Știri
2 milioane de euro pentru a scoate, din Siret, podul eșuat de la Luțca
Publicația atacul.ro arată că relocarea rămășițelor podului prăbușit de la Luțca din râul Siret este o operațiune costisitoare, valoarea contractului fiind de 10.6 milioane de lei, inclusiv TVA, deci puțin peste 2 milioane de euro. Cifrele demonstrează că relocarea acestor dărâmături ajunge să coste mai mult decât contractul de reabilitare a obiectivului, proiectul fiind câștigat și executat de SC Darcons SRL, la șase luni după execuția lucrărilor prăbușindu-se în râul Siret. Bineînțeles, valoarea contractului a atras multe firme care ar fi vrut să câștige acest proiect, în total zece societăți sau asocieri arâtându-și interesul față de operațiunea de relocare a podului. Acestea sunt Bogdy Trans SRL din Ruginoasa/Iași; Ștef Edil CDP SRL din Dumbrava Roșie/Neamț; Syndras Transis SRL din Mureș; Rar Construct Prest SRL din Satu Mare; Sor Ar Building SRL din Timișoara; C-On Trust Engineering SRL din Bacău; asocierea Almi Land/ Eurodemolition SRL din Neamț; asocierea Drupo Neamț SA/Autotrans Geda SRL din Neamț și Azimut Com SRL din Mureș; asocierea Rolena Serv SRL /Nobel Home Services SRL/Mădbeton SRL – prima din Neamț, a doua din București și a treia din Maramureș; asocierea Kipper Trans SRL/Claudiu Demolari SRL/Andrei Construct SRL din județul Neamț. Urmează ca una dintre aceste societăți sau asocieri de firme să fie anunțată câștigătoare.
Publicația citată arată că, printre altele, banii necesari operațiunii de ridicare a dărâmâturilor din râu sunt pentru achiziționarea tuturor materialelor și produselor necesare, a tuturor utilajelor, mijloacelor și echipamentelor, transportul la șantier a oricăror materiale, utilaje, componente și echipamente de lucru necesare pentru execuția lucrărilor, consumabile necesare pentru execuția lucrărilor și realizarea testărilor. Reamintim faptul că în această perioadă, mai exact până pe 15 august 2023, recomandarea Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate este ca în zona podului să nu se intervină pentru lucrări, pentru a nu perturba perioadele de reproducere a unor specii de pești, păsări și alte viețuitoare.
Știri
Furt de gaze naturale, în Roman
Pe 27 august, jandarmii nemțeni au acționat în sprijinul reprezentanților distribuitorului de gaze naturale, în două locații distincte din municipiul Roman, în urma unei sesizări privind identificarea unor intervenții neautorizate asupra unor contoare de gaze naturale.
Știri
Discuții aprinse pe tema sistemului de irigație și iarba uscată, în CL Roman
Când țara arde, nu e rost să se întrebe cineva de ce la Roman sistemele de irigații implementate cu zeci de mii de euro nu funcționează sau, dacă acestea funcționează, de ce nu sunt pornite. Este clar că seceta și-a pus amprenta și pe zonele verzi din orașul nostru, iar apa – această resursă din ce în ce mai deficitară și mai scumpă – este și ea un factor care lipsește din această ecuație. Calculele, la planificarea unor proiecte, trebuie făcute cu mult înainte de a le și implementa. Nu este cazul în privința irigării zonelor verzi din orașul nostru, căci alte crize multiple lovesc țara în acest moment, iar ele reflectă și în teritoriu. Este explicația oferită consilierului local Cosmin Ancuța, în ședința ordinară a Consiliului Local Roman desfășurată joi, 27 august.
Știri
Alocări în CL: 60.000 lei pentru ghiozdane și 10.000 lei pentru Ziua Vârstnicului
La punctele cinci și șase pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 27 august 2026, s-au aflat proiecte de hotărâre privind alocarea din bugetul local a sumei maxime de 8.000 lei pentru desfășurarea în bune condiții a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, respectiv efectuarea unei cheltuieli în sumă maximă de 60.000 lei pentru achiziționarea de ghiozdane echipate cu rechizite, pentru anul școlar 2026-2027, pentru elevii buni la învățătură, cu domiciliul în Roman, care au o situație financiară precară, conform propunerilor instituțiilor de învățământ romașcane. Prin amendament propus de consilierul local PSD, George Biciușcă, alocarea pentru Ziua Vârstnicului a urcat la 10.000 de lei.
Știri
ZF LIFETEC aduce Caravana TIFF 2026, în acest weekend, la Roman
La Roman, finalul verii aduce două seri de cinema în aer liber, pe 29 și pe 30 august, de la ora 20:00, în Piața „Roman-Vodă”. Caravana TIFF ajunge în orașul nostru. Evenimentul este organizat de Asociația Anima Intelligentia, oferit de ZF LIFETEC, cu sprijinul logistic al Primăriei Municipiului Roman. Între orele 18-20 au loc ateliere și activități pentru întreaga familie.
Vă așteaptă două seri perfecte pentru a fi petrecute în familie și cu prietenii. Caravana TIFF, a treia ediție, ajunge la Roman datorită Asociației Anima Intelligentia, cu sprijinul Companiei ZF LIFETEC, în parteneriat cu Primăria Municipiului Roman.
Știri
Un bărbat reclamă: „au săpat pentru avarie și nu au mai asfaltat de 3 luni, lăsând pietroaie peste groapă”
Un bărbat domiciliat în Roman, pe strada Petru Rareș ne-a contactat nemulțumit de faptul că în dreptul locuinței sale, pe carosabil, lucrătorii Companiei Apa Vital au săpat la începutul verii pentru remedierea unei avarii și de atunci carosabilul nu a fost adus la starea inițială. Mai mult decât atât, bărbatul reclamă faptul că peste groapa astupată cu pământ au fost puse pietre de mari dimensiuni, reprezentând un pericol pentru trecători cât și pentru mașinile în care ar putea ricoșa de sub roțile unor autovehicule care circulă pe acea stradă. Acesta susține că parbrizul propriului autoturism ar fi fost avariat din cauza unei astfel de întâmplări.
Contactați, reprezentanții Primăriei Municipiului Roman au transmis că problema va fi rezolvată cât mai repede.
Știri
25 de echipamente medicale noi pentru Spitalul Municipal de Urgență Roman
Spitalul Municipal de Urgență din Roman continuă investițiile în modernizarea și dotarea unității medicale cu aparatură performantă, menită să crească siguranța pacienților și să sprijine activitatea personalului medical. În cadrul unei noi etape de investiții, spitalul a fost dotat cu 25 de echipamente medicale noi, dintre care 20 de monitoare de funcții vitale, trei electrocardiografe (EKG) cu 12 canale și două defibrilatoare. Noile echipamente sunt destinate mai multor secții și compartimente ale Spitalului Municipal de Urgență Roman, astfel încât aparatura să fie disponibilă acolo unde este necesară monitorizarea permanentă și intervenția rapidă.
20 de monitoare de funcții vitale
Cele mai multe dintre echipamentele achiziționate sunt cele 20 de monitoare de funcții vitale, care permit supravegherea continuă a parametrilor fiziologici importanți ai pacienților.
Monitoarele permit urmărirea unor parametri precum electrocardiograma, saturația de oxigen, tensiunea arterială non-invazivă, frecvența respiratorie și temperatura, oferind personalului medical informații în timp real despre starea pacientului.
Cele 20 de monitoare au fost repartizate astfel:
CPU – 5 monitoare
Chirurgie – 3 monitoare
Medicină – 4 monitoare
ATI – 3 monitoare
Neurologie – 1 monitor
Pneumologie – 1 monitor
Ortopedie – 1 monitor
Obstetrică-Ginecologie (OG) – 2 monitoare
Repartizarea aparaturii în mai multe secții permite creșterea capacității de monitorizare a pacienților și oferă medicilor și asistentelor posibilitatea de a observa rapid eventualele modificări ale parametrilor vitali. În special în cazul pacienților aflați în stare gravă, instabilă sau care necesită supraveghere permanentă, monitorizarea continuă reprezintă un element important pentru intervenția promptă a echipei medicale.
Trei electrocardiografe cu 12 canale
Investiția include și trei electrocardiografe cu 12 canale, aparate utilizate pentru înregistrarea și afișarea simultană a celor 12 derivații cardiace standard. Electrocardiografia este o investigație rapidă, neinvazivă și nedureroasă, care oferă medicilor informații importante despre activitatea electrică a inimii. Prin intermediul EKG-ului pot fi evaluate ritmul cardiac și eventualele modificări ale activității electrice a inimii, informații importante în evaluarea pacienților și în stabilirea conduitei medicale. Noile electrocardiografe contribuie, astfel, la creșterea capacității de evaluare rapidă a pacienților care prezintă simptome sau semne ce pot indica probleme cardiovasculare.
Două defibrilatoare pentru intervenția în situații critice
Din noua dotare fac parte și două defibrilatoare, echipamente esențiale în intervențiile medicale de urgență. Defibrilatoarele sunt utilizate în situații în care pacientul prezintă anumite tulburări severe ale ritmului cardiac, care pot pune viața în pericol și necesită intervenție imediată. Aparatura permite intervenția rapidă și monitorizarea pacientului în timpul manevrelor medicale, oferind echipei medicale informații importante pentru gestionarea situației de urgență.
Aparatură modernă, distribuită acolo unde este nevoie
Cele 25 de echipamente medicale reprezintă o nouă etapă în procesul de modernizare a Spitalului Municipal de Urgență Roman. Prin dotarea CPU, ATI, secțiilor de Chirurgie și Medicină, precum și a compartimentelor de Neurologie, Pneumologie, Ortopedie și Obstetrică-Ginecologie cu monitoare de funcții vitale, capacitatea de supraveghere a pacienților este extinsă la nivelul mai multor zone ale spitalului. Monitorizarea continuă a parametrilor vitali, realizarea rapidă a investigațiilor EKG și disponibilitatea defibrilatoarelor pentru situațiile critice reprezintă elemente importante pentru desfășurarea unui act medical sigur și eficient.
Investițiile în aparatură medicală modernă au un rol esențial în creșterea calității serviciilor medicale și în asigurarea unor condiții cât mai bune pentru pacienți și pentru personalul medical. Cele 25 de echipamente noi contribuie la îmbunătățirea capacității de monitorizare, diagnostic și intervenție rapidă, în funcție de nevoile fiecărei secții. Modernizarea Spitalului Municipal de Urgență Roman continuă, iar fiecare investiție în aparatură medicală înseamnă un pas înainte pentru un act medical mai sigur, mai rapid și mai eficient. 25 de echipamente medicale noi. Mai multă monitorizare. Intervenție mai rapidă. Siguranță în plus pentru pacienți.
Comunicat SMU Roman
Știri
O femeie din Roman își închiria apartamentul pentru practicarea prostituției
Pe 26 august, urmare a corespondenței cu reprezentanții ANAF, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Roman s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, comisă de către o femeie în vârstă de 39 de ani, din Roman. Cercetările urmează să fie preluate de polițiștii din cadrul Serviciului Investigarea Criminalității Economice Neamț.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că în perioada septembrie-decembrie 2025, aceasta a obținut venituri impozabile din închirierea, în mod repetat, a imobilului său din municipiul Roman, pentru practicarea prostituției. Veniturile obținute nu ar fi fost declarate organelor fiscal, în termenul prevăzut de legislația fiscală, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente.
Față de imobilul din municipiul Roman și față de mai multe sume de bani, prin ordonanța procurorului de caz, din data de 16 iunie s-a dispus măsura sechestrului asigurator.
Recomandări pentru proprietarii de imobile:
– verificați cu atenție persoanele cărora le închiriați locuința și scopul declarat al închirierii;
– Încheiați contracte de închiriere și păstrați documentele privind relația contractuală și încasarea chiriei;
– declarați veniturile obținute din închiriere și achitați taxele și impozitele datorate, în termenul prevăzut; de legislația fiscală.
– nu permiteți folosirea imobilului pentru activități ilegale și sesizați autoritățile atunci când există suspiciuni privind o astfel de utilizare;
– informați-vă cu privire la obligațiile fiscale aplicabile veniturilor din chirii, inclusiv prin consultarea informațiilor puse la dispoziție de ANAF.
Comunicat IPJ Neamț





