Reportaje
„MĂRĂȘEȘTI 100 – ALTAR DE JERTFĂ ȘI RECUNOȘTINȚĂ”
Centenarul punerii pietrei de temelie a Mausoleului de la Mărășești (6/19 august 1923)
DREPTUL LA NEUITARE (Pr. Florin Tuscanu – Roman)
MAUSOLEUL DE LA MĂRĂȘEȘTI la 100 de ani de la așezarea pietrei de temelie a Bisericii Neamului. Povestea celui mai mare mausoleu din țara noastră a început în luna iunie 1919. După încheierea războiului și înfăptuirea Marii Uniri, pe 8-9 iunie 1919 a avut loc Adunarea generală şi Congresul Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române la Bucureşti, la care au participat înalți demnitari ai statului între care și Mitropolitul Pimen al Moldovei, care a propus atunci SONFR implicarea în construirea unui mausoleu la Mărăşeşti, „întru cinstea eroilor neamului”, o „Biserică a Neamului românesc”, zidită pe relicvele ostașilor căzuți la datorie.
Luând act de această initiativă, episcopul Romanului Teodosie Atanasiu, eparhie pe teritoriul căreea se afla Mărășeștiul (județul Putna pe atunci) a adresat tuturor preoților din Episcopia Romanului o scrisoare de îndemn la solodaritate creștină, pentru ca toate parohiile din satele și orașele Eparhiei să contribuie la colecta pentru ridicarea acestui altar al neamului. Iată un pasaj sugestiv: „Biserica Neamului ce se va ridica la Mărășești va întrupa în sine bravura și eroismul ostașului român, care punând stavilă puhoiului năvalnic al dușmanilor noștri, le-a strigat cu mândrie: Pe aici nu se trece! Și nu s-a trecut…Acest altar să vorbească generațiilor viitoare că înaintașii lor, care au făcut România Mare au fost la înălțimea chemării lor”.
Când a fost ales locul pentru Biserica de la Mărășești, mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu, present pe câmpul din zona Gării de la Mărășești a spus: „Dacă Jerusalimul, cu biserica Sfântului Mormânt și Golgota este locul de adorație și închinare al creștinilor, tot așa pe Valea Siretului, la Mărășești, acest altar, ridicat pe Golgota ostașilor noștri va fi locul de mântuire a Neamului Românesc”
La 6/19 august 1923 a avut loc punerea pietrei de temelie la Biserica Neamului de la Mărăşeşti. Ceremonia religioasă a început printr-un mare parastas pentru odihna vitejilor morţi pentru patrie, oficiat de către Mitropolit Pimen, înconjurat de episcopii: Lucian Triteanu al Romanului, Nectarie Cotlarciuc al Cetăţii Albe, Ghenadie Niculescu al Buzăului, Justinian Teculescu episcopul Armatei venit de la Alba Iulia, de către numeroși preoți: reprezentanţii clerului Capitalei şi protoierii judeţelor din Moldova. Lucrările vor întârzia din lipsa fondurilor, iar Mausoleul va fi finalizat și sfințit de către episcopul Romanului Lucian Triteanu după 15 ani, abia în septembrie 1938.
Veșnică să fie pomenirea eroilor neamului, precum și a ctitorilor acestui altar al Neamului!
Reportaje
Întoarcerea pentru o zi în armată, la Poligonul de tragere Gârleni
MOBEX NT-SV-BT-26, exercițiu de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și teritoriului pentru apărare, a reunit pentru o zi rezerviștii din județul Neamț, în Poligonul de tragere Gârleni din județul Bacău. Acolo au avut loc activități specifice de pregătire. Potrivit scenariului aprobat, pe timpul desfășurării exercițiului au fost puse în aplicare, prin simulare, la nivelul județului, măsurile și acțiunile cuprinse în „Planul de mobilizare a economiei naționale pentru apărare, valabil în perioada 2025-2028”, în „Programul cu obiectivele de pregătire operativă a teritoriului pentru apărare” și în „Planul de rechiziții de bunuri și prestări servicii în interes public județean”.
MOBEX NT-SV-BT-26 este organizat şi condus de Ministerul Apărării Naționale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Reportaje
Cenaclul „Clepsydra” din luna august: „pace, armonie și iubire!”
Organizat de Societatea Culturală „Clepsidra” și de Uniunea Ziariștilor Profesionisti din România, Filiala „Filip Brunea Fox” Roman, al cărei președinte este părintele Cornel Paiu, Cenaclul „Clepsydra” din luna august, desfășurat în data de 27 a lunii, a marcat vernisajul expoziției intitulate „Despre natura continuă a contrastului”, semnată de Carmen Cărăușu, deschisă la Galeria de Artă „Paiul Verde”, până pe 20 septembrie; dar și conferințe și prezentări susținute de Petru Nica, prof. dr. Lucian Strochi, prof. dr. Paraschiva Buciumanu; recital de poezie susținut de Ioan Uleanu; triplă lansare de carte sub semnătura lui Petru Nica; lansarea publicației „Paiul verde- Galerie și Foaie de Artă&Poezie” – Supliment al revistei „Clepsydra”, momentele culturale fiind intercalate cu inserții muzicale.
Roman TV este partener media al evenimentului.
Reportaje
Expoziție cu piese inedite de la vestigiile din curtea Spitalului „Precista”, la Muzeul de Istorie
Casa „Fălcoianu” a Muzeului de Istorie din Roman găzduiește, începând cu data de 27august și până la data de 2 octombrie 2026, expoziția temporară intitulată „Măiestria meșterilor Romanului medieval în prelucrarea și decorarea artefactelor de os și corn”. Organizatorii transmit că piesele sunt unice și că sunt relizate prin tehnici explicate în cadrul muzeului celor care vor vizita expoziția. Evenimentul marchează Ziua Muzeului de Istorie din Roman, sărbătorită la începutul lunii septembrie.
Reportaje
Două zile de spectacol ecvestru la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț
În weekend-ul 22-23 august, Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț a găzduit Ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura, eveniment încununat de împlinirea a 40 de ani de la înființarea bazei hipice. În cinstea acestui eveniment, Asociația Club Sportiv Ecvestru „Costache Lupu” a declarat anul 2026 An Aniversar al Sportului Ecvestru Nemțean.
Ajunsă la ediția a XVII-a, competiția, inițiată în anul 2009 de regretatul Culiță Tărâță, a devenit de-a lungul anilor un reper al sportului ecvestru nemțean, căpătând dimensiuni naționale și internaționale.
Sărbătoarea celor 40 de ani de existență a Bazei Hipice a fost marcată sâmbătă, 22 august, de la ora 16:30, după ceremonialul de deschidere oficială a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole Cupa TCE Agricultura, ediția a XVII-a, finanțată în totalitate de firma TCE Agricultura.
Un moment inedit din cadrul evenimentului a fost ceremonialul de pensionare a unui cal pur sânge englez.
Rezultatele Cupei TCE Agricultura 2026
Clubul TCE Trei Brazi a încheiat cu succes ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura, obținând două locuri I la categoria Amatori.
Sportivul Emilian Petroi, antrenat de Lucian Aprofirei, s-a impus în proba nr. 1 Amatori și proba nr. 6 Amatori, alături de calul Word, proprietatea lui Neculai Arsenoaia.
Un nou rezultat valoros pentru club a fost obținut de Adelina Berariu, care a ocupat locul III în proba nr. 2 Amatori, împreună cu calul El Zorab. Sportiva este antrenată de Lucian Aprofirei și este totodată proprietara calului.
Marele Premiu „Cupa TCE Agricultura”
Trofeul ediției din 2026 a fost câștigat de Ștefan Leonte, reprezentant al Clubului Frații Jderi Târgu-Neamț, împreună cu calul Kannan de România, al cărui proprietar este chiar sportivul.
Locul II a revenit lui Călin Nemeș, de la Clubul Universitatea Cluj, alături de calul Fiolyn on Fire, proprietatea lui Rareș Tarța.
Reportaje
Cordun, la ceas de sărbătoare: Ziua Comunei, cu momente vibrante și cu distracție
Duminică, 23 august 2026, Comuna Cordun a fost la ceas de sărbătoare. Comunitatea s-a reunit pentru momente artistice, bucurându-se de momente vibrante, cei mici s-au bucurat de parcul de distracție, iar seniorii au privit spectacolul oferit de Primăria și Consiliul Local al Comunei Cordun. Cu toții au fost martorii unei seri de vară cu muzică, joc și voie bună.
Reportaje
🏇 Concursul Național de Sărituri peste Obstacole | Cupa TCE Agricultura 2026 | Piatra-Neamț
Două zile de spectacol ecvestru, performanță și emoție, reunite într-un singur material video.
Ediția a XVII-a a Concursului Național de Sărituri peste Obstacole – Cupa TCE Agricultura s-a desfășurat în perioada 22–23 august 2026, la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu” din Piatra-Neamț, sub semnul aniversării a 40 de ani de la inaugurarea bazei hipice (1986–2026).
În acest video regăsiți cele mai importante momente ale competiției: ceremonialul de deschidere, festivitatea aniversară, evoluțiile celor mai valoroși călăreți din România, manșele Cupei TCE Agricultura și festivitatea de premiere.
📍 Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu”, Piatra-Neamț
📅 22–23 august 2026
#CupaTCEAgricultura #PiatraNeamt #SportEcvestru #SarituriPesteObstacole #VirgilBarbuceanu
Reportaje
S-a încheiat ediția a VI-a a Festivalului „Alege Moto Rock”
Comuna Horia a găzduit, în weekend, a VI-a ediție a Festivalului „Alege Moto Rock”, organizat de organizat de Moto Mușatinii RC Roman. Comunitatea s-a unit în jurul unui eveniment devenit, deja, tradiție și s-a bucurat timp de două seri de prestațiile artiștilor invitați la festival.





