Știri
Toți angajații primăriei primesc și anul acesta vouchere de vacanță. 250.000 euro din bugetul local
La nivelul Primăriei Municipiului Roman și al instituțiilor subordonate lucrează peste 800 de angajați. În afară de primar și viceprimar, toți ceilalți vor primi și anul acesta vouchere de vacanță în valoare de 1450 de lei fiecare. Asta înseamnă o valoare totală de circa 1.170.000 de lei, adică mai mult sau mai puțin 250.000 euro, bani care vor fi achitați din bugetul local, fiind incluși la secțiunea „Cheltuieli salariale”. Primăria Municipiului Roman a acordat aceste beneficii salariaților și anul trecut. Numărul angajaților, dar și suma totală avansate sunt aproximative, deoarece la nivelul primăriei și al instituțiilor subordonate sunt, în acest moment, și posturi vacante.
Instituţiile publice acordă, anual, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2026, vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru fiecare salariat în parte. Voucherul de vacanță are perioadă de valabilitate de un an de la data alimentării suportului electronic, adică un card pe care angajații Primăriei Municipiului Roman care au mai primit acest stimulent financiar îl au deja. Pentru cei care în cursul anului 2022 au desfășurat activitatea la mai mulți angajatori, se acordă o singură indemnizație de vacanță, sub formă de vouchere, în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, de către angajatorul unde beneficiarul în cauză își are funcția de bază, potrivit legii. Aceste vouchere de vacanță au fost tăiate de către Guvern în februarie 2021, dar un an mai târziu, au început să fie din nou acordate angajaților.
Știri
🚓 Accident grav pe DN2-E85, la ieșire din Roman spre Iași
La data de 1 mai a.c., în jurul orei 13:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Ștefan cel Mare, din municipiul Roman.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din București, conducea un autoturism, pe sectorul de drum indicat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sens opus, ulterior ricoșând într-un alt autoturism ce se afla parcat.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 65 de ani și a altor două persoane din al doilea autoturism.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă. – IPJ NEAMȚ
La ora 13:16 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în municipiul Roman, pe strada Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD TIM și EPA) și de la SAJ Roman.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau câte două persoane. Nicio persoană nu a rămas încarcerată.
Un bărbat de 64 de ani, conducătorul unui autoturism, a fost scos din autoturism de pompieri, care au constatat că se află în stop cardio respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Ulterior, acesta a fost preluat și transportat (în curs de resuscitare) de echipajul SMURD TIM la CPU Roman.
O femeie de 61 de ani, pasageră în același autoturism a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD (EPA) și transportată la CPU Roman.
Alte două femei de 32 și 50 de ani, din celalalt autoturism, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ, ulterior fiind transportate la CPU Roman.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier. – ISU NEAMȚ
‼️ Actualizare ora 18:00
Bărbatul de 65 de ani a decedat. Din spusele soției sale, care se afla în mașină cu el la momentul producerii accidentului rutier, acestuia i s-a făcut rău pe fondul unor probleme cardiace și a leșinat. A fost resuscitat și transportat la spital, unde ulterior a decedat.
Știri
Rana copiilor cu părinți plecați în străinătate: mulți nu pot veni acasă de sărbători
55% dintre părinții care lucrează peste graniță nu vor petrece sărbătorile pascale în țară, alături de copiii lor, în vreme ce 39% spun că vor veni acasă pentru Paște, iar 6% nu erau încă deciși cu privire la venirea în țară, arată datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România, în rândul beneficiarilor programului dedicat copiilor cu părinții plecați din țară. Motivele constau în lipsa banilor alocați drumului până în România și faptul că nu reușesc să își ia concediu ori zile libere în această perioadă. Specialiștii spun că impactul psihologic asupra copiilor privind lipsa părinților în perioadele de sărbători poate fi diminuat, de către persoanele care îi au în grijă, prin desfășurarea unor activități plăcute împreună cu aceștia, îndeosebi în aer liber. Conform studiului naţional cu privire la situaţia copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate realizat de Salvaţi Copiii România în anul 2022, 13.8% dintre copiii din România, adică 536.000 de copii, au avut în perioada iunie 2021-iunie 2022 unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate.
Știri
Alocări trei ani la rând pentru Centrul olimpic de la Roman, dar obiectivul nu e finalizat
În Roman, în proximitatea clădirilor fostului liceu numărul 1 se amenajează un centru olimpic pentru aruncări, pentru această investiție fiind alocate sume de bani din bugetul local. În septembrie 2022, municipalitatea a contractat SC. LE MAN & LOG SRL pentru săpături, așternere strat de agregate naturale, montare borduri și pavaj, semănare gazon, valoarea contractului fiind în valoare de 208.000 lei fără TVA. În septembrie 2023, primăria a încheiat un nou contract, de această dată pentru lucrări de împrejmuire a centrului olimpic, cu SC. ICER CONSTRUCT SRL, valoarea acestuia fiind de 186.486,46 de lei fără TVA. În aprilie 2024, primăria a încheiat un nou contract cu SC. ICER CONSTRUCT SRL, valoarea acestuia fiind de107.562,29 de lei fără TVA, tot pentru realizare împrejmuire teren olimpic. Explicația privind achiziția acelorași servicii si anul acesta, ca și anul trecut, ar consta în faptul că în 2023 nu s-a încasat suma totală contractată, deoarece lucrările nu s-au finalizat.
Știri
Concerte de Zilele Romanului. Printre artiștii invitați: DJ Sava, Cabron, Bibi și Lupii lui Calancea
In perioada 15 – 21 mai se va desfășura a XIV-a editie a Zilelor Municipiului Roman. Pe parcursul mai multor seri vor fi organizate spectacole. Astfel, în seara zilei de 17 mai vor concerta Emilian, DJ Sava și Adriana Onci. Sâmbătă, 18 mai, vor concerta artiștii Cristina Ene, Cabron și Bibi. Duminică, 19 mai, vor urca pe scenă Laura Haidău, ansamblul „Plai Bucovinean”, Ștefan Enășel Romașcanul și ansamblul Lupii lui Calancea. Luni, 20 mai, este organizată Seara „Sergiu Celibidache”. Prima secțiune va include un spectacol al elevilor de la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, iar cea de-a doua un concert al Filarmonicii din Bacău. Reamintim faptul că, pentru buna desfășurare a tuturor manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Roman, în Consiliul Local s-a votat alocarea sumei maxime de 417.000 lei din bugetul local.
Știri
A început "Cupa Primăverii" la minifotbal, organizată de IPJ la Roman
„Cupa Primăverii la minifotbal”, dedicată juniorilor din categoriile U11, U13 și U15, eveniment organizat la Roman de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, a debutat marți 30 aprilie, fiind prima zi competițională, urmând a se desfășura și miercuri, 1 mai, respectiv joi, 2 mai 2024. Evenimentul sportiv a fost deschis, oficial, pe terenul Liceului cu Program Sportiv, de către inițiatorul competiției, agent șef principal de poliție Ciprian Ionuț Huci, din cadrul Poliției Municipiului Roman.
Știri
S-a ridicat plafonul veniturilor beneficiarilor de transport urban, de la 1.700 la 2.000 de lei
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Roman care s-a desfășurat pe 25 aprilie s-a aflat un proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului pentru acordarea de facilități pentru unele categorii de persoane pe mijloacele de transport urban de călători în municipiul Roman, prin creșterea limitei veniturilor pensionarilor beneficiari de la 1.700 lei, cât a fost până în prezent, la 2.000 lei. Astfel, pensionarii care au beneficiat de creșterea punctului de pensie și care nu mai puteau beneficia de această facilitate la transportul public urban, pot depune din nou documentațiile aferente acordării tichetelor de călătorie, la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Roman.
Știri
Lucian Micu, promotorul filmului documentar "Hai, România! – Povestea Generației de Aur", la Roman
Vineri, 26 aprilie 2024, sala de evenimente a restaurantului Phoenix din Roman a găzduit premiera filmului documentar „Hai, România! – Povestea Generației de Aur”, un eveniment al cărui promotor a fost candidatul PSD la Primăria Roman, Lucian Micu. Acesta, cu sprijinul echipei sale, a reușit să aducă la Roman patru fotbaliști ai generației de aur: Florin Prunea, Tibor Selymes, Gheorghe Mihali și Jean Vlădoiu. Peste 700 de participanți s-au bucurat de filmul documentar, au depănat amintiri din istoria fotbalului românesc și au primit autografe de la invitații de onoare ai evenimentului. Cei patru fotbaliști ai generației de aur au transmis mesaje de mulțumire organizatorilor, pentru că au ales să evidențieze contribuția lor în fotbalul românesc, dar și publicului numeros prezent la eveniment. Publicul a vizionat filmul documentar „Hai, România! – Povestea Generației de Aur”, simțind nostalgia acelor ani, bucurându-se de o seară în care toți cei prezenți la eveniment au împărtășit o pasiune comună: pentru fotbal, pentru sport și pentru performanță. În plus, cei patru fotbaliști ai generației de aur prezenți la eveniment au desemnat, prin tragere la sorți, câștigătorii celor 15 bilete oefrite de organizatori la meciul de adio al Generației de Aur – ”Pentru ultima dată împreună”, care este programat pe 25 mai, pe Arena Națională.
-
Știriacum 6 ani
1 Decembrie la Roman
-
Știriacum 8 ani
Urbaniac S04E05 – Cristian Prăjescu
-
Știriacum 3 ani
Baie în pielea goală, în centrul Romanului
-
Știriacum 1 an
Moarte învăluită în mister: "Dionisie nu s-a sinucis!"
-
Știriacum 2 ani
Eleve din Roman de 14 și 15 ani, filmate în timp ce se păruiau
-
Știriacum 3 ani
Din imagini, podul de la Luțca pare a fi… crăpat și lăsat pe mijloc
-
Știriacum 3 ani
Tânăr găsit împușcat în gât, într-o mașină, în Roman
-
Știriacum 3 ani
Crimă oribilă la Icușești: un bărbat și-a omorât soția