Urmărește-ne și pe:

Știri

Promovabilitate mai mare La BAC, în Neamț, dupa contestații

Adăugat

pe

În judeţul Neamţ, în urma contestațiilor, numărul elevilor care au promovat Bacalaureatul a crescut de la 2.348 la 2.409, dintre cei 3.088 de candidați participanți în județ la această sesiune de examen, din seria curentă și seriile anterioare. Astfel, promovabilitatea în județ a crescut de la 76,04% la 78,01%. Anul trecut, promovabilitatea în județ a fost de 77,30% după contestații. Numărul mediilor de 10 din județ a crescut de la două la trei, cu încă o medie de 10 obținută de un elev al Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț.
La Limba și literatura română, din 782 candidați care au contestat lucrările, pentru 545 nota obținută este mai mare. Pentru 51 candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 176 candidați nota finală a scăzut. Cea mai mare creștere a fost de 2,05 puncte, iar cea mai mare descreștere de 1,15 puncte. La proba obligatorie a profilului, din cele 298 contestați depuse, pentru 170 de candidați nota obținută după recorectare este mai mare, pentru 31 de candidați a rămas nemodificată, iar pentru 97 de candidați a scăzut. Cea mai mică creștere a fost de un punct, la disciplina Istorie și cea mai mare descreștere, de 1,45 puncte s-a înregistrat la aceeași disciplină. La proba obligatorie a profilului și specializării, din cele 375 de contestații depuse, după recorectare, la 239 lucrări nota finală este mai mare, pentru 23 candidați nota a rămas nemodificată, iar pentru 113 nota finală a scăzut. Cea mai mare creștere a fost de 2,25 la Biologie, în timp ce cea mai mare descreștere de 0,95 puncte a fost la disciplina Geografie. Datele au fost confirmate de inspectorul școlar general al ISJ Neamț, Florentina Moise, pentru Monitorul de Neamț.

Știri

Note de bucurie”, spectacol caritabil de succes, organizat de Asociația „Comunitatea Binelui

Adăugat

pe

Roman TV

Sala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a găzduit spectacolul caritabil intitulat „Note de bucurie”, organizat de Asociația „Comunitatea Binelui”. Ajuns la a III-a ediție, evenimentul a avut loc vineri, 28 noiembrie 2025, la ora 18. Pe scenă au urcat actorii Teatrului Tineretului din Piatra Neamț cu spectacolul „Ghimpl Netotul”. Anterior prezentării piesei, reprezentanții Asociației „Comunitatea Binelui” au adresat invitaților și voluntarilor un cuvânt de bun venit.

Asociația „Comunitatea Binelui” este o organizație non-profit cu sediul în Roman, dedicată îmbunătățirii vieții copiilor și familiilor din comunitățile rurale defavorizate din jurul municipiului nostru. Prin inițiative care pun accent pe educație, solidaritate și sprijin material, asociația reușește să facă o diferență concretă în viața celor care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Vezi articolul

Știri

Daria Tamba a făcut senzație la emisiunea VEDETA FAMILIEI. Melina Kouliki, în duet cu Luminița Anghel

Adăugat

pe

Roman TV

Pregătită de Mihaela Tertelici și de compozitorul Sergiu Rudich la clubul de talente pe care aceștia îl administrează în Roman, Daria Tamba în vârstă de 10 ani a făcut senzație la emisiunea VEDETA FAMILIEI- Liga Campionilor, difuzată pe TVR1. În ediția de 1 decembrie, fata a reușit- prin talentul și prezența scenică – să intre direct în semifinale, interpretând o piesă cu grad ridicat de dificultate.

În cadrul aceleași emisiuni a fost prezentă și Melina Kouliki, pregătită și ea de Mihaela Tertelici și de Sergiu Rudich, care a cântat piesa „Let me try”, alături de Luminița Anghel.

Vezi articolul

Știri

Ceremonial dedicat Zilei Naționale în centrul Municipiului Roman

Adăugat

pe

Roman TV

1 decembrie 2025

Vezi articolul

Știri

Pompierii au controlat spitalele din județ. S-a lăsat și cu amenzi

Adăugat

pe

Roman TV

Până în luna octombrie a anului 2025, ISU Neamț a desfășurat 16 activități de îndrumare și control la unități sanitare cu spitalizare continuă sau de zi din județul Neamț. În cadrul acestor activități au fost constatate 89 de nereguli, dintre care 72 au fost sancționate cu avertismente iar șapte cu amenzi în cuantum de 182.500 lei, patru amenzi în cuantum de 170.000 fiind aplicate pentru continuarea funcționării fără obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Privind incendiul de la Spitalul Municipal de Urgență din Roman, pompierii spun că angajații spitalului, cât și ai firmei private care efectuează lucrările la conducte tebuie să cunoască regulile de comportare la incendiu.

Reamintim că pe 19 noiembrie 2025, la subsolul Spitalului Municipal de Urgență din Roman angajații unei firmei private au folosit aparatul de sudură pe timpul unor lucrări de reparații capitale si înlocuire conducte de alimentare si evacuare apă si agent termic. Scânteile provenite de la aparatul de sudură au provocat un incendiu, pe care muncitorii l-au stins fără să anunțe reprezentanții spitalului de cele întâmplate. Seara, focul s-a reaprins, cauzând degajările de fum. Din fericire, focarul a fost depistat la timp și stins de pompieri.

Vezi articolul

Știri

Chanaka din Sri Lanka, alături de recordman-ul la flotări Dan Stănescu, la „Trofeul Steelman”

Adăugat

pe

Roman TV

Târgu Neamț a găzduit, în perioada 21-22 noiembrie 2025, a XXX-a ediție a competiției „Trofeul Steelman”, organizată de Clubul Sportiv cu același nume, condus de antrenorul Gligor Mosor. Din zona noastră au participat mai mulți sportivi pregătiți de antrenori pe măsură, reușind astfel să aducă la Roman premii importante. Le-am prezentat, deja, pe Andreea Zamfir și Diana Spiescu, pregătite de antrenorul antrenorul Mihai Moroșanu. În ediția de astăzi, în platoul Roman TV au venit Chanaka Madushanka Ashok Kumar și Dan Stănescu. Chanaka este din Sri Lanka, a venit în România de cinci ani, a început să meargă la sală pentru sănătate și după doar doi ani a bifat rezultate impresionante. Dan Stănescu are bifate mai multe recorduri la flotări, multiplu campion mondial, de-a lungul timpului rezultatele sale fiind omologate de Cartea Recordurilor.

Performanța pălește, de multe ori, în lipsa unui sprijin constant de care sportivii să beneficieze. Pentru asta e nevoie de sponsori sau de persoane care să îi susțină.

Pentru Dan Stănescu urmează participarea la Campionatul Național de Împins din Culcat, Clasic și Echipat, Masculin și Feminin 2025, care va avea loc în perioada 5-6 decembrie 2025, la Beiuș.

Vezi articolul

Știri

Scenariu în cazul ruperii barajului de la Bicaz: în Piatra, unda de viitură ar putea atinge o cotă de 25-35 de metri

Adăugat

pe

Roman TV

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț anunță finalizarea și publicarea Schemei cu Riscurile Teritoriale (SRT) pentru anul 2025. Documentul va fi disponibil public pe site-ul instituției (https://isunt.igsu.ro) și reprezintă baza legală obligatorie pentru ca primăriile să își elaboreze propriile Planuri de Analiză și Acoperire a Riscurilor (conform OMAI 132/2007). ISU Neamț a inclus în SRT date conținute în Planul de acțiune în caz de accident la barajele Izvorul Muntelui, Pângărați, Vaduri, Piatra Neamț, Vânători, Gârleni, Lilieci, Bacău pentru perioada 2021-2030, cu privire la Barajul Bicaz. Conform simulărilor pentru „cel mai rău scenariu posibil” (Ipoteza 1 – avariere gravă), unda de viitură ar putea atinge în municipiul Piatra Neamț o cotă de aproximativ 25 – 35 de metri. Calculul specialiștilor indică o probabilitate de producere a evenimentului o dată la 147.000 de ani, deci o probabilitate extrem de redusă, autoritățile dând asigurări că barajul este atent monitorizat prin senzori de ultimă generație și că nu există nici un risc în acest moment.

Schema cu riscurile teritoriale se elaborează în scopul identificării și evaluării tipurilor de risc specifice zonei de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, pentru stabilirea măsurilor în domeniul prevenirii și intervenției, precum și pentru aplicarea și cuprinderea acestora de către autoritățile administrației publice locale în „Planul de analiză și acoperire a riscurilor în unitățile administrativ-teritoriale”.

Ediția 2025 include analize detaliate privind: scenariile de avarie la Barajul Izvorul Muntelui, istoricul torenților și starea tehnică a podurilor de pe drumurile naționale și județene.

Vezi articolul

Știri

170.000 de lei alocare din bugetul local pentru manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Adăugat

pe

Roman TV

Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Roman de joi, 27 noiembrie 2025, la punctul opt s-a aflat un proiect de hotărâre care prevede alocarea din bugetul local a sumei maxime de 170.000 lei pentru acoperirea unor cheltuieli de organizare a manifestărilor şi activităților specifice sfârșitului de an 2025. Banii vor sprijini financiar manifestări precum Ziua Națională a României în centrul municipiului, Nunta de Aur, ședința festivă a Consiliului Local, Caleașca lui Moș Crăciun, Festivalul de Datini și Obiceiuri „Roman Metropolitan” – ediția a XIV-a, Revelion 2026 cu spectacol și foc de artificii.

Proiectul a trecut de votul consilierilor, doar consilierul local Alin Bugdugan abținându-se de la vot. Anul trecut a fost alocată suma de 375.000 lei pentru cheltuielile de organizare a manifestărilor şi activităților specifice sfârșitului de an.

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Auto Group Roman - AUTOMEISTER

Știri

Știri57 de minute în urmă

Note de bucurie”, spectacol caritabil de succes, organizat de Asociația „Comunitatea Binelui

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSSala de festivități „Nicolae Manolescu Strunga” a Primăriei Municipiului Roman a găzduit spectacolul caritabil...

Știri57 de minute în urmă

Daria Tamba a făcut senzație la emisiunea VEDETA FAMILIEI. Melina Kouliki, în duet cu Luminița Anghel

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPregătită de Mihaela Tertelici și de compozitorul Sergiu Rudich la clubul de talente pe...

Știrio zi în urmă

Ceremonial dedicat Zilei Naționale în centrul Municipiului Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS1 decembrie 2025 Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS

Știri4 zile în urmă

Pompierii au controlat spitalele din județ. S-a lăsat și cu amenzi

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPână în luna octombrie a anului 2025, ISU Neamț a desfășurat 16 activități de...

Știri4 zile în urmă

Chanaka din Sri Lanka, alături de recordman-ul la flotări Dan Stănescu, la „Trofeul Steelman”

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSTârgu Neamț a găzduit, în perioada 21-22 noiembrie 2025, a XXX-a ediție a competiției...

Știri5 zile în urmă

Scenariu în cazul ruperii barajului de la Bicaz: în Piatra, unda de viitură ar putea atinge o cotă de 25-35 de metri

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț anunță finalizarea și publicarea Schemei...

Știri5 zile în urmă

170.000 de lei alocare din bugetul local pentru manifestările organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSPe ordinea de zi a ședinței ordinare a CL Roman de joi, 27 noiembrie...

Emisiuni

Cazuri și necazuri57 de minute în urmă

Festivalul caritabil „Ella Suciu” – ediția a IX-a

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMS„Pentru mame care nu mai pot lupta singure. Pentru fete care merită un nou...

Panorama58 de minute în urmă

📺 Panorama / Cumpătare, dar cu focuri de artificii / 2 decembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 2 decembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alexandra Manea ✔️...

Radar TV5 zile în urmă

📺 Radar TV / Măsurile de austeritate, multe pe hârtie, puține aplicate / 27 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de joi, 27 noiembrie, a emisiunii Radar TV invitat: Răducu-Adrian PĂDURARU – senator...

Panoramao săptămână în urmă

📺 Panorama / Reformele, multe pe hârtie, puține aplicate / 25 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSEdiția de marți, 25 noiembrie, a emisiunii Panorama Daniel Muraru & Alex Nistor Distribuie...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Primarul Leoreanu, un an de la preluarea mandatului / 18 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Laurentiu Leoreanu, primarul Municipiului Roman moderator: Daniel Muraru Din nou, despre disponibilizările de...

Panorama2 săptămâni în urmă

📺 Panorama / Caz unic la Roman: afaceri de milioane cu școala la care lucra / 18 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSCoaliția a pregătit pachetul 3 de măsuri Reforma pensiilor magistraților, ultimele discuții Caz unic...

Radar TV3 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Primăria Săbăoani, în vremuri austere / 13 noiembrie 2025

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Florin Vîrgă, primarul comunei Săbăoani moderator: Daniel Muraru Primarul Vîrgă, despre acuzațiile aduse...

Populare