Știri
„Campioni” în consultanță: în afaceri, în achiziții, pentru PNRR sau Anghel Saligny (II)
În ediția trecută, Roman TV a arătat cum de la începutul anului și până în prezent, 23 de comune arondate Romanului au contractat firme de consultanță pentru obținerea finanțărilor la diferite proiecte sau pentru alte diferite astfel de servicii. În total, patru milioane de lei, inclusiv TVA, deci peste 800.000 de euro este valoarea contractelor încheiate cu firme de consultanță, până la această dată, de aceste comune din zona Romanului, studiate de Roman TV. Valoarea contractelor primelor opt comune care au apelat la aceste servicii a fost redată în partea întâi a acestui material. Următoarele vor fi prezentate în ediția de astăzi.
Așadar, Comuna Gherăești a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 187.350 de lei fără TVA, pentru servicii privind întocmirea documentației de delegare a gestiunii iluminatului public, consultanță pentru concesiunea pășunilor prin licitație publică, în domeniul achizițiilor prin expert cooptat, management de proiect prin Anghel Saligny, depunere proiect pe Componenta 15 – Educație, prin PNRR, depunere apel cerere fotovoltaice.
Comuna Stănița a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 148.391 de lei fără TVA, pentru servicii privind implementarea proiectului din cadrul PNRR – Componenta 3 și pentru servicii generale de consultanță, pentru implementare proiecte.
Comuna Cordun a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 146.800 de lei fără TVA, pentru servicii privind consultanță și studii de evaluare a impactului asupra sănătății populației, consultanță în achiziții prin expert cooptat pentru proceduri de execuție apă-canal, servicii de consultanță în domeniul achizițiilor, consultanță scriere, depunere și implementare proiect prin PNRR, Componenta 15.
Comuna Ion Creangă a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 129.000 de lei fără TVA, pentru servicii privind elaborare documentație de finanțare a unui program privind abandonul școlar la Școala Gimnazială Ion Creangă, pentru protecția contra incendiilor, pentru protecția SSM, elaborare documentație de finanțare prin PNRR, Componenta 15, servicii de consultanță în eficiența energetică, scriere, depunere și implementare proiect prin PNRR, Componenta 15.
Comuna Tămășeni a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 118.500 de lei fără TVA, pentru servicii de consultanță în construcții, consultanță pentru proiect „Reabilitare moderată a clădirii C1 a Școlii Profesionale Adjudeni”, consultanță pentru proictul privind dotarea unităților de învățământ, în domeniul SSM, consultanță în achiziții – expert tehnic cooptat în specialitatea CFDP.
Comuna Botești a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 116.000 de lei fără TVA, pentru servicii privind consultanță pentru depunere proiect Componenta 3 din PNRR, servicii generale de consultanță în afaceri, întocmirea documentației de delegare a gestiunii iluminatului public, elaborare cerere de finanțare Componenta 15 – Educație, prin PNRR, etapă precontractare program Anghel Saligny, consultanță și management de proiect PNRR.
Comuna Bozieni a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 75.000 de lei fără TVA, pentru consltanță în achiziții privind proceduri de execuție modernizare și reabilitare drumuri, în domeniul achizițiilor publice privind furnizare echipamente digitalizare, consultanță în depunere proiecte finanțate prin Anghel Saligny.
Ultima din această ediție, Comuna Valea Ursului a contractat firme de consultanță, valoarea totală a contractelor încheiate fiind de 75.000 de lei fără TVA, pentru servicii de consultanță privind scriere, depunere și implementare proiect prin PNRR, Componenta 15 și servicii de consultanță scriere și implementare proiect achiziție utilaj.
De menționat este faptul că este posibil, în funcție de termenii stipulați în aceste contracte, care nu sunt publice, ca firmele de consultanță să primească, în primă fază, un avans pentru serviciile contractate, urmând ca sumele integrale să le fie livrate dacă finanțările pe diferite proiecte, dorite de către administrațiile locale, primesc undă verde. De asemenea, de reținut este și faptul că multe administrații locale au angajați specializați în aceste domenii, dar care nu au suficientă experiență în prestarea unor astfel de servicii, iar edilii, deși externalizează aceste servicii, pot primi sporuri de până la 50 % din salariu pentru atragerea de fonduri europene în comună.
Știri
Accident pe E85, la Secuieni. O mașină s-a răsturnat
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, încărcată cu cereale, s-a produs pe E85, în comuna Secuieni, județul Neamț. În urma impactului, autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe o parte.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman, echipaje SAJ și polițiștii. La sosirea salvatorilor, toate cele trei persoane implicate reușiseră să iasă din vehicule.
Cele două persoane aflate în autoturism au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SAJ și SMURD, însă au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au intervenit pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma accidentului.
Știri
Elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere ale jud. Neamț
Pe 11 noiembrie, în contextul măsurilor pentru creșterea siguranței rutiere și reducerea numărului de persoane decedate sau grav rănite în accidente de circulație, elicopterele din dotarea Inspectoratului General de Aviație au survolat principalele artere rutiere de pe raza județului Neamț.
Șoferii sunt sfătuiți să respecte limitele legale de viteză și să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față; să nu efectueze depășiri riscante și să se asigure temeinic înaintea oricărei manevre; să nu utilizeze telefonul mobil în timpul conducerii, fără un dispozitiv de tip „mâini libere”; să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise; să acorde o atenție sporită pietonilor și bicicliștilor, în special în zonele intens circulate. Pietonii și bicicliștii sunt sfătuiți să se asigure temeinic înainte de traversare, să utilizeze locurile special amenajate și să fie vizibili în trafic, în special în condiții de vizibilitate redusă. Indiferent dacă sunt monitorizați de la sol sau din aer, respectarea regulilor de circulație trebuie să fie permanentă.
Știri
Școli ca la oraș, în comuna Tămășeni
Școlile din Tămășeni și Adjudeni oferă acum condiții moderne de învățare în urma proiectelor de reabilitare din ultimii ani. La Adjudeni, clădirile au fost eficientizate energetic, sălile de clasă au fost modernizate complet și echipate cu tehnologie digitală. Schimbările sunt vizibile, iar noile standarde au convins tot mai mulți părinți din localitățile vecine să-și aducă aici copiii.
Aceleași standarde se regăsesc și la școala din Tămășeni. Clădirea a fost reabilitată și extinsă, sălile de clasă modernizate, iar elevii au la dispoziție un laborator de informatică și un teren de sport sintetic. Totodată, elevii din Tămășeni și Adjudeni beneficiază, din acest an, de un microbuz școlar, cu ajutorul căruia pot ajunge mai ușor la școală.
Investițiile în educație se văd deja în rezultate, elevii obținând premii la concursurile și olimpiadele naționale. Pe lângă noile condiții din sălile de clasă, administrația locală continuă tradiția de a premia elevii cu rezultate remarcabile la învățătură.
Știri
Investigații RMN, la Spitalul Municipal Roman
Începând cu data de 9 noiembrie 2026, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală al Spitalului Municipal de Urgență Roman sunt efectuate noi investigații prin rezonanță magnetică.
Pentru programări și informații, pacienții au la dispoziție următoarele numere de telefon:
•Radiologie (RX/RMN): 0733 682 662
•Computer Tomograf (CT): 0745 526 778
•Mamografii (programări): 0742 243 730
•Programări: 0720 056 249
Știri
Expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei”
Expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei” ajunge la Piatra-Neamț, în sprijinul femeilor însărcinate aflate în dificultate. După inaugurarea de la Iași, expoziția caritabilă de icoane „Sfinte femei mărturisitoare ale vieții și familiei” ajunge la Piatra-Neamț, unde va avea loc un nou vernisaj vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 16:00, la Muzeul de Artă, Sala Mansardă. Expoziția reunește 13 icoane donate de 12 pictori iconari, iar fondurile obținute din vânzarea lucrărilor vor fi direcționate integral către sprijinirea femeilor însărcinate aflate în dificultate.
Expoziția este organizată de Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita al Sectorului de Misiune, în parteneriat cu Asociația „Erminia”, iar etapa de la Piatra-Neamț se desfășoară cu implicarea Protopopiatului Piatra-Neamț, în colaborare cu Muzeul de Artă Piatra-Neamț.
„În contextul Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame), ne-am dorit să aducem în lumină chipurile și virtuțile sfintelor femei care, prin credința lor, au apărat viața, pruncii nenăscuți și valorile familiei. Am considerat că este un prilej potrivit să le facem cunoscute prin frumusețea artei iconografice și, în același timp, să ducem mai departe exemplul lor de iubire, prin grija față de femeile însărcinate care trec prin momente de cumpănă.” a transmis părintele Radu Brînză, coordonator al Departamentului Pro Vita din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor.
Fondurile obținute vor susține mamele pe care Departamentul Pro Vita le are în grijă prin Programul „Praesidio” pentru femeile însărcinate aflate în dificultate. Programul reunește proiecte și inițiative ce fac parte din lucrarea misionară de protejare a vieții și oferă un răspuns concret la problematica crizei de sarcină.
Printre formele de sprijin se numără consilierea psihologică și duhovnicească, sprijinul social și financiar, posibilitatea de cazare temporară a femeilor în criză de sarcină în apartamentele protejate din județele Iași, Botoșani și Neamț, terapia post-avort și grupul de suport pentru mamele care au pierdut sarcina.
Un rol esențial în realizarea expoziției îl au pictorii iconari, care au ales să își doneze lucrările, punându-și talentul și osteneala în slujba unei cauze caritabile. Prin generozitatea lor, aceștia au devenit primii binefăcători ai inițiativei, la care sunt invitați să ia parte și cei care vor vizita expoziția.
Colaborarea cu artiștii a fost facilitată de Asociația „Erminia”, co-organizator al evenimentului, a cărei misiune este păstrarea, redescoperirea și cultivarea artei sacre creștine, precum și promovarea obiectelor de artă, a patrimoniului eclezial și a specialiștilor în domeniul artei sacre.
„În jurul Asociației Erminia s-a format o comunitate de pictori iconari care se cunosc, colaborează și împărtășesc aceeași dragoste pentru arta icoanei. Ne dorim să consolidăm această legătură și prin evenimente deschise publicului larg, care să aducă arta sacră mai aproape de oameni. Ideea unei expoziții caritabile a fost primită cu multă căldură de colegii noștri, care au ales să dăruiască din timpul și talentul lor pentru a susține femeile aflate în dificultate.” a declarat Ionuț Palade, președintele Asociației „Erminia”.
Cele 13 icoane reprezintă chipurile Maicii Domnului cu Pruncul Iisus Hristos, inclusiv în reprezentarea Hodighitria, precum și ale Sfintei Mari Mucenițe Irina, Sfintei Olimpiada de la Fărcașa, Sfintei Emilia, Sfintei Împărătese Elena, Sfintei Cuvioase Monica, Sfintei Cuvioase Parascheva, Sfintei Mărturisitoare Blandina și Sfintei Împărătese Teodora.
Lucrările sunt realizate de pictorii iconari: Cătălin Ovidiu Simiciuc, Toader Lipan, George Sergiu Vatamaniuc, Iliuța Daniela Păscărița, Elena Anca Hariga Nică, Ierodiacon Porfirie Geană de la Mănăstirea Sihăstria Neamț, Bogdan Coșofreț, Ion Cușnir, Ionuț Palade, Bogdan Nedelea, Monahia Eufimia de la Mănăstirea Paltin, Ștefan Gafincu.
Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul de Artă Piatra Neamț, Sala Mansardă, în perioada 13 – 22 noiembrie 2026, iar ulterior, la Muzeul Județean – Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, în perioada 24 noiembrie – 2 decembrie. Intrarea este liberă.
Icoanele pot fi achiziționate online, de pe site-ul provitaiasi.ro, în secțiunea Magazin – Icoane, unde fiecare lucrare are o pagină de prezentare dedicată. Icoanele achiziționate vor rămâne expuse până la încheierea expozițiilor, urmând să fie apoi expediate cumpărătorilor. Cu fiecare icoană achiziționată, o femeie însărcinată aflată în dificultate va primi sprijin pentru a-și întâmpina pruncul cu bucurie.
Persoane de contact: Pr. Daniel Onofrei, coordonator al Biroului Pro Vita Piatra-Neamț – 0746 381 509
Articol realizat cu sprijinul comunicării oficiale a Complexului Muzeal Național Neamț
Știri
PERCHEZIȚII PRIVIND EXTRAGEREA DE AGREGATE MINERALE, FĂRĂ DREPT
Pe 10 noiembrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, au pus în executarea patru mandate de percheziție domiciliară și două mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de executare de activități miniere fără permis sau licență, faptă prevăzută de Legea nr. 85/2003 și exploatare de agregate minerale în zonele de protecție sanitară a surselor de apă, faptă prevăzută de Legea 107/1996.
În fapt s-a constat faptul că, într-un perimetru administrat de o societate cu capital integral de stat, perimetru ce este încadrat ca zonă de protecție sanitară a surselor de apă și a construcțiilor hidrotehnice, zona în care extragerea de agregate minerale este strict interzisă, s-au desfășurat activități miniere constând în exploatarea de agregate minerale fără licență.
În timpul perchezițiilor au fost efectuate măsurători topografice pentru stabilirea suprafeței și volumului de agregate minerale extras și au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie și telefoane mobile.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, pentru stabilirea situației de fapt și a eventualelor răspunderi penale.
Știri
CAV finalizat la Săbăoani: ce deșeuri vor fi preluate? Când se preia gestiunea?
În Comuna Săbăoani s-a finalizat proiectul „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar”, investiție implementată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 4.746.208,97 lei cu TVA, din care 4.588.768,68 lei reprezintă valoare eligibilă asigurată din fonduri europene PNRR și buget de stat, iar 157.440,29 lei este valoarea neeligibilă suportată din bugetul local. Lucrările aferente obiectivului de investiții au fost finalizate, recepția la terminarea lucrărilor fiind consemnată prin Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 8183 din 30 iulie 2026.
Primarul Florin Vîrgă spune că anul viitor centrul va fi operațional.
Comuna Săbăoani, în calitate de beneficiar, se obligă să asigure sustenabilitatea proiectului pe o perioadă minimă prevăzută de 5 ani, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (1) al Legii nr. 183/2026 privind închiderea operațională și financiară a Planului național de redresare și reziliență.






