Știri
Alți 90.000 de lei pentru sistemul de supraveghere video din oraș
Se extinde sistemul de supravegere video de pe raza municipiului Roman, urmând ca alte zece camere, pe lângă cele existente deja, să fie montate în diferite zone de-ale orașului.
Știri
La mulți ani salvatorilor nemțeni: 21 de ani de ISU Neamț!
În conformitate cu H.G.R nr. 1.490 din 09.09.2004, publicată în M O. nr. 884 din 28.09.2004, s-a înființat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Administrației și Internelor, având sediul în București. Până în anul 2004, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și cele de protecție civilă se realizau de către Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari și Comandamentul Protecției Civile, instituții aflate sub coordonarea Ministerului de Interne.
Pentru a se adapta la creșterea exponențială a riscurilor nonmilitare, pe fondul accelerării tendințelor de globalizare, al schimbărilor climatice radicale, al diversificării activităților economice și producerii de dezastre, cele două instituții menționate fuzionează în decembrie 2004, luând astfel ființă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în conformitate cu H.G.R nr. 1.492 din 09.09.2004.
Obiectivul fundamental al activității desfășurate de IGSU vizează eficientizarea acțiunilor de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, în vederea menținerii sub control a riscurilor și asigurării stării de normalitate a vieții comunităților umane și este atins prin multitudinea de activități de prevenire și intervenție pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor SMURD, salvarea persoanelor și limitarea pagubelor produse de inundații, alunecări de teren, mișcări seismice, epidemii, epizootii, înzăpeziri, secetă, asistența persoanelor aflate în situații critice, intervenția la accidente tehnologice, radiologice, nucleare, biologice sau alte tipuri de calamități naturale sau antropice.
Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț vizează cu prioritate trei dintre cele cinci domenii de acțiune esențiale în managementul situațiilor de urgență: prevenire, pregătire și răspuns, reușind să asigure monitorizarea cât mai eficientă a situațiilor de urgență, concomitent cu dezvoltarea capacității de răspuns. ISU Neamț își îndeplinește misiunile specifice într-o porțiune din teritoriul național, denumită zonă de competență, aprobată prin Hotărâre a Guvernului, suprafața acesteia fiind identică cu suprafața teritoriul județului Neamț. Pentru asigurarea răspunsului optim, zona de competență este împărțită în raioane de intervenție/sectoare de intervenție aferente următoarelor subunități/puncte de lucru:
Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și Punctul de lucru Roznov au repartizate un raion de intervenție/sector de intervenție care cuprinde 1 municipiu, 2 orașe, 28 de comune și 132 sate.
Detașamentul de pompieri Roman și Punctul de lucru Poienari au repartizate un raion de intervenție/sector de intervenție care cuprinde 1 municipiu, 29 de comune din județul Neamț, cu 123 sate și 2 comune din județul Iași (plan de intervenție comună).
Detașamentul de pompieri Târgu Neamț, compus din Garda de intervenție nr. 1 Târgu-Neamț și Garda de intervenție nr. 2 Poiana Teiului, are repartizat un raion de intervenție care cuprinde 1 oraș, 21 de comune și 93 sate.
În cei 21 ani de existență, în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț s-au produs 168553 de evenimente care au necesitat intervenția serviciilor profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență din care:
- 9708 pentru stingerea incendiilor;
- 4129 incendii de vegetație și altele/arderi necontrolate;
- 4461 misiuni pentru asistența persoanelor;
- 7747 pentru alte situații de urgență;
- 387 pentru protecția mediului;
- 8126 pentru alte intervenții;
- 469 pentrumisiuni de sprijin;
- 448 exerciții;
- 6281 misiuni de recunoaștere și activități de informare;
- 2229 misiuni de prevenire privind măsuri COVID 19;
- 124568 pentru cazuri de urgență asistate de echipajele de descarcerare și prim ajutor – S.M.U.R.D.
De asemenea, forțele noastre de intervenție au mai fost solicitate în 9445situații, la care însă nu s-a intervenit din diverse motive:
- 2327 întoarceri din drum – echipajele au fost alertate, dar au fost rechemate la unitate, întrucât nu mai era necesară deplasarea acestora;
- 5132 deplasări fără intervenții – echipajele au ajuns la locul evenimentului dar nu au acționat, întrucât evenimentul a fost rezolvat de către SVSU/SPSU, cetățeni/salariați sau persoanele au refuzat primul ajutor calificat;
- 1986alarme false – echipajul a ajuns la adresa indicată și a constatat că evenimentul nu s-a produs sau pacientul nu există
Din păcate, incendiile nu au produs doar pagube materiale, ci și victime omenești:
- 163 persoane au decedat (9 copii și 154 adulți),
- 364 de persoane au fost rănite (29 copii și 335 adulți),
Totodată, în perioada analizată au fost salvate 724 persoane, dintre care 234 copiii și 490 adulți.
În acești 21 de ani, pe timpul misiunilor și al activităților de pregătire, am avut sprijinul Instituției Prefectului, Consiliului Județean Neamț, al primarilor din județ și în mod special al celor din municipiile Piatra Neamț și Roman, din orașele Târgu Neamț, Roznov și comunele Poiana Teiului și Poienari – acolo unde avem dislocate subunitățile de intervenție, S.T.S. – Biroului „112” Neamț,colegilor din Ministerul Afacerilor Interne, polițiști și jandarmi nemțeni, al colegilor din Ministerul Apărării Naționale, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de ambulanță al județului Neamț, Inspectoratul de Stat în construcții, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, precum și din celelalte instituții reprezentate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Mulțumim tuturor cadrelor din ISU Neamț, pentru eforturile pe care le fac pentru îndeplinirea obiectivului principal al instituției: protejarea și salvarea cetățenilor.
La mulți ani, ISU Neamț!
Mulțumim cetățenilor pentru încrederea acordată!
Compartimentul Informare și Relații Publice din cadrul ISU „Petrodava” Neamț
Știri
O minune pentru Ștefania, care va fi evacuată în stradă: o romașcană din Spania i-a plătit chirie pentru a ieși din iarnă
Cazul Ștefaniei Antăluță, prezentat la Roman TV, a avurt ecou peste granițe, la romașcani din diaspora. Maria Cristina Tudose locuiește în Spania, dar în fața cazului prezentat nu a putut rămâne indiferentă. Femeia a luat legătura cu redacția noastră, precizând că dorește să-i plătească o chirie Ștefaniei la un imobil disponibil în Roman, pe o perioadă de șase luni. Ulterior, pentru că o chirie ieftină nu a putut fi găsită în regim de urgență, Cristina din Spania, cu sprijinul fratelui său și al cumnatei, a reușit să îi plătească chiria la o locuință până în luna februarie 2026. Fratele și cumnata femeii dețin magazinul „Cutiuța cu minuni” de la Piața Mare. Astfel, Ștefania Antăluță nu rămâne sub cerul liber începând de mâine, atunci când va fi evacuată din casa pierdută din cauza încrederii acordate unor persoane. În urmă cu 18 ani, femeia a fost convinsă să împrumute bani din bancă, punând garanție apartamentul familiei sale, cel din care va pleca mâine după 53 de ani.
Pentru a se putea întreține și pentru a nu ajunge iar în stradă începând cu luna februarie, Ștefaniei i-ar trebui și un loc de muncă stabil, un venit din care să își poată plăti chiria și cele necesare traiului de zi cu zi.
Știri
Toți copiii sunt buni! Cei de pe Fabricii au primit daruri de la polițiștii nemțeni
Polițiștii nemțeni au continuat tradiția faptelor bune și au revenit în mijlocul copiilor de pe strada Fabricii din Municipiul Roman, devenind din nou mesagerii faptelor bune. După ce anul trecut le-au oferit copiilor încălțăminte de iarnă și sport, adaptate nevoilor lor, anul acesta copiii au primit treninguri personalizate. Aceștia s-au bucurat de o zi împreună cu polițiștii, au servit dulciuri și au făcut fotografii, printre zâmbete și mulțumiri. Copiii din fostele grajduri sunt, la fel ca toți ceilalți, încărcați de emoția așteptării lui Moș Crăciun, visând la daruri și la joacă și voie bună.
Știri
Romanvodiștii Sabin Nechifor și Andrei Laic au salvat viața unui om căzut pe stradă
Zilele trecute, Sabin Nechifor și Andrei Laic, ambii elevi în clasa a XII-a la Colegiul Național „Roman-Vodă” au salvat viața unui om. Cei doi tineri se aflau în curtea corpului D al colegiului când au observat că în afara curții, un bărbat în vârstă de 46 de ani a căzut în stradă. Sabin și Andrei nu au stat pe gânduri și au intervenit rapid pentru efectuarea manevrelor de resuscitare, până la sosirea echipajului de ambulanță. Tinerii au fost lăudați de cadrele medicale, care au apreciat corectitudinea și promptitudinea intervenției lor. Conducerea liceului se mândrește cu astfel de elevi, care aduc plus valoare în comunitate.
Bărbatul a fost transportat la Institutul de Boli Cradiovasculare din Iași, a fost operat și starea lui de sănătate este acum bună. Este conștient, stabil, recuperat 100% neurologic, potrivit informațiilor trasmise de reprezentanții SMUR.
Știri
Noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor din pietonal va fi ferit de infiltrații?
Joi, 11 decembrie 2025, în pietonalul Ștefan cel Mare a fost inaugurat noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Roman, în spațiul în care a funcționat CEC Bank. Noul sediu este dotat modern, este echipat cu aparatură nouă și cu mobilier. Pentru întreaga modernizare a fost alocată suma de 350.000 de lei, conform declarațiilor primarului Laurențiu Leoreanu. La exterior, noul sediu este văruit, făcând notă disconcordantă cu restul pietonalului. Totodată, reporterul Roman TV a întrebat dacă au fost luate măsuri de precauție pentru ca spațiul – cu dotări noi și cu documente importante – să fie ferit de infiltrațiile care au tot apărut de-a lungul timpului, în pietonal.
În vechiul sediu în care își desfășura activitatea Serviciul Evidența Persoanelor își va desfășura activitatea, în continuare, Poliția Locală.
Lucrările de modernizare a Pietonalului Ștefan cel Mare au demarat în anul 2008, atunci când s-a intervenit la tronsonul III al obiectivului, urmat de lucrări la tronsonul I și IV în anul 2011, la tronsonul II în anii 2013, 2016 și 2019. Firmele contractate au fost SC CONTACT STEEL SRL pentru tronsonul III, SC MODERN CONSTRUCT SRL pentru tronsoanele I si IV, SC BACOR PROD COM SRL pentru tronsonul II și SC ROBU CONSTRUCT SRL pentru tronsonul II, plus circulație parter II. Din anul 2008 și până în anul 2019, valoarea contractelor încheiate cu aceste firme a fost de peste 10.800.000 de lei cu TVA inclus, adică peste 2.100.000 euro, jumătate din această sumă fiind cuprinsă în contractul pentru tronsonul II, plus circulație parter II, executate de societatea ROBU CONSTRUCT, fiind segmentul care prezintă probleme legate de execuție.
Știri
A furat țigări, dispozitive de vapat și un telefon de la un bar din gară
La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul PPTF Roman au fost sesizați de către administratorul unei societății comerciale, despre faptul ca în zilele de 8 și 9 decembrie a.c., o persoană necunoscută a pătruns prin efracție în incinta unui bar din Stația CF Roman și a sustras un telefon mobil, mai multe pachete de țigări și dispozitive de vapat, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.600 lei.
Știri
Noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor, modernizat cu 350.000 lei. Mobilierul, 92.000 lei
A fost inaugurat noul sediu al Serviciului Evidența Persoanelor joi, 11 decembrie, în Pietonalul Ștefan cel Mare. Potrivit SEAP, în noul spațiu a fost investită suma de 76.571 de lei pentru mobilier, iar pentru instalații termice și sanitare suma de 130.085,92 de lei, ambele fără TVA. Pentru prima achiziți – la data de 8 decembrie 2025 – a fost încheiat un contract cu firma LM Mob SRL, pentru a doua – la aceeași dată – cu firma Kadata Prest SRL. În total, 350.000 de lei ar fi fost suma totală investită în modernizarea spațiului în care, în trecut, și-a desfășurat activitatea CEC Bank.
-
Știriacum 8 ani1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 9 aniUrbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 4 aniBaie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 3 aniMoarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 4 aniDin imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 aniEleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 4 aniTânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 4 aniCrimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția



