Știri
Recomandare: podul de la Luțca să nu fie relocat până pe 15 august, deoarece afectează peștii
La solicitarea Roman TV, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate transmite că în cazul relocării rămășițelor podului prăbușit de la Luțca, recomandarea este ca această operațiune să nu se efectueze până la data de 15 august 2023. Motivul acestei recomandări constă în faptul că aria naturală protejată Râul Siret, între Pașcani și Roman, deci și zona unde se află podul, a fost desemnată ca arie de protecție a mai multor specii de pești care, pentru perpetuare, au nevoie în perioada de reproducere ca turbiditatea apei să fie cât mai aproape de nivelul natural. Deci, orice intervenție pentru relocarea podului prăbușit ar periclita acest proces, până la data de 15 august, fapt pentru care nu se poate interveni în albia minoră a râului.
De asemenea, în zona podului au fost identificate și zone acvatice, agricole și de pășuni importante pentru păsări. Avizul pentru proiectul „Eliberarea albiei râului Siret, pod pe DJ 207A” a fost emis favoravil de către Serviciul Teritorial Neamț al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, doar cu anumite condiții și anume, ca în perioada vulnerabilă pentru speciile de păsări și pești, cuprinsă între 15 martie-15 august 2023, să nu fie executate lucrări aferente proiectului. Perioada de suspendare a lucrărilor privind relocarea podului prăbușit, impuse de autoritatea responsabilă de ariile naturale protejate, nu ar afecta graficul de execuție a acestora, înaintat de Consiliul Județean Neamț, conform răspunsului Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, transmis redacției Roman TV.
Știri
Crește valoarea punctului de amendă
1 iulie vine cu creșterea salariului minim brut pe țară de la 4.050 de lei la 4.325 de lei. Această majorare atrage după sine și creșterea punctului de amendă. Scumpiri de peste 50% s-au înregistrat și la la energia electrică, de circa 40% la carburanți, iar de mai multe luni, TVA a fost majorat de la 19% la 21%.
În acest moment, Guvernul nu are atribuții depline. Prin urmare, nu poate adopta o ordonanță dde urgență pentru înghețarea punctului de amendă.
Știri
Persoane care au ajuns la spitalul Roman, cu stare de leșin, din cauza căldurii
În ultimele zile, canicula a pus stăpânire pe toată țara, luni și marți fiind înregistrate temperaturi record pentru finele lunii iunie. În acest context au venit și recomandările autorităților competente pentru populație. Au fost și persoane care au necesitat îngrijiri medicale din cauza căldurii, Vineri, 26 iunie, la CPU Roman s-au prezentat 113 persoane, din care 25 au fost internate. Dintre acestea au ajuns la urgențe 3 persoane diagnosticate cu lipotimii – stare de leșin. Sâmbătă, 27 iunie au ajuns la CPU 117 persoane, din care 35 au necesitat internare. O persoană a leșinat din cauza deshidratării. Duminică 28 iunie au fost 111 prezentări la CPU, cu 22 internări. Două persoane au ajuns la spital fiind diagnosticate cu lipotimie. Luni 29iunie la CPU s-au prezentat 141 persoane, din care au fost internate 46. Două persoane au leșinat pe stradă și o persoană a fost diagnosticată cu insolație.
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod roșu de caniculă pentru județul Neamț și alte regiuni ale țării, valabil în intervalul 30 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00. Meteorologii anunță temperaturi maxime cuprinse între 35 și 41 de grade, un disconfort termic deosebit de accentuat și nopți tropicale, cu minime între 17 și 24 de grade. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar populația este sfătuită să evite expunerea prelungită la soare și efortul fizic în orele de vârf.
Știri
Un click pe piesă și Iustina Uncrop ajunge în „Sezonul Campionilor” al emisiunii „Vedeta familiei”!
Un simplu click o trimite pe Iustina Uncrop, o talentată fetiță de 10 ani, în „Sezonul Campionilor” 2027, al emisiunii „Vedeta familiei”, difuzată de TVR 1. Vizualizările strânse în număr cât mai mare o propulsează pe Iustina direct în emisiune. Comunitatea din Roman și nu numai – chiar din județul Neamț – o poate susține pe Iustina vizualizându-i piesa pe un link de pe Youtube, aceasta fiind foarte talentată, deci meritând pe deplin să fie susținută. Fata este pregătită de Mihaela Tertelici și Sergiu Rudich, la clubul de canto pe care aceștia îl gestionează.
Știri
Cercetașii României – AMD Pildești vă așteaptă la „Festivalul luminii”
Sâmbătă, 4 iulie 2026, începând cu ora 20, curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Pildești va găzdui cea de-a XIV-a ediție a „Festivalului luminii”, organizat de Cercetașii României – AMD Pildești. Evenimentul îmbină spiritul cercetășesc cu momente de relaxare. Gulguțele aprinse vor crea trasee care generează o atmosferă feerică, iar atelierele interactive vor trezi interesul celor prezenți.
Știri
Eveniment caritabil organizat de Interact Roman pentru o familie greu încercată din Ion Creangă
Clubul Interact Roman organizează un eveniment caritabil pentru o familie greu încercată. Povestea acestei familii pare una de necrezut, având în vedere multiplele probleme cu care se confruntă. Vorbim despre doi copii rămași fără ambii părinți biologici, aflați în situații medicale dificile: unul urmează tratament pentru cancer de piele, iar celălalt a suferit o intervenție chirurgicală la nivelul capului în urma unui accident rutier. Alături de ei locuiește mama vitregă, care are cancer de sân. Și, de parcă nu ar fi fost suficiente aceste lovituri, pe 3 iunie 2026, la imobilul în care aceștia locuiesc, în comuna Ion Creangă, a izbucnit un incendiu care le-a distrus locuința. Acum, familia are nevoie de comunitate, iar tinerii curajoși din Clubul Interact Roman au inițiat evenimentul caritabil care va avea loc duminică, 5 iulie 2026, cu începere de la ora 12, în Parcul „Tei” din Comuna Ion Creangă. Cu ajutorul comunității, această familie va fi ajutată.
Știri
Erou în timpul liber: agent de poliție Tiberiu Mititelu a salvat o tânără din „ghearele” fostului concubin
Un bărbat de 30 de ani și-a agresat fosta concubină în vârstă de 20 de ani, din cauza refuzului acesteia de a îi mai acorda o șansă, deci pentru că femeia nu a vrut să mai continue relația cu el. S-a întâmplat joi, 25 iunie 2026, pe strada Tineretului, când fata a ieșit de la spital. Orbit de refuz, bărbatul însoțit de mama lui, a devenit agresiv, având asupra sa și un briceag cu care a înțepat-o pe fosta concubină. Scena a fost văzută de către agentul de poliție Tiberiu Mititelu din cadrul Secției de Poliție Rurale Ion Creangă, aflat în timpul liber, care a intervenit imediat pentru salvarea tinerei. Agentul în vârstă de 28 de ani spune că toți cetățenii care sunt martorii unor astfel de evenimente ar trebui să încerce să împiedice escaladarea agresiunilor și întâmplarea unor tragedii.
Agentul de poliție Mititelu Tiberiu Ioan este polițiști în cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, fiind încadrat din anul 2025. În cauză a fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând existența unui risc iminent. Din păcate, persoana vătămată a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată cererea pentru emiterea unui ordin de protecție de către instanța de judecată. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Știri
Jandarmii nemțeni au arborat Drapelul Național pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău
Jandarmii nemțeni au desfășurat, și în acest an, acțiunea de arborare a Drapelului Național al României pe Vârful Toaca din Masivul Ceahlău, inițiativă devenită tradiție la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Demersul are o semnificație simbolică și reprezintă un omagiu adus valorilor naționale, istoriei și identității românești, fiind totodată un gest de respect față de drapelul țării noastre, simbol al unității și suveranității statului român.
Acțiunea se înscrie în seria activităților cu caracter ceremonial desfășurate de jandarmii montani din cadrul Posturilor de Jandarmi Montani Bicaz – Izvorul Muntelui și Durău, în Masivul Ceahlău, unul dintre reperele naturale emblematice ale județului Neamț. Prin astfel de inițiative, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț își reafirmă angajamentul de a promova valorile naționale și de a încuraja respectul față de simbolurile statului român.




