Urmărește-ne și pe:

Știri

Weekend cu verificări în trafic și scandal la o discotecă, pentru polițiștii nemțeni

Adăugat

pe

Știri

Urmează alt aviotratament, o practică pe care DSP, INSP și Ministerul nu o susțin, dar pe care primăria o continuă

Adăugat

pe

Roman TV

În august 2024, Institutul Național de Sănptate Publică (INSP) emitea un comunicat oficial în care menționa – printre altele – că „pentru controlul țânțarilor sunt autorizate produse biocide (insecticide) având ca substanță activă Bacillus thuringiensis israeliensis. Aceste produse nu sunt aplicate prin pulverizare, ci prin dispersarea de granule îngheţate cu un dispozitiv de împrăştiere a granulelor îngheţate montat pe o aeronavă sau un elicopter.” Anunțurile Primăriei Roman, însă, arată că se efectuează pulverizare aeriană ULV, nu prin dispersie de granule înghețate. La insistențele redactorului Roman TV, reprezentanții administrației locale au transmis că biocidul s-ar folosi doar sub formă de granule înghețate, nu prin ceață fină. Asta, deși anunțul oficial de pe site-ul oficial al primăriei nu a fost modificat în concordanță cu declarația asumată public.

O nouă rundă de aviotratamente va fi desfășurată în zilele de 24 și 25 septembrie 2026, fiind a treia etapă din contractul de servicii prestat de SC. Flaicor SERV Bacău. În total, pentru cele trei runde de aviotratamente plus biocidul utilizat, municipalitatea i-a plătit operatorului menționat suma de 110.000 euro cu TVA. În 2025, costul contractului a fost de 100.000 de euro, iar în 2024 de circa 58.000 de euro. Practica este utilizată la Roman încă din 2016. În iunie 2025, primarul Laurențiu Leoreanu a precizat public că își asumă o amendă de la DSP, dacă va fi nevoie, dar tratamentele din avion vor continua să fie aplicate. Desigur, asumarea se referă la plata amenzii din bani publici, nu din propriile resurse financiare.

La solicitarea Roman TV, Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că „aplicarea aeriană se face prin împrăștiere a granulelor înghețate”, nicidecum prin pulverizare, dar și că instituția nu emite avize pentru efectuarea de aviotratamente. Direcția de Sănătate Publică Neamț ne-a transmis, tot la solicitare, că în cursul verii anului 2024, mai multe direcții de sănătate publică județene – inclusiv Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț – au interzis în mod explicit organizarea tratamentelor de dezinsecție prin pulverizare aeriană, inclusiv cu produsul VectoBac WG, chiar și în situațiile în care autoritățile locale, precum Primăria Municipiului Roman, contractaseră anterior astfel de servicii. În plus, autoritățile centrale – INSP și Ministerul Sănătății – nu susțin și nu aprobă, în prezent, acțiuni de dezinsecție prin pulverizare aeriană cu produse biocide. Mai mul decât atât, Direcția de Sănătate Publică a transmis că afirmatia conform căreia s-ar utiliza tratamente ULV pentru dispersarea de granule inghetate este falsă, pentru ca aceste granule înghețate nu pot trece prin duzele foarte fine ale sistemului ULV. Se poate discuta doar despre un sistem de dispersare a granulelor înghețate, termeni care nu coincid cu anunțul Primăriei Roman. În anul 2026, „prin adresa 9758/14.07.2026, DSPJ NEAMȚ a înștiințat Primăria Municipiului Roman despre faptul că acțiunile de dezinsecție anunțate care se vor desfășura, nu respectă legislația în vigoare și că DSPJ NEAMȚ nu a primit nici o solicitare pentru avizarea acestora.” Cu toate acestea, Primăria Roman nu s-a conformat acestei adrese, ci a continuat cu aviotratamentele. Nu știm dacă ulterior acestor înștiințări au urmat avertismente aplicate sau chiar sancțiuni, la aceste întrebări urmând să ne răspundă Direcția de Sănătate Publică a Județului Neamț. Instituția a mai transmis că „nu susține și nu avizează utilizarea metodei de pulverizare aeriana și recomandă orientarea fermă către soluții terestre țintite, legale, sustenabile și eficace, în acord cu principiile sănătății publice și ale bunei guvernanțe administrative”.

Vezi articolul

Știri

Roadpol Safety Days, cu 330 de sancțiuni, 28 de permise reținute, 5 șoferi băuți la volan

Adăugat

pe

Roman TV

În perioada 16 – 22 septembrie a.c., la nivel județului Neamț, polițiștii rutieri au acționat în cadrul Proiectului ROADPOL SAFETY DAYS, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

Pe timpul desfășurării acțiunii 28 de conducători auto au fost scoși din trafic, fiindu-le reținute permisele de conducere. Polițiștii au depistat în flagrant delict 5 conducători auto, ce se aflau la volan, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Vezi articolul

Știri

Controale ITM Neamţ la beneficiarii care utilizează zilieri

Adăugat

pe

În perioada 06 iulie–11 septembrie 2026 s-a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului de respectare de către beneficiari, a prevederilor Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, precum şi a normelor de aplicare a acesteia, în domeniul relaţiilor de muncă si în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncã, acţiune care face parte din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2026 şi din programul Propriu de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ pentru anul 2026.

Obiectivele acţiunilor de control au fost :

  • creşterea gradului de conştientizare a beneficiarilor şi a zilierilor care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional în domeniile stabilite de legiuitor, în ceea ce priveşte necesitatea aplicării şi respectării prevederilor legale, în domeniul relaţiilor de muncã şi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, reglementate de Legea nr. 52/2011;
  • diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către beneficiarii muncii prestate de către zilieri, a prevederilor legale din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă ;
  • determinarea beneficiarilor de a respecta obligatia de a înfiinţa, completa registrul de evidenţă a zilierilor, în termenul legal.

        În cadrul acestei acţiuni, inspectorii de muncă au  efectuat 12  controale.

Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă,  inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 10 sancţiuni contravenţionale din care 5 amenzi în cuantum de 58.000 lei şi  5 avertismente contravenţionale. Au fost dispuse 12 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate. La un angajator a fost identificată o persoană care presta activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii.

Deficienţele constatate la angajatori au fost următoarele:

–  primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

–  nerespectarea duratei zilnice de desfăşurare a activităţii unui zilier;

–  nu a fost fãcutã dovada  plãţii remuneraþiei cuvenite pentru zilier;

–  nerespectarea cuantumului remuneraţiei brute pentru zilieri.

Comunicat de presă ITM Neamț

 

Vezi articolul

Știri

Se fac înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Adăugat

pe

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituția de învățământ postliceală a Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina pentru sesiunea septembrie – decembrie 2026. Cererile de înscriere se depun exclusiv online, până la data de 4 octombrie 2026 (până la ora 23.59), inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, la adresa de email: [email protected].

Candidații se pot înscrie la o singură școală de învățământ postliceal din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. La înscriere, candidaţilor li se atribuie un cod unic de identificare, folosit pe întreaga procedură de concurs.

La adresa de e-mail indicată, candidații vor primi în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data înregistrării acesteia (nu de la data transmiterii), scanată, cererea-tip de înscriere completată cu informațiile referitoare la codul unic atribuit și centrul zonal la care sunt arondați. După confirmarea înscrierii, candidații trebuie să depună dosarul de recrutare până la data de 19 octombrie a.c. inclusiv, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Etapele concursului includ evaluare psihologică, evaluare performanțe fizice, proba de evaluare a cunoștințelor și examinarea medicală.

Toate informațiile legate de oferta educațională, condiţiile de recrutare și documente necesare înscrierii se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

https://nt.politiaromana.ro/ro/cariera/admitere-institu-ii-nv-m-nt/anunt-privind-organizarea-si-desfasurarea-in-sesiunea-septembrie-decembrie-2026-a-concursurilor-de-admitere-in-unitatile-de-invatamant-postliceal-ale-ministerului-afacerilor-interne

Comunicat de presă IPJ Neamț

Vezi articolul

Știri

Instanța a decis, pe fond, dizolvarea CARP Roman, cu drept de apel. Alegerile merg înainte!

Adăugat

pe

Roman TV

În ședința din 21 septembrie 2026, în dosarul 4215/291/2026, Judecătoria Roman a decis următoarele: „admite cererea de chemare în judecată formulată de petenţii Rusu Costică, Ifrim Sava, Ifrim Emilia, Rusu Maricica, petentul Rusu Ioan, Rusu Geraldina, Agache Ştefan, Rusu Nicolae Remus, Dimitriu Alina, Rusu Andreea Gabriela şi Rusu Radu Nicolae în contradictoriu cu intimata Asociaţia C.A.R. Pensionari Roman. În temeiul dispoziţiilor art. 54 alin. (1) lit. a) raportat la dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 26/2000, constată dizolvarea de drept a Asociaţiei C.A.R. Pensionari Roman (…) Dispune înscrierea dizolvării în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut la grefa Judecătoriei Roman (…) Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Roman.” Așadar, tabăra lui Costică Rusu care a cerut dizolvarea Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Roman a obținut, pe fond, o decizie favorabilă, care poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare.

De cealaltă parte, membrii taberei Patrașcu, dar și contabila-șef a CARP Roman spun că organizarea alegerilor – în baza câștigului în instanță din 18 august 2026 – merge înainte, fiind organizată o nouă adunare vineri, 25 septembrie, în sala Primăriei Roman. Se bazează pe dreptul de apel pe care îl au, acela de a contesta decizia emisă pe fond pe 21 septembrie, de dizolvare a Casei.

Contabila-șefă a Casei apelează la calmul și la răbdarea membrilor CARP, mesajul dumneaei fiind acela de a aștepta decizia definitivă a instanțelor de judecată privind dizolvarea instituției, iar până atunci să se meargă înainte cu alegerile organizate înaceastă perioadă de tabăra Pătrașcu, așa cum a decis instanța prin hotărâre definitivă.

Vezi articolul

Știri

Bărbat accidentat mortal de tren la Roman, în timp ce culegea nuci

Adăugat

pe

Roman TV

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Roman, a murit marți după-amiază, 22 septembrie, după ce a fost lovit de un tren de călători, în timp ce se afla la cules de nuci în apropierea căii ferate.

Potrivit ISU Neamț, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 15:40, iar la fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman și de la IPJ Neamț. Trenul implicat circula pe ruta Bacău–Roman. Ajunse la locul indicat, echipele de intervenție au găsit bărbatul în afara căii ferate, fără semne vitale.

Din primele verificări ale polițiștilor a reieșit că victima culegea nuci în zonă și, potrivit IPJ Neamț, nu ar fi auzit semnalele sonore emise de tren.

Autoritățile au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.

Vezi articolul

Știri

„Alimentaţia în lumea satului de altădată”, la Muzeul de Istorie Roman

Adăugat

pe

Joi, 24 septembrie 2026, se organizează partea a III-a din seria întrunirilor colocviale cu tema „Alimentaţia în lumea satului de altădată, în cadrul Muzeului de Istorie Roman, în Casa Nevruzzi (Corp A), str. Cuza Vodă, nr. 36, de la orele 12.

Activitatea se adresează, în special, segmentului de public din ciclul liceal. Programul cuprinde două prezentări ale muzeografilor, urmate de discuţii asupra subiectului: „Pâinea, mălaiul şi alte bucate tradiţionale”(autor: muzeograf Daniel Florin SavaMuzeul Municipal Paşcani) şi „Păstrarea alimentelor peste iarnă în gospodăria ţărănească” (autor: muzeograf Relu Butnariu, Complexul Muzeal Naţional Neamţ – Muzeul de Istorie Roman)

Profesori coordonatori: Monica Pescaru şi Florin Radu – Colegiul Tehnic „Petru Poni”.

Organizatori: Consiliul Judeţean Neamţ, Complexul Muzeal Naţional Neamţ – Muzeul de Istorie Roman, Muzeul Municipal Paşcani şi Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman.

Responsabili de proiect: muzeograf Relu Butnariu (M.I.R. – C.M.N.N.).

 

Vezi articolul
ROMAN Vremea acum
Mâncare suedeză Super Premium, personalizată câinelui sau pisicii tale - Husse Roman Auto Group Roman - AUTOMEISTER PNEUMOLOGIE ROMAN - Dr. Popovici Gabriela - Medic primar pneumolog Duppy Vet - Cabinet și farmacie veterinară Anunt angajare

Știri

Știri54 de minute în urmă

Urmează alt aviotratament, o practică pe care DSP, INSP și Ministerul nu o susțin, dar pe care primăria o continuă

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn august 2024, Institutul Național de Sănptate Publică (INSP) emitea un comunicat oficial în...

Știri54 de minute în urmă

Roadpol Safety Days, cu 330 de sancțiuni, 28 de permise reținute, 5 șoferi băuți la volan

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn perioada 16 – 22 septembrie a.c., la nivel județului Neamț, polițiștii rutieri au...

Știri2 ore în urmă

Controale ITM Neamţ la beneficiarii care utilizează zilieri

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn perioada 06 iulie–11 septembrie 2026 s-a desfăşurat Campania Naţională privind verificarea modului de...

Știri2 ore în urmă

Se fac înscrieri pentru școlile de agenți de poliție

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSInspectoratul de Poliție Județean Neamț a început recrutarea candidaților pentru admiterea în instituția de...

Știrio zi în urmă

Instanța a decis, pe fond, dizolvarea CARP Roman, cu drept de apel. Alegerile merg înainte!

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn ședința din 21 septembrie 2026, în dosarul 4215/291/2026, Judecătoria Roman a decis următoarele:...

Știrio zi în urmă

Bărbat accidentat mortal de tren la Roman, în timp ce culegea nuci

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSUn bărbat de 55 de ani, din municipiul Roman, a murit marți după-amiază, 22...

Știrio zi în urmă

„Alimentaţia în lumea satului de altădată”, la Muzeul de Istorie Roman

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSJoi, 24 septembrie 2026, se organizează partea a III-a din seria întrunirilor colocviale cu...

Emisiuni

Cazuri și necazurio zi în urmă

Cazuri și necazuri / Adăpostul inimilor – Poveștile străzilor (II)

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSÎn această ediție, Carmen Suciu stă de vorbă cu Sorin, un om fără adăpost...

🎙️ PULSE CHECK5 zile în urmă

🎙️ PULSE CHECK / Afterschool, o idee bună pentru orașul Roman?

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Corina Vieriu, antreprenor » Afterschool, o idee bună pentru orașul Roman? » Idee...

🎙️ PULSE CHECK2 săptămâni în urmă

🎙️ PULSE CHECK / De ce cumperi ce nu ai nevoie? Psihologia din spatele marketingului

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSinvitat: Cătălina Ilie, consultant marketing » Ce ne face să punem în coș un...

Radar TV2 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Balastierele din Neamț: bani mulți, controale puține, mediu distrus / 9 septembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii 📺 Radar TV invitat:...

Cazuri și necazuri2 săptămâni în urmă

Cazuri și necazuri / Vara faptelor bune

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSVara aceasta nu a însemnat vacanță. A însemnat drumuri nesfârșite, uși deschise, mâini întinse...

Radar TV3 săptămâni în urmă

📺 Radar TV / Se anunță o toamnă dificilă pentru români / 3 septembrie 2026

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSAstăzi, de la ora 19:00, o nouă ediție a emisiunii 📺 Radar TV Invitat:...

Cazuri și necazuri3 săptămâni în urmă

Cazuri și necazuri / Adăpostul inimilor – Poveștile străzilor

Distribuie pe Facebook Trimite pe WhatsApp SMSSunt povești pe care lumea preferă să le ocolească. Priviri care se pleacă atunci...