Știri
CJ Neamț nu mai implementează un proiect care viza (și) creșterea securității la incendiu în Spitalul Județean
La punctul patru pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Neamț de joi, 29 iunie, s-a regăsit o hotărâre care vizează încetarea implementării proiectului „Reabilitare, modernizare, extindere infrastructură fluide medicale, instalații electrice, instalații de ventilație și climatizare pentru creșterea securității la incendiu în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț”, finanțat prin POIM 2014-2020. În referatul de aprobare privind încetarea proiectului mai sus menționat se precizează faptul că valoarea totală a proiectului era de 13.2 milioane de lei, din care partea de cofinanțare a județului Neamț se ridica la suma de 2.6 milioane de lei.
Motivul pentru care s-a solicitat, prin HCJ, încetarea implementării proiectului constă în faptul că realizarea tuturor lucrărilor prevăzute ar fi presupus obținerea avizului de securitate la incendiu, fapt care ar fi condus la mărirea duratelor de realizare a etapelor de proiectare și execuție. Astfel, cei din Consiliul Județean Neamț au ajuns la concluzia că proiectul nu ar fi putut fi implementat până la termenul impus de autoritatea finanțatoare, respectiv până la 31 decembrie 2023. În cazul în care proiectul ar fi mers mai departe, dar nu ar fi îndeplinit acest criteriu, toate cheltuielile efectuate după data finalizării impuse în proiect ar fi fost suportate de Consiliul Județean Neamț. Cum s-a estimat că execuția lucrărilor ar fi demarat în luna septembrie a acestui an, este lesne de înțeles că nu ar fi putut fi finalizat în patru luni.
În final, pentru că pierde un proiect important, Consiliul Județean Neamț completează, în raportul de specialitate, că pentru Județul Neamț acu fost alocate fonduri pentru realizarea proiectului „Construire sediu nou pentru Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț”, aprobat pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta C12- Sănătate.
Știri
Ucrainienii de la Interpipe, în vizită la C.T. „Miron Costin”, cu oferte de angajare pentru elevi
Reprezentanți ai colosului ucrainean Interpipe, cel care a preluat fabrica de țevi de la Roman, efectuează vizite în rândul elevilor care învață la licee cu profil tehnic, în vederea angajării acestora după finalizarea anilor terminali de studiu. Marți, 9 iunie 2026, aceștia au fost prezenți la Colegiul Tehnic „Miron Costin”. Elevii, însoțiți de părinți, au fost impresionați de ofertele acestora, urmând să efectueze o vizită în fabrică, în perioada următoare. Deschiderea conducerii Interpipe față de elevii care ies de pe băncile școlii este de apreciat în condițiile în care angajatorii caută îndeosebi angajați cu experiență, deci cu vechime în câmpul muncii.
Compania industrială ucraineană Interpipe este producător și exportator important de țevi și produse feroviare furnizate către zeci de țări prin intermediul unei rețele de birouri de vânzări situate pe piețe cheie din Europa, America de Nord, Orientul Mijlociu. Deține un portofoliu de clienți precum cei mai importanți producători de petrol din lume, companii constructoare de mașini, companii de dezvoltare imobiliare și holdinguri internaționale de construcțiiși reparații de vagoane.
Știri
Jupiter a lovit la Cordun, Icușești și alte două localități din Neamț
Au fost efectuate razii în patru localități din Județul Neamț, printre care în Cordun și în Icușești, în cadrul operațiunii Jupiter, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Potrivit datelor oficiale, cele 154 de percheziții domiciliare și 27 de mandate de aducere din cadrul operațiunii Jupiter, puse în executare în toată țara, vizează o gamă largă de infracțiuni, de la evaziune fiscală și spălare de bani până la agresiuni sexuale, contrabandă, braconaj și infracțiuni silvice.
Știri
IPJ anunță activitate de recrutare în structuri care pregătesc personal pentru MAI
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț informează persoanele interesate că a fost demarată activitatea de recrutare a candidaților pentru participarea la concursurile de admitere organizate de instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale, precum și de Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, structuri care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, sesiunea iulie – august 2026.
Pot participa la această etapă de recrutare atât femei, cât și bărbați, care îndeplinesc condițiile legale și criteriile specifice stabilite.
Știri
Bacalaureat 2026, în Neamț: 3.090 de candidați înscriși la prima probă
Examenul de Bacalaureat 2026 a debutat luni, 8 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Candidații au extras un bilet care a inlcus două texte – unul literar și unul nonliterar – însoțite de cerințe de analiză. După aproximativ 15 minute alocate pregătirii, aceștia au susținut o prezentare în fața comisiei de evaluare și au răspuns întrebărilor adresate de profesorii examinatori. Următoarea este proba B, destinată absolvenților care susțin examenul în limba maternă , iar în cadrul probei C sunt verificate cunoștințele de comunicare într-o limbă de circulație internațională. Proba D este dedicată utilizării tehnologiei informației și presupune susținerea unui test pe calculator.
Începând cu data de 29 iunie încep probele scrise din cadrul Examenului de Bacalaureat 2026, prima fiind la Limba și Literatura Română. Pe 7 iulie are loc afișarea rezultatelor, iar pe 13 iulie rezultatele finale, de după contestații.
Știri
Seri incendiare, la Piatra Neamț: Campionatul Național de 10 Dansuri, Piatra Open Championship și Cupa Moldovei
În weekednd-ul 5-7 iunie 2026, Sala Polivalentă din Piatra-Neamț a găzduit un maraton competițional de excepție dedicat excelenței în dans. Evenimentul – organizat de Asociația Club Sportiv Ray’s Dance, sub egida Federației Române de Dans Sportiv, World Dance Sport Federation și Agenției Naționale pentru Sport – a adus la Neamț peste 700 de sportivi din România și din alte 20 de țări. Pe parchetul amenajat în sală, cu un decor fascinant, muzică live și atmosferă incendiară au evoluat categorii competitive extinse, de la copii de 4 ani până la adulți și seniori, fiind arbitraţi de arbitri internaționali de top, alături de arbitri din România precum şi directori de concurs care au asigurat corectitudinea notării. Au fost prezentate publicului toate cele zece Secțiuni Standard – Vals Lent, Tango, Vals Vienez, Slow Fox, Quickstep și Latino-Americane – Samba, Cha-Cha-Cha, Rumba, Paso Doble, Jive.
Anual, eforturile echipei Ray’s Dance, alături de partenerii de încredere și Federația Română de Dans Sportiv fac din județul Neamț capitala dansului sportiv la nivel internațional, prin calitatea organizării acestui eveniment de amploare, de la decor, de la parchetul de înaltă calitate, până la muzică și lumini, creând toate un spectacol fascinant. Andrei Șcrab, inițiatorul principal al evenimentului, reușește an de an să aducă la Piatra Neamț sute de perechi de dansatori care fac performanță, devenind astfel o tradiție ca județul nostru să fie unul dintre cei mai importanți promotori din lumea dansului sportiv.
Știri
Reprezentanții CJ spun că restaurarea „Casei Celibidache” ar putea fi gata în august 2027
Lucrările care se efctuează la „Casa Celibidache” par să nu se finalizeze ori – de multe ori – să bată pasul pe loc. O spun deseori și cetățenii care locuiesc în blocurile din vecinătatea monumentului istoric. Mai ales că la acest obiectiv, lucrările au fost începute, întrerupte din cauza onor vicii descoperite de ISC, reluate după un timp considerabil, suma alocată restaurării crescând în contextul problemelor descoperite, care necesită remediere. Reprezentanții Consiliului Județean Neamț contrazic aspectele pe care cetățenii le semnalează, declarând că lucrările se desfășoară în ritm constant, dar și că acestea ar putea fi finalizate la sfarsitul luni august a anului 2027.
Aflat în administrarea Consiliului Județean Neamț, imobilul este predat acum Companiei Naționale de Investiții. Lucrările au fost demarate de firma constructoare care a câștigat proiectul, Robu Construct, iar mai apoi puse pe pauză pentru efectuarea unei noi expertize solicitate în 2023 de ISC, pentru că au fost descoperite fisuri în zidăria existentă. Noua expertiză a condus și la o altă valoare a investiției, mai mare cu 60% decât cea inițială, ajungând la circa 12 milioane de lei.
Știri
Sindicaliștii APIA amenință cu proteste, din cauza Legii salarizării: „vom muri în stradă!”
O potențială diminuare a salariilor din sistem îi determină pe sindicaliștii Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură să solicite negocieri la Ministerul Muncii care, dacă vor eșua, îi va scoate în stradă. Revendicările sunt legate de proiectul noii legi a salarizării unitare, pusă în dezbatere publică. Sindicaliștii APIA spun că cele 100 de miliarde de euro aduse în România prin aportul angajaților din sistem, reprezentând fonduri europene, nu au contat pentru factorii decidenți.
Dacă negocierile vor eșua, sindicaliștii APIA spun că va fi blocată absobția fondurilor europene, dar și că fermierii vor avea de suferit.




