarea fantelor coloanei filtrante;
- execuția de noi foraje de mare adâncime în zona captării;
- execuția unui nou dren în stația de captare;
- execuția unei captări de suprafață (în zona captării sau în zona hidrocentralei).”
Redactor: Alexandra Manea
Știri
Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați
Planul Roșu a fost activat la Săbăoani după ce mai mulți elevi de clasa a șasea, care învață la liceul „Vasile Alecsandri”, au acuzat dureri de cap, senzație de greață, usturime în gât și amețeli. 206 elevi și 12 adulți au fost evacuați din unitatea școlară. Zeci de elevi, toți din aceeași clasă, au fost transportați la spitalul din Roman.
Cadrele medicale spun că starea de sănătate a elevilor s-a îmbunătățit după ce aceștia au plecat din incinta liceului. Ei sunt acum în afara oricărui pericol.
Primarul comunei are o ipoteză referitoare la cele întâmplate. El crede că o substanță necunoscută, găsită pe bănci, a cauzat totul.
Până în acest moment, autoritățile nu au identificat substanța care le-a făcut rău elevilor și nici nu au stabilit circumstanțele în care a avut loc evenimentul de la liceul din Săbăoani.
Știri
Examen pentru viitorii detectivi particulari
Pe 3 decembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț organizează examenul pentru atestarea calității de detectiv particular. Testarea va avea loc la sediul instituției din Piatra Neamț, iar persoanele interesate se pot înscrie până pe 27 noiembrie 2026, dacă îndeplinesc condițiile necesare.
Examenul constă într-o probă scrisă și un interviu, iar tematica este publicată pe site-ul poliției.
Știri
Testul de lectură picat de studenți
Un experiment realizat de un profesor universitar din Iași scoate la iveală cât de rar mai ajung studenții să deschidă cărțile incluse în bibliografie. Cadrul didactic a ascuns o bancnotă de 100 de lei în cartea „Rețele de Calculatoare”, din biblioteca universității. După un an, banii erau tot acolo, chiar dacă profesorul le-a dat indicii tinerilor despre surpriza pe care a pregătit-o.
Tinerii preferă să citească în format electronic și să învețe cu ajutorul inteligenței artificiale, motiv pentru care pe rafturile bibliotecilor se pune praful. Rămâne de văzut dacă studenții vor fi motivați de acest experiment, în așa fel încât să utilizeze și cărțile tipărite.
Știri
Focar de rabie confirmat în municipiul Piatra-Neamț
Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Neamț a notificat confirmarea unui focar de rabie la un câine fără stăpân, în vârstă de aproximativ patru luni, identificat pe domeniul public al municipiului Piatra-Neamț.
Diagnosticul a fost confirmat prin analize de laborator, potrivit documentelor transmise de DSVSA Neamț.
În urma confirmării cazului, autoritatea sanitar-veterinară a elaborat un plan de măsuri pentru prevenirea răspândirii bolii, care a fost supus aprobării Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Neamț și votat în unanimitate.
Planul prevede instituirea unei zone de protecție în zona Balaur din municipiul Piatra-Neamț și a unei zone de supraveghere care cuprinde municipiul Piatra-Neamț și fondurile cinegetice Negrești, Cuejdiu Almaș, Dumbrava, Bodești, Magazia și Grumăzești.
Principalele măsuri propuse vizează:
* identificarea și supravegherea animalelor care ar fi putut intra în contact cu animalul infectat;
* efectuarea recensământului câinilor și pisicilor și intensificarea vaccinării antirabice;
* aplicarea restricțiilor de circulație a animalelor în zonele vizate, conform dispozițiilor sanitar-veterinare;
* intensificarea supravegherii faunei sălbatice din fondurile cinegetice incluse în zona de supraveghere;
* identificarea eventualelor persoane expuse și îndrumarea acestora către serviciile medicale specializate;
* informarea populației cu privire la măsurile de prevenire a rabiei și obligațiile deținătorilor de animale.
Pentru implementarea măsurilor este necesară colaborarea dintre DSVSA Neamț, Primăria Municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Sănătate Publică Neamț, structurile Ministerului Afacerilor Interne și instituțiile responsabile de gestionarea fondurilor cinegetice.
Recomandări pentru populație
Autoritățile recomandă cetățenilor să evite contactul cu animalele necunoscute, fără stăpân sau care prezintă un comportament neobișnuit, să verifice situația vaccinării antirabice a animalelor de companie și să respecte indicațiile medicilor veterinari.
În cazul unei mușcături sau zgârieturi provocate de un animal suspect, persoanele afectate trebuie să spele imediat rana cu apă și săpun și să solicite fără întârziere evaluare medicală, pentru stabilirea necesității tratamentului preventiv antirabic.
Deținătorii de câini și pisici sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari și să respecte restricțiile stabilite de autoritățile competente.
Măsurile de control prevăzute în plan sunt propuse pentru o perioadă de minimum 30 de zile, urmând ca menținerea sau ridicarea acestora să fie stabilită în funcție de evoluția situației epidemiologice.
Instituția Prefectului – Județul Neamț va urmări, prin mecanismele instituționale competente, aplicarea măsurilor stabilite și colaborarea dintre autoritățile implicate, astfel încât protejarea sănătății populației și prevenirea răspândirii bolii să reprezinte priorități.
Știri
Planul roșu, activat la Săbăoani: elevi de clasa a șasea, intoxicați
🔔 Update 14:15: Declarații cpt. Irina Popa – ISU Neamț
🔔 Update 14:00:
Primarul comunei Săbăoani, Florin Vîrgă, a afirmat că în unitatea școlară nu s-a făcut recent nicio dezinsecție sau deratizare și că primele date conduc spre ipoteza că o substanță necunoscută, găsită pe băncile elevilor, a cauzat simptomele acestora.
Spitalul Roman anunță că în prezent oferă îngrijiri pentru 17 copii, a căror stare este stabilă.
206 elevi și 12 adulți au fost evacuați.
La locul evenimentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple. A fost mobilizat și un echipaj de la SAJ. De asemenea a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Bacău.
Surse din cadrul Spitalului Roman afirmă că 22 de copii și un adult au fost aduși la unitatea sanitară pentru evaluare de specialitate.
Autoritățile încearcă să identifice cauza acestui incident.
Revenim cu detalii.
Știre inițială
Alertă la Corpul C al Liceului „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, județul Neamț, după ce mai mulți elevi au început să acuze stări de rău. Inițial, șapte copii de clasa a VI-a, aflați în aceeași sală de curs, au prezentat dureri de cap, usturimi în gât și amețeli. La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri, SMURD și Ambulanță, iar echipa CBRN a ISU Bacău a fost prealertată pentru o posibilă intervenție.
NEAMȚ – Mai mulți elevi acuză stări de rău, la o unitate de învățământ din localitatea Săbăoani – Planul Roșu de Intervenție activat
Pompierii militari nemțeni intervin în localitatea Săbăoani, după ce mai mulți elevi au acuzat dureri de cap și usturime în gât.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul județului Neamț a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Până la acest moment, 12 copii sunt în evaluare medicală, la fața locului și, ulterior, vor fi transportați la spital pentru investigații de specialitate.
Toate persoanele din unitatea de învățământ au fost evacuate.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost trimise 1 autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor, 1 ambulanță SMURD și 1 autospeciala pentru transport personal și victime multiple. În sprijinul echipelor medicale alocate la caz, intervine și 1 ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.
De asemenea, a fost prealertat și echipajul CBRN de la ISU Iași.
Misiunea este în dinamică.
Știri
Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.
Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Știri
Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț
Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.




