Reportaje
ZIUA ORAȘULUI ROMAN – 631 ani de la prima atestare documentară
Joi, 30 martie 2023 orașul Roman îmbracă haina festivă, împlinind 631 de ani de la prima atestare documentară. Au trecut peste șase secole de când domnitorul mușatin Roman I făcea, într-un document, prima referire la târgul moldav situat la confluența celor două râuri, Moldova și Siret, amplasat strategic din punct de vedere militar și economic. Istoria a confirmat acest lucru prin atestarea celor două cetăți (Cetatea Mușatină și Cetatea lui Ștefan cel Mare), existența pe parcursul epocii medievale și moderne a unor puternice comunități de armeni, evrei, ruși lipoveni sau greci și a breslelor specifice dar și documentarea Episcopiei Romanului încă din timpul lui Alexandru cel Bun.
Muzeul de Istorie din Roman marchează anual această sărbătoare prin organizarea unui simpozion științific, inițiat în 1992 și ajuns la cea de-a XXXI-a ediție.
Simpozionul are în acest an o tematică specifică, aceea a evoluției învățământului la Roman, subiect privit în cadrul mai larg al educației.
Selectând din comunicările ce vor fi prezentate, exemplificăm prin unele titluri precum: Chipuri emblematice de dascăli ai Seminarului ”Sf. Gheorghe” din Roman, în sec. al XIX-lea (pr. Andrei Ioniță, pr. dr. Florin Aurel Țuscanu), Învățământul teologic la Roman în sec. al XIX-lea (pr. dr. Florin Aurel Țuscanu), Graiul „ceangăiesc” – obstacol pentru implementarea învățământului românesc în satele cu populație catolică din jurul Romanului (pr. Alois Moraru), Ion Ionescu de la Brad – primul profesor de agronomie în anul 1842 (dr. Ion Măzăreanu; Emil Munteanu), Edificii şcolare din Roman în informaţii din Registrul averii imobiliare a oraşului (1939)( Iulia Butnariu), Școli și pedagogi din fostul județ Roman – Hălăucești (prof. Petru Flenchea), Ecaterina Stârcea – ctitoră a școlii și învățământului din Văleni (pr. George Ouatu), Prolegomene la centenarul Liceului de fete ”Sturza-Cantacuzino” ( prof. dr. Ovidiu Trifan), Destinul frânt al unei școli: Liceul Industrial Nr. 1 Roman (prof. Monica Pescaru), Generalul Vasile Nădejde, promotor al învățământului în armata română (istoric militar Sorin Grumuș), Adolescenți, dascăli și studenți prin închisorile comuniste. Studiu de caz: Județul/Roman (1948-1964) (Ovidiu Leonte)
Reportaje
A V-a ediție a Zilelor Ștefaniene, la Muzeul de Istorie din Roman
Muzeul de Istorie din Roman a găzduit miercuri, 1 iulie 2026, simpozionul cu tema „Ștefan cel Mare și Târgul Romanului”, manifestare care dă startul celei de-a V-a ediții a Zilelor Ștefaniene, eveniment inițiat de pr. dr. Florin Țuscanu, printre altele slujitor al Bisericii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Roman.
Evenimentul continuă și în zilele de 2 și 3 iulie cu Hramul Bisericii „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Roman, respectiv cu pelerinajul „Pe urmele lui Ștefan cel Mare” în Bucovina.
Reportaje
PAIUL VERDE – PACE, ARMONIE ȘI IUBIRE (iunie 2026)
Eveniment al Societății Culturale „Clepsydra” și al UZPR Filiala Roman
Reportaje
Expoziție inedită la Muzeul de Istorie: „Circuit deschis spre trecut”
Luni, 15 iunie 2026, la ora 14, Casa „Fălcoianu” a Muzeului de Istorie din Romana a deschis o nouă expoziţie temporară, structurată pe piesele din patrimoniul tehnic al sfârşitului de secol al XIX-lea şi din secolul XX de care dispune instituţia organizatoare, puse în corelaţie cu impactul pe care acestea l-au avut în societate. În vitrinele muzeului pot fi găsite: patefonul Columbia şi o selecţie a plăcilor His Master’s voice, Lyrophon, Columbia, Zonophone record, Gramophone. Această evoluție continuă după jumătatea secolului prin trecerea la discurile de vinil și pick-up-uri. Expozitia poate fi vizitată până pe 23 august.
Reportaje
Retrospectiva unui an cu activitate intensă, la Clubul Copiilor din Roman
Clubul Copiilor din Roman se apropie de finalul acestui an școlar, nu înainte de a mai bifa câteva activități importante, unele care pun în valoare copiii participanți, alături de profesorii lor îndrumători. Instituția promovează activitățile care ajută copiii să își descopere talente, să și le definească acolo unde sunt deja identificate și să capete experiență în domeniile pe care le aleg.
Reportaje
Expoziție dedicată iei, semnată de Cristina Urzică, la Colegiul Național „Roman-Vodă”
Absolventă a Colegiului Național „Roman-Vodă”, Cristina Liliana Urzică s-a întors după 40 de ani la liceu, unde a prezentat în fața noilor generații de romanvodiști o expoziție dedicată iei, acest simbol care a devenit etalon dincolo de granițele țării noastre.
În fața elevilor, organizatorii au explicat importanța cunoașterii rădăcinilor și a simbolurilor naționale, amprente ale identității noastre culturale.
Reportaje
„Nu tura motorul in oraș!”, o campanie (și) în vizorul Biroului Rutier Roman
Discutăm astăzi cu subcomisarul de poliție Paul Dumitrel, șeful Biroului Rutier Roman, și Ionel Grecu, reprezentant MOTO Mușatinii RC Roman, despre campania „Nu tura motorul în oraș!” și despre nemulțumirile cetățenilor legate de zgomotul produs de motociclete
Vorbim despre siguranța rutieră, responsabilitatea în trafic, regulile pentru motocicliști, bicicliști și utilizatorii de trotinete electrice, dar și despre importanța respectului față de comunitate.
Reportaje
Zilele Comunei Gherăești: comunitatea, unită prin joc și voie bună (II)
După slujba dedicată hramului Bisericii Romano-Catolice „Trupul și Sângele Domnului” și procesiunea Preasfântului Sacrament, Zilele Comunei Gherăești au continuat în după-amiaza zilei de 4 iunie cu cântec, joc și voie bună, în inima satului. Acolo s-au reunit localnicii cu cei întorși din diaspora, dar și cu vizitatori dornici de distracție și de preparate culinare pregătite de comercianți. În hora satului, oamenii își dau mâna și se bucură împreună. Primarul Ermina Dănculesei a fost în mijlocul cetățenilor, bucurându-se alături de cei mici și mari din comunitate.





